ROMÂNIA
TRIBUNALUL HUNEDOARA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 82/A/2015 DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2015
PreședinteBocșan D______-judecător
M_____ I____-judecător
B___ A______ E____-grefier
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de către apelantul I____________ de Poliție al județului Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 509/03.09.2014 pronunțată de Judecătoria B___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă niciuna din părți deși au fost legal citate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Instanța, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.509/2014 pronunțată de judecătoria B___, s-a admis plângerea civilă formulată de petentul T____ D____-V_____, cu domiciliul în B___, ___________________________ 24,________________________, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx, din data de 24.04.2014, întocmit de Poliția Municipiului B___, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Hunedoara, cu sediul în D___, _______________________. 130, jud. Hunedoara, și în consecință a fost anulat procesul verbal de contravenție, exonerat petentul de plata amenzii contravenționale în sumă de 170 lei și înlăturată sancțiunea complementară constând în 2 puncte penalizare .
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul verbal ________ nr.xxxxxxx întocmit la data de 24.04.2014 de Poliția Municipiului B___, petentului i-a fost aplicată amenda contravențională în sumă de 170 lei( 2 puncte amendă), pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 142 lit. a din HG 1391/2006 și sancționate potrivit dispozițiilor art. 108,alin.1,lit. a,pct.8 din OUG nr. 195/2002 republicată.
La descrierea stării de fapt s-a reținut că, la data de 04.02.2014, ora 10,11, în municipiul B___, pe ______________________________ oprit auto marca Peugeot cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”.
Alăturat întâmpinării și originalului procesului verbal contestat , a fost depus raportul agentului constatator , din care rezultă că în data de 04.02.2014,ora 10,11, în timp ce patrula pe __________________________, a observat mai multe autoturisme care erau oprite pe partea dreaptă a străzii, în sensul de mers B___-Oradea, lângă bordură, în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”, printre acestea aflându-se și auto marca Peugeot cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, motiv pentru care s-a procedat la filmarea acestora, pe HDD 061, că verificându-se în baza de date s-a stabilit că auto aparține petentului.
Se constatat că, prin procesul verbal ________ nr.xxxxxxx din data de 23.04.2014 același petent a fost sancționat cu amendă în sumă de 170 lei și i s-a aplicat sancțiunea complementară constând în 2 puncte penalizare, reținându-se în sarcina sa că, la data de 04.02.2014 ora 10,23 a oprit auto marca Peugeot, cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX pe __________________________, în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”.
La data de 30.04.2014, petentul a achitat jumătate din minimul amenzii, respectiv suma de 85 lei, cu chitanța nr. xxxxxxx din 30.04.2014, reprezentând amenzi circulație-proces verbal CP xxxxxxx/23.04.2014 IPJ Hunedoara - B___( fila 6).
Din adresa nr. xxxxx/SR/LV/16.06.2014, din planșele foto atașate și din cele două procese verbale aflate la dosar, a rezultat că petentul a oprit auto marca Peugeot cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX pe __________________________, în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”, înaintea orei 10,11 ( când a fost făcută prima filmare , și pentru care a fost sancționat prin procesul verbal ________ nr.xxxxxxx), iar autoturismul a rămas acolo oprit până după ora 10,23 ( când a fost efectuată o a doua filmare, și pentru care a fost sancționat prin procesul verbal ________, nr.xxxxxxx, pentru care petentul a achitat jumătate din minimul amenzii în termen de 48 de ore, pe care petentul nu l-a contestat prin prezenta plângere civilă).
Se constată că, potrivit art.142 alin. 1 lit. a din HGR nr. 1391/2006, se interzice oprirea voluntară a vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”.
Se mai reține că oprirea este imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public cu o durată de până la 5 minute. Peste această durată, imobilizarea se consideră staționare.
În cauză nu s-a dovedit că petentul a oprit autovehiculul de două ori la data de 04.02.2014, în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”, pe _________________________ anterior orei 10,11- când a fost filmat prima dată și a doua oară anterior orei 10,23 –când a fost filmat a doua oară, situație în care ar fi săvârșit două contravenții prevăzute de art. 142 lit. a din HG 1391/2006 și sancționate potrivit dispozițiilor art. 108,alin.1,lit. a, pct.8 din OUG nr. 195/2002 republicată.
Aceasta întrucât, potrivit art. 1 din OG nr.2/2001, legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului.
Ori, în cazul petentului, instanța a apreciat că nu se poate constata existența a două fapte contravenționale, întrucât nu s-a dovedit că a oprit de două ori, câte 5 minute, situație în care ar fi existat două laturi subiective-intenția pentru fiecare caz, și, implicit două contravenții; instanța a constatat că acest dubiu profită petentului, astfel încât va reține săvârșirea unei singure contravenții prevăzută de art. 142 lit. a din HG 1391/2006 și sancționată potrivit dispozițiilor art. 108, alin.1,lit. a, pct.8 din OUG nr. 195/2002 republicată; se va constata că petentul a achitat jumătate din minimul amenzii, și nu a contestat aspectul că, întradevăr, la data de 04.02.2014, a oprit în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”;
Instanța a mai reținut și aspectul că ar fi fost mai pertinentă menținerea procesului verbal ________ nr. xxxxxx ( contestat prin prezenta, întrucât acesta reține ora corectă - 10,11, pentru contravenție, în timp ce procesul verbal CP xxxxxxx reține ora 10,23 ,însă acesta nu a fost contestat și petentul a achitat jumătate din minimul amenzii ), astfel că acest aspect apreciem că este unul pur formal, câtă vreme scopul legii contravenționale a fost atins.
În altă ordine de idei, instanța a constatat că, în ceea ce privește contravenția reținută în sarcina petentului prin procesul verbal contestat este una dintre contravențiile la care nu se poate reține forma continuă prevăzută de aliniatul 2 al art. 13 din OG nr.2/2001, chiar dacă este evident că în cazul petentului încălcarea obligației legale a durat în timp, raportat la faptul că oprirea este imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public cu o durată de până la 5 minute, iar peste această durată, imobilizarea se consideră staționare; ori, dacă ar exista certitudinea că în tot intervalul 10,10-10,24 autovehiculul a rămas imobilizat în acel loc, s-ar fi pus în discuție încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina petentului, având în vedere că, potrivit art. 143 alin.1 lit. a din HGR nr. 1391/2006, se interzice staționarea voluntara a vehiculelor în toate cazurile în care este interzisa oprirea voluntara.
Față de aceste considerente și apreciind că dubiul profită contravenientului, instanța a admis plângerea civilă, a anulat procesul verbal de contravenție menționat mai sus, a exonerat petentul de plata amenzii contravenționale în sumă de 170 lei, a înlăturat, implicit și sancțiunea complementară de 2 puncte penalizare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen pârâtul I____________ de Poliție al Județului Hunedoara, solicitând desființarea hotărârii atacate, iar în urma rejudecării cauzei să se dispună respingerea plângerii petentului.
În motivarea apelului s-a arătat că săvârșirea faptelor contravenționale este dovedită cu documentele existente la dosarul cauzei, iar procesul-verbal se bucură de o prezumție relativă că lucrurile s-au întâmplat așa cum au fost descrise în procesul-verbal, motiv pentru care sarcina probei incumbă celui care contestă.
În drept au fost invocate prevederile art. 249 Cod pr. civ.
Intimatul petent T____ D____-V_____ nu a depus răspuns la întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, față de criticile aduse prin motivele de apel se rețin următoarele:
Potrivit art. 63 alin.1 din O.U.G. 195/2002 „ se consideră oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste această durată imobilizarea se consideră staționare”, iar potrivit art.142 alin. 1 lit. a din HGR nr. 1391/2006, se interzice oprirea voluntară a vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”.
Din adresa nr. xxxxx/SR/LV/16.06.2014, din planșele foto atașate și din cele două procese verbale aflate la dosar, a rezultat că petentul a oprit auto marca Peugeot cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX pe __________________________, în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”, înaintea orei 10,11, când a fost făcută prima filmare , și pentru care a fost sancționat prin procesul verbal ________ nr.xxxxxx, care este contestat de petent în cauză, iar autoturismul a rămas acolo oprit până după ora 10,23, când a fost efectuată o a doua filmare , și pentru care a fost sancționat prin procesul verbal ________, nr.xxxxxxx, pe care petentul nu l-a contestat și a achitat jumătate din minimul amenzii în termen de 48 de ore.
Astfel, în mod corect prima instanță a reținut că în situația în care petentul a fost sancționat prin procesul verbal CP nr.xxxxxxx pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 142 lit. a din HG 1391/2006, proces verbal care nu a fost contestat de petent, achitând jumătate din minimul amenzii, și în cauză nu s-a dovedit că petentul a oprit autovehiculul de două ori la data de 04.02.2014, câte 5 minute în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”, situație în care ar fi existat două laturi subiective, respectiv intenția pentru fiecare caz, și, implicit două contravenții, a constatat că acest dubiu profită petentului, reținând săvârșirea unei singure contravenții.
Prin urmare, prima instanță a stabilit corect starea de fapt și a făcut o justă aplicare a legii, astfel că, în temeiul art. 480 alin.1 Cod procedură civilă, raportat la dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, tribunalul va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul introdus de către intimatul I____________ de Poliție al județului Hunedoara împotriva sentinței civile nr. 509/2014 pronunțată de Judecătoria B___, județul Hunedoara.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 19 ianuarie 2015.
Președinte,Judecător,
B_____ DumitruMorcan I____
Grefier,
B___ A______ E____
B.D./B.A.E. – red. 4 ex.
13.13.2015
- jud. fond – R________ M_____