Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CARAŞ SEVERIN
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
9/2016 din 15 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

R O M A N I A

TRIBUNALUL C____-S______

R E Ș I Ț A

SECȚIA A II A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


Dosar nr.XXXXXXXXXXXX

Cod operator 2896

DECIZIA CIVILĂ NR.9/A

Ședința publică din data de 15.01.2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE: I_____ M____, judecător

JUDECATOR: A________ O___ S____

GREFIER: S____ D______


S-au luat în examinare apelurile declarate de apelanta intimată C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CESTRIN și apelantul petent F____ P____ împotriva sentinței civile nr.1334/24.06.2015 pronunțate de Judecătoria Reșița în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul apelantului petent, avocat F____ P____, lipsind apelanta intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, expunerea referatului cauzei de către grefierul de ședință, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, în conformitate cu prevederile art.131 alin.1 Cod procedură civilă, instanța, procedând la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, în temeiul art.95 pct.2 Cod procedură civilă raportat art.34 alin.2 din OG nr.2/2001, constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză.

Apărătorul apelantului petent, avocat F____ P____, depune împuternicire avocațială.

În baza art.392 Cod procedură civilă, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților.

Apărătorul apelantului petent, avocat F____ P____, solicită admiterea apelului, modificarea, în parte, a sentinței civile atacate, în sensul obligării intimatei la restituirea sumei achitată în cuantum de 625 lei, reprezentând jumătate din minimul amenzii contravenționale aplicate, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune chitanța nr.42/14.01.2016, reprezentând onorariu avocațial. Cu privire la apelul formulat de intimata CNADNR SA solicită respingerea acestuia.

Nemaifiind alte cereri de formulat, în baza art.394 Cod procedură civilă, declară cercetarea procesului încheiată și dispune închiderea dezbaterilor, procedând la soluționarea cererii.

T R I B U N A L U L


Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1334/24.06.2015 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX s-a admis plângerea contravențională formulată de petentul F____ P____ în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx/13.01.2015, s-a dispus anularea procesului-verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx/13.01.2015 și exonerarea petentului de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 1250 lei aplicată, cu toate consecințele legale ce decurg din acesta, s-a respins cererea privind restituirea sumei de 625 lei, reprezentând jumătate din minimul amenzii contravenționale aplicate și a fost obligată intimata la plata către petent a sumei de 500 lei reprezentând onorariu de avocat și 20 lei contravaloare taxă judiciară de timbru.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx/13.01.2015 întocmit de C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - CESTRIN, petentul a fost amendat contravențional cu suma de 1250 lei, în temeiul art.8 alin.(2) din OG nr.15/2002, reținându-se în sarcina sa că, la data de 22.09.2014, pe DN 69 km 24+760 m, pe raza localității Orțișoara, jud. T____, vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, aparținând petentului, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă, sens în care, la data de 13.01.2015, a fost întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției contestat.

Nulitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției este o sancțiune ce constă în lipsirea procesului verbal de efectele juridice contrarii normelor juridice prevăzute pentru validitatea sa.

Conform art.17 din OG 2/2001: lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator; numele și prenumele contravenientului, lipsa denumirii și sediul persoanei juridice, a faptei săvârșite și a datei comiterii ei sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal.

In condițiile art.34 alin.1 din O.G. 2/2001, procedând la verificarea legalității procesului verbal contestat, prima instanță a reținut că acesta a fost încheiat cu nesocotirea prevederilor art.17 din actul normativ arătat, cât privește semnătura agentului constatator.

Prin Decizia nr.6/16.02.2015 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.14/2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 199/25.03.2015, instanța supremă a reținut că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportate la dispozițiile art.4 pct.1 - 4 și art.7 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art.8 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin.(2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

In atare condiții, raportat și la dispozițiile art.517 alin.4 Cod procedură civilă, potrivit cu care dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, văzând că procesul verbal contestat în prezenta cauză nu întrunește cerințele hotărârii sus arătate, prima instanță a admis plângerea contravențională formulată de petentul F____ P____ și a anulat procesul verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx/13.01.2015, cu exonerarea părții de la executarea sancțiunii aplicate, neanalizând celelalte aspecte invocate.

În privința cererii de restituire a sumei de 625 lei, reprezentând jumătate din minimul amenzii contravenționale aplicate, prima instanță a constatat că petentul nu a dovedit achitarea efectivă a sumei în discuție, nedepunând vreo chitanță de plată a amenzii, în acest sens.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-CESTRIN, solicitând admiterea apelului așa cum a fost formulat și exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar, solicită reducerea cheltuielilor de judecată

În motivarea apelului apelanta susține că instanța de fond a admis plângerea contravențională aplicând reglementări noi, respectiv Decizia nr.6/2015 pronunțată de ICCJ.

În ce privește cheltuielile de judecată, instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama de circumstanțele cauzei.

Cum plângerea contravențională este o cerere de complexitate redusă, necesitând sub aspect juridic doar redactarea și susținerea acesteia în fața instanței, solicită respingerea capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, întrucât intervenirea legii contravenționale mai favorabile a fost singurul motiv pentru care procesul verbal contestat a fost anulat.

În drept, a invocat dispozițiile art.466 și 480 Cod procedură civilă.

Împotriva sentinței civile nr.1334/24.06.2015 a declarat apel, în termen legal, si petentul F____ P____, solicitând admiterea apelului, modificarea, în parte, a sentinței civile atacate, în sensul obligării intimatei la restituirea sumei achitată în cuantum de 625 lei, conform chitanței __________ nr.xxxxxxx/26.01.2015, cu cheltuieli de judecată.

În susținerea cererii arată că prima instanță a omis să pună în discuție capătul de cerere privind restituirea sumei achitată în cuantum de 625 lei și nici nu i-a pus în vedere să depună chitanța prin care face dovada achitării acestei sume, reprezentând jumătate din cuantumul amenzii aplicate prin procesul verbal de contravenție contestat.

În drept, invocă dispozițiile art.466-482 Cod procedură civilă.

Examinând sentința civilă apelată potrivit dispozițiilor art.479 Cod procedură civilă și motivelor de apel invocate, sub aspectul temeiniciei și legalității, se constată că apelurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Prin procesul verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx/13.01.2015 întocmit de C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - CESTRIN, petentul F____ P____ a fost amendat contravențional cu suma de 1250 lei, în temeiul art.8 alin.(2) din OG nr.15/2002, reținându-se în sarcina sa că, la data de 22.09.2014, pe DN 69 km 24+760 m, pe raza localității Orțișoara, jud. T____, vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, aparținând petentului, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă, sens în care, la data de 13.01.2015, a fost întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției contestat (fila 8 dosar).

Prin apelul formulat de către CNADNR-Cestrin împotriva sentinței civile nr.1334/24.06.2015 se solicită schimbarea sentinței în sensul exonerării apelantei de la plata cheltuielilor de judecată, stabilite în sarcina, ca urmare a admiterii plângerii contravenționale formulate de către contravenientul F____ P____.

Tribunalul va înlătura, ca neîntemeiată, critica formulată de către apelantă, referitoare la faptul că instanța de fond a admis plângerea contravențională aplicând reglementări noi, în speță Decizia nr.6 pronunțată de ICCJ, pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă atacată, instanța de fond a admis plângerea contravențională formulată de către F____ P____ împotriva procesului verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx/13.01.2015 prin care contravenientul a fost sancționat cu amendă contravențională în temeiul art.8 alin.2 din OG nr.15/2002, a anulat procesul verbal de contravenție, constatând că acesta este lovit de nulitate ca urmare a lipsei semnăturii agentului constatator.

În argumentarea soluției adoptate, prima instanță a făcut referire la Decizia nr.6/16.02.2015 pronunțată de ICCJ, decizia care, potrivit dispozițiilor art.517 alin.4 Cod procedură civilă, este obligatorie pentru instanță, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, partea I.

În speța de față, Decizia nr.6/16.02.2015 a fost publicată în Monitorul oficial nr.199/25.03.2015, astfel că prima instanță a procedat legal, la soluționarea plângerii contravenționale, ținând cont de dezlegarea dată problemelor de drept prin Decizia nr.6/16.02.2015, publicată anterior hotărârii atacate.

De asemenea, Tribunalul reține și faptul că, de la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr.6/16.02.2015, respectiv 25.03.2015, dată de la care apelanta a avut cunoștință de Decizia nr.6/16.02.2015, și până la data primului termen de judecată, respectiv 24.06.2015, apelanta avea posibilitatea să achieseze la pretențiile reclamantului, situație în care, potrivit dispozițiilor art.454 Cod procedură civilă, ar fi fost exonerată de la plata cheltuielilor de judecată.

Pe cale de consecință, față de cele mai sus menționate, Tribunalul constată că apelul formulat de către apelanta CNADNR-Cestrin este nefondat.

Tribunalul constată că și apelul formulat de către petentul F____ P____ împotriva sentinței civile nr.1334/24.06.2015 prin care s-a solicitat modificarea, în parte, a hotărârii atacate, în sensul obligării intimatei la restituirea sumei achitate în cuantum de 625 lei, este nefondat, având în vedere următoarele:

Prin sentința civilă nr.1334/24.06.2015 Judecătoria Reșița a admis plângerea contravențională formulată de către petentul F____ P____ în contradictoriu cu intimata CNADNR-Cestrin, a anulat procesul verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx/13.01.2015 și a exonerat petentul de la plata amenzii contravenționale în sumă de 1250 lei aplicate, cu toate consecințele legale ce decurg din aceasta; a respins cererea de restituire a sumei de 625 lei, reprezentând jumătate din cuantumul amenzii contravenționale aplicate și a obligat intimata la plata către petent a sumei de 520 lei cheltuieli de judecată.

Tribunalul apreciază că hotărârea apelată este temeinică și legală, câtă vreme instanța a dispus exonerarea petentului de F____ P____ de la plata amenzii aplicate ca urmare a anulării procesului verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx/13.01.2015.

În ceea ce privește cererea apelantului de obligare a intimatei la restituirea sumei de 625 lei, Tribunalul apreciază că aceasta este inadmisibilă, în condițiile în care suma a fost achitată la bugetul local și nu în patrimoniul intimatei CNADNR, apelantul având la dispoziție procedura de restituire a sumei achitate, prevăzută de dispozițiile Codului de procedură fiscală, în baza hotărârii instanței de fond.

Față de considerentele de fapt și de drept enunțate mai sus, în temeiul art.480 alin.1 Cod procedură civilă, Tribunalul, va respinge apelurile declarate de apelanta intimată C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CESTRIN și apelantul petent F____ P____ împotriva sentinței civile nr.1334/24.06.2015 pronunțate de Judecătoria Reșița în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Respinge apelurile declarate de apelanta intimată C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA-CESTRIN, cu sediul în mun. București, _____________________.401 A, sector 6, CUI xxxxxxxx, nr. de ordine la Registrul Comerțului J40/552/15.01.2004, cont bancar RO84 RNCB xxxxxxxxxxxxxx 0001 deschis la BCR sector 1 și apelantul petent F____ P____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în comuna Carașova, __________________, județul C____-S______ împotriva sentinței civile nr.1334/24.06.2015 pronunțate de Judecătoria Reșița în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.01.2016.


PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

I_____ M____ A________ O___ S____



GREFIER

S____ D______





RED.IM/18.01.2016

TEHNODAC.SD/19.01.2016

4 ex., 2 ______________

JUD.FOND: B____ M______






















Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025