Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B____
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1411/2015
Ședința publică de la 20 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V_____ B____
Judecător F________ M________
Grefier L______ S___________
Pe rol judecarea apelului declarat de intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN B____ cu sediul în B____ , _______________________-10, județul B____ împotriva sentinței nr.6116 din 20.05.2015 pronunțată de Judecătoria B____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu petenta L______ D______ T____ domiciliată în B____ , Cartier D________ 2, ______________, ___________________ .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura este legal îndeplinită, dosar la prim termen în apel după etapa regularizării cererii conform art.200 și 201 Cod procedură civilă .
Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare .
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului contravențional de față,
În baza actelor și lucrărilor dosarului,constată și reține următoarele :
I.Circumstanțele cauzei
1.Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea introdusă la Judecătoria B____ la data de 2 decembrie 2014 și înregistrată sub nr.XXXXXXXXXXXXXX,petenta L______ D______ T____,cu domiciliul în municipiul B____,cartier D________ 2,______________ 2, __________________,a solicitat,în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN B____,cu sediul în municipiul B____,________________________-10,județul B____,anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx,încheiat de Biroul Rutier din cadrul Poliției municipiului B____ la data de 26 noiembrie 2014 și a sancțiunilor aplicate.
2.Motivele de fapt și de drept avute în vedere la formularea plângerii de către petentă
În motivarea cererii sale,petenta a arătat că,în fapt,în data de 26 noiembrie 2014,ora 16:53 a fost oprită total neregulamentar de către agentul de poliție M_______ C______,pentru neacordare de prioritate la trecerea de pietoni de la sensul giratoriu de pe ___________________ solicitat acestuia să-i prezinte înregistrarea faptei,a fost refuzată,împrejurare în raport de care a refuzat să semneze procesul-verbal de contravenție încheiat. Petenta a precizat că nu a luat cunoștință de conținutul acestui proces-verbal,nu l-a semnat și nu i-a fost înmânat un exemplar al acestuia.
3.Apărările formulate de intimat
Intimatul I____________ de Poliție Județean B____ a formulat în scris întâmpinare,în cuprinsul căreia a solicitat respingerea plângerii formulate de petentă,invocând următoarele motive :
La data de 26 noiembrie 2014,orele 16:51,petenta a condus autoturismul marca Volkswagen,cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX,pe __________________________ B____,iar la trecerea de pietoni ce precede intersecția cu sens giratoriu din zona Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei,nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat în traversarea regulamentară a străzii,pe sensul de deplasare al vehiculului,la trecerea pentru pietoni semnalizată prin indicatoare rutiere și marcaj pietonal. Agentul constatator M_______ C______ E______,care efectua activități pe linie de poliție rutieră pe raza municipiului B____,a procedat la oprirea regulamentară a autovehiculului în cauză,solicitând conducătorului auto documentele autovehiculului și cele personale. I s-a comunicat acestuia motivul opririi și măsura ce urmează a fi luată împotriva sa.
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din 26 noiembrie 2014,întocmit pe numele petentei,a fost aplicată acesteia sancțiunea contravențională principală amenzii și sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce Abaterea a fost constatată în mod direct de lucrătorul de poliție,dar a fost surprinsă și cu aparatura de supraveghere a traficului rutier montată pe autospeciala poliției cu numărul MAI xxxxx.
Fapta contravențională reținută în sarcina petentului vizează încălcarea de către acesta a dispozițiilor art.135 lit.h) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002,care prevede pentru conducătorul unui autovehicul obligația de a acorda prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public,prin loc special amenajat,marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui,atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
4.Hotărârea instanței de fond
Prin Sentința civilă nr.6116 din 20 mai 2015 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX Judecătoria B____ a admis plângerea formulată de petenta L______ D______ T____,în contradictoriu cu intimatul I____________ de poliție Județean B____ și a anulat procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx încheiat de Biroul Poliției Rutiere din cadrul Poliției municipiului B____ la data de din 26 noiembrie 2014.
Pentru a pronunța această sentință,cu privire la legalitatea procesului-verbal de contravenție,instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege și că din cuprinsul acestui proces-verbal rezultă suficiente împrejurări de fapt pentru a se putea aprecia asupra gravității faptei,fiind astfel respectate dispozițiile art.16 din OG nr.2/ 2001. De altfel,acest proces-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale,cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal,instanța a reținut că, vizualizând suportul video pe care a fost redat momentul săvârșirii contravenției nu rezultă cu certitudine că petenta nu ar fi acordat de trecere unui pieton,iar agentul constatator nu a administrat nicio probă pentru a dovedi vinovăția petentei,nici în ceea ce privește neacordarea priorității la trecere de pietoni,dar nici în ceea ce privește contravenția prevăzută de art.147 pct.1 din OUG nr.195/ 2002 privind circulația pe drumurile publice. Din analiza materialului probator depus de intimat,respectiv înregistrarea video a abaterii,instanța a reținut că nu a fost fixată imaginea autovehiculului,din care să reiasă cu claritate numărul de înmatriculare al autovehiculului în cauză.
5.Apelul declarat de intimat
Împotriva acestei sentințe,în termenul legal,în temeiul dispozițiilor art.34 alin.(2) din OG nr.2/2001,intimatul I____________ de Poliție Județean B____ a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și pentru netemeinicie și invocând următoarele motive :
Din vizualizarea înregistrării abaterii se poate observa cu certitudine faptul că petenta L______ D______ T____ nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal semnalizat corespunzător prin indicator și marcaj pietonal aplicat în mod vizibil pe carosabil,aflat pe sensul său de mers. De altfel,în conținutul plângerii petenta nu neagă faptul că a condus autovehiculul menționat în conținutul procesului-verbal de contravenție la data și ora reținute de agentul constatator,ci doar precizează că a fost oprită în mod neregulamentar.
Potrivit dispozițiilor art.135 lit.h) din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice,conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public,prin loc special amenajat,marcat și semnalizat corespunzător, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.
În ceea ce privește cea de-a doua contravenție,prevăzută de art.147 pct.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002,intimatul a arătat că aceasta a fost constatată personal de agentul constatator.
II.Considerentele instanței de apel
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței supuse apelului,sub aspectul criticilor formulate,pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,tribunalul constată și reține că apelul declarat de intimatul I____________ de Poliție Județean B____ este nefondat,pentru următoarele considerente :
1.Asupra situației de fapt și a dispozițiilor legale încălcate
Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx,încheiat de Biroul Poliției Rutiere din cadrul Poliției municipiului B____ la data de 26 noiembrie 2014,petenta L______ D______ T____ a fost sancționată,cu amendă în cuantum de 360 lei,pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.100 alin.(3) lit.b) din OUG nr.195/2002,cu aplicarea art.135 lit.h) din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice și cu avertisment,pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.101 alin.(1) pct.18 din OUG nr.195/2002,cu aplicarea art.147 alin.(1) din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002.
S-a reținut în cuprinsul acestui proces-verbal că,la data și ora menționată în cuprinsul acestuia,petenta L______ D______ T____ a condus autoturismul marca Volkswagen Passat,cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe __________________________ B____,iar la intersecția cu sensul giratoriu de la Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni semnalizată prin indicatoare și marcaj pietonal,pe sensul său de mers și nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare al autoturismului.
Potrivit dispozițiilor art.135 lit.h) din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice,
„Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații :
...h)pietonului care traversează drumul public,prin loc special amenajat,marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui,atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului”,
iar potrivit art.100 alin.(3) lit.b) din OUG nr.195/2002,
„(3)Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte :
...b)neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate,aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului”.
2.Asupra temeiniciei sentinței apelate
În raport de probele existente în dosar,tribunalul constată că în mod corect prima instanță a reținut netemeinicia procesului-verbal de contravenție contestat,în condițiile în care prin probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada săvârșirii faptei reținute în sarcina conducătorului auto sancționat, constând în încălcarea prevederilor art.100 alin.(3) lit.b) din OUG nr.195/2002.
Înregistrarea de pe suportul CD,depus de intimat la dosar,este total neconcludentă în dovedirea faptei,nefiind vizibil numărul de înmatriculare al autoturismului despre care se pretinde că a fost condus de petentă. Această împrejurare,unită cu susținerile din plângerea formulată,conduc la concluzia că petenta nu se face vinovată de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.
Tribunalul constată că din mențiunile procesului-verbal nu rezultă că agentul constatator a perceput și direct,prin propriile simțuri,săvârșirea acestei fapte și nu doar prin intermediul înregistrării video,astfel că în favoarea petentei acționează și prezumția de nevinovăție instituită în materie contravențională de art.6 din Convenția europeană a drepturilor omului și de jurisprudența CEDO.
III.Hotărârea instanței de apel
Reținând că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală,probele administrate fiind corect analizate și judicios interpretate,în temeiul art.480 alin.(2) din Codul de procedură civilă tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat de intimatul I____________ de Poliție Județean B____, împotriva Sentinței civile nr.6116 din 20 mai 2015 pronunțată de Judecătoria B____ în dosarul nr.XXXXXXXXX /2014,în contradictoriu cu petenta L______ D______ T____.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul declarat de I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN B____,cu sediul în municipiul B____,_______________________-10,județul B____,în contradictoriu cu petenta L______ D______ T____,cu domiciliul în municipiul B____,cartier D________ 2,______________ 2,__________________,împotriva Sentinței civile nr.6116 din 20 mai 2015 pronunțată de Judecătoria B____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 20 octombrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
V_____ B____ F________ M________
GREFIER,
L______ S___________
Red. : V. B____
Tehnored.: V. B____
4 ex. dosar fond :XXXXXXXXXXXXXX
26 octombrie 2015. Judecătoria B____
j.f. : M. U__