Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - recurs – plângere contrav. –
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
D E C I Z I A NR. 162
Ședința publică din 13 februarie 2013.
Președinte M______ A___ F_________
Judecător B_____ I___ D___
Judecător B____ C_________
Grefier V_________ O___
Pe rol, judecarea recursului declarat de petenta S.C. „D______ F___” SRL Urechești nr. 611, jud. Bacău, împotriva sentinței civile nr. 464 din 05.03.2012 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, intimată fiind A__________ R______ Română București, _______________________. 38, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat S_____ G_____ pentru societatea petentă recurentă, lipsă fiind intimata.
Procedura este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța, verificând actele și lucrările dosarului, constatând probatoriul epuizat și recursul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Apărătorul legal al recurentei, avocat S_____ G_____ precizează că procesul verbal contestat nu a fost încheiat în prezența contravenientului, a reprezentantului acestuia ori a vreunei alte persoane care ar fi fost îndreptățită. Lipsa reprezentantului legal al societății care nu a fost de față să facă obiecțiuni se regăsește înserată în procesul verbal la rubrica alte mențiuni. Pe cale de excepție, invocă constatarea nulității absolute a procesului verbal dedus judecății. Aspectul pus în evidență mai sus ar fi trebui să oblige instanța de fond să analizeze temeinic actul contestat iar pe fondul cauzei să dea posibilitatea contravenientei să administreze probe. Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond și constatarea nulității procesului verbal. Fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise,
După deliberare,
T R I B U N A L U L
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 464 din 05.03.2012, Judecătoria Fălticeni a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta _____________________ cu sediul în loc. Urechești nr. 611 jud.Bacău împotriva procesului verbal de contraventie _________ nr. xxxxxxx/01.09.2011, în contradictoriu cu intimata A__________ R______ Română Bucuresti, _______________________.38 sector 1.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Procesul verbal de contravenție îndeplinește toate condițiile de fond și de formă prevăzute de OG 2/2001 nefiind dovedite cauze de nulitate absolută și relativă, iar încadrarea juridică a faptei și sancțiunile contravenționale aplicate au fost corect aplicate și individualizate.
Astfel, fapta reținută în sarcina petentei a rezultat din ansamblul probelor administrate în cauză, lipsa documentelor care atestă perioadele de conducere, pauză și odihnă ale conducătorilor auto și care trebuiau să se găsească la bordul autovehiculului de transport marfă controlat nefiind contestată de către petentă.
Instanța constată că abaterea prevăzută de actul normativ menționat constă în însăși neprezentarea în trafic a numărului necesar de diagrame tahografice, a cartelei tahografice sau a listărilor efectuate cu imprimanta tahografului digital, latura obiectivă a contravenției fiind îndeplinită în momentul în care conducătorul auto controlat nu poate prezenta organelor de control competente înscrisurile menționate anterior, iar starea de pericol creată de această situație de fapt este prezumată de către legiuitor.
În ipoteza în care respectivul vehicul ar fi fost condus și de către alte persoane în intervalul de timp de 15 zile anterior controlului, conducătorul auto depistat avea obligația de a deține asupra sa toate documentele justificative impuse de lege, inclusiv cele pentru ceilalți șoferi, pentru a putea dovedi respectarea obligațiilor legale cu privire la acest vehicul.
Răspunderea contravențională și calitatea de subiect activ al contravenției pentru petentă sunt date de prevederile art. 9 alin. 1 lit. c din același act normativ care incriminează și sancționează abaterea reținută, iar gravitatea și pericolul social al contravenției rezultă din riscul efectiv și real de producere a unor evenimente rutiere soldate cu victime și pagube materiale de către conducătorii auto profesioniști care nu respectă perioadele de odihnă la solicitarea și cu concursul angajatorilor.
De altfel, petenta, deși citată în mod legal, nu a depus motivele plângerii formulate și nici nu a formulat apărări cu privire la situația de fapt și de drept, astfel încât plângerea formulată a fost respinsă ca nefondată cu consecința menținerii actului de constatare ca legal și temeinic întocmit.
Împotriva aceste sentințe a declarat recurs petenta _____________________, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că procesul verbal contestat nu a fost încheiat în prezența contravenientului, a reprezentantului acestuia ori a vreunei alte persoane care ar fi fost îndreptățită. Lipsa reprezentantului legal al societății care nu a fost de față să facă obiecțiuni se regăsește înserată în procesul verbal la rubrica alte mențiuni. Pe cale de excepție, invocă constatarea nulității absolute a procesului verbal dedus judecății. Aspectul pus în evidență mai sus ar fi trebui să oblige instanța de fond să analizeze temeinic actul contestat iar pe fondul cauzei să dea posibilitatea contravenientei să administreze probe.
Chiar dacă până la termenul de judecată din data de 05.03.2012 petenta, din motive obiective, nu a motivat în fapt și în drept plângerea formulată, instanța, respectând prevederile art. 114 Cod procedură civilă trebuia să aplice o altă sancțiune decât respingerea pe fond a acțiunii.
Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond și constatarea nulității procesului verbal.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare și nici nu a delegat reprezentant în instanță.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs dar și a disp. art. 3041 Cod procedură civilă, Tribunalul reține următoarele:
Prin procesul verbal de contraventie _________ nr. xxxxxxx/01.09.2011, încheiat de intimata A__________ R______ Română Suceava petenta –recurentă a fost sancționată contravențional cu amendă 4000 lei pentru săvîrșirea contravenției prev. de art.8 alin. 1 pct . 31 rap. la art. 9 alin. 1 din OG nr. 37/2007 rep. .
Prima instanță în mod corect a stabilit situația de fapt așa cum a rezultat aceasta din mijloacele de probă aflate la dosar iar procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea condițiilor de fond și formă și nu există motive de nulitate a actului de contravenție contestat. Lipsa unui martor care să semneze procesul verbal de contravenție nu este motiv de nulitate în condițiile în care nu s-a dovedit că prin aceasta s-a cauzat o vătămare contravenientului.
Sub aspectul temeiniciei tribunalul de asemenea constată că instanța de fond a apreciat corect probele de la dosar care dovedesc că fapta există și a fost comisă de petent. Neprezentarea în trafic la data controlului a numărului necesar de diagrame tahografice reprezintă contravenția prevăzută de art. 8 alin. 1 pct . 31 din OG nr. 37/2007 rep. , iar orice alte înscrisuri pe care le depune și invocă petenta nu pot constitui motive care să înlăture caracterul contravențional al faptei. Certificatul de desfășurare depus de recurentă nu poate fi luat în considerare fiind eliberat chiar de către aceasta și nu emană de la altă autoritate sau instituție care să-i confere dată certă și veridicitate , nefiind o probă concludentă , contravenientul putînd oricînd să elibereze astfel de înscrisuri pe care să le folosească ulterior pentru a ocoli respectarea legii. Relevant în prezenta speță este împrejurarea că la data controlului s-a constatat că petenta prin neprezentarea actelor cerute de lege s-a făcut vinovată de comiterea faptei așa cum s-a consemnat de agentul constatator.
Față de aceste considerente tribunalul constată că sentința instanței de fond prin care s-a respins plîngerea contravențională este legală și temeinică urmînd ca în baza art. 312 cpc să fie respins recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta S.C. „D______ F___” SRL Urechești nr. 611, jud. Bacău, împotriva sentinței civile nr. 464 din 05.03.2012 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, intimată fiind A__________ R______ Română București, _______________________. 38, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 februarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
M______ A___ F_________ B_____ I___ D___ B____ C_________ V_________ O___
Red. B.C.
Judecător fond: B____ V.
Tehnored. V.O. 2 ex/26.02.2013