Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul MEHEDINŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
391/2013 din 30 aprilie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL M________

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


DECIZIE Nr. 391/2013

Ședința publică de la 30 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C_______ P______

Judecător N____ P______

Judecător E______ T____

Grefier V________ B____


Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA- Direcția Regională de Drumuri și Poduri C______ , împotriva sentinței nr.1027/26.02.2012, pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata petentă _____________________ S.R.L.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care invederează instanței că intimata petentă a depus la dosar întâmpinare, întâmpinare ce i-a fost comunicată recurentei intimate, după care, nemaifiind cereri de formulat, cauza fiind în stare de judecată s-a trecut la soluționarea recursului.

TRIBUNALUL

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T____ S______ sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petenta _____________________ SRL a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA- Direcția Regională de Drumuri și Poduri C______ anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ____________ nr. xxxxxxx/30.11.2012 și exonerarea de la plata amenzii, în principal, și, în subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment.

În motivarea plângerii, a arătat că prin procesul verbal de contravenție ____________ nr. xxxxxxx din data de 30.11.2012, încheiat de agenți din cadrul D___ C______ a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de xxxxx lei, pentru că a condus fără a poseda Autorizație Specială de Transport.

A arătat că în data de 28.11.2012, petenta a achiziționat AST nr. xxxxxxx-XXXXXXXX pentru camionul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX/XXXXXXXXX, cu valabilitate din 29.11.2012 până în 03.12.2012 pentru traseul Pitești- Dr. Tr. S______.

A menționat că avea achitată autorizația specială de transport pentru un transport lungime de 20.75 m pe ruta Pitești - Dr. Tr. S______, aferent unei livrări de marfă în Serbia. A menționat că AST a fost achitat doar pentru traseul Pitești - Drobeta T____ S______, și nu Pitești – PTF Porțile de F___ I, interpusul petentei crezând în mod eronat că punctul de frontieră cu Serbia este în Dr. Tr. S______.

Petenta a mai arătat că nu a săvârșit fapta de a circula pe drumurile naționale din România fără a achita autorizația specială de transport, cu intenție și rea voință, neurmărind să încalce legea și să se sustragă de la plata autorizației speciale de transport pentru vehicule ce depășesc dimensiunile maime admise, diferența de plată pentru cei în jur de 20 km din Drobeta T____ S______ până în PTF Porțile de F___ fiind în valoare de sub 2 euro.

A menționat că petenta a achitat diferența de plată pentru porțiunea de drum pentru care nu a obținut AST în prealabil.

În drept, a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001.

În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosar procesul-verbal ____________ nr. xxxxxxx din data de 30.11.2012, autorizație specială de transport nr. xxxxxxx-XXXXXXXX, factura nr. xxxxxxxxxx/28.11.2012, autorizație specială de transport nr. xxxxxxx-1/2012, factura nr. xxxxxxxxxx/30.11.2012.

Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit. i și art. 15 lit. p din Legea nr.147/1996 raportat la art. 36 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu completările și modificările ulterioare, și de plata timbrului judiciar, conform art. 1 din OG nr. 32/1995, aprobată prin Legea nr. 106/1995.

Legal citat, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și a arătat că la data de 30.11.2012, petenta a fost depistată fără a poseda Autorizație Specială de Transport.

La termenul din 26.02.2013, intimata a depus dovada de comunicare a procesului-verbal.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 1027/26-.02.2013 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ a fost admisă în parte plângerea și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment, fiind menținute celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență, din probatoriul administrat în cauză că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției prevăzute de art. 41 alin 1 din OG nr. 43/1997 , prin aceea că la data de 30.11.2012 a circulat pe traseul Drobeta T____ S______ – Porțile de F___, cu lungimea de 20,75 m față de 18,75 m, marfă divizibilă fără a deține AST, fiind depistat pe sensul de ieșire din țară.

Analizând procesul-verbal sub aspectul legalității, instanța a constatat că acesta îndeplinește cerințele impuse de art. 17 din OG 2/2001, cuprinzând mențiunile stipulate sub sancțiunea nulității absolute, anume numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.

Cu privire la situația de fapt, instanța a reținut că ansamblul de vehicule format din autoutilitara cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX și semiremorca cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, aparținând petentei, a circulat pe traseul Drobeta T____ S______ – Porțile de F___ fără a deține autorizație specială de transport, procesul-verbal fiind temeinic încheiat sub acest aspect.

Această concluzie se deduce din probele administrate în cauză, anume procesul-verbal ____________ nr. xxxxxxx/30.11.2012, precum și AST nr. xxxxxxx-1/2012 (fila 9), emisă în data de 30.11.2012, ora 05.50, săvârșirea contravenției având loc la data de 30.11.2012, ora 05.30.

Potrivit art. 41 din OG 43/1997, „(1) Este interzisă efectuarea transportului cu vehicule rutiere, înmatriculate sau înregistrate în România sau în alte state, pe drumurile publice cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 și 3.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), efectuarea transportului cu vehicule rutiere, înmatriculate sau înregistrate în România sau în alte state, pe drumurile publice cu depășirea masei totale maxime admise, maselor maxime admise pe axe și/sau dimensiunilor maxime admise prevăzute în anexele nr. 2 și 3, se poate efectua numai în baza autorizației speciale de transport, denumită în continuare AST, eliberată, fără discriminare, de administratorul drumului pe care se efectuează transportul, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii și al ministrului administrației și internelor”.

De asemenea, conform art. 61 din același act normativ, „(1) Următoarele fapte constituie contravenții, dacă nu constituie infracțiune potrivit legii penale, și se sancționează după cum urmează: c) încălcarea prevederilor art. 41 alin. (1) prin efectuarea transporturilor fără AST și ale art. 41 alin. (8), cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei”.

Astfel, instanța a reținut că fapta a fost încadrată juridic în mod corect, iar sancțiunea a fost aplicată în limitele legale.

În ceea ce privește împrejurările în care fapta a fost săvârșită, instanța a constatat că petenta a deținut AST pentru traseul Pitești – Drobeta T____ S______, omițând să obțină un astfel de document și pentru traseul Drobeta T____ S______ – Porțile de F___. Totodată, din înscrisurile depuse la dosar (AST nr. xxxxxxx-1/2012, fila 9) a rezultat că petenta și-a îndeplinit obligația legală pentru care a fost sancționată, achitând contravaloarea autorizației speciale de transport a cărei lipsă a fost constatată la momentul controlului (factura fiscală ________ nr. xxxxxxxxxx/30.11.2012, fila 10). Astfel, instanța a constatat că petenta nu a dat dovadă de rea credință și nu a urmărit eludarea dispozițiilor legale.

Potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, unul dintre criteriile de apreciere a pericolului social al faptei săvârșite este reprezentat de circumstanțele personale ale contravenientului. În cadrul acestora un loc important îl are atitudinea subiectivă a autorului față de fapta săvârșită: manifestarea dorinței de a se desista, comportamentul sincer în fața autorităților și alte comportări relevante.

În raport de criteriul enunțat, față de atitudinea sinceră adoptată de petentă în prezenta cauză care a recunoscut săvârșirea faptei (plângere, filele 1-3), având în vedere și considerentele precedente, dar mai ales faptul că petenta a intrat în legalitate imediat după constatarea încălcării dispozițiilor legale, instanța a constatat că atingerea adusă valorilor sociale protejate prin OG nr. 43/1997 este minimă astfel încât sancțiunea aplicată nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, considerente pentru care a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de xxxxx de lei, aplicată prin procesul-verbal ____________ nr. xxxxxxx/30.11.2012, cu sancțiunea avertismentului, fiind menținute celelalte dispoziții ale procesului-verbal de constatare a contravenției.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și menținerea procesului verbal de contravenție.

În motivare,recurenta intimată a susținut că instanța a soluționat cauza fără să țină seama de dovezile existente și de faptul că petenta nu deținea la momentul controlului autorizație specială de transport (AST), eliberată de administratorul drumului C_____ SA, deși petenta cunoștea că vehiculul pe care îl deține depășește lungimea maximă admisă.

A mai susținut recurenta intimată că deși instanța a reținut temeinicia procesului verbal, a dispus înlocuirea amenzii cu avertisment, apreciind că petenta deși conștientă de încălcarea legii a circulat fără a deține AST , însă înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment apare prea blândă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299-316 Cod de procedură civilă și a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 Cod de procedură civilă .

Intimata petentă a formulat în cauză întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică, întrucât societatea a deținut autorizație specială de transport AST pentru transportul cu depășirea de gabarit, pentru traseul Pitești- Drobeta T____ S______, însă din omisiune această autorizație nu a mai fost solicitată și pentru traseul Drobeta T____ S______ - Porțile de F___, mai ales că valoarea acestei autorizații este mică sun 10 lei .

A apreciat intimata petentă că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a atrage atenția asupra obligațiilor ce îi revin în materie de circulație, iar aplicarea unei amenzii în cuantum de 15.000 lei ar depăși cu mult gravitatea faptei.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin 2 și 5 din OG nr.2/2001 și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Analizând cauza în raport de criticile formulate prin cererea de recurs și sub toate aspectele în conformitate cu dispozițiile art. 304 1 Cod de procedură civilă, se constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin procesul verbal de contravenție ____________ nr. xxxxxxx/30.11.2012 s-a reținut că în urma unui control a fost depistat autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX/XXXXXXXXX, aparținând societății petente, care a circulat pe traseul Pitești – Dr.Tr.S______ - PTF Porțile de F___ I, având achitată autorizația specială de transport pentru un transport lungime de 20.75 m pe ruta Pitești - Dr. Tr. S______, aferent unei livrări de marfă în Serbia și care nu avea astfel achitată autorizația specială de transport pentru traseul Dr.Tr.S______ – PTF Porțile de F___ I, faptă ce constituie contravenția prevăzută de art. 41 alin 1 din OG nr. 43/1997 și pentru care s-a aplicat petentei amendă contravențională în cuantum de 15.000 lei.

Examinând procesul verbal de contravenție contestat, tribunalul reține că nu există cazuri de nulitate absolută care să poată fi invocate din oficiu, acesta fiind legal întocmit, cum de altfel în mod corect a reținut și instanța de fond.

În ceea ce privește temeinicia acestui proces verbal, tribunalul apreciază că din probatoriul administrat în cauză rezultă cu certitudine că petenta se face vinovată de fapta reținută în sarcina sa, acest aspect fiind de altfel necontestat de către petentă, care a precizat că neplata taxei speciale de transport s-a datorat unei erori și nu a fost făcută din rea-voință.

Cu privire la sancțiunea aplicată societății petente, tribunalul apreciază că instanța de fond a constatat în mod corect că având în vedere atât atitudinea sinceră a societății petente, care a recunoscut imediat săvârșirea faptei, precum și faptul că petenta a intrat în legalitate imediat după constatarea faptei și a achitat taxa specială de transport, în speță există un grad redus de pericol social al faptei, care nu este proporțional cu amenda în cuantum de 15.000 lei aplicată prin procesul verbal contestat.

Având în vedere gravitatea redusă a faptei petentei, în speță este suficientă aplicarea unei sancțiuni contravenționale constând într-un avertisment, această din urmă sancțiune fiind suficientă pentru a atrage atenția societății petente ca pe viitor să nu mai săvârșească astfel de fapte.

Pentru considerentele anterior expuse, tribunalul apreciază recursul ca nefondat și urmează ca în baza dispozițiilor art.312 C.proc.civ. să îl respingă și să mențină sentința instanței de fond ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE


Respinge recursul formulat de recurenta intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA- Direcția Regională de Drumuri și Poduri C______ , împotriva sentinței nr.1027/26.02.2012, pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata petentă _____________________ S.R.L.

Irevocabilă .

Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2013 la sediul Tribunalului M________ .

Președinte,

C_______ P______

Judecător,

N____ P______

Judecător,

E______ T____

Grefier,

V________ B____


Red. C.P./Tehn. L.A.P.

2 ex – 30.05.2013

Cod operator 2626




Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025