Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ARGEŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
3354/2015 din 29 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 3354/2015

Ședința publică de la 29 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M_____ D_________ B______

Judecător A______ D_____

Grefier O___ - M____ Ș_____




S-a luat spre examinare pentru soluționare, apelul declarat de petentul I_____ M____ R_____ împotriva Sentinței civile nr. 1249/11.02.2015, pronunțată de Judecătoria Pitești, intimat fiind I____________ DE P______ AL JUDETULUI ARGES BIROUL RUTIER ARGES, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru apelantul – petent, avocat R____ A____, intimatul lipsind.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei și stadiul judecății.

La interpelarea instanței, reprezentantul apelantului - petent arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Tribunalul, în raport de această împrejurare și de dispozițiile prevăzute de art. 244 alin. 1 C.pr.civ, constată închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului formulat.

Reprezentanta apelantului – petent, având cuvântul, formulează concluzii de admitere a apelului, solicitând instanței desființarea ca nelegală și netemeinică a sentinței pronunțată de Judecătoria Pitești, cu consecința, în principal, a anulării procesului – verbal de contravenție și în subsidiar, a înlocuirii cu avertismentul, singura motivare a instanței de fond bazându-se pe faptul că martorul audiat în cauză, în momentul în care a fost întrebat când a fost săvârșită fapta, acesta a răspuns că în luna iulie, iar fapta a fost săvârșită în august. Solicită cheltuieli de judecată.

Instanța socotind lămurite împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.


INSTANȚA

Asupra apelului civil de față ;

Constată că, prin plângerea contravențională introdusă pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 24.07.2014 și înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul I_____ M____ R_____ a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din 14.07.2014, întocmit de către intimatul I____________ DE P______ AL JUDETULUI ARGES BIROUL RUTIER ARGES, prin care a solicitat anularea procesului verbal de constatare.

În motivarea plângerii, petentul a învederat instanței faptul că a fost oprit în trafic și i s-a comunicat că vorbea la telefonul mobil în timp ce conducea, existând posibilitatea producerii unui accident, că cele relatate și consemnate de agentul constatator nu sunt conforme cu realitatea, că petentul nu a fost lăsat să citească procesul verbal, că l-a semnat, făcând precizarea că se va adresa instanței de judecată, că ulterior a constatat că mențiunile din procesul verbal erau în contradicție cu situația de fapt întrucât agentul constatator cu rea credință a menționat faptul că era singur în autoturism și că nu a făcut obiecțiuni. Se mai arată că în autoturism se mai afla o persoană de care nu s-a făcut vorbire, prin mențiunile din procesul verbal agentul constatator urmărind să împiedice posibilitatea administrării de probe

Petentul solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție.

Se solicită proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorul I__ P___,

În drept se invocă prevederile OUG nr. 195/2002.

La data de 07.11.2014 intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea plângerii contravenționale, procesul verbal ________ nr. xxxxxxx din 14.07.2014 fiind legal si temeinic, nefiind afectat de nici o cauză de nulitate dintre cele expres prevăzute de art. 17 din OG 2/2001. Se arată că fapta a fost percepută direct de agentul constatator.

Se solicită proba cu inscrisuri.

În drept s-au invocat dispozițiile OG 2/2001.

Se solicită judecarea cauzei în lipsă potrivit art 223 alin 3 C.pr.civ.

Petentul nu a depus răspuns la întâmpinare, deși i-a fost comunicată.

În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul I__ P___, iar pentru intimat proba cu înscrisurile de la dosar

A fost audiat martorul I__ P___, propus de petent, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Prin sentința civilă nr. 1249/11.02.2015, pronunțată de Judecătoria Pitești s-a respins plângerea contravențională formulată de petentul I_____ M____ R_____, în contradictoriu cu I____________ DE P______ AL JUDETULUI ARGES BIROUL RUTIER ARGES și s-a menținut procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 14.07.2014.

Pentru a dispune astfel s-a reținut de prima instanță că, prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 14.07.2014 petentul a fost sancționat contravențional pentru că la data de 14.07.2014, ora 07.40, pe DN7, loc Bascov, a fost depistat vorbind la telefonul mobil neprevăzut cu sistem tip mâni libere în timp ce conducea auto marca BMW cu nr. XXXXXXX din direcția Curtea de Argeș către Pitești, fapta constituind contravenție potrivit art. 99 alin 2 raportat la art 108 alin 1 lit a pct 2 din OUG 195/2002..

Potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația să verifice procesul-verbal atât sub aspectul legalitǎții, cât și al temeiniciei întocmirii sale.

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul – verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept pană la proba contrară.

Instanța a constatat ca procesul verbal ________ nr. xxxxxxx din 14.07.2014este temeinic. Fapta săvârșită de petent a fost percepută direct de agentul constatator, petentul a semnat procesul verbal fără obiecțiuni și nu a făcut dovada celor susținute în plângerea contravențională. Instanța nu reține declarația martorului audiat pentru că acesta vorbește despre un incident din luna august 2014, iar petentul a fost sancționat pentru o faptă săvârșită în luna iulie 2014. Martorul audiat a declarat că știe precis că era luna august pentru că venise la Pitești să cumpere o piesă pentru mașină.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, în raport cu dispozițiile art. 21 alin 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța a reținut că amenda contravențională aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului care în anul 2014 a fost sancționat contravențional de 5 ori pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice.

Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța a constatat că procesul – verbal contestat este legal și temeinic, astfel încât a fost respingă plângerea și menținut procesul verbal de contravenție.

Împotriva sentinței a declarat apel petentul I_____ M____ R_____ care a considerat-o nelegală și netemeinică după cum urmează :

Instanța de fond în mod greșit a apreciat probele administrate în cauză , apreciind că nu poate fi reținută depoziția martorului audiat în raport de data săvârșirii contravenției menționându-se că martorul a precizat că fapta s-a petrecut în august întrucât nu și-a amintit în mod exact momentul sancționării petentului , fapt ce dovedește că martorul nu a fost instruit în legătură cu depoziția sa , dând dovadă de sinceritate și obiectivitate .

Se mai arată că petentul nu se face vinovat de fapte contravenționale anterioare grave ,ci doar acesta a fost sancționat pentru amplasarea unor foi pe geamul autoturismului sau parcarea într-un loc nepermis.

Prin urmare ,se arată că proba testimonială administrată în cauză trebuia avută în vedere de către instanța de fond, chiar dacă martorul nu și-a mai amintit exact luna în care a fost săvârșită pretinsa contravenție ,motiv pentru care se impune admiterea plângerii contravenționale.

În drept sunt invocate disp.art.466 și urm. C.pr.civ.

Intimatul legal citat a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat cu motivarea că în cauză petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa , iar fapta săvârșită prezintă un grad social ridicat de pericol social.

Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate ,precum și analizând cauza sub toate aspectele, tribunalul în raport de actele și lucrările dosarului constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente :

Cu privire la prima critică din apel tribunalul va reține că instanța de fond a interpretat în mod corect probatoriul administrat în cauză,respectiv proba testimonială cu declarația martorului I__ P___ care a relatat un eveniment petrecut în luna august 2014 când petentul a fost oprit de organele de poliție și amendat pentru că vorbea la telefon, martorul fiind în mașina petentului la momentul opririi de către organele de poliție .

Declarația martorului audiat în cauză nu se coroborează cu nici un înscris depus la dosar ,respectiv procesul verbal de contravenție, care atestă faptul că petentul a fost sancționat contravențional în luna iulie 2014 , acesta neformulând obiecțiuni cu privire la cele constatate prin procesul verbal de contravenție, însușindu-și procesul verbal prin semnarea acestuia în acest condiții și fără a preciza în mod expres că în autoturismul său se mai află o persoană în ,care ar putea să prezinte o situație de fapt contrară celei reținută prin actul constatator al contravenției .

Și cea de a doua critică din apel este neîntemeiată, întrucât instanța de fond a făcut o legală aplicare și interpretare a disp.art. 21 alin3 din OG 2/2001 , petentul fiind sancționat contravențional și pentru alte fapte la regimul circulației pe drumurile publice ,iar faptul că petentul le consideră fără gravitate,deși acesta a mai fost sancționat contravențional în ultimii 3 ani pentru alte 8 fapte , denotă în mod evident că acesta nu conștientizează gravitatea unui asemenea comportament nelegal în trafic , precum și faptul că persistă în încălcarea normelor legale la regimul circulației pe drumurile publice , astfel că scopul educativ preventiv a sancțiunii aplicate nu se poate realiza decât printr-o sancțiune mai aspră , și nu printr-un simplu avertisment , pentru ca petentul să-și ajusteze conduita în raport de dispozițiile legale .

Pentru aceste considerente, tribunalul în temeiul art. 480 C.pr.civ. rap la. art. 34 alinș1 din OG 2/2001 a respinge apelul petentului ca nefondat.



PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E



Respinge ca nefondat apelul declarat de petentul I_____ M____ R_____ cu domiciliul în P______, ____________________. 4, ______________, _____________,jud Argeș împotriva Sentinței civile nr. 1249/11.02.2015, pronunțată de Judecătoria Pitești, intimat fiind I____________ DE P______ AL JUDETULUI ARGES BIROUL RUTIER ARGES cu sediul în Pitești, ______________________, jud Argeș.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 octombrie 2015.


Președinte,

M_____ D_________ B______

Judecător,

A______ D_____

Grefier,

O___ - M____ Ș_____


Red.M.D..B

Tehn D.T./ 4 ex

23.11.2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025