Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - apel – plângere contravențională –
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA nr. 1724
Ședința publică din 18 noiembrie 2015
Președinte: H_______ L______
Judecător: P_______ I____
Grefier: I______ T______
Pe rol, judecarea apelului declarat de petenta N_____ A______, domiciliată în mun.Suceava, _____________________, jud.Suceava, împotriva sentinței civile nr.625 din 19.02.2015 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX, intimată fiind Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași, mun.Iași, ______________________.26, jud.Iași.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta petentă N_____ A______ ( C.I. ________, NR.xxxxxx), lipsă fiind reprezentanții intimatei.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu apelanta petentă N_____ A______, dovezile de îndeplinire a procedurii de citare fiind restituite la dosar cu mențiunea „destinatarul-absent-actele depuse în cutia poștală”.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Instanța constată că în cauză se acoperă lipsa de procedură cu apelanta petentă prin prezența acesteia la termenul de azi, petenta solicitând ca actele de procedură să îi fie comunicate la dresa din actul său de identitate, și anume, mun.Suceava, _____________________.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la dezbaterea apelului.
Apelanta solicită admiterea apelului, arătând că amenda ce i-a fost aplicată și pe care a achitat-o a fost suficientă pentru fapta contravențională reținută în sarcina sa.
Declarând dezbaterile închise,
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 625 din 19.02.2015 Judecătoria Rădăuți a respins plângerea contravențională formulată de petenta N_____ A______ împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției nr. xxxxxxx-148 _________/20 încheiat la data de 10.07.2014 de intimata Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași, pentru următoarele considerente:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției _________/20 nr.xxxxxxx – 148 din data de 10 iulie 2014, întocmit de Biroul Vamal Siret, numitei N_____ A______ i s-a aplicat sancțiunea amenzii în sumă de 5000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.653 alin.2, lit. a, din HG nr.707/2006 reținându-se că, în data de 10.07.2014, ora 11:55, cu ocazia controlului vamal, au fost descoperite ascunse în roata de rezervă și într-un locaș special amenajat prin decupare în pragurile laterale ale autoturismului cantitatea de 178 pachete țigări „Fest” și 270 pachete „Viceroy”.
În baza art.653^1 din HG nr.707/2006 s-a dispus confiscarea mijlocului de transport.
Procesul-verbal a fost încheiat în prezența contravenientei și poartă semnătura acesteia și a agentului constatator, la rubrica obiecțiuni fiind consemnat „Recunoaște fapta și o regretă”.
În termenul legal prevăzut de art. 31 din O.G. 2/2001, petenta a formulat plângere contravențională pe care a depus-o spre soluționare la Judecătoria Rădăuți.
Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din același act normativ, cu verificarea legalității și a temeiniciei procesului-verbal de contravenție _________/20 nr.xxxxxxx – 148 din data de 10 iulie 2014, întocmit de Biroul Vamal Siret, instanța a constatat următoarele:
Sub aspectul legalității, actul sancționator a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G.2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Analizând temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța a reținut că, astfel cum s-a statuat în jurisprudența CEDO, respectiv cauza A_____ împotriva României, petenta beneficiază de prezumția de nevinovăție, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentei, instanța urmând a analiza probele administrate în cauză în vederea stabilirii temeiniciei procesului verbal în ceea ce privește existența faptei, cât și a sancțiunilor aplicate.
Instanța a constatat că petenta a arătat că recunoaște și regretă fapta pe care a săvârșit-o.
De asemenea se constată că petenta arată că datorită situației financiare a familiei, respectiv, nici ea nici soțul său nu sunt angajați și au doi copii minori în întreținere, este la prima abatere de acest gen, motiv pentru care apreciază că amenda în cuantum de 5000 lei este prea drastică în raport de circumstanțele în care s-a săvârșit fapta contravențională.
Se mai invocă că s-a reținut în mod greșit că a transportat cantitatea de țigări în loc special amenajat, întrucât țigările au fost găsite în roata de rezervă a mașinii, precum și în spațiul special amenajat pentru depunere, în pragurile laterale ale autoutilitarei pe care o conducea.
Instanța analizând materialul probator administrat în cauză (copie după: proces verbal de contravenție, adeverințe de reținere a bunurilor, copie pașaport și certificat de înmatriculare, declarație martor P_______ A__, raport de expertiză tehnică judiciară) a constatat cu certitudine că petenta, a intrat în punctul vamal, având ascunse în autoturismul său și nedeclarând organelor vamale cantitatea de 448 pachete de țigări, fără timbru fiscal.
În ceea ce privește depoziția martorului P_______ A__, aceasta a confirmat săvârșirea faptei de către petentă, dar nu este relevantă în ceea ce privește modificările aduse autoturismului.
În ceea ce privește măsura confiscării autoturismului, instanța a constatat următoarele:
Conform Art. 653, din HG 707/2006, alin.(1) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3000 la 8000 lei:
a) sustragerea de la controlul vamal a oricăror bunuri sau mărfuri care ar trebui plasate sub un regim vamal. În acest caz bunurile se confiscă;
Conform alin.(2) În cazul în care contravenția prevăzută la alin. (1) lit. a) are ca obiect produse accizabile, contravenția se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, confiscarea bunurilor sustrase de la controlul vamal și reținerea mijlocului de transport folosit la săvârșirea contravenției până la plata amenzii.*)
Conform art. 6531 - Dacă la săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 651 - 653 sunt folosite mijloace de transport modificate în scopul disimulării mărfurilor sau bunurilor, autoritatea vamală dispune, pe lângă celelalte sancțiuni contravenționale prevăzute, și confiscarea mijloacelor de transport astfel modificate.*)
Instanța a constatat că pentru a se dispune măsura confiscării mijlocului de transport, trebuie îndeplinite două condiții:
- să fie folosit la săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 651 – 653 din HG 707/2006;
- să fie modificat în scopul disimulării mărfurilor sau bunurilor.
Legiuitorul nu prevede ca și condiție ca aceste mijloace de transport să aparțină contravenientului, sau ca acestea să sufere modificări constructive.
În ceea ce privește măsura confiscării aplicată prin procesul verbal de contravenție _________/20 nr.xxxxxxx – 148 din data de 10 iulie 2014, întocmit de Biroul Vamal Siret, instanța a constatat că mijlocul de transport a fost folosit la săvârșirea contravenției prevăzută de art. 653 alin. 1 lit. a și alin. 2 din HG 707/2006, și că acesta, conform expertizei de specialitate efectuate în cauză, a suferit modificări, în scopul disimulării bunurilor, respectiv a unor cantități însemnate de produse accizabile, în speță țigări.
Conform raportului de expertiză tehnică judiciară, întocmit de expert tehnic judiciar în specialitatea autovehicule – circulație rutieră – ing. L______ D______, rezultă următoarele:
autovehicul marca Opel Zafira cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, a suferit modificări artizanale voluntare la nivelul pragurilor, în sensul practicării a două guri de acces în interiorul acestora; din analiza formei și dispunerii celor două orificii practicate în pragurile autoturismului, rezultă că acestea au fost create pentru a avea acces la spațiul din interiorul pragurilor. Nu sunt elemente care să conducă la concluzia că aceste orificii ar fi rezultatul unor reparații necorespunzătoare ca urmare a unor deformări accidentale; pentru a avea acces la gurile practicate, se demontează ornamentele de prag, după care accesul este liber;modificările nu sunt omologate.
Concluziile expertului, sunt că autovehiculul a suferit modificări artizanale voluntare la nivelul pragurilor, în sensul practicării a două guri de acces în interiorul acestora, loc în care au fost disimulate o parte din bunurile suspuse confiscării, respectiv produsele accizabile.
Instanța a apreciat că este îndeplinită și cea de a doua condiție privind confiscarea mijlocului de transport, respectiv cea privind modificarea autovehiculului (constatată prin raportul de expertiză, constând în modificări artizanale voluntare la nivelul pragurilor, în sensul practicării a două guri de acces în interiorul acestora), care au avut rolul tocmai de disimulare a mărfurilor menționate mai sus.
Faptul că mijlocul de transport a fost modificat în scopul disimulării bunurilor, rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză.
Prin sustragerea de la vămuire a unor bunuri nedeclarate organelor vamale, petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției prev. de art. 653 alin. 1 lit. a și alin. 2 din HG nr.707/2006, în mod legal și temeinic fiindu-i încheiat procesul verbal.
La individualizarea sancțiunii, s-a ținut seama de disp. art. 21 alin.3 din OG nr.2/2001, respectiv gradul de pericol social al faptei având în vedere împrejurările săvârșirii faptei, petentul ascunzând în autoturismul său ce a fost anterior modificat, cantitatea de 448 pachete de țigări, fără timbru fiscal, cantitate pe care nu a declarat-o organelor vamale în vederea sustragerii de la vămuire, cantitate relativ mare de țigări, reținând faptul că asemenea fapte se produc frecvent pe teritoriul României, având un grad mare de pericol social, aceste produse fiind accizabile, în cantitate mare și ascunse, cu intenția vădită de a se sustrage controlului vamal, instanța apreciind că sancțiunea a fost aplicată în mod legal și temeinic.
Instanța a apreciat că motivele invocate de petentă, privind situația sa materială și de sănătate, precum și a familiei sale, raportat la gradul de pericol social concret al faptei comise, nu pot duce la înlocuirea sancțiunii aplicate în cauză, aceasta fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Din aceste considerente, instanța a apreciat că procesul verbal de contravenție a fost încheiat în mod legal și temeinic, amendă aplicată este în limitele prevăzute de lege și proporțională cu gradul de pericol social al faptei, iar măsura confiscării a fost luată cu respectare condițiilor prevăzute de lege.
Împotriva sentinței de mai sus a formulat apel petenta N_____ A______, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului apelanta a arătat că nu contestă faptul că mijlocul de transport a fost folosit pentru săvârșirea contravenției, însă a apreciat apelanta că cea de-a doua condiție nu a fost îndeplinită, și anume ca mijlocul de transport să fie modificat în scopul disimulării mărfurilor..
Mai mult, a arăptat apelanta că concluzia instanței de judecată „cantități însemnate” este contradictorie față de concluzia raportului de expetiză, și anume „se pot introduce cantități de dimensiuni mici”.
Sancțiunea confiscării mijlocului de gtransport este mult prea drastică pentru petentă, față de cantitatea de țigări care au intrat în respectivele spații de mici dimensiuni, care sunt redate, de altfel, și vizual în raportul de expertiză.
A mai arătat apelantă că contravenția care ar fi putut fi reținută în sarcina sa este cea prevăzută de art.653 al.2 din HG nr.707/2006.
Petenta a solictat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment și înlăturarea sancțiunii complementare a confiscării mijlocului de transport, precum și anularea procesului-verbal de constatare a contravenției deoarece fapta nu există.
Intimata Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a apelului formulat de apelanta N_____ A______.
În motivare, intimata a reiterat motivele invocate în întâmpinarea de la judecarea fondului cauzei.
A mai arătat intimata că în mod corect instanța de fond a respins plânferea contravențională și a menținut procesul verbal de contravenție.
De asemenea, a precizat că apelanta, în cererea de apel, a reiterat doar anumite aspecte subientive lipsite de relevanță față de prevederile legale încălcate.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, cât și a disp. art. 480 C.pr.civ., tribunalul constată că acesta este neîntemeiat.
Prin procesul verbal de constatare a contravenției _________/20 nr.xxxxxxx – 148 din data de 10 iulie 2014, întocmit de Biroul Vamal Siret, numitei N_____ A______ i s-a aplicat sancțiunea amenzii în sumă de 5000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.653 alin.2, lit. a, din HG nr.707/2006 reținându-se că, în data de 10.07.2014, ora 11:55, cu ocazia controlului vamal, au fost descoperite ascunse în roata de rezervă și într-un locaș special amenajat prin decupare în pragurile laterale ale autoturismului cantitatea de 178 pachete țigări „Fest” și 270 pachete „Viceroy”, în baza art.653^1 din HG nr.707/2006 dispunându-se confiscarea mijlocului de transport.
Examinând procesul-verbal de constatare a contravenței, tribunalul reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, nefiind date cauze de nulitate, iar din probele administrate rezultă că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina acesteia.
Apărarea petentei în sensul că s-ar impune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției pentru indicarea greșită a temeiului de drept, corect fiind art. 653 alin.2 din HG nr. 707/2006, nu este întemeiată.
Astfel, din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză rezultă că autoturismul a suferit modificări artizanale voluntare la nivelul pragurilor în sensul practicării a două guri de acces în interiorul acestora. Prin urmare, probatoriul administrat confirmă situația de fapt reținut de către agentul constatator cu privire la faptul că autoturismul a suferit modificări în scopul disimulării de bunuri. Pe cale de consecință, încadrarea juridică în conținutul contravenției prev. de art.653 alin.2. lit. a din HG nr.707/2006 și a art. 653^1 din HG nr.707/2006 a fost corect realizată, nefiind dat motivul de nulitate indicat de către apelantă.
De asemenea, este neîntemeiată și susținerea apelantei că ar exista o contradicție între situația reținută de către instanță cu privire la cantitatea de bunuri ce puteau fi introduse prin gurile create și probatoriul administrat. Faptul că instanța a consemnat că puteau fi introduse cantități însemnate de produse accizabile reprezintă doar o apeciere a instanței asupra circumstanțelor săvârșirii faptei, fără a avea relevanță în ceea ce privește existența contravenției, din moment ce autorurismul este supus confiscării în cazul acesta a fost modificat, indiferent de capacitatea spațiului de depozitare a produselor ori de cantitatea depozitată.
Referitor la susținerea apelantei că nici momentul efectuării modificărilor nu a putut fi stabilit cu precizie, autoturismul fiind cumpărat de o altă persoană, tribunalul reține că împrejurarea prezentată nu afectează existența faptei contravenționale întrucât petenta a utilizat spațiile existente pentru depozitarea și disimularea produselor accizabile, folosind autoturismul modificat.
De asemenea, instanța de fond a individualizat în mod corect sancțiunea amenzii și a menținut măsura confiscării pachetelor de țigări și a autoturismului, prin raportare la criteriile prev. de art. 21 alin.1 din O.G nr.2/2001 modif., ținând cont de circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și de circumstanțele personale ale petentei.
Astfel, chiar dacă petenta este la prima abatere de acest fel, cantitatea mare de țigări găsită, precum și modul de săvârșire, respectiv prin modificarea autovehiculului în scopul ascunderii produselor, imprimă faptei un grad sporit de pericol social, motiv pentru care tribunalul constată că instanța de fond a menținut în mod corect sancțiunea amenzii.
Faptul că familia petentei se confruntă cu dificultăți de ordin financiar ori cu probleme medicale reprezintă împrejurări ce nu sunt suficiente pentru a se dispune înlocuirea amenzii cu avertisment față de gradul de pericol social sporit al faptei, ce rezultă din prejudiciul produs statului, respectiv din modul de săvârșire a faptei.
Având în vedere aspectele reținute anterior, precum și prevederile art. 480C.pr.civ., tribunalul urmează să respingă apelul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
D E C I D E:
Respinge apelul declarat de petenta N_____ A______, domiciliată în mun.Suceava, _____________________, jud.Suceava, împotriva sentinței civile nr.625 din 19.02.2015 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX, intimată fiind Direcția G_______ Regională a Finanțelor Publice Iași, mun.Iași, ______________________.26, jud.Iași, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 noiembrie 2015.
Președinte,Judecător,Grefier,
H_______ LaviniaPosteucă I____ I______ T______
Red. PI
Jud. fond MC
Tehnored. I.T. – 4 ex/