Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL M________
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 583/2013
Ședința publică de la 02 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C____ D______ B_____
Judecător M_____ B____
Judecător A____ B____
Grefier M______ M______
Pe rol judecarea recursului formulat de către recurentul _____________________ SRL, împotriva sentinței nr.235/26.02.2013 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I.T.M. M________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic U_____ M_____ pentru intimatul I.T.M. M________, lipsă fiind recurentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic U_____ M_____ pentru intimatul I.T.M. M________ a solicitat respingerea recursului formulat de către recurentul _____________________ SRL.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dr. Tr. S______ la data de 10.07.2012, petenta S.C. I__-B___ Construct S.R.L. a solicitat anularea procesului-verbal ________, nr. xxxxxx încheiat la data de 04.05.2012 de către intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă M________ iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de xxxxx lei cu avertisment.
În motivarea plângerii, petenta a învederat instanței că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________, nr. xxxxxx din data de 04.05.2011, întocmit de I.T.M. M________, a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 13.500 lei.
Petenta a menționat că deși procesul-verbal a fost încheiat la data de 04.05.2011 i-a fost comunicat la data de 09.07.2012, respectiv când a fost somată de către Administrația Finanțelor Publice a orașului Vânju M___, nefiind respectate dispozițiile art. 25 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora agentul constatator trebuie să comunice procesul-verbal în termen de cel mult o lună de la data aplicării sancțiunii, astfel că a intervenit prescripția executării sancțiunii contravenționale.
Aceasta mai adăugat că nu au fost respectate dispozițiile imperative prevăzute de art. 16 pct. 7 din O.G. nr. 2/2001 și art. 16 alin. 1 din același act normativ, fapta nefiind descrisă cu indicarea tuturor împrejurărilor ce pot identifica contravenția și care pot servi la aprecierea gravității faptei.
La data 07.11.2012, intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drobeta T____ S______, arătând că fapta contravențională a fost săvârșită pe raza localității Strehaia, aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Strehaia și excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, învederând faptul că procesul-verbal de sancțiune contestat a fost comunicat prin afișare la data de 26.05.2011 iar plângerea contravențională a fost înregistrată la Judecătoria Drobeta T____ S______ abia în anul 2012, peste termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Pe fondul cauzei, intimatul a menționat că, în urma controlului efectuat în data de 04.05.2011, la punctul de lucru amenajare imobil din localitatea Strehaia, organizat de către petentă, a depistat în activitate un număr de 4 persoane care au dat declarații scrise precizând natura raporturilor de muncă pe care le aveau cu angajatorul în cauză.
Intimatul a învederat că, în urma constatărilor rezultate din teren, angajatorul a fost invitat la sediul I.T.M. M________ în data de 04.05.2011, ora 16:00, cu documentele solicitate în vederea definitivării controlului, însă petenta nu i-a dat curs, nu a trimis actele solicitate prin niciun alt mijloc de comunicare și nici nu a solicitat vreo amânare a controlului din motive obiective.
Intimatul a menționat că, având în vedere cele constatate pe teren și verificând și aplicația electronică Revisal, a constatat că petenta l-a primit la muncă pe numitul E____ C_________ R____ încă din data de 20.04.2011 fără a-i întocmi forme legale de angajare, încălcând astfel prevederile art. 16 alin. 1 din Codul Muncii, fiind sancționată cu amendă contravențională în cuantum de xxxxx lei, potrivit art. 276 alin. 1 lit. e din Codul Muncii. Totodată, angajatorul nu și-a respectat nici obligația stabilită de art. 16 alin. 3 din Codul Muncii, respectiv aceea de a înmâna un exemplar al contractului individual de muncă fiecărui salariat, motiv pentru care a fost sancționat cu amendă contravențională conform art. 276 alin. 1 lit. o din Codul Muncii. De asemenea, acesta nu a transmis la I.T.M. M________, în termenul stabilit de lege, registrul general de evidență a salariaților, pentru numiții E____ C_________ R____, M____ V_____, C______ C_________ și A_____ M_____, încălcând astfel prevederile art. 4 alin. 5 din H.G. nr. 161/2006, fiind sancționat conform art. 8 alin. 1 lit. a din același act normativ.
Intimatul a mai adăugat că petenta a transmis înregistrările contractelor individuale de muncă pentru persoanele menționate doar după efectuarea controlului, în speranța exonerării de plata amenzilor aplicate și inducerii în eroare a instanței de judecată.
Acesta a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulată ca fiind neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ca fiind legal întocmit, faptele corect individualizate și sancțiunile corect aplicate.
Judecatoria Dr. Tr. S______, prin sentinta nr. 7660/08.11.2012, a admis exceptia necompetenței teritoriale si a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecatoriei Strehaia.
Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut ca prin art. 31 alin (1) din OG nr. 2/2001 legiuitorul a stabilit că împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, iar prin alin. 2 al art. 32 a stabilit că plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Deși legea nu o precizează în mod expres, competența stabilită prin această dispoziție este o competență absolută astfel că, în măsura în care instanța investită cu soluționarea unei plângeri contravenționale nu este cea în circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția, este obligată să-și decline competența de soluționare.
Cauza a fost înregistrata pe rolul Judecătoriei Strehaia la data de 20.12.2012 sub același număr.
La termenul de judecata din data de 26 februarie 2013, instanța a pus în discuție excepția tardivității formulării plângerii contravenționale împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxx/04.05.2011, invocată de intimată prin întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 235/26.02.2013 Judecătoria Strehaia a admis excepția tardivității formulării plângerii contravenționale și a respins ca tardivă plângerea formulată de petenta _____________________ SRL.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat și reținut următoarele.
Reglementarea generala a termenului înăuntrul căruia trebuie formulata plângerea contravenționala se găsește în art. 31 alin. 1 din Legea nr.2/2001, conform căruia împotriva procesului verbal se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, iar potrivit art. 47, dispozițiile ordonanței invocate se completează cu prevederile Codului de procedura civila.
Potrivit art. 101 alin.1 din Codul de procedura civila, termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteala nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul, iar potrivit alineatului 5 al aceluiași text de lege, când termenul se sfârșește într-o zi de sărbătoare legala, sau când serviciul este suspendat, acesta se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.
Potrivit art. 27 din OG nr. 2/2001, ``Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.``
În cauza dedusa judecații, întrucât petenta nu a fost prezentă la momentul încheierii procesului verbal pentru fapta contraventionala săvârșita la data de 04.05.2011, agentul constatator a procedat la comunicarea actului prin afișare la sediul contravenientului (loc. Burila M___, jud. M________), conform procesului verbal de afișare nr. 1, încheiat la data de 26.05.2011 (fila 25 din dosar) si semnat de un martor. In cauza, plângerea a fost înregistrata pe rolul Judecătoriei Dr. Tr. S______ la data de 10.07.2012, deci cu depășirea termenului legal.
Nerespectarea termenului atrage decăderea din dreptul de a formula plângere, cu sancțiunea respingerii ca tardiva a plângerii depuse cu nesocotirea acestui termen.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, recurentul _____________________ SRL.
În motivare, a arătat că instanța de fond a procedat greșit la admiterea excepției, întrucât nu a avut în vedere „ aspecte practice legate de comunicarea în sine a procesului verbal de contravenție”, susținând că dacă recurenta nu era prezentă la momentul încheierii procesului verbal, sediul acesteia era cunoscută , astfel încât se putea proceda la expedierea prin poștă, cu aviz de primire.
De asemenea, a arătat că se impunea audierea martorului care a semnat procesul verbal de afișare , pentru a da detalii cu privire la afișarea propriu-zisă, ora și locația la care a fost afișat.
Intimatul I.T.M. M________ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate.
A arătat că la data de 26.05.2011 a fost încheiat procesul verbal de afișare, iar plângerea contravențională a fost înregistrată la Judecătoria Drobeta T____ S______ la data de 10.07.2012, și ulterior , la data de 20.12.2012 la Judecătoria Strehaia, abia în cursul anului 2012, în afara termenului de 15 zile.
A arătat că potrivit art.101 alin.1 Cod de procedură civilă, termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.
Potrivit art.27 din OG 2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor, susținând că procesul verbal a fost afișat la data de 26.05.2011 și nu la data de 09.07.2012, cum în mod eronat a înțeles recurenta, încercând să invoce prescripția executării sancțiunii contravenționale.
De asemenea, a mai arătat că pentru a se reține nulitatea relativă , trebuie ca petenta să facă dovada existenței vreunei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal de contravenție întocmit.
În ceea ce privește situația de fapt, a arătat că având în vedere cele constatate pe teren și verificând și aplicația electronică Revisal, a constatat că petenta l-a primit la muncă pe numitul E____ C_________ R____ încă din data de 20.04.2011 fără a-i întocmi forme legale de angajare, încălcând astfel prevederile art. 16 alin. 1 din Codul Muncii, fiind sancționată cu amendă contravențională în cuantum de xxxxx lei, potrivit art. 276 alin. 1 lit. e din Codul Muncii. Totodată, angajatorul nu și-a respectat nici obligația stabilită de art. 16 alin. 3 din Codul Muncii, respectiv aceea de a înmâna un exemplar al contractului individual de muncă fiecărui salariat, motiv pentru care a fost sancționat cu amendă contravențională conform art. 276 alin. 1 lit. o din Codul Muncii.
Totodată a mai arătat că sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite și se încadrează în limitele prevăzute de lege.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate dar și în conformitate cu art.304 ind.1 Cod de procedură civilă, instanța constată nefondat recursul.
Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond, că dată fiind absența petentei-recurente la încheierea procesului verbal de contravenție contestat cu nr.xxxxxx/ 04.05.2012, în acord cu prevederile art.27 din OG 2/2001, acesta a fost comunicat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Cum din recipisa de comunicare aflată la fila 32 dosar a rezultat că destinatarul nu și-a ridicat comunicarea, intimatul a procedat la comunicarea prin afișare la sediul contravenientului, operațiunea de afișare fiind consemnată în procesul verbal de afișare nr.1/26.05.2011.
Având în vedere că împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia și cum petenta s-a adresat cu plângere la data de 10.07.2012, deci mult peste termenul legal, în mod corect instanța de fond a admis excepția tardivității și a respins plângerea contravențională ca tardiv formulată.
Constatând că nu subzistă niciunul dintre motivele de casare sau modificare prevăzute de art.304 pct.1-9 Cod de procedură civilă, în baza art.312 Cod de procedură civilă, urmează a fi respins ca nefondat recursul, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către recurentul _____________________ SRL, împotriva sentinței nr.235/26.02.2013 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I.T.M. M________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iulie 2013 la sediul Tribunalului M________.
Președinte, C____ D______ B_____ |
Judecător, M_____ B____ |
Judecător, A____ B____ |
|
Grefier, M______ M______ |
|
Red. B.C.D/Tehn. M.M
2 ex – 15.07.2013
Cod operator 2626/2006