Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 936/2015
Ședința publică de la 11 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L______ M____ O_____
Judecător A_____ V_____ S______
Grefier N_______ M______
Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe apelant P_______ G_______ și pe intimat I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU, intimat B___ T____ I___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprez. apelantului av. C_____, lipsa fiind intimatul IPJ Sibiu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța pune în discuția părtilor competența de soluționare a cauzei.
Reprez. apelantului apreciază că instanța este competentă în soluționarea cauzei.
Instanța, în baza art. 131 N.C.proc.civ., constată că este competentă general, material teritorial și funcțional să judece pricina având în vedere obiectul cauzei și dispozițiile art. 482 rap.la art. 131 C.p.civ. si disp. OG.2/2001.
Reprez. apelantului av. C_____ arată că nu are cereri sau excepții prealabile de formulat în cauză, nici alte probe de administrat.
Nefiind alte cereri formulate în cauză, în baza actelor dosarului si împrejurărilor cauzei, instanța găsește cauza in stare de judecată si acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprez. apelantului av.C_____ solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea sentinței pronunțate de instanța de fond in sensul admiterii plângerii si anularea procesului verbal de contravenție avându-se în vedere motivele invocate pe larg in scris, fără cheltuieli de judecată.
T R I B U N A L U L ;
Deliberând asupra apelului de față constată :
Sub nr. XXXXXXXXXXXXXX s-a înregistrat la Judecătoria Sibiu plângerea contravențională formulată de petentul P_______ G_______ în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Sibiu și intervenientul forțat B___ T____ I___ , solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx întocmit la data de 27.05.2014 de către I.P.J. Sibiu și înlăturarea sancțiunii amenzii. În subsidiar, se solicita înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea în fapt, se arată în esență că procesul verbal de contravenție este nelegal întocmit, nefiind respectat dreptul petentului de a formula obiecțiuni , o componentă a dreptului la apărare, acesta fiind întocmit ulterior momentului constatării contravenției. De asemenea, se menționează că lipsește descrierea faptei contravenționale prin neidentificarea locului săvârșirii contravenției astfel că nu se poate analiza temeinicia acestuia în lipsa tuturor elementelor care să permită instanței să aprecieze gravitatea faptei. Se mai arată că agentul constatator nu a fost prezent la locul și momentul săvârșirii contravenției situație în care nu putea constata ceva ce nu a văzut sau auzit. Se menționează că în speță trebuie aplicate garanțiile art. 6 CEDO cu privire la material penală, în special în ceea ce privește prezumția de nevinovăție. Cu privire la temeinicia procesului verbal se arată că acesta nu a săvârșit niciuna dintre contravențiile reținute în procesul verbal întrucât autoturismul său nu prezenta nicio avarie, astfel că nu avea cum să provoace avarii autoturismului BMW.
În baza art. 115 C. pr. civ. intimatul a formulat întâmpinare prin care solicita respingerea plângerii contravenționale,ca nefondată, starea de fapt fiind descrisă în mod corect și nu sunt motive de nulitate a procesului verbal atacat.
Prin sentința civilă nr .714 /2015 a Judecătoriei Sibiu, s-a respins plângerea contravențională formulată de petentul P_______ G_______ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/27.05.2014.
Prima instanța a reținut în esență :
Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx întocmit la data de 27.05.2014 de către I.P.J. Sibiu petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 340 lei pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 52 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 și cu amendă în cuantum de 510 lei pentru săvârșirea faptei contravenționale prev. de art. 147 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 reținându-se că la data de 27.05.2014 petentul a condus autoturismul marca KIA cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe _____________________. Sibiu nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi și a acroșat autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX care era parcat regulamentar, neavând asupra sa certificatul de înmatriculare al autovehiculului și asigurarea obligatorie.
Sub aspectul legalității procesului-verbal, actul atacat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16-17 din O.G.nr.2/2001, astfel că nu există nicio cauză de natură să atragă nulitatea actului. Susținerile petentului cu privire la lipsa indicării locului săvârșirii faptei și descrierea faptei contravenționale, sunt neîntemeiate având în vedere că în procesul verbal de contravenție sunt menționate toate cerințele art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin.7 din O.G. nr. 2/2001 se reține că nerespectarea acestor cerințe atrage nulitatea relativă a procesului verbal de contravenție și poate fi invocată doar dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.
În cauză petentul nu a făcut dovada vreunei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de contravenție.
În privința temeiniciei procesului-verbal, în raport de probele administrate în cauză, inclusiv procesul verbal de constatare din 27.05.2014 și declarația martorului Ș______ M____ S____, rezultă în mod cert că situația de fapt reținută de agentul constatator este conformă realității, având în vedere faptul că petentul nici nu a solicitat administrarea altor probe decât înscrisurile de la dosar.
Din depoziția martorului Ș______ M____ S____ audiat de instanță la cererea intimatului , fiind și martor semnatar al procesului verbal de contravenție, se reține că petentul a condus mașina de teren KIA pe _______________________ să parcheze a mers cu spatele lovind partea din față a unui autovehicul marca BMW aflat parcat pe partea dreaptă a sensului de deplasare de pe ________________________ s-a dat jos a văzut ce s-a întâmplat și a parcat mașina putin mai în față și a intrat în barul Suporter. Se mai reține că mașina BMW prezenta doar zgârieturi și nu lovituri, și nu cunoaște dacă s-a efectuat reparații la acest autoturism după incident.
Procesul-verbal ___________ CP nr. xxxxxxx întocmit la data de 27.05.2014 de către I.P.J. Sibiu este conform realității fiind temeinic întocmit, întrucât în mod corect s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravențiilor menționate.
Împotriva acestei hotărâri petentul a declarat apel solicitând admiterea lui și schimbarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii plângerii și anulării procesului verbal.
S-a motivat că nu corespund realității cele consemnate în procesul verbal și a făcut poze ambelor mașini pe care le-a prezentat la poliție.Mașina lui marca Kia nu prezenta vreo avarie și nici Bmw-ul nu putea avea.Nu i-a fost respectat dreptul de a putea formula obiecțiuni și nu a fost corespunzător descrisă fapta cu locul exact al săvârșirii.Trebuia constatată nulitatea procesului verbal pentru aspectele nerespectate de agent .
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform dispozițiilor art. 476, 477 din Noul Cod procedură civilă, Tribunalul a constatat că prezentul apel este nefondat pentru următoarele motive :
Apelantul petent este vinovat sub aspectul contravențiilor reținute în sarcina sa conform probelor administrate și aflate la dosar,respectiv pentru faptul că a condus autoturismul marca KIA cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe _____________________. Sibiu nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi și a acroșat autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, care era parcat regulamentar, neavând asupra sa certificatul de înmatriculare al autovehiculului și asigurarea de răspundere civilă obligatorie.
În cauză sunt incidente prevederile :
Art. 52 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002,republicată „conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
Art. 147 alin. 1 pct. 1 din H.G. nr. 1391/2006 „conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare .
Deci instanța de fond a apreciat corespunzător vinovăția acestuia și nu pot fi primite apărările petentului, fiind simple susțineri fără a le proba corespunzător.
Din probele administrate a rezultat starea de fapt , fiind exact așa cum a fost reținută de poliție. Nu a fost vorba de existența unui dubiu așa cum susținea acesta și nici aspectele invocate nu puteau duce la constatarea nulității procesului verbal.
În plus s-a audiat și martorul ocular care a perceput nemijlocit incidentul și a văzut avarierea ușoară a mașinii.
Prin urmare în baza art. 480 alin. 1 din Noul Cod procedură civilă se va respinge calea de atac formulată în cauză și va păstra sentința civilă atacată și implicit măsurile dispuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge apelul formulat de apelantul petent P_______ G_______ împotriva sentinței civile nr. 714/2015 a Judecătoriei Sibiu în dos. nr .XXXXXXXXXXXXXX pe care o păstrează.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată in ședința publică azi, 11.09.2015.
Președinte, L______ M____ O_____ |
|
Judecător, A_____ V_____ S______ |
|
Grefier, N_______ M______ |
|
red./tehnored. A.V.S.
4 ex.
Jud. fond. P____ T.