Dosar nr. XXXXXXX/2014 - apel- plângere contravențională –
R O M A N I A
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
D E C I Z I A NR.1823
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: O_________ G_______
Judecător: N______ D_____-C_______
Grefier: B________ C_______
Pe rol, judecarea apelului declarat de intimatul I____________ pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava, împotriva sentinței nr. 731 din data de 26 mai 2015, pronunțată de Judecătoria C-lung Moldovenesc în dosar nr. XXXXXXX/2014, petentă intimată fiind I__ P___ SRL C-lung Moldovenesc, ____________________.1A, jud. Suceava.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic B______ C_______, pentru apelant și avocat Vargan D_____, pentru petenta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că s-a depus la dosar de către apelant răspuns la întâmpinare, duplicatul acestuia îl înmânează apărătorului petentei intimate.
Consilier juridic B______ C_______, pentru apelant, depune la dosar delegația de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri de soluționat, instanța constată cercetarea judecătorească terminată și acordă cuvântul cu privire la dezbaterea apelului.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului, în sensul modificării sentinței apelate prin menținerea sancțiunii contravenționale așa cum a fost aplicată de agentul constatator.
Apărătorul petentei intimate solicită respingerea apelului și menținerea sentinței apelate ca fiind legală și temeinică pentru cele două motive arătate prin întâmpinare.
În primul rând solicită a se avea în vedere faptul că aplicarea sancțiunii s-a realizat la data de 12.02.2014 prin procesul verbal care poartă aceeași dată și mențiunea că aceste constatări au fost efectuate la data de 12.02.2014, în condițiile în care procesul verbal i-a fost comunicat la data de 20.02.2015.
Pe fondul cauzei, solicită a se avea în vedere cele reținute și de instanța de fond, în sensul că nu există vinovăție, societatea a întreprins toate demersurile pentru a se proteja împotriva incendiilor și nu-i poate fi imputat petentei că nu există o sursă de apă sub presiune, acest aspect intrând în atribuțiile municipalității. De altfel, există la dosar o adresă a Primăriei mun. C-lung Moldovenesc din care rezultă că se efectuează lucrări pe acea stradă, urmând ca după finalizarea acestora societatea să se racordeze la apa sub presiune. Nu solicită cheltuieli de judecată din apel.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
T R I B U N A L U L
Asupra apelului de față, constată:
Prin sentința nr. 731 din data de 26 mai 2015, Judecătoria C-lung Moldovenesc a admis plângerea contravențională formulată de petenta I__ P___ SRL C-lung Moldovenesc în contradictoriu cu intimatul I____________ pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava și a anulat ca netemeinic procesul-verbal de constatare a contravenției _______ numărul xxxxxxx încheiat de reprezentantul intimatului la data de 12 februarie 2015. Totodată a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivare, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției _______ nr. xxxxxxx încheiat pe data de 12 februarie 2015 petenta Societatea I__ P___ SRL a fost sancționată cu amendă contravențională de 10.000 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de articolul 44 punctul V litera a) din Legea numărul 307 din 2006, reținându-se faptul că nu a respectat condițiile care au stat la baza emiterii autorizației de securitate la incendiu nr. 365 din 15 decembrie 2006, prin nerealizarea punerii în funcțiune a instalațiilor de stingere cu hidranți interiori și hidranți exteriori, aceștia nefiind conectați la o sursă de apă sub presiune (fila 11).
Cu privire la excepția invocată de petentă, a prescrierii executării amenzii contravenționale, instanța a reținut că, _________________________________ 14 alineatul 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2 din 2001, executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancțiunii. Într-adevăr, data menționată în procesul-verbal ca dată a încheierii sale este 12 februarie 2014 (fila 11), iar comunicarea acestui act a avut loc la data de 20 ianuarie 2015 (fila 9). Procesul-verbal de control anexat de petentă cererii de chemare în judecată (filele 13-15) în care este menționat aidoma conținutul faptei ce i se impută petentei, precum și încadrarea în drept a acesteia, atestă însă faptul că data încheierii procesului-verbal de contravenție este 12 februarie 2015, iar nu 12 februarie 2014, așa cum s-a menționat în actul sancționator, fiind vorba evident de o eroare materială. În aceste condiții nu s-a reținut intervenirea prescripției executării amenzii contravenționale.
Contravenția care i se impută petentei este aceea prevăzută de articolul 44 punctul V litera a) din Legea nr. 307 din 2006 privind apărarea împotriva incendiilor care sancționeză cu amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei nerespectarea cerințelor care au stat la baza eliberării avizului sau autorizației de securitate la incendiu. Autorizația de securitate la incendiu nr. 365 din 15 decembrie 2006, la care atât petenta, cât și intimatul fac referire în cererea de chemare în judecată, respectiv în întâmpinare, a fost depusă la dosar de petentă odată cu cererea introductivă de instanță (fila 18). Rezultă din conținutul acestui act că în baza Legii nr. 307 din 2006 privind apărarea împotriva incendiilor, ale Hotărârii Guvernului nr. 1492 din 2004 privind principiile de organizare, funcționarea și atribuțiile serviciilor de urgență profesioniste, precum și ale Hotărârii Guvernului nr. 448 din 2002 se certifică realizarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la fabrica pentru confecții articole textile aparținând petentei. Mai rezultă din conținutul acestui act că autorizația își pierde valabilitatea în cazul în care construcția nu mai corespunde condițiilor pentru care a fost autorizată, făcându-se vorbire în această autorizație despre anumite documente care au fost vizate spre neschimbare, dar care nu au fost depuse la dosarul cauzei.
În orice caz, chiar daca această autorizație de securitate la incendiu nu oferă detalii suficiente cu privire la obligațiile pe care ar trebui să le respecte petenta din punct de vedere al apărării împotriva incendiilor, rezultă atât din conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției, cât și din cel al procesului-verbal de control încheiate la data de 12 ianuarie 2015 faptul că aceste obligații constau în punerea în funcțiune a instalațiilor de stingere cu hidranți interiori și exteriori și conectarea acestora la o sursă de apă sub presiune, aspecte pe care petenta nu le contestă de altfel.
Contractul de vânzare autentificat la Biroul Notarului Public L______ Ț____ sub nr. 167 din 21 octombrie 2013 (filele 28-30) atestă faptul că petenta a achiziționat de la S____ M_____ I__ un bazin pentru din fibră de sticlă pentru captare apă cu capacitatea de 40.000 de litri, prețul acestuia fiind de 14.000 de lei, achitat la data semnării contractului. De asemenea, contractul de lucrări nr. 1320 din data de 27 mai 2014 atestă faptul ca petenta a contractat de la Societatea Netcom Activ SRL lucrări constând în proiectarea și execuția sistemului de detecție și semnalizare incendiu pentru obiectivul constând în hală de producție situată la adresa din Municipiul Câmpulung Moldovenesc, _____________________________ totală a acestui contract fiind de 25.221,78 de lei. Aceste două acte atestă pe deplin faptul că petenta nu a stat în pasivitate în ceea ce privește respectarea obligațiilor privind protecția împotriva incendiilor. Însă adresa nr. 3281 din 16 februarie 2015 a Primăriei Municipiului Câmpulung Moldovenesc (fila 33) relevă faptul că la data de 7 august 2014 a fost semnat contractul de proiectare și execuție a lucrării constând în reabilitarea și extinderea rețelei de alimentare cu apă și canalizare în Municipiul Câmpulung Moldovenesc, precum și faptul că ordinul de începere a lucrărilor de execuție a fost emis la data de 24 noiembrie 2014. Mai rezultă din aceiași adresă faptul că _______________________ zona imobilului proprietatea petentei este prevăzută în acest proiect pentru realizarea extinderii rețelei de apă. Se confirmă susținerile petentei în sensul că racordarea hidranților la o sursa de apa sub presiune nu a fost posibilă întrucât în zonă nu există încă rețea de apă curentă.
Articolul 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2 din 2001 definește contravenția ca faptă săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București, una dintre trăsăturile esențiale ale contravenției fiind așadar vinovăția. Așa cum s-a arătat, petenta a întreprins numeroase și costisitoare demersuri în scopul protecției împotriva incendiilor, însă nu a putut realiza conectarea hidranților interiori și exteriori la o sursă de apă sub presiune, neajuns pentru care a fost sancționată contravențional, dar care nu îi poate fi imputat atâta vreme cât în zona nu există rețea de apă curentă, acest obiectiv fiind în sarcina municipalității și nu a petentei. Instanța a reținut astfel că nu se poate reține în cauză vinovăția petentei cu privire la fapta menționată în procesul-verbal de constatare a contravenției atacat pe care astfel l-a anulat ca netemeinic.
Împotriva sentinței de mai sus a declarat apel, în termen legal, intimatul I____________ pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava.
În motivare, față de considerentele instanței de fond, a arătat că autorizația de securitate de incendiu nr. 365 din data de 15.12.2006 certifică realizarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la fabrica pentru confecții articole textile aparținând intimatei.
Analizând art. 1 pct. 2 din Legea nr. 307/2006, se poate concluziona faptul că prin acest act administrativ, autorizația de securitate la incendiu sunt impuse anumite obligații pe linia respectării măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la obiectivul autorizat. Nerespectarea acestor măsuri atrage răspunderea contravențională și, după caz, anularea autorizației de securitate la incendiu.
Instanța de fond a reținut faptul că punerea în funcțiune a instalațiilor de stingere cu hidranți interiori și exteriori și conectarea acestora la o sursă de apă sub presiune constituie cerințe care rezultă din autorizația de securitate la incendiu și care nu sunt contestate de către petenta intimată sub nicio formă.
A mai arătat apelantul faptul că se poate aprecia că petenta intimată a fost sancționată în mod legal, atât la data de 25.09.2014, cât și la data de 12.02.2015, având în vedere că, contravențiile reținute au caracterul unor fapte continue. În condițiile în care petenta intimată nu a contestat situația de fapt reținută de organele de control, iar din materialul probator administrat în cauză rezultă atât existența faptei contravenționale, cât și vinovăția petentei intimate, consideră că procesul verbal de contravenție a fost încheiat în mod legal și temeinic.
În consecință, a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței apelate prin menținerea sancțiunii contravenționale, așa cum a fost aplicată de către agentul constatator.
Prin întâmpinarea formulată petenta intimată a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței apelate ca fiind legală și temeinică.
În motivare, a arătat că în mod greșit apelantul a arătat că nu a intervenit sancțiunea prescripției deoarece instanța se poate raporta la procesul-verbal încheiat la data de 12.02.2015.
Aplicarea sancțiunii s-a realizat la data de 12.02.2014 prin procesul verbal _______ nr. xxxxxxx, în baza constatărilor de la aceeași dată. Acest proces verbal a fost comunicat la data de 20.02.2015, astfel cum rezultă din ștampila organelor poștale aplicată pe actul de comunicare, după o perioadă mai lungă de un an de la momentul aplicării amenzii. Or, atât timp cât comunicarea procesului verbal nu s-a realizat în termenul legal, nu are relevanță că un an mai târziu a fost încheiat procesul verbal de control nr. 4.xxxxxx, întrucât la momentul emiterii acestuia prescripția extinctivă era deja împlinită prin expirarea termenului de 2 luni prevăzut de art. 14 alin.1 din OG nr. 2/2001.
Prin urmare, în cauză a intervenit prescripția extinctivă a executării sancțiunii contravenționale.
A mai arătat intimata că procesul verbal atacat nu face dovada situației de fapt. În cele două procese verbale este consemnată ca dată a efectuării controlului, a constatării faptei și a aplicării sancțiunii data de 12.02.2014.
Având în vedere susținerile apelantului că anul efectuării controlului ar fi 2015, rezultă că data menționată în cuprinsul actelor constatatoare este una incorectă. Întrucât nu rezultă din alte mențiuni care este data reală a efectuării acțiunii de control și a încheierii procesului verbal, apreciază că în situația de față consemnarea greșită a datei echivalează cu lipsa datei, ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute a procesului verbal în conformitate cu disp. art. 17 din OG nr. 2/2001.
Cu toate că petenta nu s-a aflat în niciuna din situațiile prevăzute la art. 11 din OG nr. 2/2001, nu există vinovăție în săvârșirea faptei constatate de organele de control din cadrul instituției intimate.
Așa cum a arătat în cererea introductivă, societatea petentă a fost într-o imposibilitate de ordin obiectiv de a se racorda la o sursă de apă sub presiune, întrucât o asemenea sursă nu exista în apropiere.
Petenta intimată a depus toate diligențele posibile și necesare pentru securizarea împotriva incendiilor, suportând costuri semnificative pentru instalarea sistemelor de detecție și semnalizare incendii, a unui bazin pentru colectarea apei din fibră de sticlă cu o capacitate de 40.000 litri și a instalației sprinklere pentru stingerea incendiilor. Motivul pentru care petenta nu s-a racordat la rețeaua de apă sub presiune nu este reaua-credință, ci faptul că o asemenea rețea nu există.
Examinând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, în conformitate cu prevederile art. 479 din Codul de proc. civilă, Tribunalul reține următoarele:
Apelantul critică hotărârea primei instanțe invocând în esență că procesul verbal întrunește toate condițiile legale și că în mod greșit s-a reținut că petenta nu se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.
Criticile nu sunt întemeiate.
Astfel, prin procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut în sarcina petentei nerealizarea punerii în funcțiune a instalațiilor de stingere cu hidranți interiori și hidranți exteriori, aceștia nefiind conectați la o sursă de apă sub presiune.
Dar, conform contractului de vânzare autentificat la Biroul Notarului Public L______ Ț____ sub nr. 167 din 21 octombrie 2013 (filele 28-30) petenta a achiziționat de la S____ M_____ I__ un bazin pentru din fibră de sticlă pentru captare apă cu capacitatea de 40.000 de litri, prețul acestuia fiind de 14.000 de lei, achitat la data semnării contractului. Totodată, conform contractului de lucrări nr. 1320 din data de 27 mai 2014, petenta a contractat de la Societatea Netcom Activ SRL lucrări constând în proiectarea și execuția sistemului de detecție și semnalizare incendiu pentru obiectivul constând în hală de producție situată la adresa din Municipiul Câmpulung Moldovenesc, _____________________________ totală a acestui contract fiind de 25.221,78 de lei.
În acest context factual, în mod corect a reținut prima instanță că petenta nu a stat în pasivitate în ceea ce privește respectarea obligațiilor privind protecția împotriva incendiilor.
Racordarea la o sursă de apă sub presiune nu a putut fi realizată din motive obiective, așa cum de altfel rezultă din adresa nr. 3281 din 16 februarie 2015 a Primăriei Municipiului Câmpulung Moldovenesc (fila 33) care relevă faptul că la data de 7 august 2014 a fost semnat contractul de proiectare și execuție a lucrării constând în reabilitarea și extinderea rețelei de alimentare cu apă și canalizare în Municipiul Câmpulung Moldovenesc, precum și faptul că ordinul de începere a lucrărilor de execuție a fost emis la data de 24 noiembrie 2014. Mai rezultă din aceeași adresă faptul că _______________________ zona imobilului proprietatea petentei este prevăzută în acest proiect pentru realizarea extinderii rețelei de apă. Se confirmă astfel susținerile petentei în sensul că racordarea hidranților la o sursa de apa sub presiune nu a fost posibilă întrucât în zonă nu există încă rețea de apă curentă.
Față de înscrisurile dosarului în mod just s-a dispus de către instanța de fond anularea procesului verbal pentru lipsa unei trăsături esențiale a contravenției, și anume vinovăția.
Referitor la apărările petentei legate de data constatării faptei și data încheierii procesului verbal, Tribunalul reține, în acord cu prima instanță, că în speță este vorba despre o simplă eroare materială la redactarea anului, 2014, în loc de 2015, situație ce rezultă cu prisosință din actele premergătoare încheierii procesului verbal, respectiv procesul verbal de control din 12.02.2015 (f.13ds.).
Față de cele expuse, cum hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, în temeiul art.480 Cod procedură civilă apelul urmează a fi respins ca nefondat.
P_____ aceste motive,
În numele legii,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat apelul declarat de intimatul I____________ pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava, împotriva sentinței nr. 731 din data de 26 mai 2015, pronunțată de Judecătoria C-lung Moldovenesc în dosar nr. XXXXXXX/2014, petentă intimată fiind I__ P___ SRL C-lung Moldovenesc, ____________________.1A, jud. Suceava.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 25 noiembrie.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
O_________ G_______ N______ D_____-C_______ B________ C_______
Red. N.D.C.
Jud. fond.Z______ D.
Tehnored. B.C.
Ex.4/16.12.2015