Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria FĂUREI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
56/2016 din 20 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDFAU:2016:001.xxxxxx

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


JUDECĂTORIA FĂUREI

Operator date cu caracter personal/Autorizatia nr. 4903


SENTINTA CIVILA Nr. 56

Ședința publică de la 20 Ianuarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE :I____ D_____ A_____

Grefier : G_______ M____ L____



Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe petentul R_____ P_______, domiciliat în mun. G_____, ___________________, ____________, _____________________ și pe intimatul I____________ de Poliție al Judetului B_____, cu sediul în mun. B_____, _________________________. 10-12, judetul B_____ ,având ca obiect anulare proces verbal de contravenție ________ NR. xxxxxxx/10.09.2015.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 07.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 20.01.2016, hotărând următoarele:


INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Făurei la data de 16.09.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul R_____ P_______ a solicitat in contradictoriu cu intimatul I____________ de Politie al Județului B_____ să se dispună anularea procesului verbal de contraventie ________ nr. xxxxxxx din 10.09.2015.

În fapt , s-a arătat că procesul verbal de contraventie este netemeinic avand in vedere că viteza de 103 km/h reținută de agentul constatator nu corespunde cu cea din bordul autoturismului de aproximativ 85-90 km /h, fiind rezultatul unei erori.Arata ca aceasta viteza este determinată de limitele de toleranță admise de normele de metrologie legală care prevăd posibilitatea existentei unei erori de măsurare, avand in vedere că aparatul radar a fost folosit in regim stationar și că erorile tolerate pentru măsurarea vitezei sunt de +- 3%, conform prevederilor pct. 3.1.1. lit. b din Norma de Metrologie Legală NML 021-05. Astfel, cum valoarea conventional măsurată de aparatul radar a fost de 103 km/h, limitele de toleranță în care se încadrează eroarea de +- 3% se situează între 96,37 km/h și 103, 63 km/h. Arată că, pornind de la aceste incertitudini, Jurisprudenta europeană a statuat că garanțiile procesuale prevăzute de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului sunt aplicabile și în materie contravențională.Astfel, avand in vedere că limitele de toleranță se situează între 96,37 km/h și 103, 73 km/h, consideră că în baza principiului in dubio pro reo, sanctiunea aplicată nu se încadrează la art. 102 al. 3 lit. 2 in referire la art. 121 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2001. Astfel, in condițiile date de o posibilă eroare , fapta s-ar putea încadra eventual la art. 102 al. 2 in referire la art. 108 alin. 1 lit. d pct. 3 don OUG nr. 195/2002 raportat la art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, constând în depășirea vitezei legale admisă de 50 km/h pe drum național, in localitate, cu 41-50 km/h, pentru care se prevede sancțiunea amenzii clasa a IV-a și 6 puncte penalizare.Astfel, prin efectul aplicării erorii maxime tolerate prevăzute de norma de metrologie, se poate constata că intervalul inăuntrul căruia se poate afla viteza autovehiculului atrage incidenta a două fapte contravenționale prevăzute de OUG nr. 195/2002, sancționate distinct, una fiind favorabilă petentului.

Cererea a fost intemeiată în drept pe prevederile art. 31-36 din OG 2/2001.

In dovedirea acțiunii petentul a solicitat proba cu înscrisuri , depunand la dosar copie de pe procesul verbal de contraventie ________ nr. xxxxxxx.

Intimatul a solicitat proba cu înscrisuri, depunand la dosar CD BR-xxxxxx ce conține filmarea efectuată cu aparatura radar montată pe autoturismul de patrulă al I.P.J. B_____ , copie de pe atestatul operatorului radar și buletinul de verificare metrologică al aparatului radar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat de intimat la data de 10.09.2015, petentul a fost sancționat, conform OUG nr. 195/2002, cu amendă contravențională, fiindu-i reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru faptul că la aceeași dată a condus autoturismul Renault cu nr. XXXXXXXXX pe DN2B în loc. Filipești, cu viteza de 103 km/h, filmat cu aparatul radar montat pe auto MAI xxxxx.

În drept, conform art. 34 alin. 1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

În susținere, intimatul a depus la dosar: un CD cu înregistrarea video a faptei contravenționale, buletinul de verificare metrologică pentru aparatul radar și atestatul operatorului radar.

Din vizualizarea înregistrării video, instanța reține următoarele:

Până la secunda 33 a orei 23,41, autovehiculul condus de petent nu se vede în imagini (înregistrarea fiind făcută într-o curbă) și nu apare vreo viteză pe filmare (litera T arătând viteza de 0 km/h), deci aparatul radar nu sesizase nicio viteză neregulamentară pe direcția de mers a acestui autovehicul; la secunda 34 a orei 23,41, în înregistrarea fluentă, se mișcă brusc obiectivul camerei, concomitent cu apariția în dreptul literelor T și B a vitezei de 103 km/h, după care viteza de la litera T începe imediat să scadă, autovehiculul petentului nefiind încă în imagini.

Începând cu secunda 37, autovehiculul condus de petent apare în cadru, viteza menționată la litera T fiind de 99 km/h, și ulterior, în continuare, în scădere.

Se reține faptul că viteza precedată de litera T (target=țintă) reprezintă întotdeauna viteza reală a autovehiculului țintă, măsurată de către sistemul radar, și care se află inscripționată pe imaginea captată, prezentată ca probă; totodată, viteza precedată de litera B (blocked=blocată) reprezintă viteza maximă pe care aparatul radar a măsurat-o pentru autovehiculul țintă, imediat după ce autovehiculul țintă a intrat în raza de acțiune a undelor radio și a depășit valoarea de prag setată de operatorul radar în meniul radarului.

În aceste condiții, se pot presupune, în mod rezonabil, anumite neregularități în funcționarea/manipularea normală a aparatului radar în cazul de față.

Aceste împrejurări se constituie în elemente care creează un dubiu suficient astfel încât probele depuse de intimat să nu poată fi apte de a confirma situația de fapt reținută în procesul-verbal, neputându-se stabili cu exactitate dacă cele consemnate în procesul-verbal corespund realității.

În consecință, subliniind faptul că petentul beneficiază de garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța, având în vedere considerentele arătate, pe baza probelor administrate în cauză, reține netemeinicia procesului-verbal de contravenție contestat.

În aceste condiții, nu se mai impune analizarea celorlalte aspecte invocate de petent.

Față de aceste considerente, instanța urmează să admită plângerea și să anuleze procesul-verbal contestat și, pe cale de consecință, va înlătura sancțiunile ce decurg din acesta.


PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul R_____ P_______, domiciliat în mun. G_____, ___________________, ____________, _____________________, C.N.P.xxxxxxxxxxxxx împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 10.09.2015 întocmit de intimatul I____________ de Poliție Județean B_____, cu sediul în mun. B_____, _________________________. 10-12, judetul B_____.

Anulează procesul-verbal de contravenție și, pe cale de consecință, înlătură sancțiunile ce decurg din acesta.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul se depune la Judecătoria Făurei.

Pronunțată azi, 20.01.2016, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.




PREȘEDINTE, GREFIER,

I____ D_____ A_____ G_______ M____ L____

























Red. I.D.A.

dact. G.M.L./ex.4/01.02.2016











Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025