Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
Cod operator: 2443
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizia Nr. 840/2014
Ședința publică de la 04 Noiembrie 2014
Completul compus din:
Președinte L_______ M_____
Judecător M______ S______
Grefier E________ A____ B____
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul intimat I____________ de S___ pentru Control în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. - I____________ Teritorial nr. 6 împotriva sentinței civile nr. 92 din data de 14.01.2014, pronunțată de Judecătoria Tg-J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata petentă ________________________ prin administrator P________ G______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă S______ I__ pentru intimata petentă ________________________, lipsă fiind reprezentantul apelantului intimat I____________ de S___ pentru Control în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. - I____________ Teritorial nr. 6.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care reprezentantul intimatei petente depune la dosarul cauzei mandatul de reprezentare din partea intimatei petente, note scrise într-un singur exemplar urmate de graficul de circulație al licenței de traseu ________ nr. xxxxxx și licența de traseu ________ nr.xxxxxxx din data de 21.03.2013
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul intimatei petente având cuvântul, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală, motivând că organul constatator al ISTCR în mod greșit a menționat în procesul verbal că autocarul se afla pe traseul București – Petroșani dar nu a completat pe ce rută deoarece acest traseu are două rute, respectiv una la dus și una la întors.
Susține că, autocarul societății intimate petente se afla pe ruta întors la data de 14.08.2013 conform graficului de circulație, cursa fiind începută în data de 13.08.2014 la ora 15:15 pe ruta dus București – Petroșani cu întoarcere pe data de 14.08.2013 la ora 0:45.
Mai precizează că, această cursă a fost efectuată conform graficului de circulație executat de un singur autocar fapt ce reiese și din diagrama autocarului, autocarul fiind pe ruta întors, respectiv pe ruta Petroșani – București. Pe această rută s-a produs întârzierea care s-a datorat traficului îngreunat de lucrările de reabilitare pe Defileul Jiului, iar aceste întârzieri pot fi constate și la dus și la întors pe diagrama autocarului.
De asemenea, consideră că organul constatator al apelantului intimat a întocmit un proces verbal care este de drept nul deoarece a constatat întârzierea în localitatea Drăgoieni, aspect ce nu poate fi determinat nici printr-o expertiză tehnică deoarece în această localitate nu există stație, nu este menționată în graficul de circulație, pe ruta întors fiind doar localitățile Tg-J__ și Bumbești – Pițic, localitatea Drăgoieni fiind situată între acestea.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 92 din data de 14.01.2014, pronunțată de Judecătoria Tg-J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, a fost admisă în parte plângerea contravențională formulată de petenta ________________________ în contradictoriu cu intimatul I____________ de S___ pentru Control în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. - I____________ Teritorial nr. 6, împotriva procesului verbal de contravenție nr. xxxxxx din data de 19.08.2013 încheiat de intimat și a fost înlocuită amenda în cuantum de 12.000 lei cu avertisment.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de contravenție nr. xxxxxx din 19.08.2013 întocmit de organul constatator I.S.C.T.R- I____________ Teritorial nr. 6, s-a reținut că în data de 14.08.2013, ora 02:30, pe DN 67 KM 90+700, pe raza localității Drăgoieni, județul Gorj, a fost oprit și verificat autovehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, condus de conducătorul auto D____ V_____, în timp ce efectua transport rutier de persoane prin servicii regulate, în baza licenței de transport și a graficului de circulație pe traseul Petroșani - București aparținând operatorului de transport rutier S.C. N________ S______ S.R.L. și, în urma verificărilor, s-a constatat nerespectarea de către conducătorul auto a prevederilor licenței de traseu, ale graficului de circulație, respectiv la momentul controlului conducătorul auto D____ V_____ circula cu întârziere față de graficul de circulație și astfel s-a reținut că societatea a comis contravenția prevăzuta de art. 4 punct 10 din H.G. 69/2012 și s-a aplicat sancțiunea de 12.000 RON amendă în baza art. 7 alineat (l) și (2) litera a) din H.G 69/2012.
Astfel, s-a constatat nerespectarea prevederilor licenței de traseu și a graficului de circulație aferent, faptă ce constituie contravenție conform art. 4 punct 10 din HG nr 69/2012 „art. 4. Următoarele fapte reprezintă încălcări grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr 1071/2009,ale Regulamentului (CE)nr 1072/2009, ale Regulamentului (CE) nr 1073/2009 și ale Ordonanței Guvernului nr 27/2011 și constituie contravenții, dacă acestea nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni: …,, nerespectarea de către conducătorul auto a prevederilor licenței de traseu, ale graficului de circulație și/sau ale autorizației de transport internațional”, în speță s-a reținut o întârziere față de graficul de circulație, întârziere care a fost de aproximativ 20 de minute.
Din declarația martorului audiat reiese că întârzierea s-a datorat lucrărilor de consolidare a Defileului Jiului, acest traseu fiind cel stabilit prin graficul de circulație, traseu ce nici nu putea fi înlocuit cu un altul mai accesibil.
Observând comunicatul de presă al CNADNR depus în probațiune la fila 11, reiese că în perioada 24.06.xxxxxxxxxxxxx13, în zilele de marți, miercuri și joi, în intervalul orar 09,00-18,00, circulația rutieră pe DN 66, pe sectorul cuprins între localitățile Bumbești - J__ –Petroșani, pentru execuția lucrărilor de reabilitare a sectorului de drum menționat.
Astfel, se confirmă cele declarate de martor, care a avut și calitatea de conducător auto, și ținând cont de ora la care acesta a fost oprit pentru verificări - respectiv orele 02,30 și ora menționată pe graficul de circulație pentru plecarea în Tg-J__ - respectiv 02:02 , s-a admis în parte plângerea și a apreciat că fapta a fost săvârșită în condiții ce determină înlocuirea amenzii de 12.000 lei cu o sancțiune mai blândă, respectiv cu avertisment.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul I____________ de S___ pentru Control în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. - I____________ Teritorial nr. 6, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele scrise de apel, apelantul intimat a arătat că intimata petentă a fost sancționată în data de 19.08.2013 pentru nerespectarea obligației de a transmite Autorității Rutiere Romane -ARR prin completarea unui formular, în format electronic, a modificărilor privind situația conducătorului auto I____ A_____, faptă ce constituie contravenție conform art. 5 pct. 18 din HG nr 69/2012.
A motivat că deși prin OMTI nr. 980/2011 nu era dispusă încă și o sancțiune pentru încălcarea dispozițiilor prevăzute în art. 134 lit. a, g), această normă era una imperativă, în sensul că operatorii de transport aveau obligația de a transmite Autorității Rutiere Române - A.R.R., prin completarea unui formular, în formatul electronic disponibil pe site-ul acesteia, modificările privind situația conducătorilor auto angajați, în termen de cel mult 15 zile de la apariția modificării.
Astfel din întregul material probator administrat în cauza instanța de fond a constatat că nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului verbal contestat, în sensul că petenta nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în cuprinsul acestuia.
A învederat că dispozițiile HG nr 69/2012 au drept scop stabilirea unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra modului în care se desfășoară transportul rutier, astfel că interesul societății în respectarea acestor reguli este de importanță capitală.
În conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1071/2009, 1072/2009 și xxxxx/2009 al Parlamentului European și al Consiliului statele membre stabilesc regimul sancțiunilor aplicabile pentru încălcarea dispozițiilor prezentelor regulamente și iau toate măsurile necesare pentru a garanta aplicarea acestora. Sancțiunile prevăzute trebuie să fie eficiente, proporționale și cu caracter de descurajare.
A precizat că amenda contravențională aplicată este cea prevăzută de lege și este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită contravenția, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, astfel că nu se impune reevaluarea acesteia.
A subliniat că sancțiunile aplicate de organele de control ale Inspectoratului de S___ pentru Controlul în Transportul Rutier - ISCTR se aplică în baza unei legislații bine definite (OG nr 27/2011 privind transporturile rutiere, OG nr 37/2007etc.), că inspectorii care efectuează controlul în trafic sunt investiți cu exercițiul autorității de stat, fapt ce apreciază că le conferă un plus de probitate morală și profesională, în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Având în vedere cele prezentate a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, respingerea plângerii contravenționale formulate de ________________________ ca netemeinică și nelegală și menținerea procesului verbal de contravenție ___________ nr xxxxx/19.08.2013 ca temeinic și legal întocmit.
În drept și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466-482 Cod Procedură Civilă, OG nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, OG 37/2007 cu modificările și completările ulterioare, iar în temeiul art. 411 alin. 1 teza a II-a Cod Procedură Civilă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Prin întâmpinare, intimata petentă S.C. N________ S______ S.RL. a solicitat respingerea apelului formulat de către apelanta petentă ca nefondat și, pe cale de consecință, menținerea sentinței civile nr. 92/2014 din data de 14.01.2013, pronunțată de către Judecătoria Tg - J__, ca temeinică și legală.
A precizat că, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției nr. xxxxxx din data de 19.08.2013, a formulat în termen legal, plângere contravențională, soluționată la data de 14.01.2014 de către Judecătoria Tg. J__ prin care s-a dispus admiterea plângerii și înlocuirea sancțiunii aplicate în cuantum de 12.000 lei amendă contravențională cu sancțiunea avertismentului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere că prin procesul-verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxx, încheiat la data de 19.08.2013 de către I.S.C.T.R - I____________ teritorial nr. 6, societatea a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 12.000 lei, întrucât în jurul orelor 02:30 conducătorul auto D____ V_____ ce efectua transport public de persoane cu autovehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX nu a respectat graficul de circulație în sensul că la momentul controlului conducătorul auto D____ V_____ circula cu întârziere față de graficul de circulație și astfel s-a reținut că societatea a comis contravenția prevăzută de art. 4 punct 10 din H.G. 69/2012 și s-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 12. 000 lei în baza art. 7 alineatele (1) și (2) litera a) din H.G. 69/2012.
Deși, conducătorul auto D____ V_____ a explicat organului constatator la data controlului motivele pentru care a circulat cu întârziere față de graficul de circulație, respectiv întârzierea s-a datorat faptului că drumul pe Defileul Jiului fiind închis în timpul zilei rămânând utilaje în timpul nopții staționate și tot traseul pe Defileul Jiului fiind marcat cu mai multe semafoare electrice pe tot traseul aflat în lucru, conducătorul auto fiind nevoit să respecte semnificația semafoarelor electrice și din cauza drumului cu denivelări ce se afla în lucru a trebuit să reducă viteza pentru a transporta în siguranța pasagerii din autocar și întârzierea s-a datorat și faptului că din stația Tg-J__ a trebuit să îmbarce în autocar 22 de persoane care aveau rezervare pe ruta Tg-J__ - București și astfel întârzierea constatată de organul constatator față de graficul de circulație a fost justificată față de motivele arătate mai sus și cu toate acestea organul constatator în mod nejustificat nu a reținut motivele invocate de conducătorul auto și în mod abuziv a sancționată societatea cu sancțiunea amenzii spre limita maximă prevăzuta de lege.
A menționat că susținerea intimatei că societatea în data de 14.08.2013 nu a respectat licența de traseu LT nr. xxxxxx nu este reală, deoarece s-a respectat licența de traseu, însă așa cum a arătat nerespectarea graficului de circulație s-a datorat faptului că traseul Valea Jiului se afla în lucru și traficul a fost restricționat prin semafoare electrice pe tot traseul aflat în lucru, iar conducătorul auto al societății a fost nevoit să respecte semnificația semafoarelor electrice și din acest motiv a întârziat.
A apreciat că atât conducătorul auto depistat de organul constatator cât și societatea nu au nici o culpă în întârzierea constatată, astfel că pentru atragerea răspunderii contravenționale este necesară vinovăția în săvârșirea faptei, or așa cum a arătat nu se putea retine vinovăția nici a conducătorului auto și nici a societății, astfel că societatea nu a comis contravenția prevăzuta de art. 4 punct 10 din H.G 69/2012 reținută de organul constatator, deoarece așa cum a arătat întârzierea s-a datorat unor cauze independente de voința sa, culpa în întârziere revenind în exclusivitate administratorului drumului de pe Defileul Jiului, drum ce se afla în lucru și din cauza denivelărilor a fost nevoită să circule cu viteza redusă.
Susținerea intimatei că amenda contravențională este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, nu este reală, organul constatator nu a respectat dispozițiile art. 21 alineat (3) din OG 2/2001 și deși conducătorul auto a explicat motivul întârzierii organul constatator nu a luat în seama acest fapt și din exces de zel a aplicat sancțiunea amenzii față de societate la limita maximă astfel că sancțiunea aplicată este nelegală și excesivă față de situația de fapt prezentată.
A considerat că instanța de fond a apreciat în mod corect situația de drept și de fapt, sens în care soluția pronunțata este temeinică și legală.
Pentru toate aceste considerente, a solicitat respingerea apelului formulat de I.S.C.T.R. I____________ teritorial nr. 6, ca nefondat și menținerea sentinței apelate, ca fiind temeinică și legală.
Deși a fost comunicată apelantei intimate I____________ de S___ pentru Controlul în Transport Rutier – ISCTR – I____________ Teritorial nr. 6 o copie de pe întâmpinarea depusă de intimata petentă ________________________ cu mențiunea de a depune la dosar răspuns la întâmpinare în termen de cel mult 10 zile de la primirea întâmpinării, aceasta nu a formulat răspuns la întâmpinare, astfel că în conformitate art. XV, alineat 6 din Legea 2/2013 a fost fixat termen de judecată la data de 29.09.2014, pentru când părțile au fost legal citate.
Analizând apelul declarat de apelantul intimat I____________ de S___ pentru Control în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. - I____________ Teritorial nr. 6 tribunalul constată următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție ___________, nr. xxxxxx, întocmit la data de 19.08.2013 de către apelantul intimat I.S.C.T.R- I____________ Teritorial nr. 6, intimata petentă ________________________ a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de xxxxx lei, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzută de art. 4, punct 10 din HG nr. 69/2012 constând în aceea că la data de 14.08.2013, ora 02:30, pe DN 67 KM 90+700, pe raza localității Drăgoieni, județul Gorj, a fost oprit și verificat autovehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, condus de domnul D____ V_____, în timp ce efectua transport rutier contra cost de persoane prin servicii regulate, în baza copiei conforme a licenței de transport și a graficului de circulație al licenței de traseu ________, nr. xxxxxx, pe traseul București - Petroșani aparținând operatorului de transport rutier S.C. N________ S______ S.R.L. și în urma verificărilor s-a constatat nerespectarea de către conducătorul auto a prevederilor licenței de traseu, ale graficului de circulație, respectiv la momentul controlului conducătorul auto D____ V_____ circula cu întârziere față de graficul de circulație, aspect rezultat în urma analizei acestuia precum și din diagrama tahografică din care reiese timpul de întârziere.
Analizând, conform art. 34 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal e contravenție contestat, tribunalul reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând motive de nulitate absolută care să fi putut fi invocate și din oficiu.
În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de petent, tribunalul reține că acesta este neîntemeiat, în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat fiind înscrise toate mențiunile prevăzute sub aspectul nulității absolute de art. 17 din OG nr. 2/2001 precum și mențiunile din art. 16 din același act normativ.
Sub aspectul temeinicie, tribunalul constată că prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei e către intimata petentă s-a făcut dovada faptului că autovehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX aparținând acesteia circula la momentul controlului din direcția Petroșani în direcția București și, fiind oprit pentru control în localitatea Drăgoieni, rezultă că până la momentul controlului vehiculul circulase prin Defileul Jiului, traseu pe care, conform comunicatului de presă aflat la fila 11 din dosarul de fond, se execută lucrări de reabilitare a sectorului de drum.
Tribunalul constată astfel că susținerile intimatei petente în sensul că întârzierea față de graficul de circulație s-a datorat lucrărilor de reabilitare a drumului pe Defileul Jiului, traseu pe care sunt semafoare, drum denivelat și utilaje staționate pe traseu, a fost dovedită în cauză prin declarația șoferului vehiculului controlat coroborată cu înscrisul aflat la fila 11 din dosarul de fond.
În aceste condiții, se reține că intimata petentă nu a săvârșita fapta reținută în sarcina sa cu vinovăție și prin urmare în mod corect instanța de fond a procedat la înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 480 Cod de procedură civilă, tribunalul urmează să respingă apelul declarat de apelantul intimat I____________ de S___ pentru Control în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. - I____________ Teritorial nr. 6 împotriva sentinței civile nr. 92 din data de 14.01.2014, pronunțată de Judecătoria Tg-J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata petentă ________________________.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul intimat I____________ de S___ pentru Control în Transportul Rutier - I.S.C.T.R. - I____________ Teritorial nr. 6 cu sediul în municipiul Slatina, ____________________________. 47, județul O__, împotriva sentinței civile nr. 92 din data de 14.01.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata petentă ________________________ prin administrator P________ G______ având C.U.I. RO xxxxxxx și sediul în orașul Horezu, __________________________. 1, județul V_____, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Noiembrie 2014, la Tribunalul Gorj.
Președinte, L_______ M_____ |
|
Judecător, M______ S______ |
|
Grefier, E________ A____ B____ |
|
Red. S.M./ Tehn. M.R.
J.F./ D. B______
4ex/11 noiembrie 2014