JUDECĂTORIA A___ Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 525
Ședința publică din data de 05 februarie 2014
Președinte : A____ - B______ V________
Grefier : N_______ – G_______ B______
S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată de petentul F____ B_____ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului A___ având ca obiect anularea procesului verbal de contravenție.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul petentului avocat G_____ L______ M____ din Baroul A___ și martorul D______ C____, lipsă fiind intimatul și petentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Plângerea este legal timbrată cu suma de 20 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, în temeiul art. 19 din OUG80/2013.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, sub prestare de jurământ se procedează la audierea martorului, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Pe fondul cauzei reprezentantul petentului solicită admiterea plângerii contraveționale și pe cale de consecință anularea procesului verbal de contravenție ca netemeinic și nelegal, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Constată că prin plângerea contravențională, înregistrată la această instanță la data de 19.08.2013, petentul F____ B_____ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului A___, a solicitat, acesta a solicitat anularea procesului verbal ________ nr. xxxxxxx/08.08.2013, fără cheltuieli de judecată.
În motivare petentul a precizat că prin procesul verbal atacat s-a reținut în sarcina sa că la data de 07.07.2013, în jurul orei 1530, conducând autovehiculul Iveco, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe ________________________ din A___, ar fi efectuat manevre de ieșire din parcare și din neatenție ar fi acroșat autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, care se afla parcat regulamentar, și nu s-ar fi prezentat în termen legal de 24 ore să anunțe evenimentul rutier soldat cu pagube materiale. Pentru această faptă a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 320 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
Petentul apreciind că starea de fapt reținută de către agentul constatator nu este reală, arată că a formulat obiecțiuni la procesul verbal, menționând că nu a observat în parcare autoturismul marca Ford, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, și că nu își amintește dacă la ora și data indicate se afla pe acea stradă.
A considerat de asemenea că procesul verbal încheiat este netemeinic și nelegal, arătând totodată că textul incriminator al faptei reținute în sarcina sa prevede existența unei vinovății sub forma intenției directe sau indirecte, iar vinovăția sub forma culpei cu prevedere sau fără prevedere nu se sancționează.
Petentul a menționat că nu exclude posibilitatea să fi acroșat totuși autoturismul indicat în procesul verbal, însă nu a realizat această acroșare, nu a avut cunoștință de existența acesteia.
S-a mai apreciat de către petent că autoturismul condus de el era asigurat RCA, astfel că nu avea motive să nu anunțe în termen legal evenimentul rutier soldat cu pagube materiale.
Din aceste considerente, petentul a apreciat că nu a comis fapta, și chiar dacă a comis-o nu a avut cunoștință de acroșarea autoturismului, în ambele ipoteze procesul verbal fiind anulabil.
În drept și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile art. 31 și urm. din OG 2/2001 și a anexat la plângere dovada ________ nr. xxxxxxx, carte de identitate, asigurare RCA, procesul verbal ________ nr. xxxxxxx.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a apreciat că motivele invocat de către petent sunt neîntemeiate și nelegale. Procesul verbal de constatare a contravenției fiind un act juridic administrativ unilateral care emană de la o autoritate publică, care are competența de a constata și sancționa fapte contravenționale, se bucură de prezumțiile de legalitate, autenticitate și de veridicitate, are forță probantă, se execută din oficiu.
Intimatul a mai învederat că principiul legalității, aplicabil dreptului administrativ, în general, și materiei contravenționale, în special, supune ca rezultatul interpretării legii contravenționale să fíe concordant cu voința legiuitorului, iar textul poate fi interpretat nici extensiv, nici restrictiv (lex dixit quam voluit).
Încălcarea normelor de drept administrativ, prin comiterea unei fapte antisociale, săvârșite cu vinovăție, prezintă un pericol social mai redus decât infracțiunea, dă naștere unui raport de conflict, ceea ce atrage sancționarea, în speță petentul făcându-se vinovat de contravenția reținută în sarcina sa în procesul verbal, din probele existente la dosarul cauzei, rezultând fără tăgadă că starea de fapt consemnată procesul verbal corespunde realității.
Astfel intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, având în vedere că fapta petentului a existat si este încadrată juridic corespunzător, procesul verbal fiind atât temeinic cât și legal întocmit, petentului nefiindu-i pricinuită vreo vătămare care potrivit art. 175 alin. 1 din Legea 134/2010 să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului.
Intimatul a considerat că petentul putea cu ușurință să evite situația creată, dacă ar fi dat dovadă de mai multă responsabilitate sau ne mai puțină nepăsare față de lege, culpa sa fiind integrală în producerea incidentului.
Pe fond s-a considerat că până la proba contrară procesul verbal de constatare face dovada celor consemnate, iar potrivit normelor procesual civile cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Mai mult s-a arătat că petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa, din probele existente la dosar, respectiv declarațiile celor doi conducători auto implicați în accident, avariile rezultate la cele două autoturisme și constate direct de agentul de poliție, precum și verificările efectuate, rezultând că starea de fapt consemnată în procesul verbal corespunde realității.
Totodată a arătat că petentul nu s-a prezentat în 24 ore la unitatea de poliție pentru a anunța evenimentului și nici nu a încheiat un act constatator amiabil cu intervenientul cum era normal, mai mult a negat implicarea sa și nerecunocându-și fapta.
Față de împrejurarea că petentul a fost sancționat cu aplicarea unei amenzi în cuantum reprezentând minimul amenzii prevăzute de lege pentru fapta săvârșită, intimatul a considerat că nu se poate pune problema reindividualizării sancțiunii aplicate, în condițiile în care gradul concret de pericol al faptei corespunde sancțiunii aplicate, precum și față de atitudinea petentului de negare a stării de fapt constatate.
De asemenea intimatul, în conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. 1 din legea 134/2010 a arătat că se opune audierii ca martori a unor persoane care sunt rude cu petentul sau au interes în cauză, precum și la audierea persoanei care se afla în autovehiculul condus de petent, în calitate de pasager, poziția acestuia fiind una subiectivă.
În probațiune, intimatul a solicitat audierea în calitate de martor a numitului C_____ A_______ Ladislau și a depus la dosar referat nr.xxxxxx/05.09.2013, declarație C_____ A_______, declarație petent.
La termenul din data de 06.11.2013, instanța a încuviințat proba testimonială propusă de intimat privind audierea lui C_____ A_______, iar la data de 18.12.2013 a încuviințat proba testimonială propusă din oficiu privind audierea lui D______ C____, martorii fiind audiați în ședințele din date de 18.12.2013, respectiv din data de 05.02.2014.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/08.08.2013 petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 320 de lei și avertisment în baza art.148 alin.8 din HG 1391/2006 coroborat cu art.100 alin.1 pct.10 din OUG nr.195/2002, respectiv art.79 alin.1 lit.b din OUG nr.195/2002 coroborat cu art.100 alin.3 lit.g din OUG nr.195/2002 deoarece în data de 07.07.2013, în jurul orei 15,30, a condus pe _________________________ cu nr.de înmatriculare XXXXXXXXX efectuând manevre de ieșire din parcare și din neatenție a acroșat auto marca Ford cu nr.de înmatriculare XXXXXXXXX care se afla parcat regulamentar, și nu s-a prezentat în termenul legal de 24 de ore să anunțe evenimentul rutier soldat cu pagube materiale. Totodată, petentului i s-a aplicat și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce.
Examinând legalitatea actului sancționator, conform art. 34 din OG 2/2001, se constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Starea de fapt nu a fost constată direct de către agenții de poliție, fiind stabilită pe baza declarațiilor date de către petent, de proprietarul mașinii avariate și de martorul ocular D______ C____.
Proprietarul mașinii avariate, și anume martorul C_____ A_______ Ladislau, nu a fost de față la momentul producerii accidentului deoarece era în vizită la soția sa la Spitalul Matern, mașina rămânând parcată pe ______________________________ spitalului i-a comunicat martorului că incidentul a fost văzut de un vecin. Acesta a reținut numărul de înmatriculare al celuilalt autoturism și l-a comunicat portarului. Ca urmare, martorul a anunțat organele de poliție cu privire la faptul că i-a fost avariat autoturismul și cu privire la datele pe care le deținea în legătură cu accidentul (f.40).
Martorul ocular, D______ C____, a declarat că a văzut evenimentul care s-a petrecut în fața casei sale. Cum și lui i se întâmplase a-și găsi mașina personală lovită pe acea stradă, care este îngustă, iar ulterior nu a găsit vinovatul, indignat, martorul a strigat după șoferul vinovat. Acesta a coborât din mașină și a spus că își va lăsa numărul de telefon pentru a fi contactat de păgubit. Martorul a intrat în casă, dar când a ieșit din nou a observat că pe mașina avariată nu era niciun bilet, fapt pentru care a comunicat numărul de înmatriculare al celeilalte mașini la portarul de la spital, bănuind că mașina avariată este a cuiva care se află la spital. Martorul nu a putut preciza marca mașinii conduse de șoferul vinovat de accident, însă a arătat că era o autoutilitară (f.49).
Petentul, prin plângerea contravențională, a acceptat ipoteza producerii accidentului, contestând ferm doar faptul că ar fi avut cunoștință despre incident, arătând că nu-și aduce aminte dacă în acea dată și la acea oră se afla pe _______________________, dar chiar dacă s-ar fi aflat în acea parcare, este sigur că nu a realizat că a acroșat vreun autoturism la ieșirea din parcare, chiar în ipoteza existenței unei acroșări.
Cu privire la aceste declarații, atâta timp cât martorul este dintr-o altă localitate, și i-au fost cerute de către organele de poliție primele explicații după un interval de doar două săptămâni de la accident (conform declarației petentului din 08.08.2013 de la f.19), este greu de crezut că martorul s-a aflat în imposibilitatea de a reconstitui dacă în data de 07.07.2013 s-a deplasat din localitatea unde domiciliază la A___.
Față de poziția manifestată de petent, care nu a exclus posibilitatea „să fi acroșat totuși autoturismul indicat în procesul verbal”, văzând că autoutilitara condusă de acesta a fost identificată ca urmare a celor văzute de martorul ocular D______ C____, care l-a și atenționat pe șoferul vinovat cu privire la incident, instanța va reține că starea de fapt menționată în actul sancționator este corectă, fapt pentru care se va respinge plângerea formulată.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂREȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul F____ B_____ (CNP xxxxxxxxxxxxx), cu domiciliul în Fântânele, nr.85, jud.A___ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean A___, cu sediul în A___, _________________, nr.17-19, jud.A___ împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/08.08.2013
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, prin depunerea apelului la Judecătoria A___, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.02.2014.
Președinte Grefier
A____-B______ V________ N_______-G_______ B______
ABV/NGB/09.03.2014
4 ex din care 2 ex. se __________________________> - petentul F____ B_____ cu domiciliul în Fântânele, nr.85, jud. A___
- intimatul I____________ de Poliție Județean A___, cu sediul în A___, __________________, nr.17-19, jud. A___