Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B_____
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 634/Aca/2015
Ședința publică din 19 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A_______ C_____
Judecător D______ V____
Grefier M______ S______
Pe rol judecarea apelului în materia C_________ administrativ și fiscal formulat de apelantul G_____ G___-C______, domiciliat în Făurei, __________________________/69, __________, ________________________, împotriva sentinței civile nr. 2871/09.xxxxxx pronunțată de Judecătoria B_____, împotriva intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN B_____, cu sediul în B_____, _________________________. 10-12, având ca obiect-anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns cons. jur. T_____ S_____ pentru intimat în baza delegației depusă la dosar, lipsă fiind apelantul.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, conform dispozițiilor art. 104 alin. 10 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, care învederează instanței următoarele: procedura este legal îndeplinită, cererea legal timbrată , dosarul se află la primul termen de judecată, apelul este declarat în termen legal, motivat, după care;
Fiind primul termen de judecată, față de prevederile art. 131 Cod proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză, prin raportare la art.95 pct.2 Cod proc.civ.
Reprezentantul intimatei precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt alte motive de amânare, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul intimatei, față de motivele de apel invocate de către apelant , consideră că acestea au fost analizate de către instanta de fond și s-a pronunțat o sentință legală și temeinică, fapt pentru care solicită respingerea apelului ca nefondat.
TRIBUNALUL
Asupra procesului în contencios administrativ de față;
Prin sentința civilă nr. 2871/9.04.2015 pronunțată de Judecătoria B_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petentul G_____ G___ C______ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/17.01.2015 întocmit de intimatul IPJ B_____.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
Prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx din data de 17.01.2015, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 877,5 lei (9 puncte amendă) și i s-a aplicat sancțiunea complementară a aplicării a 6 puncte penalizare – art.102 alin.2 raportat la art.108 alin.1 lit.d pct.3 O.U.G. nr. 195/2002, față de nerespectarea prevederilor art.121 alin.1 din Regulamentul de aplicare al OUG nr.195/2002 aprobat prin HG nr.1391/2006, reținându-se că la data de 17.01.2015, ora 15:10, a condus autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX în localitatea S_________, cu viteza de 96 km/h, fiind filmat și înregistrat de aparatul radar montat pe autospeciala MAI xxxxx.
Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, verificând respectarea condițiilor de formă, instanța a reținut că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Din înregistrarea video depusă la dosar instanța a reținut că autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, în momentul în care a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 96 km/h, se afla în localitate și din acest motiv a avut în vedere și dispozițiile art.49 alin.1 din OUG nr.195/2002, în sensul că fapta a fost săvârșită în localitate, limita maximă de viteză admisă fiind de 50 km/h.
Așadar, instanța a observat că prin raportare la descrierea faptei făcută de către agentul constatator, fapta a fost corect încadrată în dispozițiile legale.
Cât privește legalitatea sancțiunilor aplicate, instanța a constatat că acestea se încadrează în limitele prevăzute de textele incriminatoare, respectiv art. art.102 alin.2 raportat la art.108 alin.1 lit.d pct.3 O.U.G. nr. 195/2002, fiind aplicat minimul amenzii prevăzut de lege.
Instanța a constatat că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea unei fapte care se constată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. În acest caz, sarcina probei revine organului constatator care trebuie să dovedească, prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa, săvârșirea contravenției.
În prezenta cauză, faptul că petentul nu a respectat viteza legală este probat cu înregistrarea video efectuată cu aparatul radar marca Autovision, cu cameră video ROM 146, _____________ ROM xxxxxxxxx, dispozitiv de măsurare și prelucrare BEE xxxxxxxxx, dispozitiv de afișare BEE xxxxxxxxx, omologat și verificat metrologic (buletin de verificare metrologică nr.xxxxxxx din 08.04.2014, în termen de valabilitate, f. 23) și care măsoară și în regim staționar și în regim de deplasare, montat pe auto tip Dacia L____ MCV cu număr de înmatriculare MAI xxxxx, utilizat de un operator atestat (f. 24), aparat care a indicat că autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX se deplasa cu o viteză de 96 km/h în data de 17.01.2015, în localitate (viteza instantanee, viteza reală de deplasare a autoturismului condus de petent a fost de 96 km/h, ora 15:19:56). Autospeciala MAI se deplasa cu viteza de 61 km/h.
Cu privire la susținerea petentului conform căreia nu se afla în localitate, instanța a constatat că din înregistrarea video se observă existența unor clădiri specifice unei localități. Mai mult, procesul verbal beneficiază de o prezumție de veridicitate, inclusiv sub aspectul locului săvârșirii faptei, iar petentul nu a probat o situație contrară.
În aceste condiții, în lipsa altor probe propuse de petent, față de împrejurarea că procesul-verbal beneficiază totuși de prezumțiile de legalitate, temeinicie și veridicitate și care nu se opune prezumției de nevinovăție, astfel cum rezultă din jurisprudența CEDO în materie (H______ și alții c. României, N_______ G_______ c. România), instanța a apreciat că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției, fiind îndeplinite toate elementele constitutive ale acesteia.
Impotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel petentul criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Dezvoltând motivele de apel, apelantul susține că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a înregistrării video și a singurei planșe foto depuse la dosar de către intimatul IPJ B_____ și nu a ținut cont de prezumția de nevinovăție garantată de art. 6 din CEDO de unde decurge și consecința că sarcina probei revine în primul rând organului constatator și că orice dubiu asupra celor consemnate în procesul verbal atacat trebuie să profite contravenientului (in dubio pro reo).
Instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că respectiva contravenție a fost săvârșită în localitate, făcând vorbire de faptul că din înregistrarea video de observă existența unor clădiri specifice unei localități cu toate că situația de fapt a fost alta și în mod nejustificat a reținut că procesul verbal beneficiază de o prezumție de veridicitate, inclusiv sub . aspectul locului săvârșirii faptei, iar apelantul nu a probat o situație contrară.
Din înregistrarea video, dar mai cu seamă din pozele pe care le-a depus la dosar, rezultă cu claritate că indicatorul de ieșire, respectiv intrare în localitate este amplasat în dreptul unor clădiri, astfel că tocmai din acest motiv apar clădiri specifice unei localități. Practic, în afara localității S_________ se află câteva construcții (garduri).
În privința prezumției relative de adevăr a celor consemnate în procesului verbal contravențional, în cauza Salabiaku c. Franței; cauza Telfner c. Austriei și cauza A_____ c României, Curtea Europeană s-a pronunțat și cu privire la aplicarea unor prezumții relative (cum este cea conferită procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției), în sensul că nu contravin exigențelor Convenției, cu condiția ca aceste prezumții să nu impună o sarcină excesivă în privința apărării celui acuzat.
Cu alte cuvinte, prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agentul constatator și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, prezumția de veridicitate putând opera până la limita la care prin aplicarea ei nu s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei contravenționale să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie a celor consemnate în procesul-verbal.
Prin urmare, în lipsa unor alte mijloace de probă care să confirme situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție, aplicarea prezumției de temeinicie a procesului-verbal contravențional în situația în care dreptul la apărare al petentului-contravenient este compromis, ar fi contrară garanțiilor prevăzute de art. 6 clin CEDO[3].
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate dar și din oficiu sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 476 NCPC, Tribunalul constată că apelul este fondat. Așa cum rezultă din imaginile înregistrate pe CD-ul aflat la dosarul cauzei , apelantul a fost depistat conducând autovehiculul cu o viteză mai mare decât cea legală în momentul în care se angajase în efectuarea unei depășiri a unui alt autovehicul. Cât privește locul săvârșirii contravenției .
Tribunalul constată din vizionarea acelorași imagini că apelantul circula în afara localității și nicidecum în interiorul acesteia așa cum în mod greșit a consemnat agentul constatator și ulterior a reținut și instanța.
Având în vedere că în ziua respectivă afară era ceață densă care împiedica vizibilitatea și din acest motiv nu se poate stabili cu certitudine dacă porțiunea de drum pe care a fost surprins apelantul era în interiorul localității și strict fiind faptul că dubiul profită făptuitorului, Tribunalul în temeiul dispozițiilor art. 480 NCPC va admite apelul, va schimba sentința și în rejudecare va admite plângerea cu consecința desființării procesului verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelantul G_____ G___-C______, domiciliat în Făurei, __________________________/69, __________, ___________, jud. B_____, împotriva sentinței civile nr. 2871/09.xxxxxx pronunțată de Judecătoria B_____, împotriva intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN B_____, cu sediul în B_____, _________________________. 10-12.
Schimbă sentința atacată și în rejudecare:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul G_____ G___ C______ și desfiintează procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 17.01.2015.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19 Noiembrie 2015.
Președinte Judecător
A_______ C_____ D______ V____
Grefier
M______ S______
Red VD și Tehnored SM
4 ex/7.01.2016
Jud fond O___ M_____ Z________