Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX - Apel -

- Plângere contravențională -

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_______

Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Ședința publică din data de 29 mai 2015

Instanța compusă din:

Președinte - R_____ M______

Judecător - U________ M______

Grefier G_____ M______

DECIZIA NR. 487

Pe rol judecarea apelului formulat de către apelantul - intimat U____ G_______, din satul R_______, _______________________________, în contradictoriu cu intimatul - intimat I____________ de Poliție Județean B_______, cu sediul în municipiul B_______, Bulevardul M____ E_______, nr. 57, județul B_______, împotriva sentinței civile nr. 13.810 din data de 13.10.2014, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei B_______, județul B_______, având ca obiec - plângere contravențională.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 153 și următoarele din Noul Cod procedură civilă.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic G____ G______, pentru intimatul - intimat, lipsind apelantul - petent.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, fiind primul termen de judecată și având în vedere dispozițiile art. 131 Noul Cod procedură civilă, instanța, procedează la verificarea de competență, constatând că este competentă general, teritorial și material să judece pricina de față.

Întrebat fiind, reprezentantul intimatului - intimat învederează că nu sunt de formulat alte cereri ori de adus noi acte și înscrisuri la dosar, respectiv de invocat eventuale excepții, situație în care instanța, constatând pricina în stare de judecată, declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul cu privire la dezbaterile asupra fondului apelului, de față.

Astfel, consilier juridic G____ G______, având cuvântul pentru intimatul - intimat I____________ de Poliție Județean B_______, formulează concluzii de respingere a cererii de apel și de menținere a sentinței civile atacate, ca fiind legală și temeinică.

T R I B U N A L U L,

Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. xxxxx din data de 13.10.2014 Judecătoria B_______ a respins plângerea formulată de petentul U____ G_______ împotriva procesului - verbal de contravenție _______.P., nr. xxxxxxx, din 17.06.2013, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean B_______, județul B_______.

În adoptarea unei astfel de soluții, prima instanță a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul - verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Cu privire la motivul invocat de petent referitor la nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. 7 O.G. nr. 2/2001, respectiv imposibilitatea de a formula obiecțiuni, prima instanță a reținut că este necesar ca petentul să dovedească nu numai că agentul constatator și-a încălcat obligația de a-i aduce la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, ci și că această încălcare i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea procesului-verbal de contravenție.

În cauză instanța de fond a constatat că la rubrica alte mențiuni apare indicată obiecțiunea petentului, respectiv afirmația că a avut vizibilitate, iar nemulțumirea petentului se referă doar la împrejurarea că această obiecțiune a formulat-o el în discuția purtată cu agentul constatator, nu a scris-o personal în actul de sancționare, însă acesta nu neagă veridicitatea obiecțiunii.

D____ urmare, prima instanță a apreciat că procesul-verbal este legal întocmit, motivul de nulitate relativă invocat de petent nefiind întemeiat.

Analizând temeinicia aceluiași procesului-verbal, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 120 alin.1 lit. h) H.G. 1361/2006 Se interzice depășirea vehiculelor în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă";

De asemenea, s-a reținut că, potrivit art. 100 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a faptei constând în nerespectarea regulilor privind depășirea.

În ceea ce privește vinovăția petentului, instanța de fond a reținut că, în speță, este vorba despre o contravenție constatată pe loc, prin observare directă de către agentul constatator, iar constatările personale ale agentului constatator cu privire la care nu se ridică dubii serioase de lipsă de obiectivitate sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Este adevărat că și în materie contravențională, petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție însă, pe cale jurisprudențială (cauza SALABIAKU vs. Franța), Curtea Europeana a stabilit că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, admițând posibilitatea existenței unor prezumții de drept sau de fapt în cadrul sistemelor de drept național. Prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul - verbal trebuie să respecte însă un raport de proporționalitate între scopul urmărit de lege (consolidarea exercitării autorității de stat prin prisma agenților constatatori) și mijloacele utilizate.

Prima instanță a mai reținut că, petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în procesul - verbal de contravenție, astfel că prezumția conform căreia situația reținută în procesul - verbal corespunde realității nu a fost răsturnată.

Instanța de fond a mai reținut că simpla negare a împrejurării că petentul este vinovat de faptele imputate nu este suficientă pentru a-l exonera de răspundere, acesta nepropunând probe care să dea veridicitate acestei afirmații.

Or, instanța și-a exercitat rolul activ și dispus audierea din oficiu a martorului S____ G_______, unul dintre șoferii autovehiculelor depășite, iar acesta a declarat că a fost depășit în pantă de către petent, însă nu a putut preciza dacă manevra a fost executată în raza de acțiune a indicatorului Depășire interzisă.

Instanța de fond a reținut că susținerea petentului potrivit căreia autocamionul era oprit pe carosabil cu luminile de avarii pornite nu este confirmată de către martor. Totodată, s-a constatat că în versiunea petentului nu apare și cel de-al doilea autoturism depășit, menționat în procesul-verbal, cu privire la care martorul audiat își amintește să fi fost oprit de către agentul constatator.

Prin urmare, este de apreciat că în cauză nu s-au produs dovezi apte să combată realitatea informațiilor cuprinse în procesul - verbal de contravenție și, pe cale de consecință, instanța este ținută să constate că, într-adevăr, petentul a săvârșit contravenția prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 și că aceasta îi este imputabilă.

Instanța de fond apreciază că individualizarea sancțiunii s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora sancțiunea contravențională aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, astfel încât nu se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment.

Totodată, prima instanță a reținut că circumstanțele personale invocate de petent nu au fost probate, simplele susțineri ale petentului neputând fi valorificate, fiind reținut și aspectul că, de-a lungul timpului petentul a mai săvârșit și alte abateri rutiere.

Referitor la suspendarea exercitării dreptului petentului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, instanța de fond a reținut că această măsură ar putea fi înlăturată doar dacă ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale. Or, această sancțiune complementară rămâne cât timp fapta a rămas existentă în realitatea juridică, iar procesul - verbal este menținut. Numai în situația în care s-ar fi reținut inexistența faptei contravenționale și s-ar fi dispus anularea procesului - verbal de contravenție, măsura complementară ar fi devenit ilegală, ceea ce nu este cazul de față.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel, apelantul - petent U____ G_______, întemeiat pe dispozițiile art. 466 alin. 1 Cod procedură civilă prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea în totalitate a hotărârii primei instanțe în sensul admiterii plângerii așa cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul a arătat că prima instanță a ignorat incidența și aplicabilitatea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în sensul respectării prezumției de nevinovăție a persoanei sancționate contravențional, prezumție garantată de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale drepturilor omului și care, în plan procedural, se concretizează prin răsturnarea sarcinii probei. Astfel, sarcina de a proba existența faptei, identitatea persoanei care a săvârșit-o și vinovăția acesteia revenind autorității din care face parte agentul constatator.

Consideră apelantul că, în speța depusă judecății, există o obligație imperativ prevăzută de lege pentru agentul constatator de a realiza constatare în anumite condiții și în baza anumitor mijloace de probă care să ateste în mod indubitabil săvârșirea faptei de către petent. Astfel, intimatei îi incumbă obligația de a alătura apărării sale și probele care să ateste temeinicia procesului – verbal contestat, probe în lipsa cărora actul de constatare chiar legal întocmit va fi lipsit de temeinicie.

Mai arată apelantul că, intimata nu a depus la dosarul cauzei nici o probă din care să rezulte dincolo de orice îndoială rezonabilă se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa, deși a solicitat ca aceasta să depună la dosarul cauzei planșe fotografice realizate cu prilejul săvârșirii faptei. Astfel, mențiunile agentului constatator înscrise în actul sancționator nu pot singure servi drept temei pentru aplicarea sancțiunii contravenționale în absența altor mijloace de probă.

Mai mult, arată apelantul că, în cauză a fost audiat martorul S____ G_______ care a declarat că a fost depășit în pantă de către petent, însă nu a putut preciza dacă manevra a fost executată în raza de acțiune a indicatorului Depășirea interzisă. A_____, în cauza de față există un dubiu care profită făptuitorului, respectiv petentului, potrivit principiului in dubio pro reo, principiu complementar prezumției de nevinovăție.

Se mai arată în motivarea apelului că prima instanță și-a întemeiat hotărârea pe probabilitate, nu pe certitudine dobândită prin probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă. Constatarea faptei de către agentul de poliție nu s-a bazat pe probe conforme cu normele aplicabile, astfel că ele nu sunt în măsură a răsturna prezumția de nevinovăție.

În ceea ce privește circumstanțele personale apelantul arată că este angajat la _________________. ca șofer, că este singurul întreținător al copilului său minor și că mai are un copil student la Facultatea din Iași, iar în cauză în care i se va reține permisul de conducere se va afla în imposibilitate de a le asigura cele necesare copiilor săi.

Cu privire la abaterile rutiere săvârșite, arată apelantul că niciuna dintre abaterile săvârșite nu au fost urmate de reținerea permisului de conducere.

Legal citat, intimatul - intimat I____________ de poliție județean B_______, nu a formulat întâmpinare în cauză și nici nu a depus la dosar vreun eventual punct de vedere.

Verificând, conform disp. art. 479 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, tribunalul constată următoarele:

Procesul verbal de contravenție, în calitatea lui de act administrativ de autoritate se bucură de o prezumție relativă de autenticitate și veridicitate, prezumție ce poate fi răsturnată doar prin dovada contrară făcută de cel care îl contestă.

Față de invocarea de către apelant a nerespectării și ignorării de către Judecătoria B_______ a jurisprudenței CEDOt, tribunalul apreciază că prima instanță a făcut o corectă aplicare a practicii C.E.D.O. în materie, față de care se rețin următoarele:

C.E.D.O. a considerat că prezumția de legalitate a procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției – deși nu este consacrată în lege, este unanim acceptată în litera și practica juridică.

Deși Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu interzice aplicarea acestei prezumții, există obligația statelor de a nu depăși o anumită limită, limită care se stabilește diferit în raport cu gravitatea sancțiunii.

Jurisprudența C.E.D.O. a făcut însă distincție, referitoare la aplicarea prezumției de temeinicie a procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției, în funcție de modalitatea de constatare a săvârșirii contravenției.

Astfel, s–a considerat că limita pentru aplicarea prezumției de temeinicie a procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agentul – constatare care este valabilă și în absența altor probe.

Prin urmare, instanța apreciază că respectarea disp. art. 6 din C.E.D.O., precum și a practicii europene nu presupune anularea automată a procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției în situația în care agentul constatator nu a indicat mijloacele de probă care să susțină constatările făcute în procesul – verbal, ci, faptul că instanțele urmează a trata în mod diferit problema probațiunii și prezumției de legalitate, după distincțiile anterior menționate – în raport de modalitatea de constatare a săvârșirii contravenției .

În speță, situația de fapt reținută în conținutul procesului verbal de contravenție este rezultatul constatării directe a agentului constatator și este confirmată și prin raportul acestuia, dar și prin înscrisurile depuse la dosar de reprezentatul organului constatator, dar și prin recunoașterea petentului care la rubrica „mențiuni” din procesul verbal de contravenție a precizat „am avut vizibilitate”, fiind astfel acceptată prezumția de temeinicie a procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției .

Prin urmare, apelantul este cel care trebuie să dovedească o altă situație de fapt decât cea descrisă prin actul constatator, obligație procesuală pe care acesta nu și-a îndeplinit-o, motiv pentru care se apreciază că prima instanță a soluționat corect plângerea.

Constatând că nu sunt date alte motive de apel din cele de ordine publică ce ar putea fi invocate și de instanță din oficiu, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă tribunalul va respinge ca nefondat, apelul declarat de apelantul U____ G_______ împotriva sentinței civile nr. 13.810 din data de 13.10.2014 a Judecătoriei B_______, pe care o va păstra ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E :

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de către apelantul - intimat U____ G_______, din satul R_______, _______________________________, în contradictoriu cu intimatul - intimat I____________ de Poliție Județean B_______ , cu sediul în municipiul B_______, Bulevardul M____ E_______, nr. 57, județul B_______, împotriva sentinței civile nr. 13.810 din data de 13.10.2014, pronunțată în dosarul nr. 12.XXXXXXXXXXXX al Judecătoriei B_______, județul B_______.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 mai 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

R_____ M______ U________ M______ G_____ M______

În C.O., semnează În C.O., semnează

înlocuitor președinte instanță înlocuitor prim-grefier

Red. U. M.

Tehnored. U. M. / 4 Exempl. /03.08.2015

Judecătoria B_______ - judecător C. A.