Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5905
Ședința publică de la 11 septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A_______ – M_____ M______ - L___
GREFIER: M____ – D______ I______
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M______ F_____ C_______ și pe intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul, personal și asistat de apărător ales, cu împuternicire avocațială în dosar, intimata prin consilier juridic, care depune delegație la dosar, martorii D___ A______ – S_____ și M______ V_____.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se procedează la audierea martorilor prezenți, sub prestare de jurământ, declarațiile acestora fiind consemnate separat și atașate la dosar, după citire și semnare.
Nemaifiind probe de administrat și nici cereri noi de formulat, instanța constată cercetarea judecătorească terminată și față de disp. art. 392 C. proc. civ., acordă cuvântul în dezbateri.
Petentul, prin apărător ales, solicită admiterea plângerii și anularea sancțiunii aplicate, procesul-verbal contestat fiind lovit de nulitate absolută. Prietenul petentului a fost și el sancționat contravențional și de asemenea a contestat procesul-verbal de contravenție, constituindu-se în acest sens dosarul nr. xxxxx/302/2013, în care plângerea a fost admisă. Mai arată că declarația martorului asistent este irelevantă, el nefiind de față la săvârșirea pretinsei contravenții.
Intimata, prin consilier juridic, solicită respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal de contravenție ca legal și temeinic întocmit. Arată că martorul asistent a menționat că nu prea știe să scrie. Petentul nu a fost sancționat pentru că ar fi ascultat muzică în curte, ci pentru că a făcut zgomot ulterior. La acel moment, martora nici nu era de față.
Instanța, față de dispozițiile art. 394 C. proc. civ., constată dezbaterile închise și reține dosarul în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, în data de 02.09.2013, petentul M______ F_____ C_______ a formulat plângere contravențională, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, solicitând ca instanța să constate nelegalitatea procesului-verbal, anularea procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx/19.08.2013 și exonerarea de plata amenzii contravenționale.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost sancționat contravențional cu suma de 1.000 lei pentru presupusa tulburare a liniștii și ordinii publice prin strigăte, țipete care au determinat indignarea cetățenilor din zonă. De asemenea, petentul afirmă că procesul-verbal prezintă o ________ vicii de formă ce atrag nulitatea absolută a actului și că nu i-a fost adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni cu privire la cele consemnate în procesul-verbal. Rubrica ”mențiuni” este completată necorespunzător prin faptul că agentul constatator a completat în cadrul acesteia mențiunea ”refuză să semneze” în loc să consemneze obiecțiunile petentului. Astfel, petentul susține că i-a fost încălcat dreptul de a formula obiecțiuni și prin urmare, i-a fost încălcat dreptul la apărare, considerând că procesul-verbal este lovit de nulitate absolută potrivit prevederilor art. 16 si art. 17 din OG 2/2001.
Petentul afirmă că procesul-verbal prezintă și un alt viciu de formă, reprezentat de lipsa semnăturii martorului, despre care se consemnează în procesul-verbal că a fost prezent în momentul întocmirii documentului, acesta învederând și faptul ca datele de identificare ale martorului lipsesc cu desăvârșire, fiind indicat numai un nume al unei persoane care se pretinde martor. Petentul invocă dispozițiile OG 2/2001, arătând că lipsa elementelor de identificare și a semnăturii martorului sunt motive care atrag nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție.
De asemenea, petentul afirmă că mențiunile cuprinse în procesul-verbal nu corespund realității, susținând faptul că nu a tulburat liniștea publică prin strigăte și țipete, ci doar că se afla în curtea lui C_____ D_____ A________, unde serba ziua acestuia de naștere, ascultând muzică la un volum redus. Totodată, acesta precizează că nu au primit niciun fel de reclamații din partea vecinilor și că în jurul orei 23:00 un echipaj de poliție s-a prezentat la adresa imobilului din București, ____________________, sector 5, cerându-i lui și prietenului său, C_____ D_____ A________, să se legitimeze, aducându-i-se la cunoștință faptul că va fi sancționat pentru că a strigat și a țipat. Petentul afirmă că a comunicat agentului că nu este de acord cu cele expuse, ulterior fiind însă condus la Secția 19 Poliție pentru identificare. La sediul secției de poliție i s-a spus faptul că va fi sancționat și se va întocmi un proces-verbal, proces - verbal pe care l-a primit a doua zi.
Totodată, petentul afirmă că procesul-verbal nu cuprinde o descriere suficientă a faptei săvârșite și a împrejurărilor acesteia, invocând disp. art. 17 și ale art. 16 alin. (1) teza a IV-a din OG 2/2001. Petentul afirmă că procesul-verbal nu respectă regulile cuprinse în articolele menționate și consideră că descrierea faptei este una generică și care nu corespunde realității și că prin aceasta s-a vrut înlăturarea posibilității de a-și exercita dreptul la apărare în fața unei instanțe de judecată.
În susținerea argumentelor sale, petentul a invocat dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudența CEDO, cât și dispoziții din Constituția României, Codul civil și OG 2/2001. Petentul afirmă că beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar agentul constatator a consemnat generic o așa-zisă faptă, fără a încerca să facă dovada că ceea ce a consemnat corespunde realității.
În drept, petentul a invocat prevederile OG 2/2001.
Petentul a depus la dosar originalul procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx din 19.08.2013 (fila 6).
Plângerea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
La data de 11.02.2014, intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată și a învederat faptul că petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 pct. 25 din Legea nr. 61/1991, fiind depistat în timp ce tulbura ordinea și liniștea publică prin strigăte și țipete, provocând indignarea cetățenilor din zonă. Intimata a arătat că în ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, acesta întrunește condițiile de formă prevăzute de OG nr. 2/2001, respectiv disp. art. 17 din Ordonanță. Intimata, sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, a invocat disp. art. 270 raportat la art. 269 din Codul de procedură civilă și a învederat faptul că procesul-verbal face dovada deplină a celor constatate în cuprinsul său până la declararea sa ca fals și că se bucură de prezumția de veridicitate și temeinicie cu privire la cele consemnate, prezumându-se că acestea sunt conforme cu realitatea; de asemenea, intimata a invcat disp. art. 249 C. proc. civ. Intimata a afirmat că fapta a fost săvârșită de petent cu intenție, acesta având reprezentarea faptelor sale.
În drept, intimata a invocat disp. OG 2/2001, art. 270 raportat la art. 269 și art. 249 C. proc. civ.
La termenul din 15.05.2014, intimata a depus la dosar copie de pe procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx (fila 36), copie proces-verbal de afișare (fila 37), raport din data de 03.02.2014 (fila 38), proces-verbal din 30.01.2014 (fila 39).
În cauză, instanța a administrat, la solicitarea ambelor părți, proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar la solicitarea petentului proba testimonială cu depoziția martorei D___ A______ S_____ și cu depoziția martorului M______ V_____.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/19.08.2013, emis de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, petentul M______ F_____ C_______ a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei, în temeiul art. 3 pct. 25 și art. 4 alin. 1 lit. b) din Legea 61/1991.
S-a reținut în procesul verbal ca în data de 19.08.2013, după ora 00:00, la adresa din București, ____________________, sector 5, petentul a tulburat ordinea și liniștea publică prin strigăte și țipete, provocând indignarea cetățenilor.
În temeiul art. 3 pct. 25 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, constituie contravenție tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă.
În baza art. 4 alin. (1) lit. b) din același act normativ, contravențiile prevăzute la art. 3 se sancționează cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, pentru cele prevăzute la pct. 1), 12), 16), 24), 25) și 28.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx/19.08.2013, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale prevăzute de art. 16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea. Procesul-verbal a fost semnat de agentul constatator. De asemenea, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. (1) din OG nr. 2/2001, având în vedere că procesul-verbal a fost comunicat prin afișare la data de 19.08.2013 (fila 37), iar plângerea a fost expediată la data de 30.08.2013.
Cu privire la afirmația petentului conform căreia nu i s-a respectat dreptul de a formula obiecțiuni, instanța reține că petentul a putut formula toate obiecțiunile în fața instanței de judecată, prin urmare dreptul său la apărare a putut fi valorificat. Referitor la lipsa datelor de identificare ale martorului-asistent sau lipsa semnăturii acestuia, instanța subliniază că rolul martorului-asistent este acela de a atesta că persoana sancționată refuză sau nu poate să semneze. Or, în condițiile în care nu se contestă faptul că petentul a refuzat să semneze de primire actul sancționator, este irelevant dacă această împrejurare a fost sau nu confirmată de un martor.
În ceea ce privește descrierea faptei, instanța reține că aceasta este corespunzătoare, nefiind necesar ca agentul constatator să realizeze o descriere amplă a evenimentelor supuse analizei, ci fiind suficient ca acesta să prezinte principalele elemente care au justificat reținerea săvârșirii contravenției și aplicarea sancțiunii. Instanța observă că aceste elemente se regăsesc în actul atacat, în care s-au arătat acțiunea pretins comisă de petent pentru care acesta a fost amendat, locul unde a fost comisă acțiunea respectivă, ora la care pretinsa faptă a fost săvârșită. Petentul a afirmat că ar fi trebuit să fie identificată cel puțin o persoană care să își fi manifestat indignarea față de pretinsa larmă produsă de petent. Instanța observă că nu era necesară efectuarea unei asemenea operațiuni, pe de o parte deoarece consecința indignării vreunui cetățean nu este o condiție pentru reținerea elementelor constitutive ale contravenției în discuție, iar pe de altă parte deoarece anumite activități, cum ar fi ascultarea de muzică la intensitate ridicată, într-o zonă rezidențială, în timpul verii și în timpul nopții, este în sine de natură să deranjeze, nefiind necesar ca o persoană determinată să și confirme că este deranjată de zgomot.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că mențiunile din procesul-verbal de contravenție sunt contrazise de declarația martorei audiate în cauză. Astfel, martora D___ A______ S_____, care a perceput evenimentele supuse analizei prin propriile simțuri și despre care nu există indicii că ar putea avea o atitudine subiectivă asupra incidentului în discuție, a învederat că la fața locului nu s-a ascultat muzică la intensitate ridicată, ci s-a folosit în acest sens difuzorul laptopului. Or, instanța apreciază că difuzorul unui laptop nu poate genera sunete de o asemenea intensitate încât să conducă la reținerea tulburării liniștii publice. Martora a mai învederat că persoanele aflate la fața locului stăteau de vorbă, ceea ce contrazice afirmația agentului constatator conform căreia petentul striga și țipa. De asemenea, martora a menționat că petentul a avut o atitudine respectuoasă față de organele de ordine, dar a fost condus la secția de poliție, în vederea identificării, întrucât nu avea asupra sa cartea de identitate. Instanța observă că și această afirmație a martorei este de natură să contrazică aspectele reținute de agentul de poliție.
Având în vedere aceste elemente, instanța apreciază că în cauză se ridică o ________ dubii cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție, iar aceste dubii trebuie să profite petentului, pentru deplina respectare a prezumției de nevinovăție a acestuia.
Pentru aceste considerente, instanța va admite plângerea formulată de petent și va anula procesul-verbal de contravenție atacat de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petentul M______ F_____ C_______ (CNP xxxxxxxxxxxxx), cu domiciliul în București, sector 5, ______________________, _____________, _________________________ cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, cu sediul în București, sector 3, Calea Victoriei nr. 19.
Anulează procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 19.08.2013, emis de intimată.
Cu apel care se depune la Judecătoria sector 5 București în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.09.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A_______-M_____ M______-LucaMaria-D______ I______