Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BOTOŞANI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
975/2015 din 30 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX Apel –Plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_______

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din data de 30 octombrie 2015

Instanța compusă din:

Președinte - H________ G___ A____

Judecător - P_______ M_____ M______

Grefier - F______ G___________ G______

DECIZIA NR. 9 7 5

Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelanta – intimată Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C______, în contradictoriu cu intimata – petentă S_________ C__________ de Consum B_______, împotriva sentinței civile nr. xxxxx din 17.12.2014 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei B_______, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru intimata – petentă S_________ C__________ de Consum B_______, consilier-juridic O______ C_________, lipsind reprezentantul apelantei – intimate C_____ – C______.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că apelul a fost formulat în termen (sentința fiind comunicată la 19.02.2015, iar apelul fiind promovat la 25.02.2015, in interiorul termenului de 30 de zile) și, din oficiu, invocă dispozițiile recursului în interesul Legii nr. 6/2015.

Cu privire la incidența Legii nr. 6/2015 reprezentantul intimatei nu și-a exprimat punctul de vedere.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente asupra incidenței dispozițiilor Legii nr. 6/2015 și a motivelor de apel.

Consilier – juridic O______ C_________ solicită respingerea apelului și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală.

T R I B U N A L U L ,

Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița Năsăud la data de 01.11.2013, sub nr. de dosar XXXXXXXXXXXXXX și declinată ulterior Judecătoriei B_______ , petenta S_________ Cooperativă de Consum B_______ a solicitat anularea procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx din data de 03.06.2011, a amenzii contravenționale aplicate de 750 lei și a sumei de 96 de euro cu titlu de despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută. Agentul constatator G______ C_________ a invocat faptul că a constatat contravenția la data de 06.12.2010, întocmește procesul verbal la data de 15.10.2013. Pe fond, nu s-a făcut dovada că mijlocul tehnic este omologat, după cum nu s-a dovedit nici săvârșirea faptei, agentul constatator, rezumându-se la menționarea cp dovada faptei se regăsește la sediul C______.

În dovedire, s-au depus la dosar înscrisuri.

Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, conform art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii formulate, ca neîntemeiată

În motivare, intimata a arătat că responsabilitatea achitării tarifului de utilizare revine deținătorilor înscriși în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehiculul. Intimata a precizat că normele legale în materie dau alternativa întocmirii procesului verbal pe numele utilizatorului sau deținătorului, în funcție de persoana menționată în certificatul de înmatriculare prezentat la momentul efectuării controlului.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 15/2002, cele ale O.G. nr. 2/2001, precum și cele ale Codului de procedură civilă.

În apărare, intimatul a solicitat prin întâmpinare administrarea probei cu înscrisuri.

Prin sentința xxxxx/17.12.2014, Judecătoria B_______ a admis în parte plângerea contravențională, a menținut ca legal și temeinic încheiat procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx din data de 03.06.2011 întocmit de intimată, a constatat prescrisă sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 750 lei, aplicată prin procesul verbal contestat și a anulat măsura aplicării tarifului de despăgubire în cuantum de 96 de Euro stabilit prin procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx din data de 03.06.2011 întocmit de intimată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx din data de 03.06.2011 întocmit de către intimata C_____ – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C______, petenta S_________ Cooperativă de Consum B_______ a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 750 lei, constatându-se că în data de 03.06.2011, ora 1405, pe DN 17, la km 85 + 380 m, pe raza localității Tiha Bargăului, vehiculul categoria B cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, fără să aibă achitată taxa de drum (rovinieta), faptă prevăzută de dispozițiile art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 și sancționată potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 2 din același act normativ.

Prin același proces verbal, s-a stabilit în sarcina petentei și obligația de a achita o despăgubire în cuantum de 96 euro, conform art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002.

Verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________ nr. xxxxxxx din data de 03.06.2011, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. De asemenea, instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentei S_________ Cooperativă de Consum B_______ a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța de fond a reținut că, în acord cu principiile ce se degajă din jurisprudența CEDO, procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.

În consecință, în raport de prevederile legale mai sus arătat și de situația de fapt reținută în cauză, instanța consideră că petenta nu a fost făcută nicio dovadă în acest sens, care să răstoarne prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal contestat, deși îi revenea această obligație potrivit dispozițiilor art. 249 din Codul civil și ale art. 129 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă. Astfel, instanța apreciază că petenta S_________ Cooperativă de Consum B_______, se face vinovată de contravenția reținută în sarcina sa.

De aceea, în ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond a apreciat că nu se impune o reindividualizare a sancțiunii amenzii aplicate petentului potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

În ceea ce privește executarea procesului verbal de contravenție contestat, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de contravenție și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, iar în conformitate cu prevederile art. 27 din același act normativ, comunicarea procesului-verbal se face prin poștă cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. De asemenea, instanța de fond a amintit că, potrivit art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

În cauza de față, intimata a nu a făcut dovada comunicării procesului verbal contestat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Astfel, în acest context, instanța a reținut că de la data aplicării sancțiunii contravenționale, respectiv 03.06.2011, și până astăzi, când încă nu a fost comunicat actul contestat prin prezenta plângere, potrivit dispozițiilor O.G. 2/2001, a trecut mai mult de o lună. De asemenea, instanța a apreciat că termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru atacarea procesului-verbal în instanță potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 nu a început să curgă, societatea petentă având încă deschisă calea plângerii contravenționale.

În ceea ce privește tariful de despăgubire în cuantum de 96 Euro, în interpretarea și aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 112/2014 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II din Legea nr. 144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România , ,,referindu-se la tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 și dispunând anularea lor, prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. Ca urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta - textul de lege criticat conține, însă, o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, motiv pentru care această sancțiune nu i se va mai aplica petentei, urmând a fi anulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C______ solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii plângerii contravenționale ca nefondată.

În motivarea apelului s-a arătat că fapta a fost săvârșită în data de 6.12.3010, fiind înregistrată cu mijloace tehnice și constatată la data de 3.06.2011, în interiorul termenului de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 13 alin. 1 din OG 2/2001. procesul verbal a fost comunicat contravenientului, respectându-se dispozițiile art. 14 din OG 2/2001. Din interpretarea logico-sistematică a textelor legale rezultă că, prin apariția Legii 144/2012, intenția legiuitorului a fost aceea ca intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției, dată care coincide cu data încheierii procesului verbal de contravenție, să nu se poate încheia alte procese verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile- și în niciun caz nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul de 6 luni.

Intimata-petentă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivarea apelului, intimata a arătat că apelanta face o interpretare total eronată a dispozițiilor legale și că trebuie verificată dacă apelul nu a fost introdus tardiv introdus.

Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la considerentele sentinței primei instanțe, poziția părții adverse și probatoriul administrat, Tribunalul constată următoarele:

Ulterior pronunțării sentinței apelate, Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretat dispoziția legală în baza căreia a fost emis procesul verbal de contravenție și a pronunțat Decizia 6/2015 pe calea recursului interesului legii prin care a stabilit că ,

„În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1 - 4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.

Așa cum se arată expres și în dispozitivul acestei decizii această interpretare a dispozițiilor art. 27 din OG nr. 2/2001 este obligatorie – potrivit dispozițiilor art. 517 al. 4 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 517 al. 4 Cod procedură civilă legiuitorul a prevăzut că „Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I”.

Ca urmare, interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, respectiv de la data de 25 martie 2015, neavând relevanță data săvârșirii faptei sau data comunicării procesului-verbal.

Decizia Înaltei Curți este aplicabilă și în prezentul litigiu, fiind o decizie interpretativă a unor dispoziții legale ce erau în vigoare și la momentul încheierii procesului verbal de contravenție. De asemenea, Tribunalul a respectat principiul contradictorialității, invocând în ședința publică această Decizie și punând în discuție efectele acesteia asupra soluției ce se va pronunța asupra apelului.

Văzând că, în lumina acestei decizii a Înaltei Curți, procesul verbal de contravenție care a fost încheiat fără a avea semnătura olografă a agentului constatator este lovit de nulitate absolută, Tribunalul, în considerarea dispozițiilor art. 514 al. 3 Cod procedură civilă, va respinge apelul apelantului, devenind inutilă soluționării cauzei problema termenului de prescripție a executării sancțiunii contravenționale, din moment ce procesul verbal este lovit de nulitate pentru lipsa semnăturii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta – intimată Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A. prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C______, cu sediul în București, sector 6, _____________________. 401A, București, în contradictoriu cu intimata – petentă S_________ C__________ de Consum B_______, cu sediul în municipiul B_______, ________________________. 19, județul B_______, împotriva sentinței civile nr. xxxxx din 17.12.2014 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei B_______.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 30 octombrie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

H________ G___ A____ P_______ M_____ M______ F______ G.G______







Red. – H.G.A. 25.11.2015

Tehnored. FG/HG 5 ex..

Judecătoria B_______ – Jud. F______ S_____


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025