R O M Â N I A
JUDECĂTORIA D___, JUDEȚUL HUNEDOARA
D___, _____________________. 35
Tel:0254 xxxxxx/ Fax: 0254 xxxxxx / e-mail xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
operator de date cu caracter personal nr. 4259
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3205/2013
Ședința publică din 20.06 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C______ C_________
GREFIER - D_________ R_____
Pe rol fiind judecarea cererii civile formulate de petentul COTISEL V_____ C_______, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Hunedoara, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederandu-se atașarea la dosar a întâmpinării în dublu exemplar, după care :
Vazand ca nu mai sunt cereri de formulat si probe de administrat, instanța constata cauza în stare de judecata si o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cîmpeni la data de 14.02.2013, sub nr. XXXXXXXXXXXX, petentul COTISEL V_____ C_______ a chemat în judecată pe intimatul I.P.J. Hunedoara, solicitând instanței ca prin sentința pe care o va pronunța să dispună, anularea procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 10.02.2013.
În motivarea cererii petentul a arătat că nu se considera vinovat de fapta retinuta in sarcina sa întrucât nu avea defecțiuni la sistemul de iluminare al autovehiculului pe care îl conducea la data depistării sale în trafic și întocmirii procesului verbal contestat.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002.
Cererea este scutita de plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar.
În dovedirea cererii petentul a depus la dosarul cauzei procesul verbal contestat.
Judecatoria Cîmpeni a declinat competența de soluționare a cauzei in favoarea judecatoriei Hunedoara, apreciind ca fapta a fost savarsita pe raza teritoriala a acestei instante, iar Judecătoria Hunedoara, la rândul său a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei D___, cauza fiind înregistrată la această din urmă instanță, la data de 24.05.2013.
Intimatul a depus întâmpinare, prin care a invocat exceptia de necompetenta teritorială a judecatoriei Hunedoara , solicitand declinarea in favoarea judecatoriei D___, iar pe fond a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal de contravenție astfel cum a fost întocmit de agentul constatator.
În fapt, intimatul a arătat că motivele invocate de petent sunt neîntemeiate întrucât săvârșirea faptei rezultă din procesul-verbal de constatare a contravenției și din raportul agentului constatator. A mai arătat că până la proba contrară procesul-verbal de constatare face dovada deplină a celor înscrise în acesta, potrivit doctrinei și jurisprudenței în materie contravențională, bucurându-se de prezumția relativă de legalitate, care se coroborează cu prevederile art. 1169 Cod civil.
În drept intimatul a invocat prevederile art. 115-118 Cod proc.civ. și O.G. nr. 2/2001
În dovedirea celor susținute prin întâmpinare intimatul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar: procesul-verbal contestat (fila nr. 9), și raportul agentului constatator (fila nr. 10).
Instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisurile sus amintite.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 10.02.2013 de către un agent constatator din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara s-a constatat că la data menționată mai sus, pe DN66, în loc. Băcia, petentul, conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, ce prezenta defecțiuni la sistemul de iluminare, respectiv ambele lampe din partea din spate și lampa de marșalier ale autovehiculului nu funcționau.
Petentul a fost sancționat cu un număr total de 6 puncte-amendă în cuantum total de 450 lei, în temeiul prevederilor art. 10 din HG nr. 1391/2006, raportat la art. 101 alin. (1), pct.11 din O.U.G. nr. 195/2002, fiind dispusă și măsura tehnico administrativă a reținerii certificatului de înmatriculare al autovehicului până la remedierea deficiențelor tehnice constatate.
Din punct de vedere al legalității, raportat la motivele de nulitate absolută, instanța constată că, la întocmirea procesului-verbal de contravenție contestat, au fost respectate toate dispozițiile art.16 si 17 din O.G. nr. 2/2001, vizând mențiunile ce în mod obligatoriu trebuie să fie cuprinse în procesul-verbal, cu privire la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei săvârșirii și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește temeinicia faptelor contraventionale, instanta reține ca petentul a semnat procesul verbal contestat, fara a avea niciun fel de obiectiuni cu privire la acuzațiile ce i-au fost aduse.
In consecință, nu se poate aprecia că procesul-verbal de contravenție este netemeinic doar pe baza unei simple afirmații a petentului, în condițiile în care, pe de o parte, procesul-verbal de contravenție se bucură cel puțin de o prezumție de legalitate și temeincie, fiind întocmit de către un organ al statului împuternicit cu atribuții în acest sens și aflat în exercițiul funcțiunii, iar pe de altă parte, la momentul întocmirii procesului verbal petentul nu a avut niciun fel de obiecțiuni asupra acuzații ce i-a fost aduse.
Astfel, deși petentul a avut posibilitatea de a faclore dovada contrară celor reținute în procesul-verbal de contravenție, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 Cod civil, acesta nu a solicitat administrarea altor probe în afara înscrisurilor depuse odată cu formularea plângerii, prin urmare, fapta contravențională menționată în procesul-verbal contestat a fost în mod temeinic reținute în sarcina petentului, iar sancțiunea principală (amenda) a fost aplicată în limitele legale minime legale și reflectă gradul de pericol social al faptei contravenționale săvârșite de petent.
Așadar, instanța constată că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, că amenda contravențională aplicată se încadrează în limitele minime legale și corespunde gradului de pericol social al faptei.
Este adevărat că potrivit art. 7 al. 3 din O.G. nr. 2/2001 instanța poate înlocui sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului, chiar dacă actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, însă această măsură poate fi dispusă numai dacă anumite circumstanțe de ordin personal sau real demonstrează că fapta concretă este de gravitate redusă.
Cum în cauză nu a fost dovedite asemenea circumstanțe, petentul aflându-se într-o situație identică cu a oricărui al contravenient care nu respectă dispozițiile legale încălcate, nu este oportună înlocuirea sancțiunii aplicate, cu avertisment, întrucât s-ar încălca principiul legalității sancțiunii și nu s-ar mai realiza scopul urmărit de legiuitor prin incriminarea acestei contravenții.
Instanța apreciază că pentru corectarea conduitei petentului este necesară menținerea sancțiunii aplicate de reprezentantul intimatei sens în care va respinge cererea de înlocuire a amenzii aplicate cu avertisment.
În aceste condiții, se constată că intimatul a făcut dovada temeiniciei procesului-verbal de contravenție, fiind respectate în totalitate prevederile art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și, pe cale de consecință, văzând și dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, plângerea petentului apare ca fiind neîntemeiată și va fi respinsă, urmând a se menține procesul-verbal de contravenție ca legal și temeinic.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul COTISEL V_____ C_______, cu domiciliul în Com. Sohodol, __________________ B, jud. A___, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Hunedoara, cu sediul în municipiul D___, ______________________. 130, județul Hunedoara, ca nefondată.
Menține ca legal și temeinic procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 10.02.2013 de către intimat.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.06.2013.
P_________, GREFIER,
C______ C_________ D_________ R_____
Red.CC/DR
4ex./ 24.09.2013 – se va comunica părților