R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ Nr. 119/2015

Ședința publică din data de 12 februarie 2015

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: B____ L__________ T___

JUDECĂTOR: M_____ A___ P______

GREFIER: M______ D_____

S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul I____ I___, împotriva Sentinței civile nr. 3477/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, și în contradictoriu cu intimatul I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE BISTRIȚA-NĂSĂUD, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Tribunalul constată că din eroare cauza a fost înregistrată în sistemul Ecris ca fiind recurs, partea declarând Apel împotriva hotărârii primei instanțe, hotărâre care este supusă doar apelului.

Tribunalul, în procedura verificării competenței prevăzută de art. 131 Cod pr. civilă, se declară competent general, material și teritorial în soluționarea cauzei potrivit art. 95 alin. 2 Cod pr. civilă raportat la art. 34 alin. 2 din OG. nr. 2/2001. Totodată, constată că apelul este declarat în termenul legal.

Tribunalul, nemaifiind cereri și incidente de soluționat, constată cercetarea procesului încheiată și stabilește termen pentru dezbaterea apelului în continuare. Deschide dezbaterile asupra apelului și, având în vedere lipsa părților și solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată:

Prin sent.civ.nr.3477/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița, s-a respins plângerea contravențională formulată de petentul I____ I___, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 15.07.2013 de intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD, ca neîntemeiată.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal atacat, petentul a fost sancționat conform art. 100 alin. (3) litera „e" și art. 99 alin. (1) pct. 18 din OUG nr. 195/2002 republicată, reținându-se că în data de 15.07.2013 la ora 09,20 a condus autovehiculul marca „Audi" cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 17, în localitatea P_____ Bârgăului și a depășit autovehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX în zona de acțiune a indicatorului rutier „Depășirea interzisă", încălcând marcajul longitudinal cu linie continuă care desparte sensurile de deplasare. De asemenea, s-a reținut că autovehiculul avea defecțiuni la sistemul de iluminare care au fost remediate pe loc, motiv pentru care pentru această faptă a fost aplicat avertismentul.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

În conformitate cu prevederile art. 1 din OG nr. 2/2001 constituie contravenție fapta ilicită săvârșită cu vinovăție și prevăzută de lege în mod expres ca și contravenție.

Din analiza prevederilor textului mai sus menționat rezultă faptul că, pentru a caracteriza o faptă ilicită ca fiind contravenție, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulative, printre care și aceea de a fi prevăzută de un act normativ în mod expres ca fiind contravenție.

Această cerință cumulativă este una fundamentală, deoarece, în lipsa acesteia, fapta nu poate constitui contravenție, ci o faptă cu caracter mai puțin periculos ce poate da naștere unei răspunderi civile în locul răspunderii contravenționale sau o faptă cu un grad de pericol social mai ridicat, respectiv o faptă penală.

Prin urmare, o primă sarcină a instanței de judecată care este sesizată cu soluționarea unei plângeri contravenționale este aceea de a determina dacă fapta reținută în sarcina petentului este prevăzută sau nu de o lege specială ca fiind contravenție, demers care presupune realizarea a două obiective.

Astfel, în primul rând, instanța trebuie să verifice dacă la data comiterii faptei era sau nu în vigoare acel text legal care a fost reținut de organul constatator ca fiind temeiul de drept al sancționării faptei și, în al doilea rând, dacă aceasta stabilește sau nu anumite fapte ilicite ca fiind contravenții.

În consecință, instanța, cercetând conținutul procesului – verbal atacat, constată că textul legal reținut de către agenții constatatori ca fiind temeiul legal pentru sancționarea faptei constatate ca fiind contravenție, este în vigoare. Ceea ce se impune a mai fi analizat, totodată, este interesul pe care îl ocrotește această normă juridică. Astfel, evident că legiuitorul, la momentul impunerii achitării unei taxe, a urmărit protecția interesului economic al statului în privința infrastructurii sale.

Sub aspectul temeiniciei acestuia, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din ordonanță, instanța reține că procesul – verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor – verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul(cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a prevederilor art. 31 – 36 din OG nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul – verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D__ fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, instanța apreciază că faptele constatate personal de acesta dau naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului. Prin urmare, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.

Așadar, inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 1169 Cod civil, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedură civilă, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul, mijloacele de probă fiind enumerate în dispozițiile art. 1170 Cod civil.

Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 7 din OG nr. 2/2001 forma actualizată, avertismentul este o sancțiune care se aplică pentru o contravenție de mică importanță, atunci când se apreciază că autorul faptei nu o va mai repeta, fiind aplicabilă chiar și atunci când actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede expres această sancțiune.

Deși avertismentul se deosebește de sancțiunile pecuniare și cele privative de libertate, prin aceea că acționează exclusiv asupra conștiinței celui vinovat de săvârșirea unei fapte, el nu aparține sferei răspunderii morale, ci are și o natura juridică, atât pentru faptul că este prevăzut de lege, cât și pentru aceea că poate constitui un antecedent în cazul în care persoana în cauza va săvârși o nouă faptă.

În speță, instanța trebuie să acorde o atenție deosebită modului de determinare a gradului de pericol social al faptelor, luând în considerare criteriile avute în vedere de legiuitor pentru stabilirea gradului de pericol social al faptelor. Practic, aplicarea sancțiunii contravenționale de către agentul constatator se impune a fi realizată cu respectarea întocmai a prevederilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 forma actualizată potrivit căruia: ”Sancțiunea se aplica în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal”.

Într-adevăr, determinarea gradului de pericol social este o chestiune lăsată la aprecierea agentului constatator, respectiv a instanței de judecată, însa, pentru evitarea arbitrariului, atât în teorie, cât și în doctrina de drept contravențional, s - au statuat o ________ criterii menite a limita această largă posibilitate de apreciere a agentului constatator, printre acestea regăsindu-se: persoana autorului, comportarea anterioară a contravenientului, în sensul “lipsei de antecedență contravențională”, împrejurările săvârșirii contravenției, regretul manifestat de contravenient etc.

În speța pendinte, contestatorul nu a fost în măsură să răstoarne prezumția temeiniciei actului constatator. De reținut este și principiul care guvernează dreptul român potrivit căruia nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii (nemo censetur ignorare legem).

Având în vedere principiul în conformitate cu care nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii, coroborat cu probele de la dosar, văzând că starea de fapt reținută de către organul constatator nu a fost răsturnată în cauză, petentul nedovedindu-și în niciun mod susținerea, simpla afirmație neputând avea nicio valoare juridică, în considerarea dispozițiilor art. 34 din OG 2/2001, instanța va respinge plângerea contravențională ca fiind nefondată.

În considerarea dispozițiilor art. 451 și urm. Cod procedură civilă, precum și în respectul principiului disponibilității care guvernează procesul civil, cheltuieli de judecată nu vor fi acordate, acestea nefiind solicitate.

Împotriva sent.civ.nr.3477/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița, a declarat apel I____ I___, în contradictoriu cu intimatul I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE BISTRIȚA-NĂSĂUD, solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:

In fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare ________ nr.xxxxxxx/15.07.2013 de către agenții de poliție din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, apelantul a fost sancționat contravențional cu amendă contravențională în sumă de 320 lei pentru comiterea contravenției prev.de disp.art.102 din OUG 195/2002.

În concret, s-a reținut în sarcina sa faptul că la data de 15.07.2013 în jurul orelor 19,30, în timp ce se afla pe raza localității P_____ Bârgăului, ar fi efectuat o manevră de depășire interzisă a unui autoturism condus de numita C______ A___ E____. Apreciază procesul verbal de constatare și sancționare contravențională ca netemeinic și nelegal, motivat de faptul că starea de fapt reținută de agentul constatator nu corespunde adevărului.

Astfel, învederează faptul că apelantul nu a condus în condițiile reținute de agentul constatator autoturismul și nu a efectuat manevra de depășire interzisă efectuată în cadrul procesului verbal.

Este real faptul că apelantul a fost oprit în trafic de către agenții de poliție pe raza localității P_____ Bârg., însă, apelantul nu a comis contravenția reținută în sarcina sa, aspect față de care a contestat încă de la momentul opririi sale în trafic starea de fapt reținută pretinsă de către agentul de poliție și a susținut faptul că apelantul-petent nu a depășit axul drumului al sectorului de drum pe care circula.

Se impune precizarea că susținerile și apărările apelantului au fost confirmate de probatoriul administrat în dosarul cauzei, care arată că starea de fapt reținută de către agentul constatator nu corespunde adevărului.

Față de această stare de fapt apreciază procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ca netemeinic și nelegal, solicitând admiterea apelului în sensul celor solicitate.

In drept, invocă disp.art.466 și urm.C.pr.civ.

Intimatul IPJ Bistrița-Năsăud a formulat întâmpinare (f.16-17), prin care solicită respingerea apelului ca nefondat pentru următoarele motive:

Așa cum a reținut și instanța de fond, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției este legal și temeinic.

Prin procesul verbal atacat, apelantul-petent a fost sancționat conf.art.100 alin.3, lit.e și art.99 alin.1, pct.18 din OUG 195/2002 rep., reținându-se că în data de 15.07.2013 la ora 9,20 a condus autovehiculul marca Audi cu nr.de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 17, în localitatea P_____ Bârgăului și a depășit autovehiculul cu nr.de înmatriculare XXXXXXXXX în zona de acțiune a indicatorului rutier „depășirea interzisă”, încălcând marcajul longitudinal cu linie continuă care desparte sensurile de deplasare. De asemenea, s-a reținut că autovehiculul avea defecțiuni la sistemul de iluminare care au fost remediate pe loc, motiv pentru care pentru faptă a fost aplicat avertisment.

Petentul a fost prezent la întocmirea procesului verbal, pe care l-a semnat fără a formula obiecțiuni. Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost semnat și de martora Cioanca A___ E____, conducătoarea autovehiculului depășit neregulamentar. Ulterior, apelantul a formulat plângerea contravențională care a făcut obiectul dosarului de fond, acțiunea acestuia fiind respinsă de instanță.

Fapta a fost constatată în mod direct de agentul constatator, existând prezumția de temeinice a actului administrativ. Agentul constatator a constatat că petentul a depășit autovehiculul cu nr.de înmatriculare XXXXXXXXX care se afla în trafic, nu oprit sau în curs de oprire și că fapta a fost săvârșită în zona de acțiune a indicatorului rutier „depășirea interzisă”, petentul trecând peste marcajul longitudinal cont8inuu care desparte sensurile de deplasare.

Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nu este doar un act de acuzare ci și un mijloc de probă care face dovada unei stări de fapt, funcționând prezumția simplă care poate fi răsturnată doar făcând dovada contrară. În acest sens instanțele s-au pronunțat în mod constant. Prezumția de legalitate șui temeinicie a actului administrativ nu contravine jurisprudenței CEDO. Astfel, cu privire la constatarea faptei de către un agent abilitat și menținerea sancțiunii aplicate în lipsa probei contrare, Curtea s-a pronunțat în hotărârea dată în cazul Janosevic contra Suediei, dar și la hotărârea în cazul Blum împotriva Austriei (2005).

Prezumția de temeinicie a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, consacrată în practica judiciară, este expresia competenței de constatare atribuită de stat, în concordanță cu normele legale (Decizia Curții Constituționale nr.183/2003). Ținând cont de toate aceste aspecte precum și de faptul că apelantul-petent nu a probat o altă stare de fapt decât cea reținută de agentul constatator, instanța de fond a hotărât în sensul respingerii acțiunii formulate de petent.

Analizând prevederile legale cu aplicabilitate în domeniu rezultă că instanța de fond a apreciat corect starea de fapt și a hotărât legal și temeinic când a menținut procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat de apelantul.-petent.

Prin urmare, menține apărările formulate în fața instanței de fond și solicită instanței de apel să constate că hotărârea atacată este legală și temeinică, se întemeiază pe probele existente la dosar și pe prevederile legale incidente, fără a exista vreun motiv de casare sau modificare a acesteia, și prin urmare, respingerea apelului ca neîntemeiat.

Tribunalul, analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, conform dispozițiilor art. 476-478 Cod procedură civilă, constată că este nefondat pentru considerentele ce vor fi relevate:

Prin procesul verbal atacat, apelantul-petent a fost sancționat conf.art.100 alin.3, lit.e și art.99 alin.1, pct.18 din OUG 195/2002 rep., reținându-se că în data de 15.07.2013 la ora 9,20 a condus autovehiculul marca Audi cu nr.de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 17, în localitatea P_____ Bârgăului și a depășit autovehiculul cu nr.de înmatriculare XXXXXXXXX în zona de acțiune a indicatorului rutier „depășirea interzisă”, încălcând marcajul longitudinal cu linie continuă care desparte sensurile de deplasare. De asemenea, s-a reținut că autovehiculul avea defecțiuni la sistemul de iluminare care au fost remediate pe loc, motiv pentru care pentru faptă a fost aplicat avertisment.

Corect a apreciat prima instanță că, în lipsa unor probe contrare, se impune a se da eficiență prezumției de legalitate și temeinice de care se bucură procesul verbal, în condițiile în care, contravenția reținută în sarcina apelantului a fost constată în mod direct, "ex proprius sensibus", de către agentul constatator, aflat în exercitarea legală a atribuțiunilor funcționale. Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este un act administrativ căruia i se aplică principiile generale din dreptul administrativ privind prezumția de legalitate și temeinicie.

Procesul-verbal de contravenție nu este doar un „act de acuzare", asemănător rechizitoriului, ci și un mijloc de probă, forța probantă a proceselor-verbale fiind lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, instanțele având însă obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.

Textul art. 34 al. 1 din OG 2/2001, permite o interpretare în concordanță cu exigențele unui proces echitabil, din moment ce prevede că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție. Fără a stabili și vinovăția persoanei sancționate, procesul-verbal dovedește o situație de fapt, care a dus la încheierea acestuia și care conduce în mod rezonabil la ridicarea unei acuzații bazate pe împrejurări de fapt ce necesită explicații fundamentate pe probe din partea celui sancționat.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului menționează în mod expres că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca, de altfel, nici obligația organului constatator de a suporta întreaga sarcină a probei. Limitele de apreciere mai largi sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt justificate în măsura în care Curtea a decis că faptelor contravenționale le corespunde și o posibilitate de investigare mai restrânsă din partea autorităților, numărul acestora fiind extrem de mare. Cu privire la constatarea faptei de către un agent abilitat și menținerea sancțiunii aplicate în lipsa probei contrare, Curtea s-a pronunțat în Hotărârea dată în cazul Janosevic contra Suediei, dar și la Hotărârea în cazul Blum împotriva Austriei, (2005).

Instanța de fond a reținut în mod corect faptul că această prezumție nu poate fi răsturnată de simpla negare a stării de fapt reținută, fără ca această susținere să fie probată.

Raportat la considerentele de fapt și de drept relevate mai sus, tribunalul, în baza art. 480 din Codul de procedură civilă, va respinge apelul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul I____ I___, domiciliat în T_____, ________________________, jud. Bistrița-Năsăud, în contradictoriu cu intimatul I____________ Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, cu sediul în Bistrița, ____________________. 1-3, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva S.C. nr. 3477/2014 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 12.02.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

B____ L__________ T___ M_____ A___ P______ M______ D_____

Red/dact

BLT/FV

28.04.2015

Judecator fond: V________ V.