Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria PETROŞANI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
2918/2014 din 07 noiembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PETROȘANI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2918 /2014

Ședința publică de la 07.11.2014

Instanța constituită din:

Președinte: A________ D___

Grefier: I_____ P_________


Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe petentul L____ I___ și pe intimatul Inspectoratul de Poliție Județean G___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru petent apărător ales, avocat Crineanu C_______, cu împuternicire avocațială pentru reprezentare la dosar, lipsind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Având în vedere că acesta este primul termen de judecată instanța procedează la verificarea din oficiu a competenței generale, materiale și teritoriale, sens în care constată că prin întâmpinare intimatul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Petroșani.

Având cuvântul asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Petroșani, invocată de intimat, apărătorul petentului arată că este competentă cu soluționarea prezentei cauze Judecătoria Tg -J__. Arată, de asemenea apărătorul că a fost formulată o cerere prin care se solicita vizionarea Cd-ului depus de Inspectoratul de Poliție Județean G___, cerere la care petentul nu a primit răspuns, în acest sens se pierde timpul de 10 zile recomandat pentru depunerea răspunsului la întâmpinare.

Instanța precizează că acea cerere formulată de petent prin apărător este depusă la dosar, dar a fost prorogată soluționarea ei după verificarea competenței, instanța competentă urmând a se pronunța pe această cerere și față de concluziile apărătorului petentului asupra necompetenței teritoriale a Judecătoriei Petroșani invocată, reține cauza spre soluționare asupra excepției.


INSTANȚA


Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXXXXXXXX la data de 18.07.2014 petentul L____ I___, domiciliat în Petroșani, _________________ M____, nr. 49, jud. Hunedoara, a solicitat anularea procesului verbal de constare a contravenției ________ nr. xxxxxxx întocmit la data de 16.07.2014 de Inspectoratul de Poliție Județean G___ – Poliția Bumbești – J__, exonerarea sa de plata amenzii ce i-a fost aplicată prin acest act și anularea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce . În motivarea plângerii petentul a arătat în esență că la data de 16.07.2014, în jurul orelor 13.40, în timp ce conducea autoutilitara marca Peugeot, deplasându-se dinspre Petroșani spre Motru a fost oprit la sfârșitul Defileul Jiului , înainte de ________________________ ,de către agentul de poliție care l-a înștiințat că depășise o coloană de autoturisme și nu respectase culoarea roșie a semaforului.

A susținut petentul că nu a recunoscut săvârșirea faptei ce i-a fost imputată, întrucât a depășit toate semafoarele în mod regulamentar iar semafoarele la care a făcut referire agentul de poliție se aflau la aproximativ un kilometru și jumătate în spate iar acesta din urmă nu avea cum să observe acest lucru.

Pentru dovedirea plângerii petentul a propus proba cu înscrisuri și proba cu audierea martorului B______ C_____.

S-au anexat plângerii următoarele înscrisuri: dovadă de reținere a permisului auto, copie a procesului verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii, copie a cărții de identitate a petentului.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

Plângerea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 de lei conform chitanței aflate la fila 11 dosar .

Plângerea a fost legal comunicată intimatului Inspectoratul de Poliție Județean G___ la data de 01.09.2014 iar la data de 26.09.2014, în termen legal, intimatul a formulat întâmpinare.

Pe această cale, intimatul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Petroșani, în raport de locul constatării contravenției și a solicitat declinarea competenței de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei Târgu-J__.

Pe fondul cauzei intimatul a arătat că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, iar temeinicia aspectelor reținute rezultă din documentele anexate, astfel că solicită respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind temeinic și legal .

În susținerea apărărilor, intimatul a propus administrarea probei cu înscrisuri, fiind anexat raportul agentului constatator, precum și administrarea mijlocului material de probă reprezentat de cd-ul conținând înregistrarea video a faptei contravenționale.

Întâmpinarea a fost legal comunicată petentului, la data de 03.10.2014.

Petentul a depus prin Serviciul Registratură al instanței cerere de vizionare a cd-ului anexat de intimat întâmpinării și prorogarea începerii curgerii termenului în care să formuleze răspuns la întâmpinare după vizionarea cd-ului.

La prezentul termen de judecată, instanța a apreciat că se impune prorogarea discutării cererii petentului după momentul stabilirii competenței instanței, de vreme ce, prin cererea formulată, petentul dorește administrarea unui mijloc material de probă în alte condiții decât cele impuse de publicitatea și contradictorialitatea administrării mijloacelor materiale de probă în ședință publică.

Analizând excepția necompetenței teritoriale, invocată de intimat, instanța reține în fapt următoarele:

Prin procesul verbal de constare a contravenției ________ nr. xxxxxxx întocmit la data de 16.07.2014 în Localitatea Bumbești-J__ de Inspectoratul de Poliție Județean G___ – Poliția Bumbești – J__ a fost aplicată petentului o amendă în cuantum de 360 lei pentru săvârșirea a două contravenții prevăzute de O.U.G. nr.195/2002 republicată, constând în aceea că în data 16.07.2014, în jurul orelor 13.40, pe DN 66 – Defileul Jiului la km 98 +500m petentul a condus autoutilitara marca Peugeot cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, a depășit o coloană de autoturisme oprite la culoarea roșie a semaforului și nu a respectat culoarea roșie a semaforului.

Potrivit dispozițiilor art.32 alin. 1 din O.G. nr.2/2001 „plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția”.

Dispoziția menționată instituie un caz de competență teritorială exclusivă în materia plângerii contravenționale, în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta imputată petentului.

Analizând procesul verbal de contravenție, atacat prin plângerea de față , se constată că fapta contravențională reținută în sarcina petentului a fost săvârșită pe DN 66 Defileul Jiului la km 98+500m, punct ce se află la ________________________________-J__, jud. G___.

Potrivit Hotărârii 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, în forma aplicabilă începând cu 4 februarie 2013, orașul Bumbești J__ se află în circumscripția Judecătoriei Târgu-J__.

Conform art. 132 alin. 1 din C.pr,civ, „când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”.

În consecință, instanța apreciază că prezenta plângerea este de competența Judecătoriei Tărgu-jiu, astfel că va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Petroșani invocată în cauză de intimat și va declina competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Tîrgu-J__, jud. G___ .


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:


Admite excepția necompetenței teritoriale invocată de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean G___, cu sediul în Târgu J__, _________________, jud. G___.

Declină competența de soluționare a plângerii formulată de petentul L____ I___, domiciliat în Petroșani, _________________ M____, nr. 49, jud. Hunedoara, având CNP xxxxxxxxxxxxx împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxxxx întocmit la data de 16.07.2014 în Localitatea Bumbești-J__ de Inspectoratul de Poliție Județean G___ – Poliția Bumbești – J__, cu sediul în Târgu J__, _________________, jud. G___, în favoarea Judecătoriei Târgu-J__.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 07.11.2014.


Președinte, Grefier,

A________ D___ I_____ P_________



AD/IP, 2 ex.. 24.11.2014

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025