Dosar nr.XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA FĂUREI-JUDEȚUL B_____
Operator de date cu caracter personal/Autorizația nr. 4903
SENTINTA CIVILĂ NR. 531
Ședința publică de la 02 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: I____ D_____ A_____
Grefier: B____ T____
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile privind petenta __________________, cu sediul social în mun. Iasi, _____________________, jud. Iasi, înregistrată la Registrul comertului Iasi cu nr. JXXXXXXXXXXX, având CUI RO xxxxxxx, în contradictoriu cu intimatul I____________ Judetean de Politie B_____, având ca obiect anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________, nr. xxxxxxx/10.01.2012.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, conform dispoz. art. 104 al. 10 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, care învederează instanței următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen, după ce a fost casată încheierea de suspendare a cauzei de către Tribunalul B_____, intimatul a depus la dosar relatiile solicitate, iar petenta a depus concluzii scrise, după care:
Instanta, verificând înscrisurile de la dosar, constată că petenta a invocat in fapt exceptia prescriptiei executării sanctiunii contraventionale aplicate prin procesul-verbal ( eronat denumită excepția precripției aplicării sancțiunii) si rămâne în pronuntare pe exceptie.
I N S T A N Ț A,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.01.2013 cu nr. XXXXXXXXXXXX, petenta ________________ a solicitat în contradictoriu cu intimatul IPJ-B_____ anularea procesului-verbal ________ nr.xxxxxxx/10.01.2013 si exonerarea petentei de plata amenzii aplicate în valoare de 4000 lei, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii cu sancțiunea avertisment.
În motivarea plângerii petenta a arătat că a fost sancționată contravențional pentru că la data de 10.01.2012, ora 08.10 pe DN2B, în afara orasului I____, jud. B_____ a fost oprită si verificat în trafic ansamblul de vehicule format din autotractorul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX si semiremorca XXXXXXXXX si care era condus de numitul P____ D____. Cu ocazia controlului efectuat s-ar fi constatat neprezentarea în trafic a numărului necesar de diagrame tahografice, neprezentând decât diagrame pe ziua în curs, ceea ce constituie contraventie conform art. 8 din OG 37/2007. I s-a aplicat petentei amenda în sumă de 4000 lei.
În drept au fost invocate prevederile OG nr. 2/2001
În dovedirea plângerii petenta a depus înscrisuri.
Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În drept au fost invocate prevederile art. 31-36 din OG. Nr. 2/2001 și art. 201 și urm. C.p.c.
În apărare intimatul a solicitat proba cu raportul agentului constatator.
La termenul de judecată din 21.03.2013, instanta a dispus suspendarea solutionării prezentei cauzei civile.
La data de 24.03.2014 , petenta a formulat cerere de recurs împotriva încheierii de sedintă din data de 21.03.2013 a Judecătoriei Făurei, solicitând admiterea recursului si repunerea pe rol a dosarului în cauză.
Prin Decizia nr. 209/2014/RCA pronuntată la data de 22.05.2014 de către Tribunalul B_____, s-a admis recursul împotriva încheierii de sedintă din data de 21.03.2013 a Judecătoriei Făurei.
În ceea ce privește excepția prescripției executării sancțiunilor contravenționale, invocată de către petentă, instanța reține următoarele:
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx, contestat în prezenta cauză, a fost încheiat la data de 10.01.2012. Fiind întocmit în lipsă, procesul-verbal a fost comunicat petentei prin afișare la sediu la data de 18.01.2013 (procesul-verbal de afișare aflat la fila 6).
Conform art. 26 alin. 3 din OG nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii.
Potrivit art. 14 alin. 1 și 2 din OG nr. 2/2001, executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii, iar prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.
Se constată că procesul-verbal de contravenție nu a fost comunicat petentei în termenul legal, respectiv în termen de o lună, așa cum prevăd dispozițiile legale enunțate, astfel că intervine sancțiunea prescripției executării sancțiunilor contravenționale aplicate prin acest proces-verbal.
Invocarea de către intimat a împrejurării că actul sancționator a fost transmis de aceasta, în termen legal, către IPJ Iași, în vederea comunicării petentei, nu prezintă relevanță în contextul arătat, din moment ce procesul-verbal de afișare datează din 18.01.2013, respectiv mai mult de un an de la încheierea procesului-verbal de contravenție. Astfel, este necesar ca fiecare instituție implicată în procedura de comunicare a procesului-verbal de contravenție (dar în primul rând organul constatator), să ia toate măsurile necesare pentru respectarea termenului legal de comunicare, de o lună de la data încheierii procesului-verbal de contravenție, ceea ce, în mod evident, nu s-a întâmplat în situația de față.
Mai mult decât atât, potrivit art. 27 teza I din OG nr. 2/2001 ,,Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului”.
Prin Decizia nr. 10/2013 pronunțată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, s-a decis că: ,,Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire”.
Așadar, se reține, o dată în plus, că modalitatea de comunicare, în acest caz, nu respectă cerințele legale.
Față de toate aceste considerente, constatând că nu s-a făcut o comunicare valabilă a procesului-verbal de contravenție contestat, instanța urmează a admite excepția prescripției executării sancțiunilor contravenționale aplicate prin procesul-verbal și a constata intervenită prescripția executării acestor sancțiuni contravenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite exceptia prescripției executării sancțiunilor contravenționale aplicate prin procesul verbal ________ nr xxxxxxx/10.01.2012
Constată intervenită prscripția executării acestor sancțiuni contravenționale.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria Făurei
Pronunțată în ședință publică astăti, 02.10.2014.
Președinte,Pt Grefier,
I____ D_____ A_____ B____ T____
Incetat activitatea
Grefier șef,
V___ M______ T______
red I.D A
ex.4/10.11.2014.