Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul DOLJ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
72/2014 din 12 februarie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL D___

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 72/2014

Ședința publică de la 12 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE J___ S_____

Judecător M______ C_______ V_________

Grefier L___ M________

Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul D_______ A_____ N______ în contradictoriu cu intimat I.P.J D___, împotriva sentinței civile xxxxx din 12.09.2013, pronunțată de Judecătoria C______.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul D_______ A_____ N______ prin avocat J_______ M_____, lipsind intimatul I P J D___.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care.

Instanța în temeiul art. 131 N C P C pune în discuție competența de soluționare.

Apărătorul apelantului susține că Tribunalul este competent cu soluționarea cauzei.

Instanța constată că este competentă, general, material și teritorial conform art. 34 alin. 2 O G 2/2001

Nemaifiind cereri de formulat si alte incidente de soluționat , instanta acordă cuvântul asupra cererii formulate.

Apărătorul apelantului solicit admiterea apelului declarat, casarea sentinței și pe fond admiterea plângerii , anularea procesului verbal de contravenție, fără cheltuieli de judecată

INSTANȚA

Asupra cauzei de față

Prin sentința civilă nr. xxxxx din 12.09.2013, Judecătoria C______ a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată împotriva procesului - verbal ________ nr. xxxxxxx/28.02.2013 întocmit de I P J D___.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/28.02.2013 întocmit de I P J D___, că la data de 28.02.2013, petentul D_______ A_____-N______ a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 300 lei și suspendarea exercitării dreptului de conducere, deoarece a condus auto Dacia cu nr. XXXXXXXXX pe DE 574, din direcția B___ către mun. C______ iar pe raza localității Pielești a efectuat manevra de depășire a unui autocar în zona de acțiune a indicatorului "Depășire Interzisă", pe trecerea de pietoni semnalizată prin indicator și marcaj.

Procesul-verbal a fost semnat cu obiecțiuni de către petent – "Situația descrisă nu corespunde cu realitatea, agentul constatator neputând menționa nr. auto pe care l-am depășit".

Plângerea a fost formulată în termenul legal.

In ceea ce privește legalitatea actului sancționator, instanța a constatat ca acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001 R, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de textul normativ sub sancțiunea nulității absolute.

Astfel, procesul-verbal conține data, și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța a reținut că, deși OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, cele consemnate fiind constatate in mod direct de agentul constatator si fiind probate cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la emitent) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, in măsura in care statul respectă limite rezonabile, având in vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, insă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotarârea din 7 septembrie 1999).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile OUG nr. 195/2002 R au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor de circulație pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viată și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societății in respectarea acestor reguli este de importanță capitală.

In același timp, însă, persoana sancționată in baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001R), in cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita de proporționalitate între scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ c. României, Hotărârea din 4 octombrie 2007 și N_______ G_______ împotriva României, Hotărârea din 3 aprilie 2012).

În cauză, instanța a constatat că a fost respectat dreptul la apărare al petentului, acesta având posibilitatea în mod efectiv de a propune probe în apărare, probe ce au fost administrate de către instanță.

Prin urmare, cum petentul, deși a uzat de toate garanțiile privind dreptul său de apărare, nu a răsturnat prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia, instanța a apreciat că în mod temeinic s-a reținut vinovatia petentului în savarsirea contravenției constatate.

Astfel, instanța, având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei si susținerile petentului din cuprinsul plângerii contravenționale, care se coroborează cu aspectele menționate în procesul-verbal de contravenție, a constatat că acesta se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.

Cât privește depoziția martorului audiat, coleg de serviciu al petentului, instanța a reținut că și aceasta se coroborează în parte cu restul probatoriului administrat în cauză, martorul confirmând că petentul a circulat la data și ora reținute în actul constatator pe DE 574 din direcția B___ către mun. C______, iar pe raza localității Pielești a depășit un autocar însă într-o zonă marcată cu linie discontinuă și nu continuă, fiind însă evident că prin modalitatea concretă de derulare a faptelor prezentată de acesta, se încearcă înlăturarea răspunderii contravenționale a petentului pentru fapta reținută în sarcina sa, motiv pentru care instanța a înlăturat ca părtinitoare și subiective aprecierile martorului în acest sens.

A apreciat instanța de fond că , lipsa de sinceritate a martorului audiat rezultă fără urmă de îndoială din aspectele relatate instanței de judecată, în sensul că martorul a ținut să sublinieze împrejurarea că depășirea efectuată de petent a fost realizată într-o zonă marcată cu linie discontinuă, deși așa cum rezultă din procesul-verbal, petentul a fost sancționat pentru o depășire în zona de acțiune a indicatorului "Depășire Interzisă" și a indicatorului și marcajului rutier "Trecere de pietoni", neavând relevanță dacă exista sau nu și marcaj cu linie continuă în zona respectivă.

Împotriva sentinței civile xxxxx din 12.09.2013, pronunțată de Judecătoria C______., a declarat apel petentul D_______ A_____ N______, solicitând admiterea apelului modificarea sentinței și pe fond admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție..

În cuprinsul motivelor de apel, arată că instanța de fond a înlăturat declarația martorului audiat în cauză pe motiv că acesta este coleg de serviciu cu petentul și, de asemenea a luat în considerare apărarea intimatei fără a face demersuri în baza rolului activ de aflare a adevărului .

Face referire la aspectul că descrierea faptei este lacunară , aspect care poate duce la concluzia că fapta contravențională nu este încadrată corect. În pv nu există un reper kilometric al locului săvârșirii contravenției .

Arată că și sancțiunile contravenționale trebuie aplicate ținând cont de gravitatea faptei săvârșite, de conduita persoanei vinovate, de împrejurările și de pericolul social pe care fapta îl produce.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și având în vedere dispozițiile art. 476 alin. 1 și art. 479 C.p.civ., instanța apreciază că apelul este fondat , pentru următoarele considerente:

Prin plângerea contravențională formulată, apelantul-petent a solicitat anularea procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/28.02.2013 întocmit de I P J D___, prin care, la data de 28.02.2013, petentul D_______ A_____-N______ a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 300 lei și suspendarea exercitării dreptului de conducere, deoarece a condus auto Dacia cu nr. XXXXXXXXX pe DE 574, din direcția B___ către mun. C______ iar pe raza localității Pielești a efectuat manevra de depășire a unui autocar în zona de acțiune a indicatorului "Depășire Interzisă", pe trecerea de pietoni semnalizată prin indicator și marcaj.

Procesul-verbal a fost semnat cu obiecțiuni de către apelantul-petent – "Situația descrisă nu corespunde cu realitatea, agentul constatator neputând menționa nr. auto pe care l-am depășit".

Cu privire la legalitatea procesului verbal atacat, tribunalul constă că, în mod corect s-a reținut de instanța de fond, în baza art. 34 raportat la art. 16 și art. 17 din O.G nr. 2/2001 că acesta este întocmit conform dispozițiilor legale, neexistând nici un motiv de nelegalitate care să poată fi reținut de instanță și care să determine, în consecință, anularea procesului verbal.

La aprecierea temeiniciei procesului verbal de contravenție, tribunalul constată că instanța de fond nu a avut în vedere declarația martorului audiat în cauză, înlăturând-o ca subiectivă, aspect criticat de către apelantul-petent în motivarea apelului formulat .

Tribunalul apreciază întemeiată critica apelantului–petent pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 procesul verbal de contravenție se bucură de forță probantă asemănătoare unui act de constatare încheiat de un funcționar public. Procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.

Tribunalul consideră că în procesul de formare a convingerii declarația martorului audiat în cauză, trebuia a fi confruntată cu restul materialului probator de la dosar, urmând ca toate probele să fie analizate de către instanță potrivit convingeri pe care o pot produce în aflarea adevărului. În acest demers, instanța este datoare să verifice fiecare probă în conținutul său, ținând seama și de izvorul din care provine, ajungându-se, prin coroborarea tuturor probelor, fie la înlăturarea îndoielilor, fie la menținerea acestora și, pe cale de consecință, proba administrată să nu poată sta la baza aflării adevărului obiectiv în cauză.

Prin urmare, în procesul de formare a convingerii, instanța poate să pună la îndoială relatările unui martor, anume dacă acestea sunt sincere sau nu, deci dacă sunt conforme sau nu cu realitatea. În mod special, sinceritatea unui martor trebuie raportată atât la împrejurările cauzei, cât și la persoana sa, anume posibilitatea de a fi influențat, legătura pe care o are cu una dintre părți sau interesul avut. Prin urmare, în cazul existenței unei suspiciuni cu privire la sinceritatea martorilor audiați, instanța are obligația de a analiza critic declarațiile martorilor, de a verifica fiecare relatare în parte, explicând orice nepotrivire.

Astfel, analizând cele afirmate de către martorul Migiu S______ , tribunalul reține că acesta susține că a fost prezent alături de apelantul-petent în momentul săvârșirii faptei pentru care a fost sancționat , că depășirea pentru care a fost sancționat apelantul-petent s-a făcut regulamentar , în zona în care nu era depășirea interzisă nefiind linie continuă.

Această declarație, se coroborează cu cele arătate în procesul verbal, cât și cu cele afirmate de apelantul- petent în cuprinsul plângerii contravenționale.

Prin urmare, raportat la cele arătate mai sus, tribunalul considera că mărturia numitului Migiu S______ exprimă adevărul obiectiv, simplul fapt că martorul este coleg de serviciu cu apelantul-petent nefiind în măsură să conducă la aprecierea ca subiectivă a declarației.

În ceea ce privește constatările personale ale agentului constatator, Tribunalul apreciază că ridică dubii în ceea ce privește realitatea împrejurărilor reținute, având în vedere lipsa unor elemente din descrierea locului săvârșirii faptei contravenționale (nu există un reper kilometric al locului săvârșirii contravenției) , elemente care nu pot fi complinite prin interpretări sau aprecieri ulterioare întocmirii pv.

Față de toate cele arătate mai sus, instanța reține că faptele, astfel cum sunt descrise în procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 28.02.2013 încheiat apelantului-petent , nu corespund realității, probele administrate în cauză răsturnând prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat și, în consecință, va admite apelul formulat de petentul D_______ A_____ N______, va schimba sentința apelată în sensul că va admite plângerea contravențională.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite apelul. formulată de petentul D_______ A_____ N______, cu domiciliul în Mediaș, _________________, _____________, _________________, în contradictoriu cu intimatul I P J D___, cu sediul în C______, ____________________, jud. D___.

Schimbă sentința apelată în sensul că admite plângerea contravențională.

Dispune anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 28.02.2013.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Februarie 2014

Președinte,

J___ S_____

Judecător,

M______ C_______ V_________

Grefier,

L___ M________

Red. C. V_________/ Teh L.M.

4 ex/13.03.2014

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 924/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 1421/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1256/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 77/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Apel
  • Hotărârea 1542/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 7626/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 1502/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 1309/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 539/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1193/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 162/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 388/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 276/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 1621/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 3053/2012 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 431/2012 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 1219/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 789/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 2150/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 1641/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 1000/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025