R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ Nr. 676/2015

Ședința publică de la 22 Octombrie 2015

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE : A___ P______ M_____

JUDECĂTOR D____ E_______ L____

GREFIER I____ D____ M_____

S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul R____ G_______ împotriva sentinței civile nr. 781//2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. XXXXXXXX/2015, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA NĂSĂUD, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru apelant avocat B____ C______, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată cauza la prim termen de judecată.

În procedura verificării din oficiu a competenței, din punct de vedere general, material și teritorial în conformitate cu prevederile art. 131 Cod procedură civilă, Tribunalul constată competența în soluționarea cauzei conform art. 34 alin. 2 din O.G.nr.2/2001 raportat la art. 95 punct 2 Cod procedură civilă.

Se constată că apelul este declarat în termen, motivat și comunicat. La dosar intimata a depus întâmpinare. Totodată constată că nu s-au formulat cereri noi în probațiune.

În etapa cercetării procesului reprezentantul apelantului nu formulează cereri noi, solicitând a se avea în vedere probele administrate la fondul cauzei, inclusiv vizionarea CD-ului. De asemenea solicită dezbaterea fondului cauzei la acest termen de judecată.

Nefiind alte incidente procedurale de soluționat, cereri de formulat și nici excepții invocate, Tribunalul declarându-se lămurit, închide etapa cercetării procesului, nefiind necesară estimarea duratei acestuia și conform disp. art. 392 Cod procedură civilă deschide dezbaterile asupra fondului la acest termen de judecată, acordând cuvântul reprezentantului apelantului în susținere..

Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale formulate, cu mențiunea că în opinia sa nu se face dovada faptului că petentul a săvârșit contravenția, întrucât în nicio imagine nu există în cadru autoturismul condus de petent ori pietonul căruia nu i s-ar fi acordat prioritate. Învederează că a depus la dosarul cauzei o planșă privind configurația străzii, de unde se poate observa că acea curbă la dreapta este mai strânsă. Mai arată că petentul a trecut de trecerea de pietoni în momentul în care pietonul s-a angajat în traversare, motiv pentru care nu i se poate imputa petentului că nu ar fi acordat prioritate. Nici din înregistrarea video nu se poate face vreo dovadă că petentul nu ar fi acordat prioritate. Mai arată că, atât timp cât nu se poate această dovadă, există un dubiu care profită petentului motiv pentru care solicită schimbarea hotărârii instanței de fond. Nu solicită cheltuieli de judecată.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată:

Prin sentința civilă nr. 781/2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către petentul R____ G_______, CNP xxxxxxxxxxxxx, împotriva procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/18.06.2014 întocmit de intimatul I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE BISTRIȚA-NĂSĂUD.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/ 18.06.2014 încheiat de către intimat, petentul R____ G_______ a fost sancționat contravențional, în temeiul art. 100 alin. 3 lit. b și art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, cu amendă în cuantum de 170 lei și avertisment, reținându-se în sarcina sa că la data menționată, ora 11:34 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX pe _________________________________ și nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni situată la intersecția străzilor Gării cu _______________________________ că nu a avut aplicată peste corp centura de siguranță, faptele fiind filmate cu aparatul R____ montat pe auto MAI xxxxx.

Petentul a fost prezent la întocmirea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor și l-a semnat, fiind consemnate obiecțiunile sale în sensul că „nu este de acord cu cele menționate în procesul-verbal”.

Instanța a reținut că, prin plângerea contravențională formulată, petentul a contestat doar contravenția prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, astfel că va analiza procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției doar sub acest aspect.

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 și care pot fi reținute de instanță de judecată din oficiu. Procesul-verbal conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

În decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011 pronunțată în cauza I___ P__ c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune, însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A_____ c. României, par. 60).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N____ c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Având în vedere aceste principii, instanța a constatat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/18.06.2014 reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D__ fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, instanța apreciază că faptele constatate personal de acesta dau naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Pentru a fi înlăturată prezumția de care se bucură procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu este suficientă simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 249 C.pr.civ., trebuie să ceară instanței încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul. Prin urmare, simpla negare în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu sunt aduse probe ori nu se invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută. Or, petentul nu a administrat probe care să confirme susținerile sale în sensul netemeiniciei procesului-verbal contestat.

Potrivit art. 135 lit. h din H.G. nr. 1391/04 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.

Potrivit art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul a faptei constând în neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare al autovehiculului.

Pe de o parte, prin plângerea formulată, precum și prin mențiunile existente în procesul-verbal, petentul a recunoscut săvârșirea contravenției, justificând manevra sa prin faptul că pietonul nu era trecut de axul drumului, fiind pe celălalt sens de deplasare, astfel că nu avea obligația de a opri autoturismul. Or, din planșele foto (f. 20) și din înregistrarea video (f. 21, 34), rezultă că pietonul era angajat în traversare fiind pe același sens de deplasare cu autoturismul condus de petent, pe banda învecinată.

Audiat nemijlocit în fața instanței, martorul C___ D______, care se afla în autoturism cu petentul la momentul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului, a declarat că nu a văzut pe nimeni pe trecerea de pietoni, precum și că nu deține permis de conducere (f. 35). În aprecierea depoziției martorului, instanța are în vedere faptul că acesta este coleg de serviciu cu petentul, astfel cum martorul a afirmat, ceea ce formează convingerea instanței că depoziția sa este subiectivă și lipsită de credibilitate, motiv pentru care o va înlătura. De altfel, planșele foto și înregistrarea video atestă prezența pietonului pe sensul de deplasare al autoturismului.

Prin urmare, din probele administrate în dosar, coroborat cu atitudinea petentului de recunoaștere a conduitei contravenționale, instanța constată că, deși petentul a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora, nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, astfel că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este legal și temeinic.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că sancțiunile aplicate sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, de modul de săvârșire a acestora, de scopul urmărit, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. Totodată, instanța are în vedere faptul că din cazierul auto al petentului (f. 19), rezultă faptul că acesta a fost sancționat contravențional de mai multe ori, până în prezent, pentru contravenții constând în nefolosirea centurii de siguranță, depășirea vitezei maxime legale admise etc.. De asemenea, petentul nu a făcut dovada aspectelor invocate prin plângerea contravențională în susținerea cererii de înlocuire a amenzii cu avertismentul.

Săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002 atrage de drept aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. Sancțiunea complementară se aplică alături de o sancțiune principală, cum este amenda sau avertismentul, fără a exista posibilitatea de a înlocui sancțiunea complementară cu avertismentul, care este o sancțiunea principală, cu atât mai mult cu cât instanța a constatat deja legalitatea sancțiunii principale a amenzii aplicate în cazul de față. Suspendarea dreptului de a conduce este luată de drept și nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a C..E.D.O., cauza Michel Pewinski c. Franței, 7 decembrie 1999).

Din considerentele arătate, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/18.06.2014 contestat este legal și temeinic, iar sancțiunile aplicate sunt corect individualizate, astfel încât a respins plângerea în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, apelantul R____ G_______ solicitând admiterea apelului, pentru următoarele motive:

Procesul verbal încheiat la data de 18.06.2014 este nelegal și netemeinic. Apelantul a înțeles să atace prin plângerea contravențională, aspectele legate de săvârșirea a contravenției prevăzute la art.100 alin(3) lit. "b" din Codul Rutier OUG 195/2002 rep. (neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului), apreciind că nu a comis această contravenție, aceste înscrieri din procesul verbal de contravenție fiind nelegale și netemeinice. Instanța de fond nu a analizat starea de fapt în mod corect.

A mai reținut că petentul nu a propus și nu s-au administrat probe din care să rezulte contrariul celor reținute în procesul verbal atacat, deși a fost audiat un martor și a fost vizionată filmare.

Din înregistrarea video nu rezultă fără dubiu că apelantul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa. Filmarea s-a făcut dintr-un unghi lateral, iar imaginea este acoperită de un biciclist și alte trei mașini în momentul în care trece pietonul.

În aceste condiții, în mod greșit s-a reținut că a săvârșit contravenția, respectiv că nu a acordat prioritate de trecere pietonului, cele consemnate în procesul verbal fiind doar prezumții.

Autoturismul condus de apelant (XXXXXXXX) apare în această imagine și se poate vedea în mod clar doar pe înregistrarea video doar la indicativul 1882, iar pietonul apare în această imagine la indicativul 1835, fără să se poată vedea în cadru autoturismul condus de acesta.

Potrivit prevederilor legale, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere: pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului, (art.135 lit.h din OUG 195/2002R).

Raportat la acest dispoziții legale, se consideră că în momentul în care autoturismul a ajuns în dreptul trecerii de pietoni, nu au existat pietoni care să traverseze ______________________________________ care se poate observa sosise de pe celălalt sens de mers și se afla în staționare, pe refugiul dintre cele două benzi de mers în momentul în care petentul a ajuns în dreptul trecerii de pietoni.

Pe de altă parte, se poate observa din planșa foto depusă la dosar că direcția de mers este de fapt o curbă (venind de pe _________________________ mai multe benzi pe un sens si două refugii pentru pietoni.

Se consideră că în mod greșit a reținut instanța că nu a acordat prioritate de trecere pietonului, motivat prin simpla prezență a pietonului pe sensul de mers al apelantului, fără să se facă diferența unde se află acest pieton și unde se afla mașina condusă de acesta, în condițiile în care pe înregistrarea video nu se poate observa acest fapt.

Se apreciază că în mod greșit a înlăturat instanța declarația martorului motivat de faptul că este coleg de serviciu cu apelantul, respectiv că nu are permis de conducere.

Acest martor se afla în mașină cu apelantul (fiind singura persoană pe care o putea propune ca martor) și consideră că putea să observe pietonul pe trecere, chiar dacă nu deține permis de conducere. Iar în altă ordine de idei, a depus mărturie sub prestare de jurământ.

Se consideră greșită și motivarea instanței că apelantul nu a explicat motivul pentru care agentul constatator a întocmit procesul verbal atacat.

După cum s-a arătat mai sus, din înregistrarea video nu se poate observa imaginea de ansamblu (momentul în care pășește pietonul pe trecere și apariția mașinii), iar dacă agentul constatator se afla în autoturismul care a efectuat filmarea, nici el personal nu putea vedea aceste aspecte.

Raportat la cele de mai sus, se arată că prin Hotărârea din 4 octombrie 2007 în cauza A_____ contra România a Curții Europene a Drepturilor Omului se prevede faptul că, chestiunea administrării probelor trebuie analizată în lumina paragrafului 2 si 3 ale art.6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului. Primul paragraf amintit consacră principiul prezumției de nevinovăției și cere, între altele, ca membrii instanței, atunci când își îndeplinesc funcțiile, să nu plece de la ideea preconcepută că acuzatul (petentul) a săvârșit fapta (contravenția). Sarcina probei revine acuzării ( agentului constatator) iar dubiul profită acuzatului (petentului).

Cu privire la individualizarea sancțiunii contravenționale se apreciază că instanța a apreciat în mod greșit că nu se impune aplicarea sancțiunii avertismentului, deoarece petentul și-a recunoscut conduita contravențională (prin faptul că a arătat că nu a purtat centura de siguranță și a achitat și amenda aferentă), respectiv că a avut în vedere și cazierul auto al petentului, acesta fiind sancționat de mai multe ori.

Se mai arată faptul că în acest cazier apar 6 sancțiuni la intervale mari de timp (1998, 2007, 2011, 2014), sancționate cu 2 puncte amendă, apelantul deținând permis de conducere din anul 1997.

Pe de altă parte, în prezenta acuză nu este judecat prin prisma cazierului, ci raportat la fapta reținută în sarcina sa.

Apelantul a arătat că locul de muncă este strâns legat de permisul de conducere, fiind operator la RDS-RCS, munca zilnică constând în deplasări și reparații la locuința clienților. Conștient de acest fapt și de siguranța familiei sale, nu și-ar pune în pericol locul de muncă prin săvârșirea de contravenții.

În drept, s-au invocat disp. art.34 din OG.2/2001 coroborat cu art.466,468,480 Cod proc.civ.

Pârâtul I____________ de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivare, s-a arătat că apelul nu este întemeiat.

Sentința civilă atacată este legală și temeinică. Analizând toate probele existente în cauză, instanța de fond a stabilit faptul că plângerea formulată de apelantul-petent împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției menționat mai sus nu este întemeiată. În aceste condiții, soluția pronunțată de instanța de este absolut justificată.

Intimatul nu și-a întemeiat constatarea și nici apărările ulterioare exclusiv pe înregistrarea video. Așa cum s-a arătat în întâmpinarea la plângerea contravențională formulată de petent, fapta a fost constată prin observare directă de către agentul constatator. Înregistrarea video a fost utilizată pentru a întări această constatare. Astfel, chiar dacă în înregistrarea video apar și alte autovehicule respectiv un biciclist., se poate observa foarte clar că în momentul în care pietonul a pătruns pe sensul de mers al apelantului-petent, pe banda a doua a drumului, intrând de pe refugiul situat pe de porțiunea separatorului de sens, autoturismul condus de apelant nu apare în cadru, fiind încă pe _______________________). Autoturismul apelantului apare în înregistrarea începând cu cadrul 1866, fiind încă în viraj la dreapta de pe _____________________________ de marcajul pentru trecerea pietonilor care este amenajat chiar la începutul străzii Independenței, pietonul avansând între timp. Prin urmare, nu este reală susținerea apelantului că atunci când ar fi fost pe trecerea pentru pietoni, pe aceasta nu era niciun pieton.

Mai susține apelantul că intimatul nu a dovedit „acuzarea" care i-a fost adusă prin procesul verbal.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului menționează în mod expres că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca, de altfel, nici obligația organului constatator de a suporta întreaga sarcină a probei. Limitele de apreciere mai largi sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt justificate în măsura în care Curtea a decis că faptelor contravenționale le corespunde și o posibilitate de investigare mai restrânsă din partea autorităților, numărul acestora fiind extrem de mare.

Așa cum s-a arătat și în întâmpinarea la plângerea formulată de apelant, fapta menționată în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat a fost constatată de agentul constatator, aflat în exercițiul funcțiunii, în mod direct, „ex proprius sensibus". Se mai arată faptul că procesul-verbal întocmit în astfel de împrejurări, beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie sub aspectul constatării stării de fapt, fiind întărită și de înregistrarea video. O astfel de prezumție, nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție, garantată de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea Salabiaku împotriva Franței din 7 octombrie 1988; Hotărârea Telfner împotriva Austriei, din 20 martie 2001; Hotărârea A_____ împotriva României, din 4 octombrie 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, iar utilizarea acestora este permisă și în materie penală, pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont și de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.

În același sens, pronunțându-se cu privire la excepția de neconstituționalitate a unor articole ale OUG nr. 195/2002R, Curtea constituțională a stabilit. în Decizia nr. 796/03.07.2008 publicată în M.Of. nr. 571/29.07.2008: „faptul că, potrivit art. 109. alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, aceste sancțiuni contravenționale se aplică de polițistul rutier dă expresie competenței acestui reprezentant al autorității publice, așa cum a fost reglementată de legiuitor ". Voința legiuitorului este tară dubiu de a se constata contravențiile în mod direct de către agentul constatator, excepțiile reprezentând cazuri particulare în care faptele trebuie să fie constatate cu ajutorul unor mijloace tehnice, cum sunt cele privind viteza de deplasare ori conducerea sub influența unor substanțe, fiind expres prevăzute.

Procesul-verbal de contravenție nu este doar un „act de acuzare", asemănător rechizitoriului, ci și un mijloc de probă, forța probantă a proceselor-verbale fiind lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, instanțele având însă obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.

Textul art. 34 alin. (1) din OG 2/2001, permite o interpretare în concordanță cu exigențele unui proces echitabil, din moment ce prevede că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție. Fără a stabili și vinovăția persoanei sancționate, procesul-verbal dovedește o situație de fapt, care a dus la încheierea acestuia și care conduce în mod rezonabil la ridicarea unei acuzații bazate pe împrejurări de fapt ce necesită explicații fundamentate pe probe din partea celui sancționat.

Cu privire la constatarea faptei de către un agent abilitat și menținerea sancțiunii aplicate în lipsa probei contrare, Curtea s-a pronunțat în Hotărârea dată în cazul Janosevic contra Suediei, dar și la Hotărârea în cazul Blum împotriva Austriei.

În prezenta cauză, atât miza litigiului cât și faptul că petentul are posibilitatea de a-și dovedi susținerile respectiv de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, îndreptățesc aplicarea acestei prezumții cu privire a doua contravenție reținută prin procesul-verbal, având în vedere si faptul ca cele consemnate în procesul-verbal de contravenție au fost percepute în mod personal de agentul constatator.

În ce privește faptul că instanța de fond a înlăturat depoziția martorului C___ D______, se arată că această decizie a instanței a fost motivată corespunzător. Astfel, instanța de fond a arătat că depoziția acestuia nu a putut fi coroborată cu înregistrarea video. Ori, deși probele nu au o valoare prestabilită, raportat la înregistrarea video din care rezultă indubitabil faptul că în momentul apariției autovehiculului condus de petent în cadrul camerei de filmare și implicit intrării acestuia pe ________________________________ deja angajat în traversarea drumului, pe sensul său de deplasare, instanța de judecată a apreciat corect când a stabilit că depoziția martorului este subiectivă.

Tot așa, în ce privește individualizarea sancțiunilor, se apreciază că în mod just a reținut instanța de judecată că nu se impune o reindividualizare. S-a reținut că prevederile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 au fost aplicate corect de către agentul constatator raportat la gradul de pericol social al faptelor, la împrejurările în care acestea au fost săvârșite, la modul de săvârșire precum și la circumstanțele personale ale apelantului. Astfel, deși apelantul nu este judecat prin prisma „cazierului", comportamentul anterior în trafic al acestuia este relevant pentru individualizarea sancțiunilor aplicate.

Tribunalul, examinând în baza prevederilor art. 477 Cod procedură civilă hotărârea atacată, constată că apelul declarat de apelant este nefondat, instanța de fond pronunțând o hotărâre temeinică și legală, realizând o corectă interpretare a probelor administrate și o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie.

Astfel, tribunalul constată că în mod judicios a statuat instanța de fond asupra legalității procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 18.06.2014 de Poliția Municipiului Bistrița – Biroul Rutier, acesta nefiind afectat de cauze de natură a atrage sancțiunea nulității absolute.

În privința temeiniciei actului constatator, sunt corecte aprecierile primei instanțe cu privire la valoarea probantă a procesului-verbal de contravenție, sens în care tribunalul reține că sarcina probei în procedura soluționării plângerii contravenționale revine contravenientului, iar nu organului constatator, prin exercitarea plângerii contravenționale cel dintâi supunând instanței legalitatea și temeinicia procesului-verbal, petentul având posibilitatea să administreze probe cu privire la temeinicia actului sancționator (situația de fapt expusă de către agentul constatator și constatată în mod direct de către acesta, cum este cazul în speță, înregistrarea video reprezentând în cauză doar un mijloc de probă în susținerea veridicității stării de fapt constatate în mod direct de agentul constatator), mențiunile inserate sub acest aspect având valoarea unei dovezi depline până la proba contrară, prin prisma autorității cu care agentul constatator a fost investit de stat. Împrejurarea că sarcina probei îi incumbă acestuia nu încalcă dreptul la un proces echitabil și nici prezumția de nevinovăție asimilabilă dreptului penal, întrucât plângerea contravențională presupune o judecată contradictorie cu toate garanțiile procesuale care decurg din aceasta.

În cauză, instanța de fond nu s-a întemeiat, din punct de vedere probator, doar pe efectele juridice ale prezumției de care beneficiază procesul-verbal de contravenție, ci a valorizat, în mod corespunzător, și înregistrarea video realizată cu aparatura din dotare - cinemometrul de control rutier tip Autovision, verificat metrologic, redată pe suport informatic (plicul conținând CD-ul fiind depus la fila 21 dosar), precum și planșele fotografice depuse la fila 20 dosar, probe administrate la cererea organului constatator în susținerea legalității și temeiniciei actului constatator și care relevă circumstanțele în care petentul a săvârșit fapta contravențională, fiind vizibilă angajarea pietonului în traversarea marcajului privind trecerea de pietoni la momentul la care autovehiculul aparținând petentului a trecut peste menționatul marcaj, cu consecința neacordării priorității de trecere pietonilor și implicit, a încălcării prevederilor art. art. 100 alin.3 lit. b din OUG nr. 195/2002.

Astfel, tribunalul, procedând la verificarea probatoriului administrat în faza procesuală a judecății în prima instanță, constată că, în pofida faptului că vizibilitatea din unghiul din care s-a realizat filmarea este obturată parțial de trecerea unui biciclist în cadrele surprinse la ora 11:34:03, 11:34:04, momente în care înregistrarea relevă trecerea unui autoturism de culoare verde și existența unui pieton angajat în traversare pe banda 1, la momentul 11:34:06 surprins pe înregistrare, este vizibil în mod clar pietonul (având bluză de culoare roșie) angajat în traversare pe sensul de mers al autovehiculului condus de petent (XXXXXXXX), acesta din urmă trecând chiar prin dreptul pietonului, tăindu-i propriu-zis calea, pietonul continuându-și deplasarea prin spatele autoturismului condus de petent. Acest aspect este surprins și pe planșa fotografică – cadrul din mijloc – aflată la fila 20 dosar fond.

În atare condiții, apare ca nefondată susținerea apelantului în sensul că instanța de fond și-ar fi întemeiat concluziile cu privire la temeinicia actului constatator doar pe prezumții desprinse din modul în care s-a realizat înregistrarea video și că nu ar exista probe certe (înregistrări) care să releve, în același cadru, existența concomitentă a autovehiculului condus de petentul apelant și a pietonului angajat în traversare pe sensul de mers al autovehiculului.

Totodată, întemeiat a conchis instanța de fond că proba testimonială administrată la cererea petentului, constând în declarația colegului de serviciu al petentului (C___ D______) nu este aptă a proba o altă stare de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal de contravenție, fiind de necontestat faptul că depoziția martorului nu se coroborează cu ansamblul probatoriului administrat în cauză, explicația pentru această necoroborare rezidând în subiectivismul de care este afectată depoziția martorului ca urmare a relațiilor de colegialitate existente între acesta și petent.

Relativ la modul de soluționare de către instanța de fond a cererii formulate de petent în subsidiar, tribunalul reține că, într-adevăr, în virtutea plenitudinii de competență cu care este investită, instanța este îndrituită nu doar să analizeze legalitatea și temeinicia sancțiunii contravenționale aplicate petentului de către agentul constatator, dar și, în cazul în care împrejurările concrete de fapt și de drept ale speței o impun, să procedeze la reindividualizarea sancțiunii, pentru ca aceasta să corespundă gradului de pericol social concret al faptei, prin aplicarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 21 din OG nr. 2/2001.

Însă, în raport de aceste criterii, menționate în aliniatul 3 al textului de lege invocat, în speță tribunalul constată că sancțiunea amenzii contravenționale aplicate în concret petentul apelant corespunde gradului de pericol social al faptei, în condițiile în care fapta este considerată de către legiuitor ca prezentând gravitate sporită, sens în care a stabilit minimul amenzii într-un cuantum ridicat.

Este real că, în cadrul distincției care trebuie realizată între noțiunea de grad de pericol social legal al faptei și cea de grad de pericol social concret al faptei săvârșite, se remarcă faptul că în cazul contravenției în speță, legiuitorul nu a înțeles să excludă în mod expres, așa cum a procedat sub aspectul tehnicii legislative în cazul altor contravenții, aplicarea sancțiunii avertismentului, prin urmare nu se poate susține, de plano, imposibilitatea aplicării acestei din urmă sancțiuni în acele împrejurări în care criteriile de individualizare aplicate faptei concrete determină concluzia unei gravități reduse a acesteia.

Însă aceste împrejurări, în cazul faptelor al căror grad de pericol social legal este ridicat, trebuie să fie suficient caracterizate de elementul surprinderii unui comportament antisocial singular, excepțional, determinat de conjuncturi factuale care, chiar dacă nu se situează la limita celor care determină înlăturarea caracterului contravențional al faptei, totuși trebuie să reflecte într-o mare măsură caracterul de excepție al conduitei sancționate contravențional, ceea ce în speță nu poate fi reținut câtă vreme, pe de o parte, cazierul auto al petentului apelant (f. 19 dosar fond) relevă încălcarea repetată de către acesta a normelor legale privind circulația pe drumurile publice, iar pe de altă parte, prin chiar apărările pe care le formulează, acesta dovedește că nu este conștient de pericolul social al faptei sale, pe care nu înțelege a o recunoaște.

În atare condiții, tribunalul apreciază că nu se fondează criticile de nelegalitate și netemeinicie formulate de apelant, astfel încât, raportat la considerentele de fapt și de drept relevate mai sus, în baza art. 477 alin.1 și 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul R____ G_______ împotriva sentinței civile nr. 781/2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, pe care o menține ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul R____ G_______, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Bistrița, ____________________, _____________, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 781/2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD, cu sediul în Bistrița, _________________________. 1-3, jud. Bistrița-Năsăud.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 22.10.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

A___ P______ M_____ D____ E_______ L____ I____ D____ M_____

Red/Dact:

MAP/HVA

03.11.2015

Jud. fond C.L.C.