Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2016:070.xxxxxx
Cod operator 2443
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL G___
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizia nr. 72/2016
Ședința publică de la 20 ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE: L_______ B_________
Judecător: A__ M____ N_________
Grefier: L______ C____
Pe rol fiind judecarea cererii de apel formulată de apelantul intimat I.P.J. G___, în contradictoriu cu intimatul petent T______ N______, având ca obiect anulare proces – verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul petent, lipsă fiind reprezentantul apelantului intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că apelul este la primul termen de judecată, este declarat în termen și motivat, după care,
În condițiile art. 131 alin. 1 coroborat cu dispozițiile art. 482 C. pr. civ., tribunalul a verificat din oficiu și a stabilit că este instanță competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art. 95 pct. 2 C. pr. civ., coroborat cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.
În condițiile art. 244 alin. 1 coroborat cu dispozițiile art. 479 C. pr. civ., tribunalul declară încheiată cercetarea procesului, apreciază apelul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia, conform dispozițiilor art. 477 C. pr. civ., acordând cuvântul părților.
Intimatul petent T______ N______, având cuvântul, solicită respingerea apelului.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față:
Prin sentința civilă nr. 1768 din 12.03.2015 pronunțată de Judecătoria Târgu - J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petentul T______ N______, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G___ și s-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate prin procesul - verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 16.12.2014 cu sancțiunea avertismentului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut faptul că prin procesul - verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/16.12.2014, petentul a fost sancționat cu o amendă contravențională în cuantum de 180 lei și 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 4 din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se în sarcina sa că la data de 16.12.2014 a condus auto marca Ford cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, fiind înregistrat de aparatul videoradar cu viteza de 64 km/h în localitate.
Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului - verbal, instanța de fond a constatat următoarele:
Sub aspectul legalității procesului - verbal, instanța de fond a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute. Criticile de nelegalitate referitoare la greșita menționare a dispozițiilor art. 99/2 din O.U.G. nr. 195/2002 sunt nefondate, întrucât agentul constatator a făcut, de fapt, trimitere la dispozițiile art. 99 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 ce privesc aplicarea amenzii contravenționale și nu la dispozițiile art. 99 pct. 2, ce nu au legătură cu contravenția săvârșită de către petent.
Procedând la analiza temeiniciei procesului - verbal contestat, instanța de fond a apreciat că din probele administrate în cauză a rezultat că situația de fapt reținută de agentul contestator corespunde realității, respectiv că petentul a condus autoturismul cu viteza de 64 km/h în localitate.
Această stare de fapt nu este contestată de petent și a rezultat și din înregistrarea videoradar efectuată în cauză.
Constatând legalitatea și temeinicia procesului - verbal contestat, instanța de fond a analizat în continuare sancțiunea aplicată de agentul constatator, așa cum impune art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța de fond a avut în vedere că în art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 s-a prevăzut expres posibilitatea aplicării sancțiunii avertismentului și în situația în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede expres această sancțiune, pentru a permite în acest mod sancționarea faptelor de o gravitate redusă și cu luarea în considerare și a altor criterii de individualizare decât limitele sancțiunii pecuniare.
Analizând gradul de pericol social concret al faptei săvârșite în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond a considerat că sancțiunea amenzii aplicată este prea aspră, nefiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Pericolul social al faptei săvârșite de petent este minim, fapt ce rezultă din împrejurarea în care a fost săvârșită fapta, din faptul că nu s-au produs urmări grave și nu a fost pusă în pericol siguranța circulației pe drumurile publice.
Deși nu înlătură existența contravenției și vinovăția petentului, aspectele învederate de petent reținute de instanța de fond din analiza materialului probatoriu constituie totuși împrejurări ce relevă un grad de pericol social redus al contravenției săvârșite, căruia trebuie să-i corespundă în plan sancționator o măsură echivalentă, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001.
Astfel, având în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 raportate la împrejurările concrete în care fapta a fost săvârșită, lipsa producerii unor urmări, instanța de fond a apreciat că scopul sancțiunii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea avertismentului, potrivit art. 7 și art. 5 teza I din O.G. nr. 2/2001.
În consecință, instanța de fond a admis în parte plângerea contravențională și a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului, punându-i în vedere să respecte pe viitor dispozițiile legale.
Împotriva sentinței civile nr. 1768 din 12.03.2015 pronunțată de Judecătoria Târgu - J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX a declarat apel I.P.J. G___, apreciind că soluția pronunțată în cauză este netemeinică pentru următoarele motive:
În motivare, apelantul intimat a învederat că probele administrate în primă instanță au confirmat fără dubii comiterea faptei de către petent, respectiv depășirea vitezei legale de circulație a autovehiculelor în localitate.
În opinia sa, fapta nu are un grad redus de pericol social, având în vedere că excesul de viteză constituie una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere, soldate cu victime.
De asemenea, s-a considerat că trebuie avută în vedere și atitudinea petentului, reflectată în plângerea contravențională, aceasta solicitând în principal anularea procesului - verbal și doar în subsidiar aplicarea unei sancțiuni mai blânde.
În aceste condiții, s-a apreciat ca fiind greu de presupus că prin aplicarea sancțiunii avertismentului, petentul va putea fi determinat ca pe viitor să nu mai săvârșească astfel de fapte.
Față de aceste considerente, s-a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii.
În drept, cererea de apel a fost întemeiată pe dispozițiile art. 466 și următoarele din C. pr. civ. și art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.
În baza art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a doua din C. pr. civ., s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 09.11.2015, prin fax-ul instanței, intimatul petent T______ N______ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, apreciidu-l ca fiind nemotivat, tardiv, evaziv și lipsit de substanță și menținerea sentinței pronunțate de prima instanță ca fiind legală și temeinică.
În cadrul procedurii prealabile, apelantul intimat I.P.J. G___ nu a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de către intimatul petent Tancău N______.
Analizând apelul declarat pe baza probelor administrate în cauză și în raport de criticile formulate de către apelant, tribunalul constată următoarele:
Prin procesul - verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/16.12.2014, petentul a fost sancționat cu o amendă contravențională în cuantum de 180 lei și 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 4 din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se în sarcina sa că la data de 16.12.2014 a condus auto marca Ford cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, fiind înregistrat de aparatul videoradar cu viteza de 64 km/h în localitate.
Prima instanță a admis în parte plângerea și a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale cu avertisment, reținând că împrejurările cauzei relevă un grad de pericol social scăzut, apreciere pe care tribunalul o apreciază întemeiată având în vedere că limita de viteză a fost depășită moderat.
De asemenea, este de notorietate publică faptul că pe drumurile publice nu se circulă cu viteza de 50 km/h și că depășirea limitei de viteză în această proporție nu este considerată ca fiind excesivă și nici o cauză principală a accidentelor rutiere.
Pentru aceste considerente, tribunalul apreciază legală și temeinică sentința pronunțată de prima instanță, urmând să dispună respingerea apelului ca nefondat, în temeiul art. 480 alin. 1 C. pr. civ. și art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul intimat I.P.J. G___, cu sediul în mun. Tg – J__, __________________, jud. G___, împotriva sentinței civile nr. 1768 din 12.03.2015 pronunțată de Judecătoria Târgu - J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul petent T______ N______, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în comuna Drăguțești, _____________________, județul G___, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 ianuarie 2016.
Președinte, Judecător,
L_______ B_________ A__ M____ N_________
Grefier,
L______ C____
Red. A.M.N./ Tehn. E.S.
Jud. fond I.L. N___
4 ex./01 februarie 2016