R O M Â N I A
TRIBUNALUL T____
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1284/2014
Ședința publică din data de 12 Decembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R_____ N___
Judecător G_______ B______
Grefier R_____ M______ ȘOFRONICI
Pe rol se află soluționarea apelului privind pe apelant K____ D_____ A________ împotriva sentinței civile nr.7809/10.06.2014 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX in contradictoriu cu intimat I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN T____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru apelant F____ S________ C_______ în substituirea av. F____ Iulișca, cu delegație de substituire la dosar, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus prin serviciul de registratură al instanței la data de 10.11.2014 de către apelant taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 lei, conform chitanței nr. TMXWM xxxxxxx PJ, atașată la fila 17 din dosar.
Potrivit disp. art. 131 al. 1 coroborate cu disp. art. 95 pct. 4 din noul cod procedură civilă, aprobat prin Legea nr. 134/2010, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, în temeiul disp. art. 392 din noul cod de pr. civ., constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul, pe fond.
Apelantul prin reprezentant solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul anulării procesului verbal de contravenție, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Tribunalul declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare asupra fondului, potrivit disp. art. 394 noul cod de pr. civ.
TRIBUNALUL
Deliberând, constata următoarele :
Prin sentința civilă nr.7809/10.06.2014 pronunțată de către Judecătoria Timișoara a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul K____ D_____ A________ împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat în data de 11.02.2014 de intimatul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN T____.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat în data de 11.02.2014 petentul K____ D_____ A________ a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1275 lei(765 lei + 510 lei) pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 77 alin. (2) din HG nr. 1391/2006 și art. 147 alin. (1) din același act normativ. S-a reținut în cuprinsul procesului verbal că în data de 11.02.2014, ora 20:59, petentul a condus autoturismul marca Renault Clio cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe ________________________ Timișoara și a efectuat virajul la stânga peste marcajul continuu, intrând în curtea sălii de sport la nr. 49. Totodată nu avea asupra sa permisul de conducere și cartea de identitate.
Instanța a reținut că procesul verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat în data de 11.02.2014 conține mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității exprese.
Trecând la analizarea temeiniciei procesului-verbal prin prisma susținerilor părților și a probelor administrate în cauză, instanța a constatat că situația de fapt descrisă în procesul-verbal a fost în mod corect reținută de agentul constatator pentru următoarele motive. Procesul-verbal de constatare a contravenției, întocmit de către agentul constatator competent, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, care a perceput în mod direct și personal situația de fapt consemnată, se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie ce poate fi răsturnată prin proba contrară, o astfel de prezumție nefiind de plano incompatibilă cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În prezenta cauză petentul a negat starea de fapt consemnată de agentul de poliție, susținând că cele constatate nu sunt conforme cu realitatea, iar în dovedirea unei alte stări de fapt petentul a propus proba testimonială cu martorii C____ P____ A________ și G______ A_____ (f. 39, 40).
Cu toate că prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției, atunci când cuprinde constatări ex proprii sensibus, este una relativă, ce poate fi răsturnată prin proba contrară, inclusiv prin proba testimonială, instanța a reținut că pentru a face dovada unei stări de fapt contrare, declarația martorului trebuie să fie aptă să conducă la o astfel de concluzie și totodată trebuie să fie credibilă și verosimilă.
În prezenta cauză instanța a reținut că martorul Golîmba A_____(f. 40) nu este un martor ocular al celor consemnate în cuprinsul procesului verbal, acesta fiind în incinta sălii de sport pe perioada constatării contravenției, astfel că declarația acestuia nu poate fi reținută în speță. În ceea ce privește declarația martorului C____ P____ - A________(f. 39), se observă că aceasta cuprinde o anumită doză de subiectivitate, date fiind relațiile de prietenie existente între martor și petent, iar pe de altă parte există o ________ neconcordanțe care duc la concluzia că mărturia acestuia nu este verosimilă, necoroborându-se cu susținerile petentului.
Astfel, cu toate că petentul a susținut că a ieșit din sala de sport întrucât și-a uitat sticla de apă la autoturism, martorul a declarat că petentul a coborât la parterul sălii de sport pentru a-și cumpăra o sticlă de apă. Totodată martorul nu a fost de față în momentul constatării contravenției întrucât a rămas în interiorul sălii de sport, astfel că cele declarate de acesta nu cuprind o constatare personală a acestuia, fiind o relatare a celor povestite de către petent după momentul încheierii procesului verbal.
Pe cale de consecință instanța a reținut că prin probele administrate în cursul procesului petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenție, proba testimonială administrată în cauză nefiind aptă să facă dovada unei alte stări de fapt decât cea consemnată de agentul de poliție.
Trecând la analizarea capătului subsidiar de cerere, instanța a reținut că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente. Faptele petentului de a încălca marcajul continuu și de a nu avea asupra sa documentele prevăzute de lege nu pot fi apreciate ca fiind fapte de o gravitate redusă în condițiile în care printr-o astfel de manevră petentul a pus în pericol siguranța traficului rutier, iar pe de altă parte atitudinea acestuia a fost una de negare a săvârșirii abaterii, petentul nefăcând dovada că a înțeles urmările abaterilor săvârșite și că pe viitor se va conforma dispozițiilor legale în materie. Pe de altă parte agentul constatator a aplicat minimul amenzii prevăzut de lege, iar prin înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul nu s-ar mai îndeplini scopul preventiv și aflictiv al sancțiunii contravenționale.
Împotriva Sentinței civile nr. 7809 pronunțata de Judecătoria Timișoara in ședința publica din data de 10.06.2014 a formulat apel petentul K____ D_____ A________, solicitând schimbarea hotărârii atacate si admiterea apelului formulat, cu consecința anulării procesului verbal atacat ca netemeinic si nelegal, exonerarea de la plata amenzii in cuantum de 1275 de lei; in subsidiar, a solicitat înlocuirea amenzii aplicate cu avertismentul; cu cheltuieli de judecata.
Apelantul a arătat că cele susținute in procesul verbal nu sunt conforme cu realitatea. Astfel, nu a efectuat virajul peste marcajul continuu. A arătat că nu se afla la sala de fitness Iguana, fapt ce poate fi confirmat si de prietenul sau cu care făcea antrenamentul, intrucat si-a uita sticla cu apa la mașina, i-a zis acestuia ca merge pana la mașina sa o ia.
A precizat că spre surprinderea sa, dupa ce a inchis mașina si se întorcea să intre în sală, un echipaj de politie l-a oprit si i-a zis ca ar fi efectuat un viraj la stânga peste linia continua, solicitandu-i sa prezintă documentele mașinii, intrucat i s-a intocmit un proces verbal de contravenție, i-a rugat pe aceștia sa se aștepte sau sa îl insoteasca la sala de fitness, ca sa ii i-a portofelul cu actele care se afla in vestiar, aceștia, raspunzandu-i ca nu are voie sa mearga sa ii i-a actele, spunandu-i totodată ca va fi sancționat si pentru acest fapt.
In atare situație, a refuzat sa semneze procesul verbal de contravenție, acesta fiindu-i comunicat prin posta in data de 14.02.2014, data la care a aflat, ca fusese sancționat si pentru faptul ca nu avea actele la sine, desi le-a spus ca actele sale sunt in vestiar in geaca, deoarece iesea pana la mașina, in tricou, ca sa i-a sticla cu apa.
A invocat prevederile art. 5 alin.5 al OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, ``Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite." și ca principiul contradictorialității in impunerea sancțiunilor de către statele membre ale U.E. a fost statuat si prin jurisprudenta Curții de Justiție a Comunităților Europene de la Luxembourg.
Prin întâmpinare intimatul I____________ de Poliție Județean T____ a solicitat respingerea apelului ca fiind netemeinic și nelegal.
A apreciat că motivele că motivele învederate onoratei instanțe de judecată sunt neîntemeiate, apelantul făcându-se vinovat de contravenția reținută în sarcina sa prin procesul verbal. Hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și a fost dată cu aplicarea corectă a legii.
Instanța de fond în mod temeinic și legal a apreciat că apelantul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa prin procesul verbal, din actele și lucrările dosarului rezultând fără tăgadă că starea de fapt consemnată în procesul verbal corespunde realității.
Analizând apelul formulat, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul apreciază că este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin procesul verbal de contravenție contestat, petentul a fost sancționat contravențional reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 77 alin.2 din HG nr. 1391/2006 și art. 147 alin.1 din același act normativ, și anume că a efectuat viraj la stânga peste linia continuă și că nu avea asupra sa permisul de conducere și actul de identitate.
Apelantul a contestat starea de fapt reținută prin actul sancționator, susținând că nu a efectuat virajul la stânga, ci că se afla la sala de sport și doar coborâse la mașină pentru a lua apă, iar cu privire la lipsa documentelor susține că le avea în vestiarul sălii de sport.
Apelantul critică soluția instanței de fond prin prisma faptului că a nu a ținut cont de declarațiile martorilor audiați în cauză. Referitor la acest aspect, tribunalul consideră că în mod corect prima instanță nu a dat valoare probatorie acestor declarații, în condițiile în care niciunul dintre martori nu a fost prezent. De asemenea, în mod corect instanța de fond a constatat neconcordanțele dintre declarațiile martorilor și susținerile petentului.
In ceea ce privește refuzul petentului de a prezenta documentele solicitate de agentul constatator, tribunalul arată că potrivit art. 35 alin.2 din OUG nr.195/2002: „Participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege”, iar potrivit art. 101 alin.1 pct.18 constituie contravenție nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2). In condițiile în care, chiar din susținerile petentului rezultă că acesta nu avea documentele asupra sa și că nu le-a prezentat agentului constatator, tribunalul consideră că în mod justificat a fost sancționat pentru această faptă.
Referitor la contravenția prevăzută de art. 108 alin.1 lit.d pct.9 din OUG nr.195/2002, respectiv schimbarea direcției de mers prin viraj spre stânga, dacă prin aceasta se încalcă marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de circulație, tribunalul reține că procesul verbal de contravenție a fost încheiat în urma constatărilor personale ale agentului constatator aflat în exercițiul atribuțiilor sale. In acest caz, așa cum a reținut și instanța de fond, actul se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, această prezumție nefiind în contradicție cu prezumția de nevinovăție de care se bucură contravenientul. Insă, niciuna dintre aceste prezumții nu este absolută putând fi răsturnată prin proba contrară. In cazul de față, intimatul IPJ T____, prin probele depuse la dosarul cauzei a făcut dovada că starea de fapt reținută corespunde realității, dovedind vinovăția petentului-apelant, în timp ce aceasta nu a răsturnat această probă.
Simpla negare a petentului că ar fi săvârșit fapta reținută în sarcina sa nu este de natură a înlătura prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție și nici nu este o împrejurare care să creeze vreun dubiu, pentru a fi aplicabil principiul in dubio pro reo, or prin probele administrate petentul nu a dovedit o altă stare de fapt.
Petentul a mai solicitat, în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului raportat la dispozițiile art. 21 alin.3 din OG nr.2/2001. Referitor la sancțiunea stabilită prin procesul verbal de contravenție, menținută și prin hotărârea instanței de fond, tribunalul apreciază că s-a procedat la o corectă individualizare a acesteia, raportat la limitele amenzii prevăzută de lege pentru fapta săvârșită, precum și la pericolul social concret, la toate împrejurările și circumstanțele faptei și ale petentului, nefiind relevate aspecte care să formeze convingerea instanței că, în cazul de față, că s-ar impune aplicarea unui avertisment.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 alin.1 C.pr.civ. va respinge apelul, luând act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelant K____ D_____ A________, cu domiciliul in Timișoara, ______________________, jud. T____ împotriva sentinței civile nr. 7809/10.06.2014 pronunțata de Judecătoria Timișoara in dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX in contradictoriu cu intimat I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN T____, cu sediul în Timișoara, _____________________. 44-46, jud. T____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 12.12.2014.
Președinte, R_____ N___ |
|
Judecător, G_______ B______ |
|
Grefier, R_____ M______ ȘOFRONICI |
|
Red ./Tehnored.
R.N / C.C.P.-R.Ș
Prima instanța jud. Ș______ I____ A_____
13 Ianuarie 2015 – 4 ex./ 2 ex. ____________________________________>