R O M Â N I A
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA a II a CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR nr. XXXXXXXXXXXXXX
DECIZIA NR. 1991
Ședința publică din data de 25 iunie 2014
Instanță constituită din:
P_________: Ștefuc L______
JUDECATORI :I___ O_____
I_______ I_____
GREFIER :T______ L______
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurenta ____________________ cu sediul în București, _____________________.572-574, sector 6 împotriva sentinței civile nr. xxxxx/12.06.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, ____________________. 401A, sector 6.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recursul este motivat, iar prin serviciul Registratură, intimata a depus întâmpinare.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, raportat la actele și lucrările dosarului, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare pe cererea de recurs.
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 24.07.2012 sub nr.XXXXXXXXXXXXXX, petenta ____________________ a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx/21.03.2012 întocmit de intimata C_______ Națională de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România SA, invocând excepția nulității absolute a procesului verbal de constatare a contravenției contestat, invocând prevederile art.16 alin.6 și 7 din OG nr.2/2001, solicitând anularea procesului verbal de constatare a contravenției contestat și exonerarea de la plata amenzii și a tarifului de despăgubire, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii petenta a arătat că nu a săvârșit nici o contravenție întrucât autovehiculul în cauză a fost înstrăinat încă din 13.03.2008 cumpărătorului ___________________, potrivit facturii fiscale nr.xxxxxxx/13.03.2008.
Mai arată petenta că odată cu primirea procesului verbal de constatare a contravenției contestat, a vrut să ia legătura cu cumpărătorul autoturismului și a aflat că această societate este radiată din registrul comerțului ca urmare a închiderii procedurii de falimentului.
Arată petenta că atitudinea intimatei este una abuzivă, contravenției îi sunt incidente prevederile OG nr.15/2002 și OG nr.2/2001, prevederile CEDO și ale Codului penal românesc, în ceea ce privește reglementarea faptelor săvârșite în formă ontinuă.
În drept s-a invocat disp.OG nr.2/2001 și OG nr.15/2002.
În dovedirea acțiunii petentul a depus la dosar înscrisuri alfalte la filele 8-20 dosar.
Intimata legal citată a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal de constatarec a contravenției contestat.
Instanța a invocat din oficiu excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale.
Petenta a depus la dosar notă de ședință prin care se solicită respingerea excepției tardivității formulării plângerii, invocată din oficiu de instanță, arătând că a luat cunoștință de procesul verbal de constatare a contravenției la data de 11.07.2012 și a depus plângere contravențională împotriva procesului verbal prin poștă, plângerea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 24.07.2012.
Potrivit disp.art.31 alin.1 din OG nr.2/2001, impotriva procesului verbal de constatare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, plângerea formulată fiind depusă în termen.
Petenta a depus la dosar înscrisuri aflate la filele 37-42.
Intimata a depus la dosar notă de ședință prin care a solicitat admiterea excepției tardivității formulării plângerii invocată din oficiu de instanță, precizând că procesul verbal de constatare a contravenției i-a fost comunicat petentei la data de 05.04.2012.
Prin sentința civilă nr. xxxxx/12.06.2013 Judecătoria Ploiești a respins plângerea formulata de petenta ____________________ împotriva procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx din 21.03.2012 întocmit de intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform dispozițiilor art.31 aliniatul 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției si de aplicare a sancțiunii se poate face plângere in termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Procesul verbal de contravenție contestat _________ nr.xxxxxxx din 21.03.2012, a fost comunicat petentei la data de 05.04.2012 (dovada de comunicare fila 9 si 25 dosar).
Plângerea împotriva procesului verbal sus menționat a fost expediata pe adresa Judecătoriei Ploiești la data de 20.07.2012.
Calculând termenul pe zile libere conform dispozițiilor articolului 101 Cod de procedură Civilă, de la data la care a fost primit procesul verbal de contravenție 21.03.2012, ultima zi de contestare era 06.04.2012.
Petenta susține ca in mod greșit procesul verbal de contravenție a fost comunicat la adresa din București Piața Montreal nr.10 sector 1, întrucât societatea nu mai avea acest sediu de la data de 22.04.2012 (data indicata de petenta in plângere).
Din certificatul de înregistrare emis de Oficiul Registrului Comerțului București la data de 22.04.2008 (fila 17 dosar) rezulta ca societatea petenta are sediul in București ____________________.572-274.
Cu privire la aceste susțineri, instanța reține că intimata a indicat sediul contravenientei, sediu care este menționat în cartea de identitate a vehiculului, iar împrejurarea ca petenta nu a făcut demersurile necesare completării noului sediu in cartea de identitate a vehiculului nu este un fapt imputabil intimatei, ci chiar petentei, care nu își poate invoca propria culpă, pentru a solicita anularea procesului verbal de contravenție.
Împotriva acestei sentințe recurenta ____________________ a formulat recurs la data de 14.11.2013, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, iar pe fond, admiterea plângerii, anularea procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx/21.03.2012 ca fiind netemeinic și nelegal și exonerarea de la plata amenzii și a tarifului de despăgubire.
În motivarea recursului s-a arătat că potrivit art.16 alin din OG 2/2011
"În situația în care contravenientul este persoană juridică în procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă", precizând că la data încheierii actului sancționator sediul a fost trecut greșit și astfel societatea nu a putut lua cunoștință de acesta.
În continuare, recurenta a arătat că faptul că nu a avut conțtință de excistența procesului verbal rezultă din faptul că la adresa indicată de către agentul constatator , societatea nu mai are sediul social sau vreo subunitate încă din anul 2008, conform actelor anexate cererii de recurs , emise de către registrul comerțului.
În drept, recurenta a invocat disp. art 299-316 Cod Procedură Civilă.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului și menținerea soluției instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
Intimata și-a întemeiat întâmpinarea pe disp.art.308 alin 2 Cod Procedură Civilă, OG 15/2002 și OG 2/2001.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în materie, tribunalul a reținut următoarele:
În mod greșit, instanța de fond a reținut că plângerea este tardiv formulată, reținând că actul de sancționare a fost comunicat contestatoarei, în condițiile art.27 din O.G. nr.2/2001, prin afișare, („Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor”), la data de 05.04.2012, astfel cum a reieșit din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare depusă la dosar la fila 9.
Astfel, procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire (decizia nr.10/2013 a ÎCCJ).
Cum, la dosarul cauzei intimata nu a depus înscrisuri care să probeze comunicarea actului constatator și prin poștă, cu aviz de primire, tribunalul apreciază că în mod greșit instanța de fond a apreciat că plângerea formulată la data de 20.07.2012 a depășit termenul legal în care putea fi formulată.
Prin modalitatea în care intimata a înțeles să procedeze la comunicarea actului constatator, contravenientei nu i s-a dat posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările.
Prin prisma acestor considerente, tribunalul în baza art.312 C.pr.civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta ____________________ cu sediul în București, _____________________.572-574, sector 6 împotriva sentinței civile nr. xxxxx/12.06.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN, cu sediul în București, ____________________. 401A, sector 6.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, Ștefuc L______ I___ O_____ I_______ I_____
GREFIER,
T______ L______
RED. Ș.L.
2EX/2014
d.f. XXXXXXXXXXXXXX- Jud. Ploiești
j.f. – P______ A___ D______