Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BOTOŞANI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
432/2015 din 15 mai 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX anulare proces verbal de contravenție

Apel

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_______

Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Ședința publică din 15.05.2015

Instanța constituită din:

Președinte - P_______ M_____

Judecător - H________ G___

Grefier - C____ I_____

D E C I Z I A N R. 432 A

Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul-petent Inspectoratul de Poliție Județean B_______ în contradictoriu cu intimatul Ș_____ D______ împotriva sentinței civile nr. 9286/17.06.2014, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei B_______, având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic G____ G______ pentru apelant, lipsind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în afară de înscrisurile depuse la dosar pe care le încuviințează, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă părții prezente cuvântul pentru dezbateri.

Consilier juridic G____ G______ solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.

T R I B U N A L U L,

Deliberând asupra apelului contravențional de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. XXXXXXXXXXXXXX petentul Ș_____ D______ a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/02.06.2013, încheiat de Poliția Municipiului B_______.

În motivare, petentul a aratat că procesul verbal a fost încheiat în mod nelegal și neîntemeiat, situația de fapt reală fiind diferită de cea reținută de agentul constatator.

La data de 19 iulie 2013 petentul a înțeles să-și precizeze plângerea (fila 6 dosar Judecătoria Iași), arătând că procesul verbal atacat este nul absolut întrucât nu îndeplinește prevederile art.180 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, în sensul că procesul verbal nu cuprinde numărul punctelor amendă aplicate și valoarea acestora.

De asemenea, chiar dacă s-au reținut două contravenții nu s-a precizat ce sancțiune se aplică pentru ce contravenție. Din această cauză nu cunoaște pentru ce contravenția s-a aplicat pedeapsa cu amenda și pentru ce contravenție s-a aplicat sancțiunea avertismentului.

Consideră că procesul verbal este netemeinic și nelegal deoarece nu se menționează adevărata situație de fapt, reținându-se în mod greșit că ar fi săvârșit contravențiile reținute în cauză. ________________ virat la dreapta este prevăzută cu două benzi pe sens, cu scuar între sensurile de mers, iar pietonul menționat de polițist se angajase în traversarea străzii dar pe celălalt sens de mers.

Consideră că este aplicabilă prezumția de nevinovăție și înțelege să invoce dispozițiile art.31 alin.1 din OG nr.2/2001, art.6 din CEDO, art.10 din declarația Universală a Drepturilor Omului precum și prevederile OUG nr.195/2002 și regulamentul de aplicare, Normele NML 021-05.

În dovedire, petentul a depus copia procesului-verbal și a solicitat audierea martorului A______ M____ precum și depunerea de către intimată de înscrisuri.

Legal citat, intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal de contravenție, ca temeinic și legal. A invocat necompetența teritorială a Judecătoriei Iași în soluționarea cauzei.

Prin sentința civilă nr. xxxxx din 18.XI.2013 Judecătoria Iași a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei B_______ reținându-se, în considerente, că presupusa faptă a fost comisă în loc. B_______ și, conform art. 32 din O.G. nr. 2/2001 și art. 129 și urm. NCPC competența revine Judecătoriei B_______.

Astfel, Judecătoria B_______ a fost învestită cu soluționarea cauzei la data de 23.12.2013, înregistrată sub nr. xxxxx/193/2013, procedându-se la citarea legală a părților.

Legal citat, organul constatator și-a trimis reprezentant în instanță, solicitând respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal de contravenție și a măsurilor dispuse prin acesta.

Prin sentința 9286/17.06.2014, Judecătoria B_______ a admis plângerea și a anulat procesului verbal de contravenție pentru contravenția prevăzută de art. 135 lit. h din HG nr. 1391/2006.

Pentru a pronunța această soluție a reținut că procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx/2.06.2013 s-a reținut în sarcina petentului Ș_____ D______ faptul că ar fi condus auto VW cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, pe __________________________ ____________________________ _____________________ efectuarea virajului la dreapta, nu a acordat prioritate unui pieton angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător, dinspre imobilul cu nr.46 către Spitalul Județean. De asemenea, nu avea asupra sa permisul de conducere, certificatul de înmatriculare și asigurarea auto.

Petentul solicită constatarea nulității procesului verbal motivat de faptul că nu ar cuprinde numărul de puncte amendă aplicate și o individualizare a sancțiunilor aplicate pentru fiecare contravenție reținută în parte. Dar, potrivit originalului procesului verbal atacat (fila 33 dosar Judecătoria Iași), numărul de puncte amendă aplicate este de 4, iar sancțiunile aplicate sunt de 300 lei + avertisment. Din moment ce ordinea de descriere a contravențiilor este cea de neacordare prioritate și mai apoi, lipsa actelor de identificare, instanța apreciază că este clar că pentru prima contravenție reținută s-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 300 de lei, iar pentru cea de a doua contravenție s-a aplicat sancțiunea avertismentului.

Așadar, nu este nici un motiv de nulitate din cele arătate de către petent, procesul verbal cuprinzând toate mențiunile impuse de lege.

În ceea ce privește contravenția de neacordare de prioritate, petentul a solicitat audierea martorului A______ M____, precum și depunerea de către intimată a ordinului de serviciu pentru polițist, atestatul operatorului cinemometrului, buletin de verificare metrologică a acestuia. Contravenția reținută în sarcina petentului a fost constatată în mod direct de către agentul constatator, astfel încât s-a depus la dosarul cauzei doar ordinul de serviciu al polițistului, fila 12 dosar.

Petentul a solicitat audierea martorului A______ M____ care a declarat că era în mașina petentului și a putut observa, după ce s-a efectuat virajul la dreapta, că un pieton era angajat în traversare pe celălalt sens de mers și pentru care acordau prioritate mașinile de pe acel sens. Pe sensul lor de mers nu mai erau alte mașini, ei se aflau pe prima bandă de mers, iar petentul a continuat deplasarea. Au fost opriți de un polițist care i-a comunicat petentului că nu a acordat prioritate și i-a întocmit proces verbal. Nici el și nici pietonul nu au fost întrebați nimic.

Instanța de fond a reținut că procesul verbal se bucură de prezumția de legalitate însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar această prezumție și activează prezumția de nevinovăție. Potrivit declarației martorului audiat, A______ M____, petentul nu a săvârșit contravenția de neacordare de prioritate și astfel susține prezumția de nevinovăție în săvârșirea contravenției reținute.

Pentru aceste considerente instanța de fond a apreciat că în cauză prezumția de legalitate a procesului verbal a fost răsturnată și că petentul nu a săvârșit contravenția de neacordare prioritate, contravenție prevăzută de art. 135 lit. h din HG nr. 1391/2006 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, motiv pentru care a dispus anularea procesului verbal în ceea ce privește această contravenție.

Pentru contravenția prevăzută de art.147 pct.1 din HG nr.1391/2006 și sancționată de art.101 alin.1 pct.18 din OUG nr.195/2002, instanța de fond a constatat că nu s-au adus critici de către petent și nici nu s-a formulat probatoriu, motiv pentru care a menținut dispozițiile privitoare la această contravenție.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel în termen legal I__ B_______ prin care a solicitat modificarea hotărârii în sensul respingerii ca nefondate a plângerii contravenționale.

În motivare s-a arătat, în esență, că instanța nu a ținut cont că fapta a fost constatată direct de agentul constatator care se afla în misiune pe sensul opus de mers. Petentul nu a putut demonstra contrariul celor specificate de agentul constatator, iar prima instanță, în mod greșit, nu a apreciat ca obiectivă luarea în calcul a prezumției de autenticitate și veridicitate a procesului verbal de contravenție.

Intimatul nu a depus întâmpinare la dosar.

Analizând cererea de apel în raport de motivele invocate și de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul că apelul este nefondat.

Astfel, prezumția de veridicitate a procesului verbal nu este absolută, ci doar simplă, astfel că, prin probele administrate de petent, se poate demonstra contrariul celor consemnate în procesul verbal de contravenție.

În speță, din procesul verbal de contravenție și raportul agentului constatator nu rezultă în mod expres că pietonul se afla pe trecerea de pietoni, pe sensul de mers al autovehiculului condus de petent, iar martorul audiat în instanță a arătat că pietonul se află pe celălalt sens de mers.

Petentul a avut obiecțiuni la semnarea procesului verbal de contravenție, nerecunoscând fapta contravențională. Toate aceste elemente coroborate, conduc la concluzia că în mod corect a apreciat prima instanță că petentul a răsturnat prezumția de temeinicie a procesului verbal de constatare, avându-se în vedere că art. 135 lit. h din HG 1391/2006 stabilește obligația conducătorului auto de a acorda prioritate de trecere pietonilor aflați pe trecere doar atunci când aceștia se află pe sensul de mers al autoturismului.

Cu aceste motive, în considerarea dispozițiilor art. 514 al. 3 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge apelul ca nefondat.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E :


Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-petent Inspectoratul de Poliție Județean B_______, cu sediul în mun. B_______, ____________________. 57, jud. B_______, în contradictoriu cu intimatul Ș_____ D______ cu domiciliul procesual ales la cab. av. N______ T______, din mun. Iași, ________________________. 2, județul Iași, împotriva sentinței civile nr. 9286/17.06.2014, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei B_______.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 15.05.2015.


Președinte, Judecător, Grefier,




Red. P.M.

Tehnored. C.I./PM

4 EX. /07.07.2015



Judecătoria B_______ - Jud. T______ C_____ N_______


Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 717/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 40/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 33/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 114/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 122/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 4296/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 1/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Apel
  • Hotărârea 36/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 2642/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 9043/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 975/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 14822/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 827/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 505/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 844/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 506/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 8911/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 113/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 995/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 2100/2012 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 688/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025