Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BUZĂU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
958/2015 din 11 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL B____

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


DECIZIE Nr. 958/2015

Ședința publică de la 11 Septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A____ P____

Judecător M_______ L________



Pe rol soluționarea apelului contravențional formulat de intimatul I____________ de Poliție al Județului B____ cu sediul în B____, _______________________-10, jud. B____, împotriva sentinței civile nr. 2862/24.02.2015 pronunțată de Judecătoria B____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu petentul I____ M_____ L____, domiciliat în ________________________.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că dosarul se află la primul termen de judecată, după care:

Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat instanța constată terminată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA


Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2862 din data de 24.02.2015, Judecătoria B____ a admis plângerea contravențională formulată de petentul I____ M_____ L____ in contradictoriu cu intimata I.P.J. B____- POLIȚIA MUNICIPIULUI B____-BIROUL POLIȚIEI RUTIERE și a dispus anularea in parte a procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din data de 19.02.2014, respectiv in ceea ce priveste savarsirea contraventiei prev. de art. 100 alin. 3 lit b din OUG 195/2002 și masura suspendarii exercitarii dreptului de a conduce.

S-a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 19.02.2014 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul IPJ B____ procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx prin care s-a reținut săvârșirea de către contestator a contravenției prevăzute de art. 100 alin.3 lit.b din OUG 195/2002 constând în aceea că la data de 19.02.2014, în jurul orelor 08.40 petentul a condus autoturismul Dacia Solenza cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe _______________________ __________________________ Episcopie iar la trecerea pentru pietoni din dreptul intersectiei cu _____________________ acordat prioritate de trecere unui pieton care traversa regulamentar pe sensul sau de mers.

Pentru acest motiv s-a aplicat petentului amenda în cuantum de 340 lei, echivalentul a 4 puncte amendă, și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării pe o perioadă de 30 de zile.

Prin procesul verbal de contraventie s-a retinut savarsirea mai multor contraventii, insa petentul nu a formulat plangere cu privire la acestea

În lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța a apreciat că fapta imputată petentului echivalează cu o acuzație în materie penală, concluzionând în acest sens în urma aplicării criteriilor enunțate de Curte în hotărârea dată în cauza Engel și alții c. Olandei, reiterate în hotărârea pronunțată în cauza Öztürk contra Germaniei, dar și în cauzele referitoare la contravenții rutiere sancționate prin amenzi sau limitări ale dreptului de a conduce, prin puncte de penalizare – Lutz c. Germaniei, Schmautzer c. Austriei, Umlauft c. Austriei și Gradinger c. Austriei, Malinge c. Franței, anume: definirea contravenției ca aparținând sferei penale în dreptul național, natura faptei, natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.

Astfel cum a statuat instanța europeană, cele trei criterii nu trebuie analizate cumulativ, aceasta impunându-se doar dacă analiza separată nu permite o concluzie clară. În prezenta cauză, instanța a constatat că norma legală pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor cetățenilor și nu vizează doar o categorie de persoane cu statut special, iar scopul aplicării sancțiunii este de prevenire și pedepsire; mai mult decât atât, natura și gradul de severitate al sancțiunilor aplicate prin procesul-verbal de contravenție întocmit de intimat, respectiv amenda în cuantum de 340 lei, dublată de aplicarea sancțiunii suspendării exercitării dreptului de a conduce, sunt de natură a atrage caracterul penal al acuzației.

S-a considerat că sarcina probei legalității și temeiniciei procesului-verbal de contravenție contestat incumbă intimatului I.P.J. B____, dându-se astfel eficiență garanțiilor prevăzute de art. 6 din CEDO, în beneficiul petentului, printre care un loc important îl ocupă prezumția de nevinovăție.

Analizând legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța a constatat că acesta cuprinde mențiunile obligatorii referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator, mențiuni prevăzute sub sancțiunea nulității (exprese, absolute) de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

Examinând în continuare temeinicia procesului-verbal, instanța a constatat că fapta reținuta în sarcina petentului nu întruneste cumulativ elementele constitutive ale contravențiilor imputate, acesta nesavarsind fapta de care este acuzat.

In ceea ce priveste inregistrarea video depusa de intimata, din vizionarea acesteia se constata ca numarul de inmatriculare al autoturismului ce nu a acordat prioritate de trecere păietonului nu este vizibil, iar autoturismul inregistrat are portbagaj de culoare neagra aplicat pe acesta.

Din declaratia martorului P____ I_____ reiese ca autoturismul condus de petent în ziua respectiva, fiind autoturismul de serviciu, o Dacia Solenza de culoare albă, nu are portbagaj, fiindu-i interzis sa monteze un astfel de echipament. Mai mult in ziua respectiva s-a aflat cu petentul in autoturism iar in momentul ajungerii la trecerea de pietoni nu era nici un pieton pe trecere.

Având în vedere că instanța trebuie să-și întemeieze convingerea cu privire la vinovăția petentului pe bază de probe sigure, certe și întrucât, în cauză, intimatul nu a reușit să facă proba temeiniciei procesului-verbal, a împrejurărilor săvârșirii pretinsei contravenției, întocmai cum au fost reținute de agentul constatator, dincolo de orice îndoială rezonabilă, instanța dă eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea celui acuzat” (in dubio pro reo).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata I____________ de Poliție Județean B____.

In susținerea cererii de apel se arată că prin procesul verbal de contravenție, petentul a fost sancționat pentru săvârșirea a trei contravenții, respectiv pentru neacordare de prioritate, pentru neportul centurii de siguranță, precum și pentru faptul că nu a avut asupra sa documentele prevăzute de lege.

Prima instanță a menținut procesul verbal de contravenție în ceea ce privește sancțiunile aplicate pentru contravenția privind neportul centurii de siguranță, precum și pentru contravenția privind faptul că nu a avut asupra sa documentele prevăzute de lege.

Prima instanță a anulat actul constatator sub aspectul contravenției prevăzute de dispozițiile art. 135, lit. h din ROUG 195/2002, stabilind din declarația martorului P____ I_____ că din înregistrarea video nu ar rezulta fără dubiu că autoturismul care nu a acordat prioritate pietonului este autoturismul menționat în procesul verbal de contravenție.

Consideră că soluția pronunțată de prima instanță este netemeinică deoarece înregistrarea video depusă la dosarul cauzei probează fapta.

Precizează că în cazul abaterilor privind neacordarea de prioritate nu există obligația legală - ca în cazul abaterilor la regimul legal de viteză, ca numărul de înmatriculare să fie pus în evidență.

De asemenea, declarația martorului care a precizat că în imagini nu ar fi auto Solenza condus de petent deoarece are portbagaj, fiind de fapt un alt autoturism Solenza, tot de culoare albă, nu se coroborează cu celelalte elemente din dosar.

Astfel, petentul nu a formulat obiecțiuni nici în procesul verbal de contravenție și nici în plângere sub aspectul autoturismului pe care l-a condus.

De asemenea, din înregistrarea video se observă că autoturismul petentului nu are montat un portbagaj, în speță fiind vorba de niște bare paralele. Speculând această situație, martorul a învederat că fiind mașină de serviciu, nu putea avea portbagaj, iar instanța a apreciat că în această situație s-a creat un dubiu cu privire la acest vehicul.

In opinia apelantei este fară echivoc că mașina din imagini este una și aceeași cu mașina menționată în procesul verbal de contravenție.

De altfel, chiar soluția pronunțată susține acest punct de vedere, deoarece admițând în parte plângerea (fiind menținute contravențiile care nu au fost contestate), este logic că petentul nu putea săvârși toate cele trei contravenții decât la volanul aceluiași autoturism, respectiv cel din înregistrare.

Se solicită admiterea apelului, modificarea sentinței și respingerea plângerii, în sensul menținerii procesului verbal de contravenție așa cum a fost întocmit.

în drept, se întemeiază apelul pe dispozițiile art. 34, alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.

În răspunsul la întâmpinare, petiționarul precizează că iși menține cererile formulate in fata instantei de fond si care i-au fost admise in totalitate conform sentintei civile nr 2862/2015.

Susține acesta că în motivarea apelului formulat de către IPJ B____ se face referire ca in înregistrarea video autoturismul filmat nu are montat portbagaj deasupra, ci niște bare metalice paralele, acest lucru creând un dubiu in aprecierea instantei de fond.

Precizările respective nu concorda cu realitatea intrucat in motivarea instantei de fond s-a apreciat netemeinicia procesului verbal de contravenție pentru faptul ca in filmarea prezentata de agentul constatator numărul de înmatriculare al autoturismului filmat nu este vizibil, aspect ce nu putea fi decât in favoarea sa.

Consideră ca autoturismul care este filmat si care nu a acordat prioritate de trecere la pietoni nu este unul si același cu cel condus de el, fapt pentru care in temeiul art 480 al 1 NCPC solicită respingerea apelului formulat de IP.J si menținerea hotararii civile nr 2862/2015 pronuntata de Judecatoria B____ la 24.02.2015 ca fiind legala si temeinica.

Examinând apelul declarat, tribunalul constată că este întemeiat, pentru cele ce urmează :

În data de 19.02.2014, în jurul orelor 08.40 petentul a condus autoturismul Dacia Solenza cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe _______________________ __________________________ Episcopie iar la trecerea pentru pietoni din dreptul intersecției cu _____________________ acordat prioritate de trecere unui pieton care traversa regulamentar pe sensul sau de mers,motiv pentru care s-a aplicat petentului amenda în cuantum de 340 lei, echivalentul a 4 puncte amendă, și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării pe o perioadă de 30 de zile.

Prin același act de constatare, petentul a mai fost sancționat pentru neportul centurii de siguranță, precum și pentru faptul că nu a avut asupra sa documentele prevăzute de lege.

Acesta a formulat plângere numai în ceea ce privește sancțiunea aplicată pentru neacordarea priorității de trecere, pentru care s-a dispus reținerea permisului de conducere în vederea suspendării pe o perioadă de 30 de zile.

Cât privește legalitatea procesului-verbal de contravenție, se constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator, mențiuni prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

În ceea ce privește temeinicia celor constatate, instanța fondului a avut în vedere declarația martorului P____ I_____ din care reiese că autoturismul condus de petent nu avea portabagaj coroborată cu lipsa de acuratețe a înregistrarii video , în sensul că nu se poate identifica numărul de înmatriculare al autoturismului, astfel că s-a tras concluzia că autoturismul care nu a acordat prioritate pietonului nu este autoturismul menționat în procesul verbal de contravenție.

Declarația martorului nu poate conduce la soluția la care a ajuns instanța.

Că martorul a fost în eroare în ceea ce înseamnă portabagaj, că autoturismul era prevăzut cu două bare pe care se putea monta portbagaj, faptul că petiționarul nu a contestat toate contravențiile reținute prin actul de constatare, că personal a semnat actul de constatare, că nu a contestat prezenta la data , ora și locul inserat în procesul-verbal, că autoturismul condus de acesta corespunde ca marcă și culoare cu cel din înregistrarea video, sunt elemente care conduc la conclizia că petiționarul s-a aflat la volanul autoturismului și că datele inserate de agentul contestator corespund realității.

Instanța a îmbrățișat susținerea martorului conform căreia fiind un autoturism de serviciu este interzis să aibă portbagaj fără a face nicio verificare în acest sens, fără a lămuri dacă acest avea vreun dispozitiv atșat deasupra capotei.

Nici în plângerea înaintată instanței și nici în răspunsul la întâmpinare nu se face referire la faptul că nu a acondus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX , ci doar susține că autoturismul implicat și care a fost filmat nu este cel pe care l-a condus, aceasta bazată pe lipsa din înregistrarea video a numărului de înmatriculare.

În mențiunile petiționarului din cuprinsul actului de constatare nu rezultă vreo afirmație în sensul celor susținute prin plângere, acesta specificând doar că nu recunoaște faptele, ori în condițiile în care a semnat procesul-verbal de contravenție , este fără dubiu că el este persoana oprită în trafic, că a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare prevăzut în actul de constatare, și nu un alt autoturism, saituație față de care tribunalul consideră că cele inserate în cuprinsul actului de constatare corespund realității.

Față de cele expuse, în baza art. 480 alin. 2 Cod proc. civ. se va admite apelul, se va schimba în tot sentința și se va respinge plângerea ca neîntemeiată


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Admite apelul contravențional formulat de intimatul I____________ de Poliție al Județului B____ cu sediul în B____, _______________________-10, jud. B____, împotriva sentinței civile nr. 2862/24.02.2015 pronunțată de Judecătoria B____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu petentul I____ M_____ L____, domiciliat în ________________________.

Desființează în tot sentința.

Respinge plângerea.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Septembrie 2015.

Președinte,

A____ P____

Judecător,

M_______ L________

Grefier,

D____ L________




Red./Thred.P.A. J.F. B______ M_____ A______

Data:25.09.2015/4 ex. d.f.XXXXXXXXXXXXX

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025