Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria HUNEDOARA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
2472/2012 din 08 noiembrie 2012
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


JUDECĂTORIA HUNEDOARA

CIVIL


SENTINȚA CIVILĂ NR. Nr. 2472/2012

Ședința publică de la 08.11.2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE : T________ G_______

GREFIER : D_____ M____


Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul F_____ V_____ și pe intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN HUNEDOARA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție-

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petentul asistat de av. H__ I___ mandatar cu delegație la dosar și martora petentului S______ C_____- M_______ A lipsit reprezentantul intimatului.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a înfățișat că prin serviciul registratură intimatul IPJ Hunedoara a depus la dosar întâmpinare în 2 exemplare la care a atașat copia declarației contravenientului, raportul agentului constatator, copia și originalul procesului verbal ________ nr. xxxxxxx/27.09.2012 precum și practică judiciară .

Instanța a procedat la identificarea și apoi la audierea martorei S______ C_____-M_______ – cu respectarea dispozițiilor legale prev. de art. 192-198 C.proc. civ. cele declarate fiind consemnate în scris , pe filă separată ce s-a atașat la dosarul cauzei.

Mandatarul petentului av. H__ I___ a înfățișat instanței că nu are alte cereri ori probe și a solicitat judecarea plângerii.

Nemaifiind alte cereri ori probe de administrat instanța a constatat plângerea în stare de judecată și a acordat cuvântul mandatarului în susținerea plângerii pe fond.

Având cuvântul mandatarul petentului a solicitat admiterea plângerii așa cum a fost formulată , anularea procesului verbal ca fiind netemeinic și nelegal pentru aceleași motive invocate și în plângere.

Instanța în baza art. 150 C.proc.civ. a declarat închise dezbaterile și a reținut cauza spre soluționare.

INSTANȚA


Asupra cauzei civile de față constată următoarele :


Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXXXXXXX , scutită de plata taxei judiciare de timbru , potrivit disp.art. 36 din OG nr. 2/2001 , petentul F_____ V_____ , a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN HUNEDOARA, să dispună anularea procesului verbal ________ nr. xxxxxxx/27.09.2012 întocmit de Poliția municip.Hunedoara.

În motivarea plângerii petentul a arătat că în seara zilei de 27.09.2012 în jurul orelor 20,00 și-a parcat autoturismul proprietate personală marca Ford Fiesta cu nr. XXXXXXXXX în parcarea amenajată pe _________________ prin parcarea vehiculului său a blocat autoturismul d-nei S______ C_____.

A relatat petentul că în jurul orelor 23,00 a fost căutat de d-na S______ care i-a cerut să meargă să-i deblocheze mașina , motiv pentru care a coborât din locuință în pijamale , și-a deschis mașina pornind motorul pentru a-i debloca sistemul de direcție după care și-a împins mașina cu mâinile 2 metri în spate.

A susținut petentul că în acest timp de la circa 30 de m. a pornit în trombă o mașină cu sistemele acustice în funcțiune din care a coborât un agent de poliție care i-a cerut actele și l-a bruscat trăgând de el să-l ducă la poliție și la spital pentru probe de sânge.

A înfățișat petentul că , cu toate intervențiile sale și ale d-nei S______ a fost dus la poliție .

A precizat petentul că a recunoscut că a consumat o sticlă de bere de ½ litri seara , și că în urma testării a rezultat o alcoolemie de 0,18 mg/l fiind sancționat cu amendă de 630 lei , fiindu-i ridicat și permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.

În susținerea plângerii petentul a depus dovada AY nr. xxxxxxx emisă la 23.09.2012 ora 23,20 xerocopia procesului verbal (f. 3-4) și a cerut audierea martorei S______ C_____ –M_______.

Prin întâmpinarea formulată (f.14), intimatul I____________ de Poliție al Județului Hunedoara a cerut respingerea plângerii petentului ca netemeinică și nelegală și menținerea actului de sancționare astfel cum a fost întocmit de agentul constatator.

A înfățișat intimatul că motivele învederate de petent sunt neîntemeiate , acesta făcându-se vinovat de contravenția reținută în sarcina sa și că din probele existente la dosarul cauzei rezultă că starea de fapt consemnată în procesul verbal corespunde realității, săvârșirea faptei rezultând din procesul verbal și din raportul agentului constatator.

A precizat intimatul că procesul verbal se bucură de o prezumție relativă și rezonabilă de legalitate , veridicitate și executare din oficiu .

A considerat intimatul că simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului ,nu este suficientă atâta vreme cât el nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a fi răsturnată prezumția născută.

A susținut intimatul că a fost respectată prezumția de nevinovăție a petentului fiind făcută dovada ,prin probe specifice , a temeiniciei procesului verbal .

A relatat intimatul că agentul constatator a acționat legal întocmind procesul verbal cu stricta aplicare a prevederilor legale în materie impuse de disp.art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001 , că fapta descrisă este reală iar sancțiunea aplicată a fost corect individualizată, sancțiunea fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite potrivit art. 21 alin.3 din OG nr. 2/2001.

A făcut referire intimatul și la jurisprudența CEDO.

Intimatul a atașat întâmpinării copia declarației petentului , originalul procesului verbal ________ nr. xxxxxxx/27.09.2012 întocmit de Poliția municip.Hunedoara. raportul agentului constatator (f. 15-18) și copia sentinței civile xxxxx/2011 a Judecătoriei Timișoara.(f. 19-20).

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele :

Prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/27.09.2012 întocmit de Poliția municip.Hunedoara. s-a reținut că la aceeași dată orele 23,12 petentul Faron V_____ a manevrat cu spatele autovehiculul marca Ford Fiesta cu nr. XXXXXXXXX pe _______________________.Hunedoara deoarece a parcat în dreptul autovehiculului Hunday cu nr. XXXXXXXXX blocând-o și fiind sub influența băuturilor alcoolice a fost testat cu aparatul Drager care a indicat valoarea de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.

S-a constatat că petentul a săvârșit contravențiile prev. de art. 142 lit. „h” din HG nr. 1391/2006 și de art. 102 alin. 3 lit. „a” din OUG 195/2002 rep.

În consecință , petentul a fost sancționat cu avertisment pentru prima faptă contravențională și cu 9 puncte amendă în valoare de 630 lei pentru cea de-a doua contravenție.

Ca sancțiuni complementare petentului i-au fost aplicate 2 puncte de penalizare fiindu-i suspendată și exercitarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile iar ca măsură tehnico administrativă i-a fost reținut permisul de conducere (f. 4 și 18).

Verificând procesul verbal de contravenție contestat sub aspectul condițiilor de formă instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 17 din OG nr. 2/2001 nefiind incidentă nici o cauză de nulitate.

Sub aspectul temeiniciei actului constatator ,se poate observa că în cuprinsul procesului verbal contestat , la rubrica destinată obiecțiunilor contravenientului acesta a consemnat sub semnătură că a manevrat cu spatele după ce a băut bere.

Și în declarația dată organelor de poliție în seara zilei de 27.09.2012 orele 23,00 petentul a relatat că întrucât a fost solicitat de o persoană căreia i-a blocat autoturismul , a coborât pentru a-i debloca mașina din parcare , conducându-și mașina cu spatele aproximativ 2 m. , moment în care a oprit un echipaj de poliție, care i-a cerut să prezinte documentele pentru control , ocazie cu care a recunoscut că a consumat 100 de grame țuică și o bere ,fiind testat cu aparatul alcotest care a indicat o concentrație alcoolică de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat (f. 15).

Din relatările martorei S______ C_____ M_______ (f.21) a rezultat că seara după orele 22,00 , întrucât mama sa a avut probleme de sănătate și a coborât din ______________ cu mașina personală la spital , a constatat că avea autoturismul blocat de autoturismul petentului ,motiv pentru care a urcat la locuința acestuia trezindu-l din somn și rugându-l să coboare în parcare și să-i deblocheze mașina.

Același martor a confirmat că petentul ,la insistențele sale , a coborât în parcare unde a mers cu spatele deblocându-i autoturismul , moment în care au apărut organele de poliție care l-au abordat pe petent.

Așadar, probatoriul administrat în cauză a confirmat săvârșirea faptelor contravenționale reținute în sarcina petentului prin procesul verbal contestat. Susținerea petentului potrivit căreia și-ar fi împins mașina cu forța brațelor este lipsită de suport real nefiind dovedită prin nici un mijloc de probă.

Potrivit art. 102 alin. 3 lit. „a” din OUG nr. 195/2002 rep. „constituie contravenție și se sancționează cu amendă prev. de clasa a IV a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile conducerea sub influența băuturilor alcoolice dacă fapta nu constituie potrivit legii infracțiune.”

Având în vedere că petentul este o persoană în vârstă de 62 de ani , pensionar ce deține permis de conducere din anul 1970, văzând că nu au fost dovedite antecedente contravenționale în domeniul rutier , ținând cont și de împrejurările concrete în care acesta a comis contravenția mai sus arătată , distanța extrem de scurtă pe care a rulat cu spatele precum și faptul că nu a periclitat sub nici o formă siguranța rutieră , instanța apreciază că fapta în conținutul ei concret prezintă un pericol social minim iar sancțiunea amenzii în sumă de 630 lei este mult prea aspră.

D__ fiind și rolul preventiv educativ al sancțiunilor contravenționale , instanța consideră că și pentru fapta prev. de art. 102 alin. 3 lit. „a” din OUG 195/2002 rep., sancțiunea avertismentului este îndestulătoare, de natură să corecteze conduita ulterioară a petentului și să asigure atât prevenția generală cât și cea specială.

Raportat la considerentele expuse mai sus , instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petent și pe cale de consecință va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 630 lei aplicată pentru contravenția prev. de art. 102 alin. 3 lit. „a” din OUG nr. 195/2002 rep . cu sancțiunea avertisment urmând să mențină în restul dispozițiilor sale procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/27.09.2012 întocmit de Poliția municip.Hunedoara.

Totodată se va atrage atenția petentului ca pe viitor să respecte dispozițiile legale încălcate.

Văzând și disp.art. 274 C.proc.civilă.



PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul F_____ V_____ domiciliat în Hunedoara _________________ _________ , ________________________ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean Hunedoara cu sediul în D___ ______________________. 130 județul Hunedoara și în consecință :

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în sumă de 630 lei aplicată pentru contravenția prev. de art. 102 alin. 3 lit. „a” din OUG nr. 195/2002 rep . cu sancțiunea avertisment și menține în restul dispozițiilor sale procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/27.09.2012 întocmit de Poliția municip.Hunedoara.

Atrage atenția petentului ca pe viitor să respecte dispozițiile legale încălcate.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi 08.11.2012.


PREȘEDINTEGREFIER

T________ GabrielaDrăgoi M____



Red TG/tehnored.DM

19.11.2015/ 5 ex.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025