Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX plângere contravențională
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B_______
Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal
Ședința publică din 05 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - U________ M______
JUDECĂTOR - R_____ M______
GREFIER - U________ G_______
D E C I Z I A N R. 850
La ordine judecarea apelului având ca obiect plângere contravențională, formulat de apelantul B____ C_______, cu domiciliul în mun. B_______, _______________________. 53, ____________, jud. B_______, împotriva sentinței civile nr. 2661 din 11.03.2015 pronunțată de Judecătoria B_______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean B_______, cu sediul în mun. B_______, _______________________.57, jud. B_______.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic G____ G______ pentru intimatului I____________ de Poliție Județean B_______ lipsă fiind apelantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, în baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, instanța stabilește că, potrivit disp. art. 95 alin. 2 din Noul Cod procedură civilă competența de soluționare a apelului revine tribunalului.
Văzând că nu mai sunt cereri de formulat, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 392 din Noul Cod de procedură civilă deschide dezbaterile asupra apelului și acordă părților prezente cuvântul asupra acestuia.
Consilier juridic G____ G______ pentru intimatul I____________ de Poliție Județean B_______, solicită respingerea apelului formulat și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
După deliberare,
T R I B U N A L U L,
Asupra apelului de față,
Prin sentința nr. 2661 din 11.03.2015, Judecătoria B_______ a respins acțiunea având ca obiect „plângere contravențională”, formulată de petentul B____ C_______, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean B_______, ca neîntemeiată și pe cale de consecință a menținut procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din data de 06.06.2014 emis de intimat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din data de 06.06.2014, petentul B____ C_______ a fost sancționat contravențional cu o amendă în sumă de 510 lei, cu suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de 60 de zile, reținându-se că petentul în data de 06.06.2014, ora 07:50, în timp ce pleca de pe loc cu auto nu s-a asigurat corespunzător, împrejurare care a făcut ca acesta să fie impactat de către conducătorul autocamionului M__.
Petentul a semnat de luare la cunoștință procesul verbal, cu mențiunea că „nu este de acord cu cele constatate”, iar față de cele consemnate în acesta, petentul a formulat în termen legal plângere, în conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Deși O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu cuprinde dispoziții exprese privind forța probantă a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, din ansamblul dispozițiilor din acest act normativ și în special din cele ale art. 34, reiese că procesul verbal face dovada cu privire la situația faptică și încadrarea în drept până la proba contrarie, care este în sarcina petentului.
În drept, instanța de fond, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, a analizat legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța de fond a reținut că acesta se bucură de prezumția de legalitate, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Conform dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, care prevăd că lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal.
Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petent, instanța de fond a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Pentru aceste motive, instanța de fond a apreciat că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din data de 06.06.2014, respectă condiția legalității.
Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, instanța de fond a reținut că acesta se bucură de prezumția de temeinicie, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța consideră că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 52 alin. 1 și art. 147 pct. 1 din H.G. nr. 1391/2006, precum și art. 101 alin. 3 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002.
Astfel, conform art. 101 alin. 3 lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002: (…)
(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: (…)
a) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
Totodată, în cuprinsul H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002, se indică care anume sunt obligațiile participanților la trafic:
- art. 147: Conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat:
1. să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare.
Instanța de fond a constat că în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probatorie a procesului verbal de constatare a contravenției, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere prevederile art. 1171 C.civ., se reține, de regulă, că procesul verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 C.civ., sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul verbal.
În concluzie, petentul a avut posibilitatea legală de a dovedi că nu este vinovat, solicitând să fie administrate probe, fapt pe care l-a realizat, dar nu a putut dovedi contrariul celor consemnate de agentul constatator spre a obține anularea procesului verbal, legal întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Astfel, din tot ansamblul materialului probator s-a constatat că în data de 06.06.2014, ora 07:50, în timp ce pleca de pe loc cu autoturismul, nu s-a asigurat corespunzător, instanța de fond a apreciat că situația de fapt reținută corespunde adevărului, iar procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din data de 06.06.2014, îndeplinește condiția temeiniciei.
În ceea ce privește sancțiunea contravențională aplicată petentului, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța de fond, ținând seama de principiul proporționalității în stabilirea și aplicarea unei sancțiuni contravenționale, raportat la împrejurările săvârșirii faptei și la gradul de pericol social al acesteia, a apreciat că agentul constatator a proporționalizat corect sancțiunea aplicată.
Constatând legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din data de 06.06.2014, instanța de fond, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul B____ C_______, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean B_______ și a menținut procesul verbal contestat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel apelantul B____ C_______, prin care a solicitat admiterea apelului și anularea procesului verbal, întrucât nu este vinovat de comiterea contravenției.
În motivarea cererii de apel s-a arătat că, prima instanță în mod eronat a respins plângerea contravențională formulată împotriva procesului-verbal ________ nr. xxxxxx din 06.06.2014 încheiat de un reprezentant IPJ B_______.
Arată apelantul că, nu a fost administrată proba video deși incidentul a fost filmat,; mai mult decât atât șoferul S________ V_____ a recunoscut că nu l-a văzut din cauza condițiilor meteo. De asemenea, martorul V______ L____ audiat de instanța de fond a confirmat faptul că autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX a staționat peste 5 minute înainte de a se pune în mișcare, iar fapta trebuie încadrată la art. 51 din O.U.G. nr. 195/2002. Arată apelantul că la fața locului s-a prezentat un echipaj de poliție, care le-a solicitat celor 2 șoferi auto să se prezinte la secție, unde a fost încheiat procesul verbal de constatare a contravenției, însă consideră că agenții de poliție au avut o atitudine vădit părtinitoare, aducându-l cu mașina pe celălalt șofer implicat și influențând declarația acestuia în momentul în care recunoștea că i-a lovit autoturismul în timp ce era oprit.
Intimatul legal citat nu a depus întâmpinare la dosar.
Verificând, conform disp. art. 479 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, tribunalul constată următoarele:
Procesul verbal de contravenție, în calitatea lui de act administrativ de autoritate se bucură de o prezumție relativă de autenticitate și veridicitate, prezumție ce poate fi răsturnată doar prin dovada contrară făcută de cel care îl contestă.
În speță, situația de fapt reținută în conținutul procesului verbal de contravenție, deși nu este rezultatul constatării directe a agentului constatator este confirmată atât prin raportul acestuia cât și prin declarațiile de după eveniment a celor șoferi implicați în incident, precum și de declarația martorului S________ V_____ .
Având în vedere că petentul a contestat situația de fapt descrisă în procesul verbal de contravenție, însă nu a probat existența unei situații contrare, tribunalul apreciază că în mod corect prima instanță a menținut valabilitatea acestuia. Faptul că în cauză nu a fost administrată proba video deși, susține apelantul, incidentul a fost filmat, nu constituie un motiv pentru anularea procesului verbal de contravenție, în situația în care din proba cu înscrisuri administrată în cauză rezultă cu certitudine că situația de fapt reținută în procesul verbal de contravenție corespunde realității.
Constatând că nu sunt date alte motive de apel din cele de ordine publică ce ar putea fi invocate și de instanță din oficiu, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă tribunalul va respinge ca nefondat, apelul declarat de apelantul B____ C_______ împotriva sentinței civile nr. 2661 din 11.03.2015 pronunțată de Judecătoria B_______, pe care o va păstra ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondată apelul formulat de apelantul B____ C_______, cu domiciliul în mun. B_______, _______________________. 53, ____________, jud. B_______, împotriva sentinței civile nr. 2661 din 11.03.2015 pronunțată de Judecătoria B_______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean B_______, cu sediul în mun. B_______, _______________________.57, jud. B_______.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 05 octombrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
U________ M______ R_____ M______ U________ G_______
Red. U.M./Tehnored. UG/06.11.2015/Ex. 4
Jud. fond: B____ P___