R O M Â N I A
TRIBUNALUL C____ S______
R E Ș I Ț A
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________, ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Decizia civilă nr. 1244/A/2015
Ședința publică de la 08 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O___ S____ A________
Judecător A__ T______ VEGHEȘ
Grefier L____ I____
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta S.C. N______ M______ S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 973/05.08.2015 pronunțată de Judecătoria Caransebeș, în contradictoriu cu intimata A__________ Națională pentru Protecția Consumatorului – Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorului Regiunea Vest T____.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile.
S-a făcut referatul cauzei, în ședința publică, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele: cauza are ca obiect anulare proces verbal de contravenție; dosarul se află la primul termen de judecată, în apel, iar la data de 04.12.2015 prin Serviciul registratură apelanta a depus concluzii scrise, după care,
Nefiind alte cereri de soluționat și probe de administrat, constatând probatoriul complet administrat, în temeiul art. 244 C. proc. civ., instanța declară încheiată cercetarea procesului.
În temeiul art. 394 C. proc. civ., instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș, la data de 23.03.2015, petenta S.C. N______ M______ S.R.L. a chemat în judecată intimatul A.N.P.C. – Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorului Regiunea Vest T____ solicitând instanței în principal, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției __________ nr. xxxxxxx/03.03.2015.
Prin sentința civilă nr. 973/05.08.2015, Judecătoria Caransebeș a admis în parte plângerea contravențională, a înlocuit amenda contravențională în cuantum de 1000 lei cu sancțiunea contravențională ’’avertisment’’ și a menținut restul dispozițiilor procesului-verbal de constatare a contravenției __________ nr. xxxxxxx/03.03.2015.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal de constatare a contravenției __________ nr. xxxxxxx, încheiat la data de 03.03.2015 de către A.N.P.C. – Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorului Regiunea Vest T____, petentei i s-a aplicat amendă contravențională în cuantum de 1000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 18 din O.G. 21/1992 și sancționată de art. 90 din același act normativ.
S-a reținut că în urma controlului efectuat la punctul de lucru al societății din Caransebeș, ______________________ și a documentelor prezentate, s-a constatat că petenta, în calitate de organizator de noroc, la data de 03.02.2015, cu ocazia evenimentului meci de fotbal între formațiile FAC Wien – Altach, eveniment programat pentru ora 17,00, a menționat în oferta organizatorului ca începând cu ora 18,00.
Analizând sub aspect formal procesul-verbal de constatare a contravenției, instanța a constat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 16 și urm. O.G. 2/2001 și că actul a fost semnat de reprezentantul legal al societății fără obiecțiuni.
Privitor la fondul cauzei, instanța a constatat că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa, întrucât la data de 03.02.2015, cu ocazia evenimentului meci de fotbal între formațiile FAC Wien – Altach, aceasta a menționat în oferta organizatorului ca începând cu ora 18,00, dar de fapt evenimentul era programat pentru ora 17,00.
Totuși, raportat la împrejurările comiterii faptei, la persoana contravenientei (din probe nu reiese că a mai fost sancționată contravențional pentru aceeași faptă) și gradul efectiv de pericol social al faptei (din eroare s-a consemnat greșit ora), pentru considerentele expuse, instanța a admis în parte plângerea petentei și a dispus înlocuirea amenzii contravenționale de 1000 lei aplicată prin procesul-verbal de constatare a contravenției __________ nr. xxxxxxx, din 03.03.2015 încheiat de A.N.P.C. – Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorului Regiunea Vest T____, cu sancțiunea contravențională "avertisment".
A menținut în rest procesul-verbal de constatare a contravenției.
S-au avut în vedere dispozițiile art. 6-7 și 21 alin. 3 O.G. 2/2001.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată, în condițiile în care nu s-a anulat procesul-verbal de constatare a contravenției și s-a aplicat sancțiunea contravențională „avertisment”, urmare a reindividualizării sancțiunii de către instanță.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, la data de 02.10.2015, S.C. N______ M______ S.R.L. solicitând modificarea în tot a sentinței, anularea procesului-verbal contestat ca netemeinic și exonerarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 1000 lei și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare apelanta a arătat că, consumatorul a fost informat în prealabil atât în privința posibilității săvârșirii unor erori, acestea fiind posibile în privința oricărei persoane.
În conformitate cu art. 7 alin.1 din O.U.G. nr. 77/2009 prin participant la joc de noroc se înțelege orice persoană majoră, cu vârsta de cel puțin 18 ani împliniți, care dorește și are dreptul să participe la jocuri de noroc autorizare în condițiile legii, astfel că participarea la joc presupune acceptarea necondiționată a regulamentului respectivului joc de noroc.
Totodată, a arătat că Regulamentul de funcționare pentru pariuri în cotă fixă este examinat de către Oficiul Național pentru Jocuri de N____, iar în lipsa acestuia nefiind permisă exploatarea jocurilor de noroc (anexa 3 lit. D din H.G. nr. 870/2009).
A mai arătat că, regulamentul respectiv este afișat la loc vizibil în fiecare locație, conform art. 74 alin. 1 lit. i din H.G. nr. 870/2009.
În regulament este prevăzută atât posibilitatea săvârșirii unor erori, cât și procedura în caz de eroare materială, respectiv acordarea cotei de 1.00 pentru evenimentul viciat de eroare cu pricina (art. 69 din Regulament).
Astfel că, atâta vreme cât se prezumă că jucătorul (consumatorul) a fost informat despre prevederile regulamentului, prevederile art. 18 din O.G. nr. 21/1992 nu sunt încălcate.
De asemenea, a mai arătata că, în acest caz consumatorul nu a fost păgubit, întrucât așa cum rezultă din regulament, art. 69, precum și din biletul de pariere, pentru evenimentul viciat de eroare s-a acordat cota de 1,00. Astfel că, atâta vreme cât consumatorului i s-a restituit ceea ce a plătit, nu se poate vorbi de o pagubă.
În drept, a invocat dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. 2/2001, art. 7 alin. 1 din O.U.G. nr. 77/2009, anexa 3 lit. D din H.G. 870/2009.
Cu privire la tardivitatea formulării apelului, prin concluziile scrise depuse la dosar la data de 03.12.2015, apelanta a arătat că sentința civilă nr. 973/05.08.2015 pronunțată de Judecătoria Caransebeș i-a fost comunicată la data de 31 august 2015. În atare condiții, raportat la dispozițiile menționate, termenul de 30 zile începe să curgă de la data de 31 august 2015 și se împlinește la data de 01.10.2015, iar conform documentului factură nr. DIV00028742, emis de C. N. Poșta Română S.A., prin intermediul căruia a fost transmis apelul, către instanța de fond, acesta a fost expediat la data de 30.09.2015.
Intimatul, deși legal citat nu a depus întâmpinare la dosar.
Examinând sentința civilă apelată potrivit dispozițiilor art.479 Cod procedură civilă și motivelor de apel invocate, sub aspectul temeiniciei și legalității, se constată că apelul este nefondat, din următoarele considerente:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției __________ nr. xxxxxxx, încheiat la data de 03.03.2015 de către A__________ Națională pentru Protecția Consumatorului – Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorului Regiunea Vest T____, apelantei S.C. N______ M______ S.R.L. i s-a aplicat amendă contravențională în cuantum de 1000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 18 din O.G. 21/1992 și sancționată de art. 90 din același act normativ. La rubrica descrierea faptelor s-a reținut că la agenția de pariuri nu a informat corect consumatorii despre ora de începere a meciului FAC Wien – Altacht, astfel încât acesta să poată face o alegere rațională, ora de începere anunțată de agenție fiind 18, în loc de 17.
Referitor la legalitatea actului constatator al contravenției, tribunalul observă că prima instanță a apreciat corect că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și 19 din O.G. nr.2/2001, nefiind incidente dispozițiile art.17 din același act normativ, care reglementează cazurile de nulitate.
În ceea ce privește temeinicia actului constatator, tribunalul consideră că prima instanță a reținut corect împrejurarea că apelanta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.
De altfel starea de fapt a fost recunoscută de către apenată, aceasta solicitând anularea procesului verbal de contravenție motivat de faptul că a săvârșit din culp fapta, că a anunțat jucătorii despre posibilitatea săvârșirii unor erori și pentru că fapta nu a produs prejudicii.
Aceste apărări nu sunt însă în măsură să înlăture caracetrul contravențional al faptei săvârșite.
Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, defineste contraventia ca fiind fapta savarsita cu vinovatie, stabilita si sanctionata prin lege, ordonanta, hotarare a Guvernului, ori prin hotarare a consiliului local al comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, a Consiliului judetean ori a Consiliului General al Municipiului Bucuresti (art.1).
Din această definiție legală se depsrind condițiile de existență a contravenției, și anume a) sa existe o fapta; b) fapta sa fie savarsita cu vinovatie; c)fapta sa fie prevazuta si sanctionata prin norma juridica; d)norma juridica care reglementeaza fapta ce constituie abatere sa fie adoptata de o autoritate publica competenta.
În ceea ce privește condiția vinovăției, în materia dreptului administrativ vinovăția imbraca doua forme: intentie si culpa. Asadar, se considera ca exista vinovatie atunci cand fapta care prezinta pericol social este savarsita cu intentie sau din culpa. Fapta este savarsita din culpa și atunci cand încălcarea normei de conduită este urmarea neglijenței. În materie contraventionala, spre deosebire de ilicitul penal, contraventia se sanctioneaza indiferent de forma vinovatiei, exceptia de nesanctionare a faptelor savarsite din culpa trebuind sa fie expres prevazută in actul normativ care stabileste si sanctioneaza fapta respectiva.
Cum actul normativ aplicabil în speță nu cuprinde o astfel de prevedere, răspunderea contravențională a apelantei există chiar și în situțaia prezentată de aceasta respectiv săvârșirea faptei din neglijență.
Pe de altă parte din expunerile anterioare rezultă și faptul că existența contravenției nu este condiționată de producerea unui prejudiciu, or, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens în legea specială, contravenția există indiferent dacă a produs sau nu pagube, preicolul social fiind creat prin simpla încălcare a normei.
În ceea ce privește infomarea prealabilă a jucătorilor despre posibilitatea săvârșirii unor erori, tribunalul reține că această cauză nu este prevăzută nici la art. 11 din O.G.2/2001 și nici în legea specială ca o cauzăă exoneratoare de de răspundere contravențională.
Față de considerentele de fapt și de drept enunțate mai sus, în temeiul art.480 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge apelul declarat de apelanta S.C. N______ M______ S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 973/2015 pronunțată de Judecătoria Caransebeș, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata A__________ Națională pentru Protecția Consumatorului – Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorului Regiunea Vest T____.
În temeiul art. 451 C.proc.civ. instanța ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta S.C. NOREPLAY M______ S.R.L., înmatriculată la O.R.C. C____-S______ sub nr. JXXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxxx, cu sediul social în București, ______________________, sector 2, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat ’’B___ T_____ S_____’’ din București, __________________, sector 1, în contradictoriu cu intimata A__________ Națională pentru Protecția Consumatorului – Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorului Regiunea Vest T____, cu sediul în Timișoara, _____________________, nr. 2, ______________________, împotriva sentinței civile nr. 973/2015 pronunțată de Judecătoria Caransebeș, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.12.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A________ O___ S____ VEGHEȘ A__ T______
GREFIER,
I____ L____ M______
Cod operator 2896
O.A. 23 Decembrie 2015, 4 ex