Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul DOLJ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
43/2016 din 15 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX


R O M Â N I A


TRIBUNALUL D___

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


DECIZIE Nr. 43/2016

Ședința publică de la 15 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE G_______ P____

Judecător C_______ M_____ G_______

Grefier M____ M____-S_____



Pe rol, soluționarea apelului declarat de către apelanta POLIȚIA LOCALĂ A MUNICIPIULUI C______, împotriva sentinței civile nr. xxxxx/09.09.2015 pronunțată de Judecătoria C______, în contradictoriu cu intimatul S_____ M____.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În baza art. 482 N. C.pr.civ., coroborat cu art. 131 alin. 1 N. C.pr.civ., verificându-și din oficiu competența, instanța constată că este competentă să soluționeze apelul, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. 2/2001.

Tribunalul declară terminată cercetarea procesului și reține apelul spre soluționare.




INSTANȚA




Deliberând, constată:

Prin sentința civilă nr. xxxxx/09.09.2015, Judecătoria C______ a admis plângerea formulată de petentul S_____ M____ - în contradictoriu cu intimata POLIȚIA LOCALĂ A MUNICIPIULUI C______ -, și a dispus anularea procesului-verbal de contravenție ________. 6340/23.03.2015 și exonerarea petentului de plata amenzii aplicate.

În motivarea sentinței, instanța de fond a învederat că, prin actul de contravenție anterior menționat, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 100 lei - pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991.

S-a reținut în sarcina sa că a executat lucrări de modificări interioare - constând în desființarea peretelui despărțitor dintre bucătărie și hol, creare acces din bucătărie în balcon, desființarea parapetului și obturarea golului de acces (ușa din sufragerie în balcon) -, fără a deține autorizație de construire.

Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal, s-a reținut că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută invocate de petent sau care ar putea fi invocate din oficiu.

Potrivit art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991 "constituie contravenții executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), c), e) și g), de către investitor și executant".

Cat privește susținerile petentului in sensul ca, la momentul constatării si aplicării sancțiunii, era prescris dreptul de constata săvârșirea faptei contravenționale si de a aplica sancțiunea, acestea sunt întemeiate fata de prevederile art. 31 din Legea nr. 50/1991 – care prevede "dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei".

Este adevărat ca fapta de construire este prin natura sa o fapta in forma continua - nefiind de admis ca ar putea fi executate lucrările dintr-o data, presupunând o perioada mai scurta sau mai lunga de timp in care lucrările specifice sunt finalizate, si in acest interval data săvârșirii contravenției este considerata data constatării.

Momentul finalizării nu poate fi insa legat de cel al recepției lucrărilor de către reprezentanții administrației locale, deoarece o astfel de interpretare ar lipsi practic de efecte dispozițiile art. 31 din Legea nr. 50/1991 - întrucât recepția lucrărilor nu poate avea loc in lipsa autorizației de construire, ceea ce ar însemna ca săvârșirea faptei contravenționale ar putea fi constata oricând pana la ___________________________ obținerea autorizației in mod corespunzător.

Din declarațiile martorului audiat in cauza rezulta ca lucrările de demolare și modificare erau executate încă din 2011, astfel încât termenul legal de 3 ani in care poate fi făcuta constatarea si aplicata sancțiunea contravenționala a fost depășit si, ca urmare, constatarea si sancționarea faptei contravenționale apare ca prescrisa.

Împotriva acestei Sentințe a declarat apel intimata Poliția Locală a Municipiului C______, solicitând modificarea hotărârii pronunțată de prima instanță - în sensul respingerii plângerii și menținerii actului de contravenție ca fiind legal și temeinic întocmit.

În cuprinsul cererii de apel s-a făcut referire la prevederile art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991 și ale art. 3 din aceeași lege și s-a învederat că lucrările executate de intimatul-petent sunt încadrate in dispozițiile alin. 1 lit. a ale celui din urmă articol - ca lucrări ce necesita existenta autorizației de construire.

Apelanta a făcut referire și la disp. art. 28 din actul normativ anterior menționat și a precizat că intimatul-petent avea obligația legala de a solicita si obține autorizația de construire înainte de începerea executării lucrărilor, astfel cum statuează prevederile art. 1 si 2 din Legea nr. 50/1991.

În opinia apelantei, în mod greșit Judecătoria C______ a reținut ca dreptul de a constata contravenția si de a aplica amenda a fost prescris – dat fiind că, în conformitate cu disp. art. 37 din Legea nr. 50/1991, este evident ca nu se considera finalizate (deci nu incepe sa curgă termenul de prescripție) construcțiile realizate fara autorizație de construire, astfel incat pentru acestea se aplica in continuare sancțiunile prevăzute de lege.

Legiuitorul stabilește ca data la care o construcție este terminata nu este cea cand faptic dobândește utilitatea pentru care a fost edificata, ci doar atunci cand a fost realizata cu respectarea condițiilor de legalitate ori constatate prin recepția finala, conform prevederilor art. 37, alin 2 si alin. 5 din Legea anterior menționată. Aceasta intenție a legiuitorului rezulta si din prevederile art. 28 si art. 32 din aceeași lege, care vorbesc despre oprirea lucrărilor - cu alte cuvinte se apreciază ca lucrările sunt in curs pana la obținerea autorizației de construire, iar data constatării contravenției este, de fapt, ce a "săvârșirii faptei" in sensul art. 31, ce reglementează prescripția răspunderii contravenționale.

Din coroborarea acestor texte, rezulta ca intenția legiuitorului a fost aceea de a reglementa o contravenție continua, data constatării marcând începutul termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.

Cum in speța de fata nu exista dovezi privind obținerea autorizației si bineînțeles recepția lucrărilor - moment in raport de care începe sa se calculeze termenul de prescriere a aplicării sancțiunii -, dreptul de a aplica sancțiunea nu a fost prescris.

Mai mult, atat Judecătoria C______, prin Sentința civila nr. xxxxx/16.09.2015 (Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - speta identica), cat si Tribunalul D___, in spete similare, s-au pronunțat in sensul că realizarea unei construcții fara autorizație de construire este o contravenție continua, data constatării marcând inceputul termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.

De altfel, procesul verbal contestat se bucura de prezumția de legalitate pana la dovada contrara, or petentul nu a adus astfel de dovezi.

De asemenea, sancțiunea aplicata este proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite - ținându-se seama de împrejurările în care a fost comisă -, iar agentul constatator a aplicat minimul amenzii prevăzută de lege.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 si următoarele din Noul Cod de procedura civila.

În dovedirea cererii de apel au fost depuse o ________ Sentințe și Decizii – pronunțate de Judecătoria C______, respectiv Tribunalul D___.

Analizând apelul formulat, instanța îl apreciază ca fiind întemeiat, pentru următoarele considerente:

Apelantul-petent a fost sancționat pentru că a executat – în mun. C______, __________________________, _____________, _________________ -, lucrări de modificări interioare - constând în desființarea peretelui despărțitor dintre bucătărie și hol, creare acces din bucătărie în balcon, desființarea parapetului și obturarea golului de acces (ușa din sufragerie în balcon) -, fără a deține autorizație de construire, conform notei de constatare.

Contrar celor reținute de instanța de fond, Tribunalul apreciază că nu se poate considera că a intervenit prescripția dreptului de a constata contravenția prevăzută de textul de lege anterior menționat și de a aplica sancțiunea.

Astfel, prima instanță a dat eficiență doar depoziției martorei G____ I_____ M_______ – care a precizat că, atunci când a mers în vizită la intimatul-petent, în luna aprilie a anului 2011, a observat că acesta realizase modificările interioare descrise în actul de contravenție -, fără a lua în considerare fotografiile întocmite în data de 19.03.2015 (momentul constatării faptei) care sunt de natură a contrazice această declarație.

Astfel, în cuprinsul planșelor foto aflate la filele 19-26 din dosarul Judecătoriei C______, se observă în mod clar că interiorul imobilului proprietatea intimatului-petent era încă în lucru (nefiind finisați noii pereți edificați și nici finalizată instalația electrică aferentă) la momentul realizării fotografiilor – 19.03.2015.

Prin urmare, depoziția martorei anterior menționate – care, în mod inevitabil, conține o doză de subiectivism, date fiind bunele relații existente între cele 2 familii vecine) -, este infirmată de planșelor foto depuse de apelantă.

Or, în aceste circumstanțe, nu se poate susține că ar exista probe certe care să confirme apărarea intimatului-petent – în sensul că modificările interioare realizate la apartamentul proprietate personală fuseseră realizate în anul 2011.

Este adevărat că art. 31 din Legea 50/1991 – forma în vigoare la momentul întocmirii actului de contravenție (23.03.2015) - stabilește că „Dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei” și că, prin Decizia nr. 7/2000 – prin care a fost soluționat un recurs în interesul legii -, I.C.C.J a stabilit că "1. Dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 23 (art. 26 în actuala reglementare) din această lege se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei. 2. În cazul construcțiilor în curs de executare data săvârșirii faptei este data constatării contravenției, iar în cazul construcțiilor finalizate fapta se consideră săvârșită la data terminării construcției."

Însă, în speță, nu se poate considera că reclamantul ar fi finalizat lucrările în anul 2011 – date fiind considerațiile prezentate anterior – or, fiind vorba de un imobil în curs de executare, data săvârșirii faptei este data constatării de către agentul constatator – 19.03.2015, așa cum corect s-a reținut în procesul-verbal -, astfel încât, în raport de momentul respectiv, nu se poate susține că ar fi intervenit prescripția dreptul de a constata contravenția și de a aplica sancțiunea.

Așadar, instanța de fond a procedat în mod eronat atunci când a considerat că se impune să anuleze procesul verbal contestat întrucât "era prescris dreptul intimatei de a constata si sancționa fapta contravențională", în realitate impunându-se a se trece la analizarea legalității și temeiniciei actului, în raport de motivele invocate prin plângerea contravențională.

Ca atare, întrucât procesul a fost soluționat în mod greșit fără a intra în cercetarea fondului, Tribunalul va da eficiență prevederilor art. 480 alin. 3 N. C.pr.civ. – care statuează că "În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ..., instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul" - și va anula Sentința civilă nr. nr. xxxxx/09.09.2015, pronunțată de prima instanță, urmând a rejudeca, pe fond, plângerea contravențională.

Referitor la temeinicia procesului-verbal, este de remarcat că intimatul-petent nu a contestat efectuarea unor modificări în interiorul apartamentului proprietate personală fără a deține autorizație de construire – pretinzând doar că respectivele lucrări ar fi fost realizate cu aproximativ 10 ani anterior controlului efectuat de lucrării apelantei.

Or, cum respectivele afirmații nu pot fi primite – dată fiind situația de fapt descrisă anterior -, este indubitabil că intimatul-petent a nesocotit disp. art. 26 alin. 1 lit. b) din Legea 50/1991, astfel încât în mod justificat s-a decis aplicarea unei sancțiuni contravenționale, neexistând temei pentru desființarea actului de contravenție.

Pentru considerentele expuse anterior, dând eficiență prevederilor art. 480 alin. 3 N.C.pr.civ. și rejudecând pe fond plângerea contravențională intentată împotriva procesului-verbal nr. 6340/23.03.2015, Tribunalul o va respinge ca fiind neîntemeiată.





PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE




Admite apelul declarat de către apelanta POLIȚIA LOCALĂ A MUNICIPIULUI C______, împotriva sentinței civile nr. xxxxx/09.09.2015 pronunțată de Judecătoria C______, în contradictoriu cu intimatul S_____ M____.

Anulează Sentința anterior menționată și, rejudecând pe fond:

Respinge plângerea contravențională formulată împotriva procesului-verbal nr. 6340/23.03.2015, ca fiind neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 15 Ianuarie 2016.

Președinte,

G_______ P____

Judecător,

C_______ M_____ G_______

Grefier,

M____ M____-S_____







Red. C.G./03.02.2016/Jud. fond. M-D. M_________

Tehnored. M.M./4 ex./

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025