Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CLUJ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
469/2014 din 12 martie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXXX

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL C___

SECȚIA MIXTĂ DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ Nr. 469/2014

Ședința publică de la 12 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE G_______ O______ O___

Judecător I_____ P__________

Judecător M____-F________ B____

Grefier L______ C______


Pe rol se află judecarea recursului formulat de recurentul P_____ H______-D____ împotriva Sentinței civile nr. 172/2012, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei C___-N_____, privind și pe intimații M_________ C___-N_____, DIRECTIA POLITIA LOCALĂ- SERVICIUL BAZE DE DATE SI R______ PUBLICE, R____ A_______ A DOMENIULUI PUBLIC C___-N_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință constatându-se că mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de 05 martie 2014, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 12.03.2014.


INSTANȚA


Prin Sentința civilă nr. 172/2012, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei C___-N_____ s-a respins excepția invocată de intimata R____ A_______ a Domeniului Public C___-N_____ privind lipsa calității sale procesuale pasive, ca neîntemeiată și a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petentul P_____ H______ D____ în contradictoriu cu intimații M_________ C___-N_____-Direcția Poliția Locală, R____ A_______ a Domeniului Public C___ N_____, privind anularea procesului verbal de contravenție nr.xxxxx/485/28.07.2010 și restituirea sumei de 100 lei, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Instanța de fond a reținut că procesul-verbal de ridicare a autovehiculului proprietatea petentului ________ nr.xxxxx din 22.07.2010 a fost însușit de către intimată, fiind semnat de către un reprezentant al acesteia, iar taxa de blocare auto în sumă de 100 lei a fost percepută de către intimata RADP C___, cu respectarea art.11 din Regulamentul anexă la HCL nr.149/2009, astfel încât aceasta are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Pe fondul cauzei instanta de fond a retinut ca, prin procesul verbal de contraventie nr.xxxxx intocmit la data de 28.07.2010, petentul a fost sanctionat cu amenda in cuantum de 200 lei pentru savirsirea contraventiei prevazuta de HCL nr.149/2009.

S-a retinut ca, la data de 22.07.2010, ora 13,55 pe ________________________ domeniului public al municipiului C___ N_____, autoturismul cu nr.de inmatriculare XXXXXXXXX proprietatea petentului, stationa pe trotuar.

Prin procesul verbal de ridicare a autovehiculului ________ nr.xxxxx întocmit la data de 22.07.2010 de către intimatul M_________ C___-N_____, fiind semnat și de un reprezentant al RADP C___, s-a dispus ridicarea autoturismului marca Ford cu nr.de înmatriculare XXXXXXXXX de pe _______________, măsura fiind luată în temeiul dispozițiilor HCL nr.149/2009 .

În vederea recuperării autovehiculului petentul a achitat suma de 100 lei, potrivit bonului fiscal nr.3009/22.07.2010.

Instanța de fond a constatat că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea cerințelor impuse de art.17 din OG nr.2/2001 fiind corect completate sub aspectul numelui, prenumelui și calitatea agentului constatator, numelui și prenumelui contravenientului ,datele de identificare ale acestuia (CNP), a faptei săvârșite și data comiterii ei, precum și a semnăturii agentului constatator.

Totodată, instanța reține că, deși OG nr.2/2001 nu cuprinde prevederi exprese cu privire la forța probantă a procesului verbal, din economia textului art.34 si din imprejurarea că agentul constatator a perceput „ex propriis sensibus” faptele consemnate in procesul verbal contestat, fiind indeplinite exigențele impuse de principiul nemijlocirii in constararea faptei contravenționale, rezultă că procesul verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt și a incadrării în drept pâna la proba contrară, sarcina probei revenind in acest caz, potrivit art.1169 Cod civil, petentului.

Instanța de fond a reținut că nu s-a făcut o asemenea dovadă prin care să fie combătută prezumția relativă de temeinicie de care beneficiază procesul verbal contestat, in sensul ca petentul nu a facut dovada ca la data de 22.07.2010 autoturismul proprietatea acestuia nu a stationat pe trotuar si nici nu a adus argumente solide care sa dea convigerea instantei ca agentul constatator a consemnat in cuprinsul procesului verbal o situatie nereala, simpla argumentare a acestui ca a parcat ______________ care nu exista marcaj sau indicator de stationare interzisa si ca a lasat 1 m pentru trecerea pietonilor nefiind in masura sa rastoarne prezumtia de temeinicie si legalitate a procesului verbal de contraventie.

Instanta de fond a constatat ca procesul verbal este legal si temeinic intocmit, fapta savirsita de catre petent intrunind elementele constitutive ale contraventiei prevazute de art.1 lit.b din HCL nr.149/2009.

Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat recurs recurentul P_____ H______-D____ solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul anulării procesului-verbal de contravenție, considerând că sentința a fost dată cu gresita interpretare a legii.

Intimata R____ A_______ a Domeniului Public C___-N_____,prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului declarat ca nefondat și pe cale de consecință, menținerea ca legală si temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.

Analizand cauza sub toate aspectele, raportat la dispozițiile art 304 indice 1 Cod procedură civilă tribunalul constată că prima instanță a efectuat o analiză completă asupra legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție contestat, inlăturand motivat argumentele recurentului-petent.De asemenea, dispozițiile legale incidente au fost corect identificate, interpretate și aplicate de către instanța de fond.

Fapta contravențională reținută in sarcina recurentului este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a procesului-verbal de constatare a contravenției – actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege – și cu prezumția de veridicitate – actul reflectă, în mod real, ceea ce a stabilit autoritatea emitentă – prezumții care, deși nu sunt consacrate expres de lege, sunt recunoscute atât de doctrină, cât și de practica judiciară, putând fi considerate a fi prezumții legale, în sensul pe care instanța europeană îl dă acestei noțiuni.

In aceste sens corect a stabilit prima instanta că prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție este deplin operabilă in cauza dedusă judecății, recurentul avand la dispoziție mijloacele procedurale necesare pentru a răsturna această prezumție, fiind in măsură, mai precis , să propună probe care să îi susțină argumentele de nelegalitate și netemeinicie. .

Tribunalul nu valorifică argumentul recurentului privind incidența in speță a dispozițiilor art. 11 alin 1 din OG nr.2/2001 stabilind că pentru a se reține eroarea de fapt drept cauză care inlătură caracterul contravențional al faptei, acesta era ținut a dovedi că nu putea, in mod rezonabil, să realizeze că percepe in mod greșit starea de fapt existentă.Ori, simpla afirmare a imposibilității de a observa indicatorul care interzicea parcarea in zonă nu poate fi primită pentru a opera exonerarea de răspundere.

Având în vedere considerentele mai sus expuse se va reține că sentința primei instanțe este legală și temeinică, în cauză nefiind incident niciunul dintre motivele de casare de ordine publica ,în consecință în temeiul art.312 Cod procedură civilă tribunalul va respinge ca neîntemeiat recursul formulat în cauză si va mentine in tot sentința civilă nr. 172/2012, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei C___-N_____.



PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Respinge recursul formulat de recurentul P_____ D____ H______ împotriva Sentinței civile nr. 172/2012, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei C___-N_____.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Martie 2014.


Președinte,

G_______ O______ O___

Judecător,

I_____ P__________

Judecător,

M____-F________ B____

Grefier,

L______ C______


Red.M.F.B.

Tehnored.V.A.M.

2 ex./26.03.2014

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025