Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul PRAHOVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
3030/2014 din 18 noiembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA a II a CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR nr. XXXXXXXXXXXXXX

Decizia nr. 3030

Ședința publică din data de 18.11.2014

Instanța constituită din:

P_________ : M_____ M_____

JUDECATOR : N_____ G_______

JUDECĂTOR: B______ A______ M________

GREFIER : A____ I____ A________

Pe rol, fiind soluționarea recursului având ca obiect plângere contravențională, formulat de recurenta – petentă _______________________, cu sediul în Blejoi, DN 1, km. 65+46 DR, județul Prahova împotriva sentinței civile 4093 din data de 24.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN cu sediul în București, _____________________.401A, sector 6.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este motivat, iar intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN a depus întâmpinare.

Instanța raportat la actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.05.2012 sub nr. dosar XXXXXXXXXXXXXX, petenta S.C. M______ L_______ S.R.L. a formulat plângere împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/03.10.2011, _______ 11 număr xxxxxxx/03.10.2011, _______ 11 număr xxxxxxx/10.10.2011, _______ 11 număr xxxxxxx/31.10.2011, _______ 11 număr xxxxxxx/07.11.2011, _______ 11 număr xxxxxxx/07.11.2011, _______ 11 număr xxxxxxx/21.11.2011, _______ 11 număr xxxxxxx/21.11.2011, _______ 11 număr xxxxxxx/28.11.2011, _______ 11 număr xxxxxxx/28.11.2011, _______ 11 număr xxxxxxx/05.12.2011, _______ 11 număr xxxxxxx/19.12.2011, _______ 11 număr xxxxxxx/19.12.2011 și, respectiv, _______ 12 număr xxxxxxx/11.01.2012 toate întocmite de intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A – CESTRIN, solicitând anularea acestora și exonerarea de la plata amenzii aplicate și a tarifului de despăgubire.

În motivarea acțiunii, petenta a arătat că, în esență, procesele-verbale au fost întocmite în mod nelegal și neîntemeiat, întrucât actele contestate nu poartă semnătura agentului constatator.

A mai învederat că procesele-verbale contestate nu au fost comunicate niciodată petentei.

A susținut că în data de 17 aprilie 2012 a primit adresa nr.xxxxx/EX/11.04.2012 și copiile proceselor-verbale contestate.

A arătat că societatea are sediul în Blejoi, DN1, km 65 + 46 DR, jud. Prahova, iar nu în municipiul Ploiești, _________________. nr.8, jud. Prahova.

A susținut că în mod eronat a fost sancționat de mai multe ori pentru aceeași contravenție care, în lumina jurisprudenței CEDO și a Codului penal român, are caracter continuu, astfel că trebuia întocmit un singur proces-verbal de constatare a contravenției.

În drept, au fost invocate prevederile O.G. nr.2/2001 și O.G. nr.15/2002.

În probațiune, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, anexând la dosar, în copie, un set de înscrisuri (f.8-23).

În conformitate cu art.15 lit.i) din Legea nr.146/1997 și art.1 alin.2 din O.G. nr.32/1995, acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Legal citată, intimata C.N.A.D.N.R. – S.A., CESTRIN nu a formulat întâmpinare, dar a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii proceselor-verbale contestate (f.27-100).

Ulterior, intimate a depus la dosar dovezile de comunicare a proceselor-verbale contestate (f.106-116).

În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 4093 din data de 24.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost admisă excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de intimat, fiind respinsă plângerea contravențională formulată împotriva proceselor-verbale _________/xxxxxxx/03.10.2011, _________/xxxxxxx/03.10.2011, _________/xxxxxxx/10.10.2011, _________/xxxxxxx/31.10.2011, _________/xxxxxxx/21.11.2011, _________/xxxxxxx/28.11.2011, _________/xxxxxxx/28.11.2011, _________/xxxxxxx/05.12.2011, _________/xxxxxxx/19.12.2011, _________/xxxxxxx/19.12.2011, _________/xxxxxxx/11.01.2012, ca fiind tardiv formulată , de asemenea, a fost admisă în parte plângerea contravențională, în sensul anulării proceselor – verbale de constatare a contravenției _________/xxxxxxx/17.11.2011 și _________/xxxxxxx/17.11.2011, fiind exonerată petenta de la plata amenzii și tarifului de despăgubire stabilite prin procesele-verbale anulate, pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/03.10.2011, întocmit de către intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei și obligată la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 28 Euro, întrucât în data de 08.04.2011 autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX proprietatea acesteia, a fost surprins în trafic, pe DN1, Românești, jud. Prahova, circulând fără să dețină rovinietă valabilă în momentul controlului, faptă ce este prevăzută de art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002 (f.9).

Având în vedere, pe de o parte, faptul că procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/03.10.2011 a fost comunicat, potrivit procesului-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare, la data de 10.10.2011 (f.108), iar, pe de altă parte, faptul că petentul a formulat plângerea contravențională după mai bine de 6 luni de la momentul comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, și anume 02.05.2012 (data poștei 26.04.2012), instanța apreciază că petentul a nesocotit prevederile art.31 din O.G. nr.2/2001, în sensul că plângerea se putea face în termen de 15 zile de la comunicare.

Față de cele arătate mai sus, instanța va admite excepția tardivității, invocată de intimată și va respinge plângerea contravențională formulată împotriva procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/03.10.2011, ca fiind tardiv formulată.

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/03.10.2011, întocmit de către intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei și obligată la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 28 Euro, întrucât în data de 12.04.2011 autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX proprietatea acesteia, a fost surprins în trafic, pe DN1, Românești, jud. Prahova, circulând fără să dețină rovinietă valabilă în momentul controlului, faptă ce este prevăzută de art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002 (f.10).

Având în vedere, pe de o parte, faptul că procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/03.10.2011 a fost comunicat, potrivit procesului-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare, la data de 10.10.2011 (f.109), iar, pe de altă parte, faptul că petentul a formulat plângerea contravențională după mai bine de 6 luni de la momentul comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, și anume 02.05.2012 (data poștei 26.04.2012), instanța apreciază că petentul a nesocotit prevederile art.31 din O.G. nr.2/2001, în sensul că plângerea se putea face în termen de 15 zile de la comunicare.

Față de cele arătate mai sus, instanța va admite excepția tardivității, invocată de intimată și va respinge plângerea contravențională formulată împotriva procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/03.10.2011, ca fiind tardiv formulată.

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/10.10.2011, întocmit de către intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei și obligată la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 28 Euro, întrucât în data de 15.04.2011 autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX proprietatea acesteia, a fost surprins în trafic, pe DN1, Românești, jud. Prahova, circulând fără să dețină rovinietă valabilă în momentul controlului, faptă ce este prevăzută de art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002 (f.11).

Având în vedere, pe de o parte, faptul că procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/10.10.2011 a fost comunicat, potrivit procesului-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare, la data de 28.10.2011 (f.110), iar, pe de altă parte, faptul că petentul a formulat plângerea contravențională după mai bine de 6 luni de la momentul comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, și anume 02.05.2012 (data poștei 26.04.2012), instanța apreciază că petentul a nesocotit prevederile art.31 din O.G. nr.2/2001, în sensul că plângerea se putea face în termen de 15 zile de la comunicare.

Față de cele arătate mai sus, instanța va admite excepția tardivității, invocată de intimată și va respinge plângerea contravențională formulată împotriva procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/10.10.2011, ca fiind tardiv formulată.

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/31.10.2011, întocmit de către intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei și obligată la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 28 Euro, întrucât în data de 03.05.2011 autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX proprietatea acesteia, a fost surprins în trafic, pe DN1, Românești, jud. Prahova, circulând fără să dețină rovinietă valabilă în momentul controlului, faptă ce este prevăzută de art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002 (f.12).

Având în vedere, pe de o parte, faptul că procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/31.10.2011 a fost comunicat, potrivit procesului-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare, la data de 16.11.2011 (f.111), iar, pe de altă parte, faptul că petentul a formulat plângerea contravențională după mai bine de 5 luni de la momentul comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, și anume 02.05.2012 (data poștei 26.04.2012), instanța apreciază că petentul a nesocotit prevederile art.31 din O.G. nr.2/2001, în sensul că plângerea se putea face în termen de 15 zile de la comunicare.

Față de cele arătate mai sus, instanța va admite excepția tardivității, invocată de intimată și va respinge plângerea contravențională formulată împotriva procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/31.10.2011, ca fiind tardiv formulată.

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/21.11.2011, întocmit de către intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei și obligată la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 28 Euro, întrucât în data de 23.05.2011 autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX proprietatea acesteia, a fost surprins în trafic, pe DN1, Românești, jud. Prahova, circulând fără să dețină rovinietă valabilă în momentul controlului, faptă ce este prevăzută de art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002 (f.15).

Având în vedere, pe de o parte, faptul că procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/21.11.2011 a fost comunicat, potrivit procesului-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare, la data de 03.12.2011 (f.112), iar, pe de altă parte, faptul că petentul a formulat plângerea contravențională după mai bine de 4 luni de la momentul comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, și anume 02.05.2012 (data poștei 26.04.2012), instanța apreciază că petentul a nesocotit prevederile art.31 din O.G. nr.2/2001, în sensul că plângerea se putea face în termen de 15 zile de la comunicare.

Față de cele arătate mai sus, instanța va admite excepția tardivității, invocată de intimată și va respinge plângerea contravențională formulată împotriva procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/21.11.2011, ca fiind tardiv formulată.

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/21.11.2011, întocmit de către intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei și obligată la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 28 Euro, întrucât în data de 24.05.2011 autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX proprietatea acesteia, a fost surprins în trafic, pe DN1, Românești, jud. Prahova, circulând fără să dețină rovinietă valabilă în momentul controlului, faptă ce este prevăzută de art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002 (f.16).

Având în vedere, pe de o parte, faptul că procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/21.11.2011 a fost comunicat, potrivit procesului-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare, la data de 09.12.2011 (f.113), iar, pe de altă parte, faptul că petentul a formulat plângerea contravențională după mai bine de 4 luni de la momentul comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, și anume 02.05.2012 (data poștei 26.04.2012), instanța apreciază că petentul a nesocotit prevederile art.31 din O.G. nr.2/2001, în sensul că plângerea se putea face în termen de 15 zile de la comunicare.

Față de cele arătate mai sus, instanța va admite excepția tardivității, invocată de intimată și va respinge plângerea contravențională formulată împotriva procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/21.11.2011, ca fiind tardiv formulată.

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/28.11.2011, întocmit de către intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei și obligată la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 28 Euro, întrucât în data de 30.05.2011 autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX proprietatea acesteia, a fost surprins în trafic, pe DN1, Românești, jud. Prahova, circulând fără să dețină rovinietă valabilă în momentul controlului, faptă ce este prevăzută de art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002 (f.17).

Având în vedere, pe de o parte, faptul că procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/28.11.2011 a fost comunicat, potrivit procesului-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare, la data de 13.12.2011 (f.114), iar, pe de altă parte, faptul că petentul a formulat plângerea contravențională după mai bine de 4 luni de la momentul comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, și anume 02.05.2012 (data poștei 26.04.2012), instanța apreciază că petentul a nesocotit prevederile art.31 din O.G. nr.2/2001, în sensul că plângerea se putea face în termen de 15 zile de la comunicare.

Față de cele arătate mai sus, instanța va admite excepția tardivității, invocată de intimată și va respinge plângerea contravențională formulată împotriva procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/28.11.2011, ca fiind tardiv formulată.

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/28.11.2011, întocmit de către intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei și obligată la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 28 Euro, întrucât în data de 02.06.2011 autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX proprietatea acesteia, a fost surprins în trafic, pe DN1, Românești, jud. Prahova, circulând fără să dețină rovinietă valabilă în momentul controlului, faptă ce este prevăzută de art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002 (f.18).

Având în vedere, pe de o parte, faptul că procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/28.11.2011 a fost comunicat, potrivit procesului-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare, la data de 13.12.2011 (f.115), iar, pe de altă parte, faptul că petentul a formulat plângerea contravențională după mai bine de 4 luni de la momentul comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, și anume 02.05.2012 (data poștei 26.04.2012), instanța apreciază că petentul a nesocotit prevederile art.31 din O.G. nr.2/2001, în sensul că plângerea se putea face în termen de 15 zile de la comunicare.

Față de cele arătate mai sus, instanța va admite excepția tardivității, invocată de intimată și va respinge plângerea contravențională formulată împotriva procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/28.11.2011, ca fiind tardiv formulată.

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/05.12.2011, întocmit de către intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei și obligată la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 28 Euro, întrucât în data de 06.06.2011 autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX proprietatea acesteia, a fost surprins în trafic, pe DN1, Românești, jud. Prahova, circulând fără să dețină rovinietă valabilă în momentul controlului, faptă ce este prevăzută de art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002 (f.19).

Având în vedere, pe de o parte, faptul că procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/05.12.2011 a fost comunicat, potrivit procesului-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare, la data de 22.12.2011 (f.116), iar, pe de altă parte, faptul că petentul a formulat plângerea contravențională după mai bine de 4 luni de la momentul comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, și anume 02.05.2012 (data poștei 26.04.2012), instanța apreciază că petentul a nesocotit prevederile art.31 din O.G. nr.2/2001, în sensul că plângerea se putea face în termen de 15 zile de la comunicare.

Față de cele arătate mai sus, instanța va admite excepția tardivității, invocată de intimată și va respinge plângerea contravențională formulată împotriva procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/05.12.2011, ca fiind tardiv formulată.

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/19.12.2011, întocmit de către intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei și obligată la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 28 Euro, întrucât în data de 21.06.2011 autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX proprietatea acesteia, a fost surprins în trafic, pe DN1, Românești, jud. Prahova, circulând fără să dețină rovinietă valabilă în momentul controlului, faptă ce este prevăzută de art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002 (f.20).

Având în vedere, pe de o parte, faptul că procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/19.12.2011 a fost comunicat, potrivit procesului-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare, la data de 06.01.2012 (f.66), iar, pe de altă parte, faptul că petentul a formulat plângerea contravențională după mai bine de 3 luni de la momentul comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, și anume 02.05.2012 (data poștei 26.04.2012), instanța apreciază că petentul a nesocotit prevederile art.31 din O.G. nr.2/2001, în sensul că plângerea se putea face în termen de 15 zile de la comunicare.

Față de cele arătate mai sus, instanța va admite excepția tardivității, invocată de intimată și va respinge plângerea contravențională formulată împotriva procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/19.12.2011, ca fiind tardiv formulată.

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/19.12.2011, întocmit de către intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei și obligată la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 28 Euro, întrucât în data de 21.06.2011 autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX proprietatea acesteia, a fost surprins în trafic, pe DN1, Românești, jud. Prahova, circulând fără să dețină rovinietă valabilă în momentul controlului, faptă ce este prevăzută de art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002 (f.21).

Având în vedere, pe de o parte, faptul că procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/19.12.2011 a fost comunicat, potrivit procesului-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare, la data de 06.01.2012 (f.59), iar, pe de altă parte, faptul că petentul a formulat plângerea contravențională după mai bine de 3 luni de la momentul comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, și anume 02.05.2012 (data poștei 26.04.2012), instanța apreciază că petentul a nesocotit prevederile art.31 din O.G. nr.2/2001, în sensul că plângerea se putea face în termen de 15 zile de la comunicare.

Față de cele arătate mai sus, instanța va admite excepția tardivității, invocată de intimată și va respinge plângerea contravențională formulată împotriva procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 număr xxxxxxx/19.12.2011, ca fiind tardiv formulată.

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 12 număr xxxxxxx/11.01.2012, întocmit de către intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei și obligată la plata unui tarif de despăgubire în cuantum de 28 Euro, întrucât în data de 15.07.2011 autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX proprietatea acesteia, a fost surprins în trafic, pe DN1, Românești, jud. Prahova, circulând fără să dețină rovinietă valabilă în momentul controlului, faptă ce este prevăzută de art. 8 alin. (1) din OG nr. 15/2002 (f.22).

Având în vedere, pe de o parte, faptul că procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 12 număr xxxxxxx/11.01.2012 a fost comunicat, potrivit procesului-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare, la data de 26.01.2011 (f.63), iar, pe de altă parte, faptul că petentul a formulat plângerea contravențională după mai bine de 2 luni de la momentul comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției, și anume 02.05.2012 (data poștei 26.04.2012), instanța apreciază că petentul a nesocotit prevederile art.31 din O.G. nr.2/2001, în sensul că plângerea se putea face în termen de 15 zile de la comunicare.

Față de cele arătate mai sus, instanța va admite excepția tardivității, invocată de intimată și va respinge plângerea contravențională formulată împotriva procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 12 număr xxxxxxx/11.01.2012, ca fiind tardiv formulată.

Pentru a reține tardivitatea formulării plângerii contravenționale împotriva proceselor-verbale sus-menționate, instanța a ținut cont și de faptul că petenta a omis să facă dovada că la momentul întocmirii proceselor-verbale petenta ar fi avut sediul în altă locație decât cea menționată în actele contestate, și anume în municipiul Ploiești, _________________. nr. 8, jud. Prahova.

Referitor la legalitatea proceselor–verbale _________ număr xxxxxx/07.11.2011, _________ număr xxxxxxx/07.11.2011, instanța constată că acestea conțin toate mențiunile ale căror lipsă este sancționată cu nulitatea absolută conform dispozițiilor art.17 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, agentul constatator a făcut mențiunile corespunzătoare cu privire la numele, prenumele și calitatea sa, datele de identificare ale contravenientului, inclusiv denumire și sediu, fapta săvârșită, data și locul comiterii acesteia.

Potrivit art. 13 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar în cazul contravențiilor continue acest termen curge de la data constatării faptei. Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp. De asemenea, potrivit alin. (4) al aceluiași articol, prin legi speciale pot fi prevăzute și alte termene de prescripție pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale.

Instanța constată că, la data săvârșirii faptelor menționate în procesele-verbale contestate, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România – rovinieta, nu prevedea un termen de prescripție al aplicării sancțiunii contravenționale diferit de cel prevăzut de art. 13 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, acesta fiind, prin urmare, termenul general de 6 luni de la data constatării faptei.

Totuși, potrivit art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, “procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1" (fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă).

Instanța urmează să aibă în vedere prev. art. 15 alin. 2 din Constituție, care consacră o excepție de la principiul neretroactivității legii și potrivit căruia “Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.

Este adevărat că art. 12 din O.G. nr. 2/2001 se referă la situațiile în care printr-un nou act normativ fapta nu mai este considerată contravenție sau sancțiunea prevăzută este mai ușoară, însă această normă specială nu poate deroga de la norma constituțională, care consacră principiul retroactivității legii contravenționale mai favorabile lato sensu.

Potrivit doctrinei, suntem în prezența unui caz de aplicare a legii mai favorabile atunci când legea nouă modifică modul de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc. Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a aplicării sancțiunii.

De asemenea, în ceea ce privește procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța constată că executarea acestuia este suspendată pe perioada în care acesta este supus controlului unei instanțe judecătorești, pe baza introducerii unei plângeri contravenționale (art. 32 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001).

Având în vedere aceste aspecte, instanța concluzionează că, în cauza de față, între momentul constatării faptelor contravenționale și momentul în care procesele-verbale pot fi puse în executare, a intervenit o succesiune de legi, dintre care cea de a doua este mai favorabilă, sub aspectul termenului de prescripție în care poate fi aplicată sancțiunea contravențională.

Prin urmare, având în vedere cele expuse mai sus, instanța constată că legea contravențională mai favorabilă sub acest aspect retroactivează, procesul-verbal încheiat anterior intrării sale în vigoare fiind supus condiției de legalitate de a fi întocmite și comunicate în termen de 30 de zile de la data constatării faptei.

În cauza de față, având în vedere că procesele-verbale _________ număr xxxxxxx/07.11.2011, _________ număr xxxxxxx/07.11.2011 au fost întocmite la mai mult de 30 de zile de data constatării faptei, instanța apreciază că, în cazul acestor procese-verbale, dreptul de a aplica sancțiunea contravențională s-a prescris.

Pe cale de consecință, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petent împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenției _________ număr xxxxxxx/07.11.2011, _________ număr xxxxxxx/07.11.2011.

Pe cale de consecință, instanța va exonera reclamantul de la plata amenzilor și a tarifelor de despăgubire stabilite prin procesele-verbale anulate.

Văzând că acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru;

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta – petentă _______________________, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că a formulat în termen legal plângerea contravențională având în vedere că a luat cunoștință de procesele verbale de contravenție la data de 17.04.2012.

A mai arătat petenta și faptul că procesele verbale de contravenție nu sunt semnate de agenți constatatori, acestea având doar o formă electronică și prin urmare, procesele verbale sunt lovite de nulitate absolută potrivit prevederilor art. 17 din OG 2/2001.

O altă critică se referă la faptul că măsurile dispuse prin procesele verbale de contravenție au fost emise pentru aceeași contravenție.

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât instanța de fond în mod corect a respins plângerea ca tardiv formulată, având în vedere că procesele verbale au fost comunicate petentei în perioada 10.10.xxxxxxxxxxxxxx12, iar plângerea a fost formulată la data de 02.05.2012.

Examinând sentința atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor de recurs formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept așa cum cer dispozițiile art. 304 indice 1, Cod Procedură Civilă, tribunalul reține următoarele :

Procesele-verbale de contraventie contestate au fost comunicate contravenientei așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, la data de 10.10.2011, 28.10.2011, 16.11.2011, 03.12.2011, 09.12.2011, 13.12.2011, 22.12.xxxxxxxxxxxxxxx12, 26.01.2011.

Plangerea contraventionala a fost formulata de catre petenta la data de 02.05.2012.

Asa cum s-a retinut la instanta de fond, plangerea contraventionala trebuie formulata in termen de 15 zile de la comunicare. In ce priveste comunicarea procesului-verbal de contraventie, conform dispozitiilor art. 27 din OG nr. 2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plata se face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.

Calitatea de martor asistent poate fi indeplinita de oricine cu exceptia persoanelor care sunt agenti constatatori, conform art. 19 alin 2 din OG nr. 2/2001. Este nerelevant deci ca martorul asistent este sau nu angajat al organului constatator, daca acesta nu are atributii de organ constatator.

Prin decizia nr. 10/10.06.2013 pronuntata de ICCJ Sectiile Unite in solutionarea unui recurs in interesul legii, publicata in Monitorul Oficial nr. 450/23.07.2013 s-a decis:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că:

Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.

In considerentele deciziei pronuntate in interesul legii se arata ca (pct. 6.3.):

Numai în ipoteza în care se consideră că îndeplinirea procedurii de comunicare prin afișarea actului se află într-un raport de subsidiaritate față de comunicarea prin poștă, cu aviz de primire, se poate afirma că sunt respectate garanțiile procedurale.

Contravenientului trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale).

Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011 a Curții Constituționale confirmă ipoteza susținută, statuând că rațiunea comunicării prin poștă, cu aviz de primire, "constă în aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a documentelor menționate [...]. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate".

Astfel, procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire

In speta se retine ca procesul-verbal de contraventie a fost legal comunicat prin posta, cu aviz de primire.

In aceasta situatie, termenul de formulare a plangerii contraventionale a inceput sa curga, sens in care in mod corect instanta de fond a admis exceptia tardivitatii formularii plangerii contraventionale.

In raport de aceste considerente, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta – petentă _______________________, cu sediul în Blejoi, DN 1, km. 65+46 DR, județul Prahova împotriva sentinței civile 4093 din data de 24.03.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CESTRIN cu sediul în București, _____________________.401A, sector 6, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.11.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTORJUDECĂTOR

M_____ M_____ N_____ GABRIELABOGHICI A______

M________

GREFIER,

A____ A________

Operator date cu caracter personal nr. 5595/ RED. BAM

2EX/29.12..2014

d.f. XXXXXXXXXXXXXX – Jud. Ploiești

j.f. – C_______ A________

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025