Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GORJ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
63/2016 din 13 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Cod ECLI :RO:TBGRJ:2016:070.xxxxxx

Cod operator 2442/2443

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 63/2016

Ședința publică de la 13 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE A_____ S_____ S_____

Judecător O_______ C_____ S________

Grefier N_______ C________


Pe rol se află judecarea apelului civil declarat de apelantul petent R___ Ș_____, împotriva sentinței civile nr. 5260 din data de 01.09.2015 pronunțată de Judecătoria Târgu-J__, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din Romania SA, având că obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că este primul termen de judecată precum și că apelul a fost declarat în termen legal.

În condițiile art.131 alin.2 coroborat cu dispozițiile art.482 Cod procedură civilă tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competent general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art. 126 alin. 1 Constituția României, art.95 pct.2 Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiile art.34 alin.2 din OG nr.2/2001.

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, tribunalul reține cauza spre soluționarea cererii de apel deduse judecății.


TRIBUNALUL


Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 5260 din data de 01.09.2015 pronunțată de Judecătoria Târgu-J__, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX s-a admis excepția tardivității plângerii, invocată din oficiu de instanță și s-a dispus respingerea plângerii contravențională formulată de petentul R___ Ș_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Tg-J__, _______________________, ____________, ________________ în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în București, ___________________. 401 A, sector 6, împotriva procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx din data de 13.01.2015, ca tardiv introdusă.

Pentru a pronunța această sentință a reținut prima instanță că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/13.01.2015 s-a dispus sancționarea petentului cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG 15/2002, reținându-se în sarcina să că la data de 13.01.2015 vehiculul categoria A cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX aparținând petentului a circulat la data de 06.10.2014, ora 15.03, pe DN 65 KM15+550m, Pielești, jud. D___, fără a deține rovinietă valabilă, probă fiind foto 002001_xxxxxxxxxx_0317436.

În conformitate cu dispozițiile art.26 alin.3 din O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în cazul în care contravenientul nu este prezent, cum este situația în speță, comunicarea procesului-verbal, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult 2 luni de la data încheierii procesului verbal.

Pe de altă parte, potrivit art.27 din O.G.nr.2/2001 comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului, iar operațiunea de afișare se consemnează într-un proces - verbal semnat de cel puțin un martor.

Se constată de instanță că procesul verbal de contravenție a fost comunicat petentului la data de 22.01.2015, iar petentul a primit procesul verbal personal, semnând în calitate de destinatar și indicând _____________ de identitate.

În conformitate cu dispozițiile art. 31 din OG 2/2001, împotriva procesului verbal de contravenție se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Potrivit art. 181 alin.1 punctul 2 din Codul de procedură civilă termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește.

Față de cele expuse, instanța a reținut că termenul în care petentul putea formula plângere contravențională a început să curgă în data de 22.01.2015, însă plângerea contravențională a fost depusă la poștă de către petent la data de 19.03.2015, deci după împlinirea termenului legal, așa cum rezultă din conținutul ștampilei poștale aplicată pe plicul aflat la fila 12 din dosar.

În consecință, constatând că petentul a înregistrat plângerea contravențională pe rolul Judecătoriei Tg-J__ după împlinirea termenului legal de 15 zile și având în vedere considerentele mai sus expuse, în temeiul prevederilor art.31 alin.1 din O.G.nr.2/2001, instanța a admis excepția tardivității plângerii contravenționale și a respins plângerea contravențională ca fiind tardiv introdusă, fără a mai analiza fondul cauzei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen și motivat recurentul intimat R___ Ș_____.

În motivarea recursului apelantul petent a arătat că a fost sancționat de către CNADNR SĂ cu suma de 250 lei, prin procesul verbal de contravenție _______ 15, nr xxxxxxx din data de XXXXXXXXXX, aducându-i-se la cunoștința că a condus autoturismul marca SEAT cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXXXX, fără a deține rovinieta valabilă.

A mai arătat că nu a condus acest autoturism marca SEAT cu nr XXXXXXXXX, din data de 6 MAI 2012, autoturismul menționat fiind vândut numitului G______ J__ C______ din Târgu-J__, ________________________. 4, jud. Gorj. A anexat ca acte doveditoare, contractul vânzare cumpărare și alte acte de radiere fiscală in copie xerox, pentru dovada nevinovăției.

În apărarea sa, a invocat art. 17 din OG nr. 2/2001 R.

A precizat faptul ca numitul G______ J__ C______, in calitate de proprietar din data de XXXXXXXXX conform contractului vânzare-cumpărare și a actelor de radiere fiscală privind autoturismul, acte ce petentul i le-a dat, avea obligația conform legii in 30 zile să radieze și să înscrie autoturismul XXXXXXXXX, pe numele lui.

Având in vedere cele invocate a solicitat instanței să admită recursul și să constate nulitatea procesului verbal _______ 15 nr xxxxxxx.

A anexat chitanța pentru plata taxei de timbru in valoare de 20 lei și a solicitat judecarea cauzei și in lipsa sa.

Prin întâmpinarea formulată, intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. a solicitat să se respingă apelul declarat de Ș_____ R___, și in consecința să se mențină amenda aplicată prin procesul verbal seria Rxxxxxxxxx.

A precizat că vehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, aparținând lui Ș_____ R___, a fost surprins de mijloacele tehnice circulând la data 13.01.2015, fără a deține rovinietă valabilă, pe DN65 Km15+550m; localitatea: Pielești, jud. D___, de către agentul constatator, dată la care s-a întocmit procesul verbal seria Rxxxxxxxxx și comunicat contravenientului respectându-se dispozițiile legale.

Din prevederile art. 7 și art. 1 al. 1 lit. b) din O.G. 15/2002 a rezultat că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare și că utilizator este persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.

Contractul de vânzare-cumpărare încheiat între Ș_____ R___ și cocontractant produce efecte doar față de care l-au încheiat, neputând fi opus terților. Acest act are valoarea unui act sub semnătură privată, iar data acestuia nu este opozabilă terților.

Orice schimbare a proprietarului/utilizatorului autoturismului în cauză devine opozabilă terților doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent.

Atâta timp cât petentul figurează ca și proprietar al autovehiculul în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculări, nici o altă persoană nefiind menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit disp. art. 8 coroborat lit. B din O.G. 15/2002, și acestuia îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei.

Referitor la condițiile legale ce trebuie îndeplinite pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra unui vehicul, sunt incidente prevederile Ordinului Ministrului de Interne nr. 1501/2006, ale H.G. nr. 610/1992, ale O.U.G. 2002, ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală.

Astfel, conform art. 24 alin.2 lit. d din Ordinul 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor: "Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane".

Art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 prevede că "în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar".

A solicitat să se ia în considerare faptul că dacă în urma contractului de vânzare - cumpărare noul proprietar nu face demersurile necesare dreptului de proprietate, acesta nu poate fi imputat CESTRIN. De asemenea, în cauza de față, petentul nu a dovedit că la data constatării contravenției, autoturismul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX ar fi fost radiat din evidențele poliției, de pe numele său.

Potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă, cuantumul amenzii contravenționale, fiind prevăzut în anexa nr. 2 a O.G. 15/2002.

A solicitat să se observe că nu se poate reține culpa procesuală a C.N.A.D.N.R. S.A. -CESTRIN, deoarece autovehiculul petentului fiind identificat în trafic, s-a verificat baza de date cu roviniete valabile și s-a constatat în mod corect că pentru autoturismul acestuia nu există înregistrată rovinietă. A menționat că petentul Ș_____ R___ avea posibilitatea formulării unei acțiuni în regres contra cocontractantului pentru a recupera cheltuielile cu prezentul dosar.

În concluzie, față de toate aceste aspecte, a solicitat să se respingă apelul ca neîntemeiat.

În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 471 alin. 5 NCPC, O.G. 15/2002, O.G. 2/2001.

În ședința publică din data de 02.12.2015, tribunalul a dispus, în raport de obiectul, părțile și temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, recalificarea căii de atac formulată în cauză, din recurs în apel.

Examinând apelul declarat prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 476 și art. 477 NCPC, tribunalul îl reține ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Analizând conținutul cererii prin care s-a declarat calea de atac de față, se reține că practic petentul nu aduce nici un fel de critică sentinței pronunțată de instanța de fond raportat la soluția privind tardivitatea plângerii contravenționale.

În raport de înscrisurile existente la dosar și de considerentele hotărârii, tribunalul constată că, concluziile instanței de fond sunt legale și temeinice și sunt rezultatul unei corecte interpretări și aplicări a legii la situația de fapt relevată de actele cauzei.

Astfel, așa cum reiese din mențiunile procesului verbal de contravenție, acesta a fost încheiat în lipsa contravenientului, fiindu-i comunicat prin poștă cu confirmare de primire la data de 22.01.2015 și în raport de această dată, petentul era în drept să formuleze plângere contravențională în condițiile art. 31 alin 1 din OG 2/2001, context în care la data de 19.03.2015, când a depus plângerea la poștă, aceasta era tardiv formulată, termenul legal de 15 zile împlinindu-se la data 09.02.2015.

Având în vedere aceste considerente, întrucât instanța de fond s-a pronunțat în baza excepției tardivității, și cum în mod corect plângerea nu a fost cercetată pe fond, tribunalul constată că e de prisos a fi analizate motivele apelului de față ce privesc strict nelegalitatea și netemeinicia procesului verbal de contravenție.

Pentru considerentele expuse tribunalul va respinge apelul de față, ca nefondat.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Respinge apelul declarat de apelantul petent R___ Ș_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Tg-J__, _______________________, ____________, ________________ împotriva sentinței civile nr. 5260 din data de 01.09.2015 pronunțată de Judecătoria Târgu-J__, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.- CESTRIN, cu sediul în București, _____________________.401 A, sector 6, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 13.01.2016, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

A_____ S_____ S_____

Judecător,

O_______ C_____ S________

Grefier,

N_______ C________

Red. A.S.S./Tehnored.N.C.

4 ex./11.02.2016

Jud. fond. D.C.








Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025