R O M Â N I A
JUDECĂTORIA D___, JUDEȚUL HUNEDOARA
D___, _____________________. 35
Tel:0254 xxxxxx/ Fax: 0254 xxxxxx /e-mail xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
operator de date cu caracter personal nr. 4259
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1112/2013
Ședința publică din: 26.02.2013
Instanța constituită din:
P_________: A__ E____ B_____
GREFIER: G____ O_____
Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul S.C. S____ L______ S.R.L. în contradictoriu cu intimatul I____________ de S___ pentru Controlul în Transportul Rutier ISCTR – regiunea nr. 5.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu s-aui prezentat părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :
Se constată că, prin serviciul registratură, intimatul a depus la dosar întâmpinare în două exemplare, iar reprezentanta petentului – avocat A___ A____ C______ a depus cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată întrucât nu se poate prezenta la acest termen din motive de sănătate, anexând dovada în acest sens.
Instanța respinge cererea de amânare întrucât avocatul avea obligația de a-și asigura substituirea.
Instanța, constatând din procesul-verbal de contravenție că fapta contravențională a fost săvârșită pe raza teritorială a Judecătoriei Hațeg, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei D___ și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
I N S T A N Ț A
Prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 12.11.2012 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul ____________________, cu sediul în _________________________, nr. 121 D, Jud. Hunedoara, a chemat în judecată pe intimatul I____________ de S___ pentru Controlul în Transportul Rutier, ISCTR – Regiunea nr. 5, cu sediul ales în A___, _____________________, Jud, A___, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxxx/16.10.2012.
În motivarea în fapt a plângerii a invocat motive de nelegalitate și netemeinicie a procesului verbal.
În drept, au fost invocate dispozițiile OG 2/2001.
În probațiune, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
A anexat plângerii, copia procesului-verbal de contravenție.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca fiind neîntemeiată,procesul verbal fiind întocmit conform dispozițiilor O.G. nr.2/2001.
Plângerea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 36 din O.G. 2/2001.
La acest termen de judecată instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei D___.
Analizând materialul probator instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxxx/16.10.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 5 lit. A din HG1373/2008 reținându-se în sarcina acestuia că în data de 16.10.2012, pe DN 66, în loc. Ruși, la controlul efectuat în trafic cu privire la autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXX / XXXXXXX, conducătorul auto nu a putut prezenta tichetul de cântar pentru marfa transportată.
Potrivit art. 137 al. 1 C.proc.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Prin urmare, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei D___.
Din procesul verbal de constatare a contravenției rezultă că fapta contravențională s-a săvârșit pe DN 66 în localitatea Ruși, cum s-a menționat și în cuprinsul procesului verbal, locație ce se află în raza de competență a Judecătoriei Hațeg.
Potrivit art. 32 al. 2 din O.G. nr. 2/2001 competența de soluționare a plângerilor contravenționale aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Este vorba de o normă legală imperativă ce reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, de la care nu sunt permise derogări, art. 159 pct. 3 C.pro.civ. prevăzând că necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
Având în vedere faptul că Loc. Ruși se află în competența teritorială a Judecătoriei Hațeg, precum și dispozițiile legale sus amintite, instanța apreciază întemeiată excepția invocată, urmând să o admită și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hațeg, căreia i se va înainta dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei D___.
Declină soluționarea prezentei cauze având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul ____________________, cu sediul în _________________________, nr. 121 D, Jud. Hunedoara, în contradictoriu cu intimatul I____________ de S___ pentru Controlul în Transportul Rutier, ISCTR – Regiunea nr. 5, cu sediul ales în A___, _____________________, Jud, A___, în favoarea Judecătoriei Hațeg.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.02.2013.
Președinte,Grefier,
A__ E____ B_____ O_____ G____
A.E.B./O.G
4 ex./02.03.2013