Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX Apel – plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_______

Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal

Ședința publică din data de 23.11.2015

Instanța compusă din:

Președinte - B______ L_____

Judecător - T________ C_______

Grefier - B____ C______

D E C I Z I A nr. 1137

Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta Direcția Regională Generală a Finanțelor Publice Iași, în contradictoriu cu intimata _______________, împotriva Sentinței civile nr. 4002/22.04.2015 pronunțată de Judecătoria B_______.

La apelul nominal realizat în ședința publică, lipsesc părțile.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Instanța, văzând că nu mai sunt cereri de formulat și că nu se invocă excepții, constată terminată cercetarea judecătorească și rămâne în pronunțare pe cererea de apel.

T R I B U N A L U L,

Asupra cererii de apel de față,

Prin Sentința civilă nr. 4002/22.04.2015, Judecătoria B_______ a respins plângerea contravențională formulată de petenta _____________.R.L., în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și ANAF, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte plângerea contravențională formulată de petenta _____________.R.L., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, a modificat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției _______/2009, nr. xxxxxxx, din data de 24.09.2014, întocmit de intimată, în sensul că a înlocuit sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 1500 lei, cu sancțiunea contravențională a avertismentului, a atras atenția petentei asupra pericolului social al faptelor, cu recomandarea ca în viitor să respecte dispozițiile legale, a menținut în rest procesul-verbal atacat și a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției _______/2009, nr. xxxxxxx, din data de 24.09.2014, întocmit de către intimată s-a reținut că, petenta nu și-a îndeplinit obligația de a depune situațiile financiare anuale pentru anul 2013 (fila 5).

Pentru această faptă, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 1500 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 41, pct. 2, lit. e din Legea 82/1991 și sancționate de art. 42, pct. 1 din Legea 82/1991.

Procesul-verbal nu a fost semnat de petentă, fiind în schimb semnat de un martor asistent.

Instanța a constatat faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

În drept, instanța, în temeiul art. 34 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, a analizat legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat și a hotărât asupra sancțiunii aplicate.

Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța a reținut că acesta se bucură de prezumția de legalitate până la proba contrară, conform art. 34 O.G. nr.2/2001.

Potrivit dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, elementele obligatorii pe care trebuie să le conțină un proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții sunt următoarele: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Totodată, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal.

Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petentă, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, neexistând niciun motiv de nelegalitate care să poată fi invocat de instanță din oficiu.

Instanța a reținut că petenta nu a invocat nerespectarea unor dispoziții legale sancționate cu nulitatea relativă.

Pentru aceste motive, instanța a apreciat că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției _______/2009, nr. xxxxxxx, din data de 24.09.2014, a fost încheiat cu respectarea condiției legalității.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța a reținut că acesta se bucură de prezumția de temeinicie, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța a constatat că, în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile 41, pct. 2, lit. e din Legea 82/1991, ale art. 42, pct. 1 din Legea 82/1991 și Ordinul nr. 79/2014.

Astfel, potrivit art. 41, pct. 2, lit. e din Legea 82/1991: „constituie contraventie urmatoarele fapte: (...) 2. nerespectarea reglementarilor emise de Ministerul Finantelor Publice, respectiv de institutiile cu atributii de reglementare in domeniul contabilitatii prevazute la art. 4 alin. (3), cu privire la: (...) e) intocmirea, semnarea si depunerea in termenul legal la unitatile teritoriale ale Ministerului Finantelor Publice a situatiilor financiare anuale si, dupa caz, a situatiilor financiare anuale consolidate, precum si a raportarilor contabile”, iar conform art. 42, alin. 1 din Legea 82/1991: „contraventiile prevazute la art. 41 se sanctioneaza cu amenda, dupa cum urmeaza: (...) cele prevazute la pct. 2 lit. e), astfel: cele referitoare la intocmire si semnare, cu amenda de la 2.000 lei la 3.000 lei; cea referitoare la depunerea in termenul legal, cu amenda de la 300 lei la 1.000 lei, daca perioada de intarziere este cuprinsa intre 1 si 15 zile lucratoare, cu amenda de la 1.000 lei la 3.000 lei, daca perioada de intarziere este cuprinsa intre 16 si 30 de zile lucratoare, si cu amenda de la 1.500 lei la 4.500 lei, daca perioada de intarziere depaseste 30 de zile lucratoare”.

Potrivit pct. 3 din Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 79/2014 privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, referitor la termenul de depunere a raportărilor anuale la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice : ,,3.1. (1) Termenele pentru depunerea situațiilor financiare anuale și a situațiilor financiare anuale simplificate la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice sunt următoarele : a) pentru societățile, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar ; b) pentru celelalte persoane prevăzute la art. 1 din Legea 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, 120 de zile de la încheierea exercițiului financiar”.

De asemenea, conform pct. 2.30 din actul anterior menționat, ,,potrivit art. 185 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, consiliul de administrație, respectiv directoratul este obligat să depună la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, în format hârtie și în format electronic sau numai în formă electronică pe portalul www.e-guvernare.ro, având atașată o semnătură electronică extinsă, situațiile financiare anuale, raportul lor, raportul cenzorilor ori raportul auditorilor financiari, după caz”.

Totodată conform art. 83 alin. 3^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ,,data depunerii declarației prin mijloace electronice de transmitere la distanță pe portalul e-România este data înregistrării acesteia pe portal, astfel cum rezultă din mesajul electronic transmis de sistemul de tranzacționare a informațiilor, cu condiția validării conținutului declarațiilor. În cazul în care declarația nu este validată, data depunerii declarației este data validării astfel cum rezultă din mesajul electronic”.

Reprezentantul petentei nu s-a prezentat în instanță, dar a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Cu privire la probațiune, instanța a constat că în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probatorie a procesului verbal de constatare a contravenției, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere că procesul verbal legal întocmit face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, s-a statuat că, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul verbal.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, care pot fi abordate și cumulativ, atunci când analiza lor separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, respectiv: natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.

În speță, s-a constatat că norma în baza căreia s-a constatat fapta are caracter general, iar amenda aplicată petentei, în cuantum de 1500 de lei, nu are scop reparator, ci scop de prevenire și pedepsire.

Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecință directă, în privința probațiunii, incidența prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și, pe cale de consecință, obligația organelor statului de a convinge instanța în privința vinovăției ”acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Față de cele expuse mai sus, instanța a concluzionat că acuzația adusă petentei este o acuzație penală în sensul Convenției, iar aceasta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator, iar nu petentei.

Referitor la procesul-verbal, instanța a reținut că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.

În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții se reține în mod constant că prezumțiile nu sunt, în principiu, contrare Convenției.

Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku împotriva Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie sa depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei si prezervând drepturile apărării (paragraful 28).

Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrară celor consemnate în procesul verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Având în vedere aceste principii, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.

În speță, societatea petentă a avut posibilitatea de a-și proba susținerile și de a-și formula apărările, acesteia fiindu-i comunicate întâmpinarea depusă de intimată, precum și înscrisurile anexate, având totodată posibilitatea de a solicita administrarea de probe și obținând încuviințarea de către instanță a probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Pe cale de consecință, instanța a reținut că petentei i-a fost oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina acesteia responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat că nu s-a probat o realitate contrară celei menționate în procesul-verbal contestat.

Așadar, din tot ansamblul materialului probator a reieșit că, societatea petentă a depus situația financiară la data de 08.10.2014, cu mult peste termenul legal stabilit în acest sens. Susținerea petentei, în sensul că, în data de 25.05.2014, a depus la Administrația Financiară B_______ situațiile financiare pentru anul 2013, în format electronic, însă întrucât anexele acestuia au ocupat un spațiu de stocare mai mare decât cel alocat, Ministerul Finanțelor publice nu a făcut validarea bilanțului, nu este de natură a înlătura caracterul contravențional al faptei, motivele invocate neregăsindu-se printre cele limitativ enumerate de art. 11 din O.G. nr.2/2001. Astfel, a reținut instanța că data depunerii situațiilor financiare nu poate fi considerată, ca fiind data de 25.05.2014, atâta timp cât, acestea nu au fost validate, art. 83 alin. 3^1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, statuând expres faptul că, data depunerii declarației prin mijloace electronice de transmitere la distanță pe portalul e-România este data înregistrării acesteia pe portal, astfel cum rezultă din mesajul electronic transmis de sistemul de tranzacționare a informațiilor, cu condiția validării conținutului declarațiilor. Prin urmare, întrucât acestea nu au fost validate la data de 25.05.2014, se consideră a fi nedepuse, petenta având obligația de a verifica dacă acestea au fost validate, iar în caz contrar să comunice din nou către A.J.F.P. B_______ situațiile financiare corect întocmite.

Întrucât petenta, nu și-a îndeplinit obligația a depune în termen situația financiară și având în vedere și faptul că nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat sau a unei cauze care să înlăture caracterul contravențional al faptei, instanța a constatat că forța probantă a procesului verbal _______/2009, nr. xxxxxxx, încheiat la data de 24.09.2014 nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege.

Față de aceste argumente, instanța a apreciat că nu a fost făcută nicio dovadă de natură să răstoarne prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal contestat, deși petentei îi revenea această obligație, așa încât aceasta nu poate să-și invoce propria culpă pentru a obține anularea procesului verbal de constatare a contravenției contestat, legal întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii.

Astfel, instanța a considerat că petenta S.C. P___ P__ S.R.L. se face vinovată de contravenția reținută în sarcina sa, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției _______/2009, nr. xxxxxxx, din data de 24.09.2014, fiind încheiat cu respectarea condiției temeiniciei.

În ceea ce privește sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 1500 lei aplicată petentei, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța, ținând seama de principiul proporționalității în stabilirea și aplicarea unei sancțiuni contravenționale, raportat la împrejurările săvârșirii faptei și la gradul de pericol social al acesteia, a apreciat că agentul constatator nu a proporționalizat corect sancțiunea aplicată.

Având în vedere împrejurările săvârșirii contravenției se apreciază că fapta nu prezintă un grad de pericol așa de ridicat încât să se justifice aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, motiv pentru care instanța, în temeiul art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 (Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite) și art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 (Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă) a înlocuit sancțiunea pecuniară cu o sancțiune morală, cea a avertismentului, atrăgând atenția petentei că dacă va mai săvârși o altă contravenție, i se va aplica o sancțiune mai aspră.

Conform dispozițiilor art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 (Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale), instanța a atras atenția petentei, că avertismentul dat cuprinde, pe lângă elementul de mustrare și pe acela de atenționare cu privire la conduita ce trebuie să o adopte pentru viitor. Instanța a apreciat că sancțiunile juridice nu constituie mijloace de răzbunare ale societății, ci de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite, de educare a persoanelor vinovate. Mai mult, instanța a reținut că, în speță nu s-a făcut dovada persistenței petentei într-un comportament contravențional similar și anterior sancționat, comportament care să excludă posibilitatea funcționării eficiente a principiului aplicării graduale a sancțiunilor.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel apelanta D.R.G.F.P. Iași, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_______, solicitând schimbarea soluției primei instanțe, în sensul respingerii plângerii contravenționale.

A arătat apelanta, în esență, că agentul constatator a aplicat corect sancțiunea amenzii și că prima instanță nu a ținut cont de dispozițiile OMFP nr. 79/2014 – Anexa 2, dispoziții care stipulează în mod expres sancțiunile aplicabile, pentru nedepunerea în termen legal a situațiilor financiare anuale.

Apelanta a reluat succint și situația de fapt din speță, subliniind că deși petenta a depus raportările la data de 25.05.2014, nu a verificat dacă aceste raportări ai fost validate, pentru îndreptarea erorilor constatate. În consecință, raportările nu s-au considerat a fi depuse.

Intimata nu a formulat apărări.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Tribunalul constată că apelul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

După cum însăși apelanta a arătat, petenta _______________ a transmis situația financiară anuală, inițial în data de 25.05.2014, sub numărul de înregistrare xxxxx. Cuprinzând unele erori, această raportare nu au fost validată și nu a fost preluată în sistem, motiv pentru care s-au generat/constatat întârzieri în îndeplinirea obligațiilor specifice. O nouă raportare a avut loc în data de 08.10.2014, cu depășirea termenului legal prevăzut la pct. 3 din Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 79/2014.

Constată Tribunalul că deși în cauză sunt date condițiile atragerii răspunderii contravenționale, situația concretă a petentei vădește un grad redus de pericol social, aspect care a determinat, în mod corect, înlocuirea amenzii inițial aplicate de agentul constatator.

Astfel, deși nevalidată, prima raportare a petentei atestă fără dubiu intenția acesteia de a se conforma, în termen legal, regulii depunerii situațiilor financiare anuale. Petenta nu se află în situația de a fi ignorat în chip absolut dispozițiile din domeniu, respectiv de a fi depus raportările, pentru prima dată, abia în octombrie 2014. Această stare de fapt trebuie apreciată ca atare (ceea ce s-a și întâmplat în primă instanță), pentru ca tratamentul aplicat petentei să nu devină inechitabil, prin comparație cu cel aplicabil entităților care înregistrează înregistrări propriu-zise în declararea datelor financiare.

Se mai notează că deși prevederile invocate de apelantă stabilesc sancțiunea amenzii, pentru fapte de tipul celei din speță, ele nu interzic aplicarea alternativă a sancțiunii avertisment. În consecință, în temeiul dispozițiilor generale ale art. 7 și 21 din OG nr. 2/2001, față de circumstanțele concrete ale speței, a fost posibilă și oportună înlocuirea amenzii inițial aplicate petentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge, ca neîntemeiat, apelul formulat de apelanta Direcția Regională Generală a Finanțelor Publice Iași, cu sediul în mun. Iași, ______________________. 26, jud. Iași, în contradictoriu cu intimata _______________, cu sediul în B_______, _____________________, județul B_______, împotriva Sentinței civile nr. 4002/22.04.2015 pronunțată de Judecătoria B_______.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 23.11.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red. TC, Tehnored. TC/BC

Jud. fond. Z____ A___ A______

4 ex./ 21.12.2015