Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GORJ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
936/2013 din 04 iunie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXX

Cod operator 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G___

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

Decizia nr. 936

Ședința publică din 04 iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M______ S______

Judecător S_____ I____ T_______

Judecător L_______ M_____

Grefier M____ R______

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta intimată Inspectoratul de Poliție al Județului G___ împotriva sentinței civile nr. 1780/2013 din 27 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J__ în dosarul nr.XXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul petent Puichița I____.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, intimatul petent fiind reprezentat de avocat R___ R_____.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, tribunalul, din oficiu, verificându-și competența, în temeiul art.1591 alin.4 astfel cum a fost modificat prin Legea nr.202/2010 stabilește că este competent material, general și teritorial să judece pricina.

Totodată, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul apreciază recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Avocat R___ R_____ având cuvântul pentru intimatul – petent, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței de fond, ca temeinică și legală, cu motivarea că instanța de fond în mod corect a reținut starea de fapt.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 1780/2013 din 27 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Târgu-J__ în dosarul nr.XXXXXXXXXXX a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul Puichița I____ în contradictoriu cu intimatul I__ G___ și a fost anulat procesul-verbal ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 24.11.2012 .

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin procesul verbal contestat ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 24.11.2012, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 280 lei și avertisment pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 36 alin. 1, alin.2 și art. 99din OUG 195/2002 întrucât la data de 24.11.2012 petentul a condus autoturismul Dacia L____ cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe ____________________ purta centura de siguranță, vorbea la telefonul mobil fără a folosi sistemul „mâini libere” și nu a semnalizat schimbarea direcției efectuând virajul la dreapta pe ______________________.

În conformitate cu disp. art. 34 din OG 2/2001, instanța verificând legalitatea și temeinicia procesului verbal a reținut în ceea ce privește legalitatea procesului verbal, că acesta îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 17 din OG 2/2001 sub sancțiunea nulității, nulitate ce poate fi constatată și din oficiu.

Pentru stabilirea situației de fapt, instanța a reținut poziția procesuală a petentului, în sensul nerecunoașterii faptelor imputate, insistând asupra faptului că a respectat regulile de circulație , având cunoștință de existența unei mașini de poliție în spatele său.

În privința probațiunii, este de remarcat că petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției "acuzatului" dincolo de orice îndoială rezonabilă, acesta fiind standardul Curții EDO în materie penală.

În ceea ce privește prezumția de temeinicie recunoscută proceselor-verbale întocmite de agenții statului, Curtea EDO a arătat că, în principiu, astfel de prezumții pot să aibă o valoare probatorie în procedura internă, însă acestea nu trebuie să aibă o valoare absolută. Astfel, deși, prezumția de temeinicie a procesului-verbal de constatare a contravenției este recunoscută în principiu de către instanță, aceasta nu poate înfrânge prezumția de nevinovăție, astfel cum este instituită de art. 6 paragraf 2 CEDO. Pentru a forma convingerea instanței, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că petentul ar fi săvârșit fapta reținută în sarcina sa prin procesul-verbal de constatare a contravenției, prezumția de temeinicie a acestuia ar trebui susținută și cu alte elemente probatorii, în vederea coroborării acestora. Or, în cauză, intimata nu a probat acuzația adusă petentului.

Pe de altă parte, deși nu avea obligația de a-și proba nevinovăția, petentul a propus probe, care au fost administrate de către instanță, declarațiile martorilor fiind în sensul că petentul purta centura de siguranță , nu vorbea la telefonul mobil și a semnalizat schimbarea direcției de mers.

Ca atare, aceste declarații sunt de natură a susține prezumția de nevinovăție a petentului și de a înfrânge prezumția de temeinicie a procesului-verbal de constatare a contravenției.

Împotriva sentinței a declarat recurs intimata I__ G___, apreciind-o ca fiind netemeinică săvârșirea contravențiilor de către petent fiind constatată în mod nemijlocit de agentul constatator aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe linie de circulație rutieră.

În aceste condiții a apreciat că declarațiile martorilor audiați la solicitarea petentului nu reflectă realitatea, mai cu seamă că deși aceștia sunt domiciliați în localitatea Bălești și L_______ pretind că se întorceau (în municipiul Tg-J__) din orașul Rovinari.

În consecință, apreciază că prezumția de temeinicie a procesului verbal nu a fost răsturnată prin probatoriul administrat.

Având în vedere motivele invocate a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii plângerii contravenționale.

În drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 și 3041 din C.pr.civ. și art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.

Analizând recursul declarat, prin prisma celor invocate și a disp.art.304 indice 1 Cod procedură civilă, Tribunalul constată și reține că acesta este nefondat, pentru următoarele motive:

Prin sentința de fond, a fost admisă plângerea formulată de petent împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx din 24 noiembrie 2012, acesta fiind anulat.

Se reține că, prin respectivul proces-verbal, petentul a fost sancționat cu amendă, în cuantum de 280 lei, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenții prev. de art. 36 alin.1 și alin.2 și art. 99 din OUG nr.195/2002, constând în aceea că, în data de 24 noiembrie 2012, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, pe ________________________ purta centura de siguranță, că acesta vorbea la telefonul mobil, fără a folosi sistemul „mâini libere”, precum și că nu a semnalizat schimbarea direcției, efectuând virajul la dreapta pe ________________________.

Recursul de față apare ca nefondat, prin prisma faptului că, din probele administrate, rezultă că netemeinicia procesului verbal de contravenție, martorii audiați declarând o stare de fapt contrară celei reținute de agentul de poliție.

În consecință, nu poate fi reținută afirmația recurentei, din cererea de recurs, în sensul că procesul verbal de contravenție este legal și temeinic doar pentru faptul că starea de fapt a fost percepută în mod nemijlocit de către agentul de poliție, din moment ce, în materie contravențională, acuzația adusă unei persoane trebuie dovedită, prin probatorii, tocmai de către organul constatator, cel încriminat neavând obligația corelativă de dovedire a nevinovăției sale.

De asemenea apare ca neîntemeiat ce invocă recurenta, în sensul că depozițiile celor doi martori nu ar trebui luate în considerare, la analizarea probatoriului, dat fiind că aceștia ar avea domiciliile în alte localități, deoarece nu are relevanță unde și de unde se deplasau aceștia, ci doar împrejurarea că ei au declarat ce au perceput în trafic, în ce privește verificarea efectuată asupra comportamentului de conducător auto al petentului intimat.

Mai mult, cum împotriva martorilor nu a fost pronunțată vreo sentință de condamnare pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă și nici măcar nu s-a făcut dovada cercetării lor pentru astfel de fapte, rezultă netemeinicia recursului de față, sub toate aspectele invocate de recurentă.

Pentru aceste considerente, în baza disp.art.312 Cod procedură civilă, acesta va fi respins, iar sentința de fond va fi menținută, ca legală și temeinică, nefiind identificate motive de casare sau de modificare a acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta intimată Inspectoratul de Poliție al Județului G___ împotriva sentinței civile nr. 1780 din 27 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Târgu-J__ în dosarul nr.XXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul petent Puichița I____.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 04 iunie 2013, la Tribunalul G___.

Președinte,

M______ S______

Judecător,

S_____ I____ T_______

Judecător,

L_______ M_____

Grefier,

M____ R______

Red. S__/thred.L.R.

Jud. fond P_______ M.

2 ex./26 iunie 2013

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025