Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul TIMIŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
2167/2015 din 11 decembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL T____

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL


DECIZIE Nr. 2167/2015

Ședința publică de la 11 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R_____ N___

Judecător G_______ B______

Grefier C______ C_________ P_______



Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul – intimat Inspectoratul de Poliție Județean T____, împotriva sentinței civile nr.1294/13.05.2015, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul – petent C_____________ A_____ I____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimatul – petent av. L___ G______, lipsă fiind apelantul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Potrivit disp. art. 131 al. 1 coroborate cu disp. art. 95 pct. 4 din noul cod procedură civilă, aprobat prin Legea nr. 134/2010, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Intimatul – petent, prin apărător, solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecată, întrucât procesul-verbal nu este susținut de probe, iar contravenția reprezintă o acuzație în materie penală ceea ce semnifică că petentul se bucură de prezumția de nevinovăție.


INSTANȚA


Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1294/13.05.2015, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr.XXXXXXXXXXXX, a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul C_____________ A_____ I____, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului T____ și a fost anulat procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 14.01.2015.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx, încheiat la data de 14.01.2015, de către agentul constatator Leucus L_____ din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului T____, s-a constatat că la data menționată mai sus, ora 07,45, în Lugoj, petentul a condus auto marca VW Transporter cu nr. de înmatriculare M4031BX pe __________________ la intersecția cu ______________________ depășit coloana de vehicule și nu a acordat prioritate de trecere vehiculelor care circulau pe drumul cu prioritate intrând în intersecție cu viraj la stânga pe podul de beton.

Instanța a constatat că procesul-verbal încheiat de intimat întrunește condițiile de formă impuse de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 și nu există vreo cauză de nulitate absolută prevăzută de art. 17 din același act normativ.

Astfel, analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție nu este susținut de nicio probă, intimatul neaducând nici un fel de dovadă din care să rezulte vinovăția petentului. În plus, petentul se află în imposibilitate de a propune probe în apărarea sa, întrucât la data constatării contravenției nu era însoțit de vreo persoană.

Consecința acestui fapt, coroborat cu faptul că petentul nu și-a însușit cele reținute în proces-verbal de contravenție, este de natură a crea un dubiu asupra săvârșirii de către petent a contravențiilor care i se impută, care în aprecierea instanței, profită petentului și conduce la menținerea prezumției de nevinovăție de care se bucură acesta în virtutea par. 2 al art. 6 din Convenția Drepturilor Omului, concomitent cu răsturnarea prezumției de temeinicie a actului administrativ supus controlului judecătoresc.

Pentru motivele arătate, plângerea petentului apare ca fiind întemeiată și în baza dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, precum și ale art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 a fost admisă, cu consecința anulării procesului-verbal contestat și înlăturării sancțiunilor dispuse prin acesta.

Împotriva sentinței civile nr. 1294/13.05.2015, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, în temeiul art. 466 și urm. Cod proc.civ., a formulat apel apelantul-intimat Inspectoratul de Poliție Județean T____, solicitând admiterea apelului formulat, modificarea sentinței atacată în sensul respingerii plângerii contravenționale din următoarele considerente:

Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 14.01.2015, petentul a fost sancționat cu avertisment, amendă contravențională în cuantum de 390 lei și măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, în sarcina petentului reținându-se că, în data de 14.01.2015, a condus autoturismul marca Volkswagen cu nr. M4031BX pe __________________ la intersecția cu ______________________ depășit coloana de vehicule și nu a acordat prioritate de trecere vehiculelor care circulau pe drumul cu prioritate intrând în intersecție cu viraj la stânga pe podul de beton.

Prin sentința civilă nr.1294 din 13.05.2015, Judecătoria Lugoj a admis plângerea contravențională formulată de către petentul C_____________ A_____ I____ împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 14.01.2015, dispunând anularea procesului-verbal.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție nu este susținut de nici o probă.

Instanța fondului a pronunțat o hotărâre total netemeinică atunci când a admis plângerea petentului și a anulat procesul verbal încheiat întrucât veridicitatea constatărilor personale ale organului de poliție nu poate fi pusă sub semnul întrebării in lipsa unor minime indicii că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal nu ar corespunde realității.

Procesul verbal de constatarea contravenției se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrarie. Or în cazul de față nu a fost depusă nici o probă contrarie celor consemnate în cuprinsul procesului verbal care să înlăture prezumția de temeinicie a procesului verbal de constatarea contravenției.

Procesul verbal se bucură de prezumția relativă că lucrările s-au întâmplat așa cum au fost descrise în conținutul acestuia, motiv pentru care sarcina probei incumbă celui care-l contestă, așa cum este stipulat în art. 249 din Codul de procedură civilă, conform cărora „Cel care face o susținere înaintea judecății trebuie să o dovedească. De vreme ce prin art.249 Cod procedură civilă s-a prevăzut că sarcina probei incumbă celui care sesizează instanța de judecată înseamnă că dovada netemeiniciei procesului verbal îi revine petentului, drept pentru care, până la proba contrară, procesul-verbal se bucură de prezumția relativă că faptele s-au petrecut așa cum acestea sunt descrise în conținutul actului constatator, având în vedere aspectul că actul de constatator emană de la un organ care are competență prin lege să constate și să aplice contravenții (art.26 pct.10 din Legea 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române).

Intimatul - petent C_____________ A_____ a formulat întâmpinare, solicitând menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică și respingerea apelului formulat ca fiind nefondat.

In motivarea întâmpinării, intimatul-petent a arătat că, în data de 14.01.2015, a fost sancționat contravențional de către un agent al I__ T____ pe motiv că nu ar fi acordat prioritate de trecere vehiculelor care circulau pe un drum cu prioritate.

Nefiind de acord cu cele consemnate în procesul verbal, a formulat plângere împotriva acestuia, pe care Judecătoria Lugoj a admis-o.

Instanța a reținut în mod întemeiat că constatările agentului constatator din cuprinsul procesului verbal nu au fost susținute de nicio altă probă în fața instanței de judecată.

Consecința acestui fapt, coroborat cu împrejurarea că nu și-a însușit cele reținute în procesul verbal de contravenție, este de natură a crea un dubiu asupra săvârșirii faptei, ce profită petentului, în virtutea prezumției de nevinovăție, care îi este recunoscută de art. 6 CEDO, ce a asimilat contravențiile de genul celei ce face obiectul prezentei cauze, acuzațiilor în materie penală.

În concluzie, din moment ce apelanta nu a putut face dovada dincolo de orice dubiu a vinovăției sale, apelul este nefondat solicitându-se a fi respins.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate și din oficiu, a actelor de la dosar, a probelor administrate in cauza si a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constata că apelul formulat este fondat pentru următoarele considerente:

Prima instanță a admis plângerea contravențională și a anulat procesul-verbal de contravenție reținând că mențiunile din procesul-verbal de contravenție in cauza nu sunt susținute pe tărâm probatoriu de către intimat.

Tribunalul constată că soluția primei instanțe este greșită pentru următoarele considerente : astfel, faptele – depășirea unei coloane de autovehicule aflate în așteptare pentru a ceda trecerea și efectuarea unui viraj la stânga fără a acorda prioritate de trecere vehiculelor care circulau pe drumul cu prioritate - au fost constatate personal de către agentul constatator, după cum rezultă și din raportul acestuia și chiar din conținutul contravenției, astfel că s-a făcut dovada de către intimat a săvârșirii faptei. Agentul constatator a arătat că a observat autoturismul petentului când a depășit coloana de 3 autovehicule aflate în așteptare pentru a ceda trecerea și a efectuat un viraj la stânga fără a acorda prioritate de trecere vehiculelor care circulau pe drumul cu prioritate.

În plus, procesul verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt constatate personal (ex propriis sensibus) de agentul constatator și consemnată în cuprinsul acestuia, până la proba contrarie‚ iar prezumțiile nu sunt interzise de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atâta timp cât contravenientul are acces la un proces care să fie soluționat de o instanță independentă și imparțială, pe parcursul căruia să fie respectate garanțiile prevăzute de menționatul articol ( ex. Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku contra Franței); Curtea a mai reținut (ex. Hotărârea din 2005 în cauza B______ împotriva României) ca într-o atare situație nu este necesară respectarea integrală a acestor garanții în toate fazele (în speță, inclusiv în faza administrativă).

Constatarea personală a faptei de către agentul constatator, în lipsa altor dovezi produse de către contravenient apte să facă dovada unei stări de fapt contrare celei reținute prin actul de sancționare, este suficientă întrucât acesta este un funcționar public învestit de lege cu competența de constatare și sancționare a contravențiilor, iar procesul-verbal de contravenție – act administrativ se bucură de prezumțiile de legalitate și autenticitate. Simpla negare de către petent a săvârșirii contravenției nu este suficientă în lipsa unor probe care să dovedească că starea de fapt este neconformă realității.

Având în vedere cele expuse tribunalul apreciază că s-a făcut astfel dovada de către intimat a săvârșirii faptei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 480 C.pr.civ, tribunalul va admite apelul intimatului și va modifica sentința apelată în sensul că va respinge plângerea contravențională și va menține procesul-verbal de contravenție.

Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:


Admite apelul formulat de apelantul – intimat Inspectoratul de Poliție Județean T____, cu sediul în Timișoara, Bv. Take I______, nr.46, județ T____, împotriva sentinței civile nr.1294/13.05.2015, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul – petent C_____________ A_____ I____, cu domiciliul în Lugoj, _____________________, județ T____.

Modifică hotărârea apelată și respinge plângerea contravențională formulată împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx din 14.01.2015.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 11.12.2015.

Președinte,

R_____ N___

Judecător,

G_______ B______

Grefier,

C______ C_________ P_______


Red ./Tehnored.

R.N / I.B-C.P.P.

Prima instanța jud. C___ A____

Ianuarie 2016 – 4 ex./ 2 ex. ____________________________________>

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025