Acesta nu este document finalizat

R O M Â N I A

TRIBUNALUL T____

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 1362

Ședința publică din 22 decembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – I______ T____

Judecător – M____ T____ C_______

Grefier – D_____ C______ B____

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantul J___ I__ D____, împotriva Sentinței civile nr. xxxxx/11.10.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I___ – B_____ DE POLIȚIE AUTOSTRĂZI VEST, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 11.12.2014, care face parte integrantă din prezenta decizie.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. xxxxx/XXXXXXXXXX pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul J___ I__ D____ împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx/XXXXXXXXXX, întocmit de Inspectoratul de Poliție al Județului T____.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Timișoara a reținut că prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/13.05.2013 agentul petentul a fost sancționat contravențional întrucât a condus ansamblul de vehicule format din autoutilitara marca Mercedes înmatriculată cu nr. BH 4513-BP și rulota marca Averso Burstner înmatriculată cu nr. 96-D-xxxxx, pe autostrada A1, la km 494+600, fără a purta centura de siguranță, nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare al rulotei și nici asigurarea aferentă autoutilitarei Mercedes. Petentul a fost sancționat cu amenda în cuantum de 1900 lei conform art. 36 alin. 1 si art. 147 alin. 1, din OUG nr. 195/2002 si art. 183 din Regulamentul pentru aplicarea OUG nr. 195/2002, iar ca măsură complementară a fost ridicat permisul de conducere și certificatul de înmatriculare aferent autoutilitarei Mercedes cu nr. BH4513BP.

Procesul verbal a fost semnat de agentul constatator, martorul asistent K__ Z_____ si petent care a arătat ca este de acord cu cele consemnate in procesului verbal.

In ceea ce privește condițiile de forma ale procesului verbal contestat, instanța retine ca din dispozițiile OG 2/2001 coroborat cu ale OUG nr.195/2012, rezulta ca procesul verbal de constatare a contraventiilor se incheie in forma scrisa, cu exceptiile prevazute de lege si marcheaza existenta raportului juridic contraventional, reprezentand totodata actul administrativ cu caracter jurisdictional prin care se declanseaza si la care se raporteaza activitatea de tragere la raspundere a celor care au savarsit contraventia.

Conținutul procesului verbal este reglementat de art.16, alin.1 din OG 2/2001, iar art.17 determina conditiile de validitate ale acestuia, a caror nerespectare este sanctionata cu nulitatea absoluta. Astfel, lipsa mentiunilor privind numele si prenumele contravenientului, fapta savarsita si data comiterii acesteia, precum si lipsa semnaturii agentului constatator, atrage nulitatea procesului verbal.

Prin distinctia facuta de legiuitor intre nulitatile prevazute de art.17, care pot fi constatate din oficiu si celelalte neregularitati de incheiere a procesului verbal pe care nu le-a sanctionat expres, rezulta ca primele sunt sanctionate cu nulitatea absoluta, iar celelalte sunt supuse anulabilitatii, putand fi invocate numai de contravenient. In acest din urma caz, sanctiunea consta in anularea procesului verbal daca contravenientul, invocand aplicarea sanctiunii, face dovada ca, prin întocmirea procesului verbal cu nerespectarea prescriptiilor legale, i s-a produs o vatamare ce nu poate fi înlăturata decât prin anularea actului.

În ceea ce privește legalitatea procesului verbal contestat, instanta constata că acesta îndeplinește toate condițiile de formă prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, iar imprejurarea semnarii proceslui verbal de catre un martor asistent nu era impusa de lege, cata vreme petentul a semnat procesul verbal si nu erau indeplinite nici una din situatiile prev. art.19, alin.1 din OG nr.2/2001, dar aceasta imprejurare nu constituie un motiv de nelegalitate al actului sancționator.

Sub aspectul temeinicei procesului verbal, instanța constata ca OG nr.2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a actului de constatare si sanctionare a contraventiei, dar din economia art.34 reiese ca procesul verbal de contraventie face dovada deplina a situatiei de fapt pana la proba contrara, intrucat prevede ca instanța competentă să soluționeze plângerea ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Forta probanta a proceselor verbale de constatare a contraventiei este lasata la latitudinea fiecarui sistem de drept, putandu-se reglementa importanta fiecarui mijloc de proba, insa instanta are obligatia de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci cand administreaza si apreciaza probatoriul. In speta, asa cum rezulta din procesul verbal contestat, fapta retinuta in sarcina petentului a fost constatata personal de catre agentul constatator. Avand in vedere ca, soluționând plângerea contravenționala, sarcina instanței este de a respecta limita proportionalitatii intre scopul urmărit de autoritățile statului si respectarea dreptului la apărare al contravenientului si ca petentul nu a făcut dovada contrara celor constatate de agentul constatator prin propriile simțuri, instanța va respinge ca neîntemeiata plângerea formulata de petent.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul J___ I__ D____, solicitând Tribunalului admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii plângerii contravenționale și a anulării procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat.

În motivare, în esență, petentul apelant a arătat că la data opririi în trafic avea certificatul de înmatriculare al rulotei precum și asigurarea aferentă autoutilitarei pe care o conducea, fapt învederat organului de poliție care l-a oprit, oferindu-se să i le aducă din autoutilitara pe care o conducea, dar acesta a refuzat, trecând la întocmirea procesului verbal contestat. Mai mult, a arătat petentul, la atenționarea sa că se comite un abuz de drept, agentul de poliție a solicitat intervenția unei firme particulare de pază care, la sosirea la fața locului a refuzat să se implice, rezultând din aceasta și faptul că angajații firmei respective au constatat un abuz din partea organului de poliție. A reiterat ca motiv de nelegalitate faptul că agentul constatator i-a refuzat dreptul de a formula obiecțiuni care să fie notate în procesul verbal. A solicitat audierea martorului care a semnat procesul verbal.

În drept a invocat prevederile art. 583 Cod de procedură civilă.

Apelul a fost timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

Legal citat, intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T____ a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În apărare, în esență, intimatul a arătat că fapta reținută în sarcina petentului există și constituie contravenție, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor fiind întocmit cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege pentru legalitatea acestuia. De asemenea, intimatul a arătat că actul sancționator a fost temeinic încheiat, sens în care a fost invocată prezumția de legalitate și veridicitate a acestuia și a arătat că susținerile petentului nu au nici un suport probator. A arătat că sentința primei instanțe este legală și temeinică, petentul făcându-se vinovat pentru săvârșirea faptei pentru care a fost sancționat.

În drept au fost invocate prevederile OG nr. 2/2001, iar în probațiune nu s-au formulat cereri.

Analizând apelul formulat prin prisma prevederilor art. 476, 479-480 Cod de procedură civilă, Tribunalul urmează să îl respingă ca nefondat, pentru următoarele motive:

Tribunalul constată că nu au fost identificate motive de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care să poată fi invocate din oficiu, iar eventualele deficiențe de formă ale procesului-verbal de contravenție, prin raportare la art. 16 din OG nr. 2/2001, sunt sancționate cu nulitatea relativă, condiționată, care nu poate fi invocată decât de partea interesată și nu poate conduce la anularea procesului verbal, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia XXII din 19 martie 2007, decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.

În ceea ce privește nerespectarea prevederilor art. 16 din OG nr. 2/2001 referitoare la dreptul de a face obiecțiuni, instanța constată că procesul verbal conține mențiunile petentului de la momentul întocmirii procesului verbal, iar procesul verbal este semnat de către petent. Verificând susținerile petentului pe marginea acestui aspect, instanța observă că acesta nu a făcut nici o observație și nu a dat nici o explicație pentru semnarea procesului verbal în referire la mențiunile trecute în actul sancționator, în afară de scrisul ilizibil, apărare pe care însă instanța o va înlătura având în vedere originalul procesului verbal aflat la fila nr. 16 din dosarul de fond. Totodată, constată că nu sunt incidente prevederile art. 11 referitoare la eroare de fapt în legătură cu modalitatea de dresare a procesului verbal. În privința martorului asistent și aplicarea prevederilor art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001, așa cum s-a arătat mai sus, instanța constată că petentul a semnat procesul verbal contestat.

Nu pot fi reținute criticile apelantei referitoare la conținutul ilizibil al procesului verbal, în conținutul acestuia, în original, regăsindu-se toate elementele necesare pentru verificarea legalității și temeiniciei faptei contravenționale sub toate aspectele.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța constată că petentul a fost sancționat pentru aceea că în data de 13.05.2013 a condus ansamblul de vehicule format din autoutilitara MERCEDES cu numărul de înmatriculare BH 4513 BP și rulata BURSTNER cu număr de înmatriculare 96 D xxxxx și nu a purtat centura de siguranță, nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare al rulotei și nici polițele de asigurare obligatorie a autoutilitarei și a rulotei, și nu a respectat indicațiile polițistului de a rămâne în autovehicul. În plângerea sa, în precizările ulterioare și în apel, petentul nu contestă fapta de a nu fi purtat centura de siguranță. În ceea ce privește certificatul de înmatriculare al rulotei, petentul susține că îl avea asupra sa însă în acest sens nu a furnizat nici o probă. În mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nu este interzis sistemelor interne să prevadă și să opereze cu ajutorul prezumțiilor, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească o limită proporțională și rezonabilă a modalității în care funcționează respectiva prezumție, raportată la gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul. Atunci când fapta antisocială a fost constatată în mod direct și nemijlocit, a fost surprinsă, de către un agent constatator aflat în exercițiul funcțiunii, în chip rezonabil se poate reține prezumția simplă de veridicitate a celor reținute în actul sancționator, o astfel de prezumție constituind o probă în sine, conform art. 327 Cod de procedură civilă. O astfel de prezumție însă nu poate avea decât valoarea probatorie prevăzută de art. 329 cod de procedură civilă, ea având caracter relativ și putând fi așadar răsturnată prin orice mijloc de probă, petentul beneficiind de un cadrul procesual adecvat în acest sens. Motivul pentru care actele administrative, în genere, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate este încrederea că autoritatea statală, respectiv agentul constatator aflat în exercițiul funcțiunii sale, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea, prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte. Aprecierea probelor este atributul suveran a instanțelor judecătorești și este lăsată la libera apreciere a acestora, fiind un procedeu distinct de încuviințarea probelor, în privința căreia legea instituie condițiile legalității, utilității, pertinenței și concludenței. Potrivit art. 246 Cod de procedură civilă, instanța va examina probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor. În vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare.

În contextul celor de mai sus, instanța observă că în plângerea depusă la judecătorie petentul nu a arătat că avea asupra sa documentele solicitate, prin precizarea depusă ulterior arătând însă că era în regulă cu actele doveditoare, iar în apel precizând în mod expres că avea asupra sa certificatul de înmatriculare și asigurarea aferentă autoutilitarei. Este adevărat că semnarea procesului-verbal de contravenție de către persoana sancționată are doar semnificația luării la cunoștință de conținutul actului și nu echivalează cu recunoașterea faptei, pe care o poate contesta ulterior. Însă împrejurarea că petentul a semnat procesul-verbal în care au fost cuprinse obiecțiunile sale, fără a contesta la acel moment faptele reținute în sarcina sa, în lipsa altor probe aduse în fața instanței, este de natură să determine convingerea în sensul caracterului nefondat al demersului său judiciar. În acest sens, instanța mai observă și faptul că petentul a depus la dosar doar polița de asigurare aferentă autovehiculului înmatriculat sub nr. BH 4513 BP, respectiv al autoutilitarei, nu și a rulotei, astfel că anularea procesului verbal pentru respectarea prevederilor art. 56 din Legea nr. 136/1995 nu poate fi dispusă. Potrivit art. 56 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, „Persoanele care folosesc pe teritoriul României vehicule înmatriculate/înregistrate în străinătate și neasigurate în străinătate, potrivit art. 48 alin. 2, sau a căror asigurare expiră pe durata șederii în România datorează prime de asigurare conform prevederilor legale.”, conform art. 64 din același act normativ, „Încălcarea de către persoanele fizice sau juridice a obligației de asigurare prevăzute la art. 48 și 56 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei și cu reținerea certificatului de înmatriculare/înregistrare a vehiculului, până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării.”, iar potrivit art. 112 alin. 1-3 certificatul și plăcuțele de înmatriculare se rețin pentru situația în care vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă în caz de pagube produse terților prin accidente de circulație, conform legii, și se restituie proprietarului sau utilizatorului vehiculului de către poliția rutieră, la prezentarea de către acesta a dovezii încetării motivului pentru care documentul a fost reținut, în condițiile prevăzute în regulament.

Instanța va înlătura și apărările referitoare la starea tehnică a vehiculului, fie și numai pentru faptul că petentul nu a făcut dovada celor afirmate. De altfel, petentului nu i-a fost aplicată și amenda prevăzută în clasa a IV – a de sancțiuni pentru contravenția prevăzută de art. 102 alin. 1 lit. a din OUG nr. 195/2002 constând în fapta de a conduce pe drumurile publice un vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al cărui termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat. Constată că, într-adevăr, din dovada de reținere a certificatului de înmatriculare a autoutilitarei rezultă că această măsură tehnico administrativă a fost luată ca urmare a constatării inspecției tehnice expirate, nefiind menționat motivul reprezentat de neasigurarea civilă obligatorie a vehiculului, pentru care legea prevede de asemenea reținerea certificatului de înmatriculare. Cu toate acestea, având în vedere că reținerea certificatului de înmatriculare nu reprezintă o sancțiune complementară potrivit art. 96 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, ci o măsură tehnico administrativă potrivit art. 97, iar în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 instanța hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării, în cadrul plângerii contravenționale nu se poate pronunța asupra anulării măsurii tehnico administrative care, în speță, nu constituie o sancțiune complementară, cu atât mai mult cu cât acest lucru nici nu a fost cerut.

În ceea ce privește fapta de a nu respecta indicațiile polițistului de a rămâne în autovehicul, instanța reține că potrivit art. 183 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002, „Conducătorul vehiculului oprit la semnalul regulamentar al polițistului rutier sau, după caz, al polițistului de frontieră este obligat să rămână în vehicul, cu mâinile pe volan, iar ceilalți pasageri să nu deschidă portierele, respectând indicațiile polițistului.”, iar conform art. 100 alin. 3 lit. f din OUG nr. 195/2002 „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: f) nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.”. Referitor la împrejurările în care a fost constatată fapta, instanța observă că susținerile petentului din plângere se coroborează cu susținerile agentului constatator din raportul de caz în sensul existenței unei situații tensionate, petentul obiectând la solicitarea agentului de poliție de a demonta numerele de înmatriculare, solicitare pe care agentul de poliție a formulat-o în conformitate cu prevederile art. 112 din OUG nr. 195/2002, reclamând comiterea unui abuz și că va chema televiziunea. Petentul a solicitat în apel audierea martorului semnatar al procesului verbal arătând că acesta a semnat procesul verbal fără a cunoaște starea de fapt existentă. Instanța a dispus din oficiu citarea martorului, însă acesta nu a putut fi audiat din cauza nerealizării mandatului de aducere dispus pe numele acestuia. În contextul tezei probatorii arătate de petent și având în vedere că martorul a semnat procesul verbal chiar dacă acesta a fost semnat de petent cu mențiunea că este de acord, procesul verbal fiind valabil încheiat în acest condiții și în lipsa martorului, precum și faptul că este necontestat că acest martor este o persoană oprită în trafic aleatoriu iar faptele au fost constatate personal de către agentul de poliție, neprezentarea martorului nu poate determina admiterea plângerii, cu atât mai mult cu cât din declarația olografă a acestei persoane rezultă că a asistat la solicitarea agentului de poliție de a da jos plăcuțele de înmatriculare, iar petentul a refuzat (fapt consemnat și în procesul verbal ca motiv pentru care plăcuțele nu au fost reținute și care se coroborează cu susținerile petentului din plângere) asistând totodată și la solicitarea agentului de poliție de a rămâne în autovehicul, despre care a arătat că petentul a arătat că a venit în repetate rânduri la autospeciala de poliție.

În fine, în cauza I___ P__ împotriva României, într-o cauză având ca obiect anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că „Faptul că reclamantul nu a cerut instanței să examineze dovezi (a se vedea, pe de altă parte, A_____, citată anterior, pct. 10 și 12) și că, în consecință, Tribunalul SM a hotărât, în baza unei hotărâri motivate, să se încreadă în dovezile prezentate de poliție, a anulat hotărârea judecătoriei și a respins declarațiile lui, nu pare a fi inechitabil sau arbitrar.”.

În ceea ce privește respectarea principiului proporționalității în aplicarea sancțiunii, Tribunalul reține incidența prevederilor art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În aplicarea acestor prevederi legale, Tribunalul apreciază că faptele săvârșite de petentul apelant prezintă un pericol social concret considerabil, ce nu poate fi neglijat, și justifică prin aceasta sancțiunile aplicate de către agentul constatator în cuantumul minim prevăzute de lege.

În consecință, având în vedere că actul sancționator este susținut sub aspect probator, potrivit celor mai sus arătate, iar petentul apelant a beneficiat de un cadru procedural adecvat pentru a-și proba susținerile, constatând că fapta pentru care a fost sancționat există și constituie contravenție, tribunalul constată că în mod corect prima instanță a respins plângerea acestuia ca neîntemeiată și, în acord cu prevederile art. 67 Cod de procedură civilă, va respinge și cererea de intervenție accesorie.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod de procedură civilă, Tribunalul va respinge ca nefondat apelul formulat de petent, cu consecința menținerii sentinței apelate, ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul formulat de petentul apelant J___ I__ – D____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul procedural în Timișoara, Piața Bisericii, nr. 4A, __________________, împotriva Sentinței civile nr. 7754/06.06.2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN T____, cu sediul în Timișoara, _____________________. 46, jud. T____.

Respinge cererea de intervenție formulată de M_______ N________ PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI DIN ROMANIA TIMISOARA ORAS – MARTIR, cu sediul în Timișoara, Piața Bisericii, nr. 4A, __________________.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 decembrie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

I______ TALOȘMIHAI – T____ C_______

GREFIER,

D_____ C______ B____

Tehnored. Red. Jud. IT/

/06.04.2015

5 ex/3 ____________________________________>