Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ALBA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
28/2013 din 17 ianuarie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL A___

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 28/R/2013

Ședința publică de la 17 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE F______ Ș______

Judecător C_____ L___

Judecător C_______ M_____ C_____

Grefier D____ M_____

Pe rol judecarea recursului declarat de recurent STREJANȚU S________ A___ împotriva Sentinței civile nr. 3505/ 2012 pronunțată de Judecătoria A___ I____ în contradictoriu cu intimat I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă în instanță d-na consilier juridic I____ M_____ M______ pentru intimat, lipsind recurentul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează următoarele:

La data de 15.01.2013 recurentul a depus la dosar întâmpinare.

Reprezentanta intimatului depune la dosar delegație de reprezentare.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a soluției instanței de fond.

INSTANȚA

Asupra recursului de față;

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei A___ I____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul Strejanțu S________ A___ a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea în parte a procesului verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la 29.05.2012 de intimata IPJ A___, în sensul de a se dispune înlăturarea măsurii complementare de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile

În motivarea plângerii sale, petentul a arătat că a fost amendat cu 280 lei și s-a reținut permisul de conducere pentru că a efectuat o depășire în raza de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă” pe DN 7 km 333+850 m fiind înregistrat de aparatul radar. Petentul a susținut că a fost nevoit să efectueze depășirea din cauză că șoferul autovehiculul care circula în fața sa a frânat brusc pentru că a văzut autospeciala poliției, iar petentul pentru a evita accidentul a depășit autovehiculul din față.

În dovedirea plângerii, s-a solicitat admiterea probei cu înscrisuri și înregistrarea video a aparatului radar.

Plângerea nu a fost fundamentată în drept.

La dosarul cauzei a fost depus, în copie, procesul verbal atacat (f. 4).

Prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 11), intimata a solicitat respingerea plângerii petentului ca neîntemeiată.

Intimata a depus la dosar raportul agentului constatator, procesul verbal atacat, cazier auto, buletin verificare metrologică și suport optic (f. 12-16).

Prin Sentința civilă nr. 3505/2012 pronunțată de Judecătoria A___ I____ s-a respins plângerea petentului Strejanțu S________ A___.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la 29.05.2012 de intimata IPJ A___, petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 280 lei și i s-a suspendat exercițiul dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 120 alin. 1 lit. h și i din ROUG 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, reținându-se că în data de 29.05.2012, ora 15,57, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe direcția S____-D___, iar la km 333+850 m a depășit autovehiculul cu marca Nissan care circula regulamentar în fața sa în zona de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă” și a marcajului longitudinal continuu.

Instanța a analizat cu prioritate legalitatea procesului verbal de contravenție, ce precede analiza temeiniciei actului de sancționare contestat. Sub acest aspect, instanța a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din OG nr.2/2001, nefiind incidentă nici o cauză de natură să atragă nulitatea acestuia.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși OG nr. 2/2001 nu conține dispoziții exprese care să reglementeze forța probantă a actului de constatare a contravenției. Cu toate acestea, din economia textului de lege a art. 34, rezultă că procesul verbal face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Astfel, instanței îi revine sarcina de a respecta proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu lăsa nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007).

În drept, potrivit art. 120 alin. 1 lit. h și i din ROUG 195/2002 se interzice depășirea vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisa" și când pentru efectuarea manevrei se încălcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circula, chiar si parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere, iar potrivit art. 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a faptei de a nerespectare a regulilor privind depasirea.

Din analiza probatoriului administrat în cauză, instanța a considerat că mențiunile procesului verbal sunt susținute de ansamblul materialului probator administrat în cauză.

Din imaginile înregistrate pe suportul optic reiese cu claritate faptul că petentul a depășit autovehiculul marca Nissan care circula în fața sa în zona de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă” încălcând marcajul longitudinal continuu.

Conducătorul auto al autovehiculului marca Nissan nu a frânat și nu a executat nici o manevră de natură a-l determina pe petent să execute o depășire pentru a evita o coliziune, astfel că apărările acestuia sunt nefondate.

Sancțiunea aplicată petentului este proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite așa cum prevede art. 21 alin. 3 din OG 2/2001, pericol care constă în aceea că nerespectarea semnelor de circulație și mai ales depășirea în locuri nepermise constituie una din cauzele principale ale evenimentelor rutiere care se soldează cu victime omenești și importante pagube materiale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul Strejanțu S________ A___ solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul anulării măsurii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile (fila 9).

Susține că organul constatator este obligat să aplice prin același proces verbal de contravenție atât sancțiunea principală cât și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce și/sau , măsura tehnico – administrativă a reținerii permisului de conducere, conform art. 96 alin. 1 și art. 109 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și respectiv art. 180 alin. 1 din HG nr. 1391/2006, în cuprinsul modelului de proces verbal prevăzut la anexa nr. 1A nu se regăsește nici o rubrică referitoare la sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce în condițiile în care pentru toate celelalte sancțiuni și măsuri există rubrici distincte.

Se mai arată că, reținându-se contravenția prevăzută la art. 100 alin. 4 lit. e) din OUG nr. 195/2002 raportat la art. 135 lit. h) din HG nr. 1391/2006, s-a utilizat în mod corect la încheierea procesului verbal de contravenție modelul prevăzut de anexa nr. 1A, dispunându-se aplicarea amenzii în cuantum de 140 lei, ca sancțiune principală, precum și măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere, în condițiile în care sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile este prevăzută în însuși textul incriminator menționat în act, fiind propusă de agentul constatator și aprobată de șeful poliției rutiere.

Susține că , prin aplicarea deopotrivă , prin același proces verbal de contravenție, alături de sancțiunea principală, atât a măsurii tehnico - administrative a reținerii permisului în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce cât și a sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce se creează în mod evident un caz de incompatibilitate , în raport de prevederile art. 190 din HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002.

Pârâta deși legal citată nu a formulat întâmpinare le cererea de recurs, însă fiind prezent consilierul juridic al pârâtei la judecata recursului, acesta a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței recurate prin prisma criticilor expuse dar și din oficiu, Tribunalul în baza art. 304 indice 1 Cod procedură civilă , constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse:

Contrar susținerilor recurentului , nu se creează nici un caz de incompatibilitate prin aplicarea deopotrivă, prin același proces verbal de contravenție, alături de sancțiunea principală atât a măsurii tehnico - administrative a reținerii permisului în vederea suspendării cât și a sancțiunii complementare a suspendării executării dreptului câtă vreme legiuitorul a permis aplicarea acestora aspect care se deduce din folosirea sintagmei și/sau.

Chiar petentul enumeră conținutul art. 96 alin. 1 ,art.109 alin. 1 și art. 180 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 și observă că legiuitorul reglementează obligația agentului constatator de a aplica alături de sancțiunea principală și sancțiunea complementară a suspendării executării dreptului de a conduce, lăsându-i la aprecierea acestuia aplicarea măsurii tehnico - administrative a reținerii permisului folosind sintagma și/sau.

Ca atare, neexcluzând legiuitorul posibilitatea dimpotrivă lăsând-o la interpretarea agentului de poliției, nu este nelegală această aplicare.

De altfel în recurs, petentul nu reiterează motivele de la instanța de fond ci aceste critici de interpretare care nu sunt fondate, urmând a fi respins recursul în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de petentul Strejantu S________ A___ împotriva sentinței civile nr. 3505/2012 pronunțată de Judecătoria A___ I____ în dosar XXXXXXXXXXXXX.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Ianuarie 2013.

Președinte,

F______ Ș______

Judecător,

C_____ L___

Judecător,

C_______ M_____ C_____

Grefier,

D____ M_____

Red.LC

Jud. Fond C______ H____ D____

Tehnored. MD/2ex/11.03.2013

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL A___

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

COPIA MINUTEI DECIZIEI Nr. 28/R/2013

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de petentul Strejantu S________ A___ împotriva sentinței civile nr. 3505/2012 pronunțată de Judecătoria A___ I____ în dosar XXXXXXXXXXXXX.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Ianuarie 2013.

PREȘEDINTEJUDECĂTORI

SS INDESCIFRABILSS INDESCIFRABIL

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025