ROMANIA
TRIBUNALUL A___ Operator 3207/2504
Secția contencios administrativ și fiscal
Dosar nr. XXXXXXXXXXX
Ședința publică din data de 23 septembrie 2015
Președinte : C______ Șianțiu
Judecător : E______ I______
Grefier : G_______ Vörös
S-a luat în examinare apelul declarat de intimatul I____________ de Poliție Județean A___, împotriva sentinței civile nr. 206 din 31.03.2015 pronunțată de Judecătoria L_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 30 din OUG nr. 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei după care, verificând din oficiu competența potrivit art. 482 coroborat cu art. 131 din Noul Cod de Procedură Civilă, tribunalul constată că aceasta îi aparține conform art. 95 alin. 1 pct. 2 Noul Cod de procedură civilă.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 alin. 1) din Noul Cod de Procedură Civilă coroborat cu art. 482 din Noul Cod de Procedură Civilă instanța închide dezbaterile și reține apelul spre soluționare.
Constată că prin sentința civilă nr. 206 din 31.03.2015 pronunțată de Judecătoria L_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, a fost admisă în parte plângerea formulată de petentul R_____ O_____-P____ în contradictoriu cu intimatul IPJ A___, a fost modificat în parte procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/10.01.2015 emis de intimat și desființat în parte procesul-verbal de contravenție, sancțiunea principală și cea complementară aplicată, în privința contravenției prevăzută de art. 120 alin. 1 din HG1391/2006 și a fost menținut procesul-verbal în privința sancțiunii avertismentului aplicată petentului pentru contravenția prevăzută de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006.
Pentru a pronunța sentința instanța a reținut că, prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/10.01.2015 emis de intimat, petentul R_____ O_____-P____ a fost sancționat contravențional, în baza art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 cu avertisment și în baza art. 120 alin.1 din HG 1391/2006 suma de 390 lei amendă contravențională și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pe următoarele considerente: la data de 10.01.2015, orele 13:07 pe DN 7 în localitatea L_____ la km 514+400 petentul a condus autoutilitara marca DAF XF cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, cu viteza de 62 km/h, înregistrat de aparatul radar montat pe autospeciala MAI xxxxx, depășind viteza legală cu 12 km și a efectuat o manevră de depășire neregulamentară în raza de acțiune a indicatorului „Depășire interzisă” pe linie continuă.
Procesul-verbal de contravenție conține condițiile de fond și formă prev. de art. 16 alin. 1, 7 și art. 17 din OG 2/2001.
Intimatul IPJ A___ a dovedit prin înregistrare video, săvârșirea contravenției privind depășirea limitei de viteză, prev. de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 de către petent, iar în privința contravenției de depășire interzisă prev. de art. 120 alin.1 din HG 1391/2006 din înregistrarea video pusă la dispoziția instanței de către intimat nu a rezultat cu certitudine că petentul a efectuat o depășire pe linia continuă existând un dubiu care îi profită petentului.
Având în vedere această stare de fapt, instanța de fond, în baza art. 34 alin.1 din OUG195/2002 a admis în parte plângerea formulată de petentul R_____ O_____-P____ în contradictoriu cu intimatul IPJ A___, a modificat în parte procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/10.01.2015 emis de intimat și a desființat în parte procesul-verbal de contravenție, sancțiunea principală și cea complementară aplicată, în privința contravenției prevăzută de art. 120 alin. 1 din HG1391/2006, văzând că există un dubiu în ceea ce privește depășirea efectuată de către petent. De asemenea, a menținut procesul-verbal în privința sancțiunii avertismentului aplicată petentului pentru contravenția prevăzută de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 văzând că procesul-verbal de contravenție este temeinic și legal în privința acestei contravenții, sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul social de pericol social al faptei săvârșite.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel intimatul I____________ de Poliție Județean A___, solicitând admiterea apelului și modificarea sentinței în sensul respingerii plângerii contravenționale.
Apelantul a apreciat că prima instanța a pronunțat o hotărâre vădit netemeinică raportat la probatoriul administrat și prin prisma prevederilor legale incidente aplicabile stării de fapt, anularea în parte a procesului verbal de contravenție fiind injustă.
Motivarea instanței de fond este lipsită de fundament legal.
Prin întâmpinare intimatul R_____ O_____ P____ a solicitat respingerea apelului ca netemeinic și nejustificat și menținerea anulării procesului verbal de contravenție și a măsurii complementare de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Intimatul a apreciat că fapta descrisă în procesul verbal nu există și astfel, nu poate atrage sancționarea și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În drept a invocat prevederile art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001 și ale Codului de procedură civilă.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate și în limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat potrivit art. 477 din Noul Cod de procedură civilă, dar și din oficiu, pentru motive de ordine publică, conform art. 479 alin. 1 din același Noul Cod, instanța constată că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce se vor evidenția în cele ce urmează.
Astfel, prima instanță a reținut greșit starea de fapt în raport cu probațiunea administrată în cauză și a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică ca urmare a aprecierii necorespunzătoare a dovezilor de la dosar, a interpretării greșite a actului juridic dedus judecății și aplicării eronate a dispozițiilor legale în materie.
În acest sens, greșit a concluzionat judecătorul primei instanțe cum că petentul nu s-ar face vinovat de săvârșirea contravenției ce i se impută când ar fi trebuit să ajungă la o concluzie contrară și anume că petentul a săvârșit contravențiile de depășire a vitezei regulamentare și de efectuare a manevrei de depășire neregulamentară în raza de acțiune a indicatorului „depășire interzisă” în contextul în care lucrările dosarului vădesc aceasta într-o măsură suficientă, cu alte cuvinte, partea intimată probând cu succes că autovehiculul condus de către petent a rulat cu viteza de 62 km/h, depășind astfel cu 12 km/h viteza maximă admisă și că acesta a efectuat manevra de depășire cu autotirul într-o zonă în care aceasta este interzisă potrivit art. 120 alin. 1) lit. c) din HG nr. 1391/2006, fiind înregistrate acestea prin mijloc tehnic verificat metrologic potrivit buletinului depus la dosarul instanței de fond.
Prin urmare, în mod cu totul greșit a reținut judecătoria cum că se relevă un dubiu care ar trebui să-i profite petentului, dimpotrivă găsește instanța de apel că intimatul a probat într-o măsură suficientă, inclusiv cu CD-ul ce conține înregistrarea video aflat la dosarul cauzei, că cele inserate în actul juridic sancționator, cu privire la faptă și autorul acesteia, sunt reale.
Astfel fiind, vor fi primite criticile pe care intimatul le-a formulat prin motivele de apel cu atât mai mult cu cât se ignoră de către partea petentă, dar nu ar fi trebuit a fi ignorat de către judecătorie, împrejurarea neechivocă ce rezidă din actul juridic sancționator și anume că petentul, fără niciun dubiu, a recunoscut săvârșirea faptei ce i se impută semnând procesul verbal de contravenție cu mențiunea expresă că „nu are obiecțiuni de făcut”, inserată la rubrica „alte mențiuni”, iar în speță recunoașterea manifestată de către petent se coroborează cu celelalte dovezi de la dosar existente ca urmare a constatărilor făcute cu mijloace tehnice certificate metrologic și finalmente, se conchide de către instanța de apel că prin sentința pronunțată judecătorul primei instanțe a rupt justul echilibru care trebuie să existe între prezumția de nevinovăție de care este real că trebuie să se bucure cu valoare de principiu orice persoană acuzată de săvârșirea unei contravenții și prezumția de legalitate și veridicitate a procesului verbal de contravenție, concluzie la care instanța de control judiciar a ajuns în condițiile în care a asigurat drepturile la apărare ale părții petente și a luat în calcul gravitatea mizei potrivit jurisprudenței ce rezidă din cauzele Telfner împotriva Austriei și Salabiaku împotriva Franței.
Pe cale de consecință, pentru motivele arătate mai sus și, întrucât prima instanță a stabilit greșit situația de fapt și a aplicat legea în mod eronat, evidențiindu-se elemente care justifică schimbarea hotărârii apelate, văzând și faptul că nu se pune problema cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 480 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, urmează a se admite apelul declarat în cauză și va fi schimbată în tot aceasta în sensul că va fi respinsă plângerea formulată de petentul R_____ O_____ P____ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/10.01.2015 încheiat de intimat.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de intimatul I____________ de Poliție Județean A___, cu sediul în A___, __________________, nr. 17-21, jud. A___ împotriva sentinței civile nr. 206 din 31.03.2015 pronunțată de Judecătoria L_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXX.
Schimbă această hotărâre în tot, în sensul că respinge plângerea formulată de petentul R_____ O_____ P____, domiciliat în com. Gura Râului, ________________________, jud. Sibiu împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/10.01.2015 încheiat de intimat.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2015.
Președinte Judecător
C______ Șianțiu E______ I______
Grefier
G_______ Vörös
Se comunică cu:
- apelant - I____________ de Poliție Județean A___ - A___, __________________, nr. 17-21, jud. A___
- intimat - R_____ O_____ P____ - com. Gura Râului, ________________________, jud. Sibiu
Red.C.Ș/ 23.10.2015
Tehred. M.I/23.10.2015
4 ex/2com/23.10.2015
Prima instanță – Jud. L_____ – P____ P______