Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA FĂUREI
FAUREI
SENTINTA CIVILA Nr. 623/2014
Ședința publică de la 22 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE :B______ A_____
Grefier : G_______ M____ L____
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulata de petentul G_____ E___ , domiciliat în mun. B____, cart. D________ 1, ___________.5, judetul B____, în contradictoriu cu intimatul INSPRECTORATUL DE P______ AL JUDETULUI B_____ , cu sediul în mun. B_____, _________________________. 10-12, judetul B_____, având ca obiect plangere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul G_____ E___ personal, lipsă fiind intimatul I.P.J. B_____.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care arată că procedura prealabilă a fost îndeplinită , dosarul se afla la primul termen de judecată iar procedura este completă, după care :
Petentul arata ca nu are alte probe de solicitat și cereri de formulat.
Nemaifiind probe de solicitat și cereri de formulat, instanța constata cauza în stare de judecată și acorda cuvantul pe fond :
Petentul lasă la aprecierea instantei.
J U D EC A T A ,
Asupra plângerii contravenționale de față;
Prin plâgerea formulată în termen legal, înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXXXXXXX, petentul G_____ E___ domiciliat în mun. B____, cart. D________ 1, ___________.5, judetul B____ , a solicitat în contradictoriu cu intimatul I.P.J. B_____ anularea procesului-verbal _________ nr. xxxxxxx/07.06.2014, a tuturor sancțiunilor aplicate și exonerarea de plata lor.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele :
Prin procesul-verbal _________ nr. xxxxxxx/07.06.2014, s-a aplicat petentului G_____ E___ sancțiunea contravențională a amenzii de 425 lei , avertisment și sancțiunile complementare a punctelor de penalizare și reținerea permisului de conducere, reținându-se că la data de 06.06.2014 acesta a condus auto marca Ford cu numarul de înmatriculare B2-40-VLC în afara localității Surdila Greci, judetul B_____ , cu viteza de 105 km/h, peste limita legală, depistata cu aparatul radar și nu a oprit la semnalele agentului de politie..
Prin plâgerea sa petentul solicita anularea procesului-verbal , a sancțiunilor aplicate și a celor complementare deoarece nu a comis contravențuiile reținute în sarcina sa , iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea „Avertisment”.
La plângerea de față intimatul I.P.J. B_____ a formulat întâmpinare solicitând respingerea ei ca nefondată deoarece acesta a depășit viteza legală de circulatie pe drumurile publice în afara localitatii Surdila Greci , fiind înregistrat cu aparatul radar montat pe autospeciala MAI 2874 și nu a oprit la semnalul agentului de politie .
În combaterea plângerii de față intimatul a depus CD –BR-xxxxxx din vizualizarea căruia rezultă că petentul a condus cu viteza de 105 km/h, peste limita legală de 90 km/h, atestatul operatorului radar , buletinul de verificare metrologică nr. xxxxxxx/ 04.09.2012.
Analizând probele administrate în cauză instanța urmează a respinge ca nefondată plângerea de față și a menține ca temeinic și legal procesul-verbal atacat, pentru următoarele motive:
1.Procesul-verbal a fost legal întocmit, cu respectrea tuturor condițiilor de fond și formă, prevăzute de OG nr. 2/2001.
2. Din probele administrate rezultă că petentul a depășit viteza legală de circulatie pe drumurile publice cu peste 15 km/h, astfel că fapta are un pericol concret pentru circulatia pe drumurile publice, în condițiile traficului rutier de astazi și a infrastructurii rutiere existente.
3.Petentul nu a făcut dovada cu nici un mijloc de probă că a oprit imediat la semnalele agentului constatator , fapt ce denotă lipsa de respect pentru autoritatile publice .
Pentru aceste motive , în cauză sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii contravenționale , astfel că instanța urmează a respinge ca nefondată plângerea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E :
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul G_____ E___ , domiciliat în mun. B____, cart. D________ 1, ___________.5, judetul B____,( fiul lui I___ și E____, C.N.P.xxxxxxxxxxxxx), în contradictoriu cu intimatul INSPRECTORATUL DE P______ AL JUDETULUI B_____ , cu sediul în mun. B_____, _________________________. 10-12, judetul B_____.
Menține ca temeinic și legal procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/06.06.2014.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Făurei.
pronunțată azi, 22.10.2014 în ședință publică.
PREȘEDINTEGREFIER
B______ AURICAGAMUREAC M____ L____
red. B.A.
dact. G.M.L.
ex. 4/10.11.2014