Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ARAD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
2302/2014 din 14 mai 2014
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A___ Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2302

Ședința publică din 14 mai 2014

Președinte : D____ L______ C_____

Grefier : C_____ N______

S-a luat în examinare plângerea contravențională împotriva procesului verbal de contravenție ________ xxxxxxxx/05.03.2014 al intimatei, formulată de petentul K_______ I____ în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A___.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare legal îndeplinită, cerută fiind judecarea cauzei în lipsă.

Plângerea timbrată cu suma de 20 lei taxă de timbru judiciară.

S-a făcut referatul cauzei.

Instanța se constată competentă în temeiul art. 94 Cod de Procedura Civilă.

Nemaifiind alte cereri ori probe de administrat, instanța declară terminată faza probatorie și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Constată că prin plângerea contravențională înregistrată sub nr. 4940/18.03.2014 petentul K_______ I____ în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A___ a solicitat instanței anularea procesului verbal ________ xxxxxxxx/05.03.2014 ca fiind netemeinic și nelegal, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că prin procesul verbal de contravenție a fost sancționat cu o amendă în sumă de 340 lei cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile și reținerea permisului de conducere pentru fapta prevăzută de art. 51 al. 2 din OUG 195/2002 coroborat cu art. 100 al. 3 lit. i ind. 1.

S-a reținut faptul că în ziua de 5.03.2014 orele 10,25 în conducerea autoturismului marca Ford cu nr. XXXXXXX pe direcția Podgoria UTA nu a respectat culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcție, situat în zona gării.

Petentul a arătat că se impune ca agentul constatator să facă dovada conducerii autovehiculului cu nerespectarea culorii roșii a semaforului cu atât mai mult cu cât dreptul său la apărare în faza dresării procesului verbal atacat a fost într-o oarecare măsură lezată prin înscrierea la rubrica alte mențiuni a observației că nu ar avea obiecțiuni în ciuda existenței acestora.

Petentul a arătat că procesul verbal de contravenție nu face dovada celor înscrise, fiind un act constatator care nesusținut de alte probe nu poate fundamenta o eventuală declarație de culpabilitate. S-a mai arătat că necesitatea furnizării unor probe din partea intimatei rezultă și din amplasamentul semaforului, acesta fiind al doilea dintr-o ________ trei semafoare amplasate succesiv la o distanță infimă unul de altul în fața Gării CFR. S-a arătat că această distanță de doar câțiva metri dintre semafoare nici nu ar permite ca un autovehicul să poată să pătrundă în intersecție doar în cazul în care cel puțin primele două dintre aceste semafoare indicau culoarea verde putând în unele situații la cel de al doilea să se treacă și pe culoarea galben cum a fost și cazul său. Petentul a arătat că urmează apoi al treilea semafor amplasat chiar în fața stației de tramvai unde la un interval de câteva secunde se face de asemenea culoarea verde.

Petentul a arătat că a intrat în intersecție la cel de al doilea semafor pe culoarea portocalie în vreme ce primul semafor indica de asemenea culoarea portocalie astfel că cele reținute de agentul constatator nu por fi apreciate.

În drept s-au invocat prevederile OG 2/2001.

În probațiune s-au depus înscrisuri probatorii.

Prin întâmpinarea depusă de intimat la data de 10.04.2014, aceasta a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată cu motivarea că procesul verbal de contravenție este temeinic și legal întocmit.

S-a arătat că la data menționată în procesul verbal atacat, agentul constatator a surprins autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare XXXXXXX trecând pope culoarea roșie a semaforului fapt pentru care s-a procedat la oprirea acestuia. S-a procedat la întocmirea procesului verbal de contravenție pentru încălcarea prevederilor HG 1391/2006 stabilind sancțiunile prevăzute de OUG 195/2002.

S-a arătat că petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.

Intimata a arătat că din probele administrate nu se poate reține netemeinicia procesului verbal, temeinicia procesului verbal făcându-se prin constatarea directă a agentului IPJ A___ .

De asemenea s-a arătat că procesul verbal fiind un act întocmit de agentul de poliție în exercițiul funcțiunii, se recunoaște valoarea probatorie a înscrisului care constată starea de fapt, beneficiind de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate având forță probantă, fiind întocmit în formă ad validitatem cu respectarea condițiilor de formă și fond în scopul producerii efectelor juridice pentru care a fost întocmit.

Intimatul a arătat că petentul putea evita cu ușurință situația creată dacă ar fi dat dovadă de mai multă responsabilitate sau de mai puțină nepăsare față de lege.

S-a arătat că până la proba contrară, procesul verbal face dovada celor consemnate. S-a mai arătat că petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa prin procesul verbal, motivele indicate de acesta nefiind susținute de către dovezi care să conducă la ideea unei stări de fapt diferită față de cea consemnată în procesul verbal.

S-a arătat că situația de fapt reținută în procesul verbal este rezultatul constatărilor personale ale unui organ de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, având forță probantă cât timp petentul nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Intimatul a mai arătat că petentul nu a propus nici o probă și nu a indicat nici un indiciu în susținerea afirmațiilor sale, nu a indicat nici un motiv minim plauzibil pentru care agentul constatator l-a oprit în trafic în lipsa oricăror încălcări a regulilor de circulație din partea sa și după ce a fost oprit în trafic în lipsa oricărui incident sau încălcări a normelor rutiere să îi întocmească un proces verbal total neadevărat.

S-a arătat că procesul verbal de contravenție nu este un simplu act de acuzare, conținând și constatarea faptei făcută personal de agentul constatator precum și sancțiunea aplicată.

S-a arătat că procesul verbal de contravenție nu numai că nu este lipsit de forța probantă dar face dovada situației de fapt până la proba contrară probă care trebuie făcută de petent în raport strict de fapta reținută prin procesul verbal.

Intimata a arătat că fapta petentului a existat și a fost încadrată juridic corespunzător, petentului nefiindu-i pricinuită vreo vătămare care potrivit art. 175 al. 1 din Legea 134/2010 să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului.

În probațiune a depus înscrisuri probatorii.

La data de 28.04.2014 petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a arătat că imaginile radar depuse în susținerea temeiniciei procesului verbal nu poate constitui probă în cauză.

S-a arătat că în cele 4 fotografii care exprimă dinamica săvârșirii afirmative a contravenției reținute în sarcina sa nu este identificat autovehiculul, doar în fotografia nr. 5 acesta este identificat dar este în staționare. De asemenea s-a arătat că din imaginile radar nu rezultă culoarea roșie a semaforului, în nici una dintre cele 4 fotografii nu se observă autovehiculul petentului, nu se observa vreun autovehicul trecând pe culoarea roșie și nu rezultă dinamica săvârșirii afirmative a contravenției.

Petentul a mai arătat că fotografiile sunt neclare, necuprinzând elemente suficiente pentru identificarea autoturismului, nu cuprinde coordonate clare în spațiu privind locul în care s-ar fi săvârșit contravenția. De asemenea petentul a arătat că singura fotografie în care este identificat autoturismul său este fotografia nr. 5 când a oprit la semnalul agentului constatator.

Examinând plângerea în limitele investirii făcute instanța reține că aceasta este neîntemeiat formulată.

Prin procesul verbal de contravenție ___________ CP xxxxxxxx/05.03.2014 intimata l-a sancționat contravențional pe petent pentru nerespectarea culoarii roșii a semaforului electric aflat în funcțiune, instalat la intersecția din Piața Gării din Municipiul A___.

Petentul a semnat procesul verbal de contravenție fără obiecțiuni.

Sub aspectul legalității, procesul verbal se constată a fi încheiat cu respectarea prevederilor legale imperative, cuprinzând toate elementele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.

Referitor la temeinicia procesului verbal de contravenție instanța reține că în mod neîntemeiat se contestă.

Intimata a depus la dosar fotografii radar.

Fotografiile radar coroborate cu constatările nemijlocite ale agentului constatator dovedesc cu prisosință că petentul a trecut cu mașina prin intersecție ignorând culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune, culoare care îl obliga să oprească autovehiculul.

Nu în ultimul rind instanța are în vedere că petentul cu ocazia încheierii procesului verbal de contravenție, a recunoscut fapta comisă ( susținerile petentului potrivit cărora petentul ar fi obiectat dar agentul constatator nu a menționat obiecțiunile sale în procesul verbal nu vor fi primite pentru că nu sînt dovedite și de altfel nici nu sînt credibile de vreme ce petentul, șofer profesionist, a semnat procesul verbal în forma în care i-a fost comunicat ) .

În raport cu cele de mai sus instanța va reține că antrenarea răspunderii contravenționale a petentului, prin procesul verbal de contravenție contestat, este întemeiată.

În cauză este exclusă posibilitatea, analizată din oficiu, a înlocuirii sancțiunilor aplicate petentului cu sancțiunea avertismentului .

Avertismentul este o sancțiune care se aplică în adevăr în cazul faptelor de pericol social mai redus însă în speță nu se poate reține acest lucru de vreme ce ignorarea în trafic a culorilor semaforului electric, reprezentând una dintre cauzele principale de comitere a accidentelor soldate cu pierderi de vieți umane ori cu accidentarea gravă a participanților la traficul rutier.

Așa fiind, apreciind că sancțiunile aplicate trebuie să își atingă în primul rînd rolul educativ, instanța va constata ca fiind exclusă posibilitatea înlocuirii analizate.

Pe cale de consecință, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, se va respinge plângerea ca fiind neîntemeiat formulată.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge plîngerea formulată de petentul K_______ I____ CNP xxxxxxxxxxxxx domiciliat în A___ _______________________.62 _____________ în contradictoriu I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A___ cu sediul în A___ _________________ jud.A___ și sediul ales în A___ __________________ nr. 17-21 jud A___ CUI xxxxxxx cu împotriva procesului verbal de contravenție ________ xxxxxxxx/05.03.2014 al intimatei.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, prin depunerea cererii de apel la Judecătoria A___.

Pronunțată în ședința publică din 14.05.2014.

Președinte Grefier

D____ L______ C_____ C_____ N______

Red. DLC/CN/ 14. 06.2014/4 ex/2com

Se _______________________ I____ - A___ _______________________.62 _____________

- IPJ A___ - A___ ___________________ 17-19 jud A___

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025