Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ALBA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
784/2015 din 22 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A___

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX


DECIZIA NR. 784/A/2015

Ședința publică din 22 octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D_____ C______

Judecător: A______ C______ P__ – președintele secției

Grefier: E____ B______


Pe rol se află apelul declarat de intimatul ORAȘUL C____ – SERVICIUL POLIȚIA LOCALĂ A ORAȘULUI C____ împotriva sentinței civile nr. 1044/2015 a Judecătoriei alba I____ pronunțate în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu petentul Z_________ P______ L________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție NR. xxxxxxx

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță petentul intimat Z_________ P______ L________, lipsind apelanta ORAȘUL C____ - SERVICIUL POLIȚIA LOCALĂ C____

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul art. 131 Noul Cod de procedură civilă, raportat la art. 34 alin. 2 OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, tribunalul constată că este competent să soluționeze apelul de față.

Tribunalul procedează la identificarea petentului intimat în baza actului de identitate.

Petentul intimat arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în baza disp. art. 482 coroborat cu art. 244 din Codul de procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului.

Instanța, în baza disp. art. 392 Cod procedură civilă, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelului.

Petentul intimat solicită daune morale, întrucât a fost calomniat și a depășit cuantumul amenzii cu mult, cu atâtea deplasări la instanță, lipsa de la serviciu și a trebuit să prezinte și un martor în instanță .

La interpelarea instanței, petentul intimat cuantifică daunele morale la 500 lei.

Petentul intimat solicită respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței apelate. În esență susține că decizia instanței de fond este corectă, nu s-a dovedit că el a săvârșit această faptă și a justificat că atelajul său nu a fost în perioada aceea acolo.

Mai susține că martorul B________ N______ a fost întrebat dacă nu a aruncat resturile vegetale și întrucât acesta a spus că nu a aruncat el, apoi a fost propus el, dar nu a fost justificată propunerea.

Susține că agentul de poliție nu a procedat regulamentar, întrucât trebuia să vină să verifice după ce l-au reclamat, dacă atelajul era acasă și a făcut așa ceva și nu trebuia să-i trimită amenda acasă pe baza unor bănuieli. Nu solicită cheltuieli de judecată în apel.

Instanța, în baza art. 394 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile, reținând apelul în pronunțare.


TRIBUNALUL


Deliberând asupra apelului de față.

Constată că prin sentința civilă nr. 1044/2015 a Judecătoriei alba I____ pronunțate în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul Z_________ P______ L________, în contradictoriu cu intimatul ORAȘUL C____ – SERVICIUL POLIȚIA LOCALĂ, și în consecință a fost anulat procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx încheiat în data de 5.11.2014.

Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 24.11.2014, sub nr. de dosar XXXXXXXXXXXXX, petentul Z_________ P______ L________ a solicitat anularea, ca nelegal, a procesului verbal nr. xxxxxxx încheiat în data de 5.11.2014 de agentul constatator din cadrul intimatului Orașul C____ – Serviciul Poliția Locală și exonerarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei.

În motivare, petentul a arătat că agentul constatator a întocmit procesul verbal în baza unei fotografii făcute la fața locului, însă pe baza acesteia nu se poate concluziona că respectivele resturi au fost abandonate de el. Petentul a mai precizat că nu deține terenuri pe care să cultive porumb în zona orașului C____, astfel încât nu avea cum să dețină un volum atât de mare de resturi vegetale.

Plângerea a fost motivată în drept pe prevederile OG nr. 2/2001.

În probațiune, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și martori.

Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (f.13)

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de constatare a contravenției, arătând că plângerea petentului este nelegală și netemeinică deoarece în data de 5.11.2014 s-a primit la dispeceratul Poliției Locale C____ un apel telefonic prin care s-a reclamat aruncarea unor resturi vegetale pe un teren în locul numit Valea Pleșii. Agentul constatator, deplasându-se la fața locului, a observat că pe terenul numitului S_____ N______ au fost aruncate resturi vegetale, respectiv coceni de porumb, iar acesta i-a relatat că respectivele resturi au fost aduse și aruncate în locul respectiv de către numitul Z_________ P______ L________ cu o căruță. Intimatul a mai menționat că declarația numitului S_____ N______ se coroborează cu proba foto și face dovada faptei săvârșite de petent, iar faptul că acesta din urmă nu are în proprietate teren pe care să cultive porumb este irelevant, resturile putând proveni și de la o altă persoană. De asemenea, a precizat că petentul nu se află la prima abatere de acest gen, fiind sancționat și anterior pentru astfel de fapte.

În drept, intimatul a invocat prevederile art. 4 pct. 5 și art. 5 din HCL C____ nr. 79/2011, art. 194 și 196 Codul de procedură civilă, art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

În probațiune, intimatul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.

Instanța a încuviințat pentru părți și a administrat proba cu înscrisuri (f. 5-7, 22-29, 52-53) și proba testimonială, fiind audiați în calitate de martori numiții B________ N______ (f. 71) și S_____ N______ (f. 72).

Analizând actele și lucrările dosarului, reține:

Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 5.11.2014 de către intimatul Orașul C____ – Serviciul Poliția Locală, petentul Z_________ P______ L________ a fost sancționat cu amendă în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 4 pct. 5 din HCL nr. 79/2011.

Potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța învestită cu soluționarea unei plângeri contravenționale trebuie să verifice dacă aceasta a fost formulată în termenul prescris de lege, iar apoi, prin prisma probatoriului administrat, va proceda la analizarea legalității și temeiniciei procesului verbal, putând să hotărască și cu privire la individualizarea sancțiunii.

În urma verificărilor cerute de dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța constată că plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul instanței în data de 24.11.2014, fiind expediată prin poștă în data de 19.11.2014 (f. 9), în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

Asupra legalității procesului verbal de contravenție contestat:

Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 17 și art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Astfel, instanța reține că procesul verbal AA nr. xxxxxxx încheiat la data de 5.11.2014 cuprinde toate mențiunile stipulate în mod expres sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, respectiv conține numele și prenumele agentului constatator și ale contravenientului, descrierea faptei reținute în sarcina acestuia din urmă, data faptei și semnătura agentului constatator.

Instanța constată că petentul nu a invocat nici producerea vreunei vătămări prin încălcarea altor dispoziții legale privind întocmirea valabilă a procesului verbal de contravenție. Prin urmare, întrucât nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate expresă sau virtuală a procesului verbal contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate instituită de lege în favoarea sa.

Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat:

Ca situație de fapt, în procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut în sarcina petentului faptul că în data de 5.11.2014, la ora 17,45, în orașul C____, a abandonat resturi vegetale (coceni porumb) pe terenul privat al numitului S_____ N______, situat în locul numit Valea Pleșii, lângă drumul de acces în zona respectivă.

Încadrarea juridică a situației de fapt este prevăzută de art. 4 pct. 5 din HCL nr. 79/2011, text care prevede că în scopul întreținerii curățeniei și protecției mediului înconjurător, persoanele fizice și persoanele juridice au anumite obligații, printre care și să nu abandoneze resturi vegetale, deșeuri și ambalaje lângă recipienții amplasați pe platformele de precolectare a deșeurilor menajere de pe domeniul public, pe spațiile verzi, căile de comunicație, în locuri publice sau pe orice terenuri virane de lângă căile de comunicație, sau lângă clădiri, împrejmuiri aparținând domeniului public sau privat al orașului sau aflate în proprietate privată. Încălcarea acestei obligații reprezintă contravenție, potrivit art. 5 din HCL nr. 79/2011 și se sancționează cu amendă între 200 și 500 lei, pentru persoanele fizice.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că OG nr. 2/2001 nu prevede dispoziții exprese care să reglementeze forța probantă a actului de constatare a contravenției. Cu toate acestea, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, forța probantă a rapoartelor și a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, cu condiția ca echitabilitatea procedurilor în ansamblu să nu fie afectată (cauza Bosoni c. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

În ceea ce privește prezumția de nevinovăție aferentă unei acuzații în materie penală, Curtea a statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este un drept absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, existența unei prezumții relative simple nu contravine per se prevederilor art. 6 din Convenția Europeană, în măsura în care, în administrarea probatoriului, statul respectă anumite limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragr. 28, cauza Vastherga Tari Aktieholag c. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragr. 113).

Astfel, judecătorul național are obligația de a respecta proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu lăsa nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007).

În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, instanța apreciază ca una din limitele până la care acționează prezumția de temeinicie a procesului verbal este dată chiar de constatarea personală a faptei de către agent. În cauză, având în vedere că fapta reținută în sarcina petentului nu a fost constatată în mod personal de către agentul de poliție, instanța consideră că nu poate opera prezumția de veridicitate a celor descrie în cuprinsul actului, neputându-se considera că acesta reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă. În ipoteza în care procesul verbal a fost încheiat doar pe baza declarației unei persoane, revine în sarcina intimatului să facă dovada săvârșirii faptei contravenționale de către petent.

Analizând probatoriul administrat, instanța reține că înscrisurile depuse de intimat și declarațiile martorilor audiați în mod nemijlocit nu susțin acuzația petentului ci, din contră, vin în sprijinul celor afirmate de petent. Astfel, martorul S_____ N______, proprietarul terenului pe care au fost depozitate resturile vegetale, a arătat că nu l-a văzut personal pe petent descărcând tuleii de porumb pe teren, ci doar a bănuit acest lucru întrucât l-a văzut cu căruța în acel loc (f. 72). Același martor, pe baza cărui afirmații s-a întocmit de altfel procesul verbal de contravenție, a mai relatat că este posibil ca altă persoană să fi descărcat resturile vegetale pe terenul său, iar petentul să fi oprit acolo cu căruța în alt scop. De asemenea, a precizat martorul că tatăl său (care s-a mai certat cu petentul) a anunțat organele de poliție după ce acesta i-a relatat că l-a observat pe Z_________ P______ lângă terenul său, pe care era depozitată o grămadă de tulei. Declarația se coroborează în parte și cu aspectele arătate de martorul B________ N______, care a menționat că are cunoștință că petentul a fost sancționat pentru fapta contestată întrucât acesta din urmă i-a povestit și era mirat deoarece în perioada respectivă îi împrumutase căruța martorului (f. 71). Totodată, martorul a precizat că, din câte cunoaște, petentul nu are porumb cultivat și nu crede că acesta ar fi aruncat respectivele resturi vegetale. Instanța apreciază că este relevant și aspectul, confirmat de ambii martori, că tatăl numitului S_____ N______, cel care a sesizat poliția, se află în relații de dușmănie cu petentul.

În consecință, față de poziția procesuală a petentului, care a contestat săvârșirea faptei și având în vedere prezumția de nevinovăție prevăzută de art. 6 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța apreciază că este lipsită de suport factual și probator concluzia agentului în sensul că petentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa. Simplul fapt că petentul a mai fost sancționat anterior pentru același gen de comportament nu este susceptibil să ducă la concluzia că și de data aceasta petentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, atâta timp cât acest aspect nu se coroborează cu nicio altă dovadă.

Existând un dubiu cu privire la unul din elementele constitutive ale contravenției și implicit, cu privire la existența vinovăției, acesta va profita contestatorului în temeiul principiului de drept in dubio pro reo. Înfăptuirea justiției cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă. De altfel, din interpretarea dispozițiilor art. 1 și 5 din OG nr. 2/2001, rezultă că temeiul angajării răspunderii contravenționale este săvârșirea unei fapte ce constituie contravenție, iar față de principiul legalității, existența contravenției trebuie dovedită în mod temeinic, printr-un proces verbal care să cuprindă împrejurări ce corespund pe deplin realității obiective.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 și următoarele din OG nr. 2/2001, instanța a apreciat că nu este incidentă prezumția de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 5.11.2014, astfel încât se impune anularea acestuia. D____ consecință, petentul a fost exonerat de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul ORAȘUL C____ – SERVICIUL POLIȚIA LOCALĂ A ORAȘULUI C____.

A solicitat schimbarea în tot a sentinței civile, să se constate temeinicia și legalitatea procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 5.11.2014 de Poliția Locală a orașului C____, prin care petentul Z_________ P______ L________ a fost sancționat contravențional cu amendă în suma de 200 lei.

În motivarea apelului, arată că, prin sentința civilă nr.1044/2015, instanța de fond a admis plângerea formulată de petentul Z_________ P______ L________ și a dispus, în mod netemeinic și nelegal, anularea procesului verbal de sancționare și constatare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx încheiat în data de 5.11.2014 de către agentul constatator S___ D____. Având în vedere faptul că agentul constatator nu a constatat în mod personal fapta reținută, instanța a considerat că nu poate opera prezumția de veridicitate a celor descrise în cuprinsul actului de constatare și astfel a analizat probatoriul depus la dosarul cauzei, și anume înscrisurile și declarațiile celor doi martori audiați.

În urma studierii declarațiilor celor doi martori, instanța a apreciat faptul că acestea vin în sprijinul celor afirmate de petentul Z_________ P______ și anume că fapta pentru care a fost sancționat petentul nu poate fi reținută în sarcina sa deoarece concluzia agentului constatator în sensul că petentul a săvârșit fapta este lipsită de suport factual și probator.

Astfel instanța a reținut faptul că martorul S_____ N______, proprietarul terenului pe care au fost aruncate resturile vegetale, a declarat că nu l-a văzut pe petent personal descărnând tuleii de porumb pe acel teren, ci doar a bănuit acest lucru întrucât l-a văzut cu căruța în acel loc. De asemenea martorul S_____ N______ a mai declarat că: este posibil ca o altă persoană să fi descărcat acele resturi vegetale iar petentul să fi oprit căruța doar ca să ia ceva, dar nu știu sigur - fila 72 din dosar.

În legătură cu declarația martorului B________ N______, instanța a reținut faptul că acesta a declarat că în perioada respectivă petentul îi împrumutase calul și căruța. Martorul a mai precizat că din câte cunoaște petentul nu are porumb cultivat și nu crede că acesta ar fi aruncat respectivele resturi vegetale - fila 71 din dosar.

Față de aceste declarații ale celor doi martori, face câteva precizări:

În ceea ce-l privește pe S_____ N______ acesta a declarat că nu l-a văzut personal pe petent descărcând acele resturi vegetale, însă acesta a relatat faptul că: l-am văzut acolo, oprit cu căruța, lângă grămada de tulei. Când am trecut pe acolo eu eram la 30-40 de metri de căruță și nu am văzut dacă mai era ceva în ea, bănuiesc că era goală. - fila 72.

O posibilă explicație a faptului că nu mai erau resturi vegetale în căruță poate fi și că până în acel moment petentul, împreună cu un vecin de-al său - Turlea N______, a reușit să descarce toate resturile vegetale iar când a ajuns S_____ N______ acesta a văzut doar căruța oprită lângă grămada respectivă.

Declarația martorului S_____ N______ în fața instanței de judecată este diferită de declarația pe care acesta a făcut-o agentului constatator S___ D____ în momentul în care acesta s-a întâlnit cu el. Astfel, S_____ N______ i-a declarat agentului S___ D____ că: resturile vegetale au fost aduse la fața locului cu o căruță - proprietate personală a lui Z_________ P______ - și aruncate... de către numitul Z_________ P______. Această declarație este probată cu Raportul agentului constatator S___ D____ din data de 6.01.2015, pe care l-a anexat la dosar.

Martorul S_____ N______,. în două situații diferite, declară despre aceeași faptă: o dată că l-a văzut pe petent aruncând acele resturi iar în fața instanței acesta și-a modificat declarația pe care a dat-o agentului spunând că nu l-a văzut personal pe petent descărcând acele resturi vegetale.

Având în vedere faptul că în ședința publică din data de 22.04.2015 petentul a avut o atitudine ostilă și jignitoare față de martorul S_____ N______, numindu-l pe acesta criminal și pușcăriaș, este posibil ca martorul să se fi temut de o eventuală răzbunare din partea petentului și astfel să-și fi schimbat declarația. În această situație, declarația martorului S_____ N______ înaintea instanței nu mai este credibilă în ceea ce privește săvârșirea faptei de către intimat și nu mai poate fi luată în considerare pentru stabilirea vinovăției.

Din declarația lui S_____ N______ reiese că petentul, în momentul în care a aruncat resturile vegetale era fost însoțit de un vecin - Turlea N______, pentru care solicită instanței încuviințarea probei testiminiale și audierea lui. Având în vedere că nu cunoaște domiciliul numitului Turlea N______ să i se pună în vedere intimatului Z_________ P______ să comunice instanței adresa de domiciliu al lui Turlea N______ în vederea audierii lui ca martor.

În legătură cu declarația martorului B________ N______, care a declarat că petentul i-a împrumutat calul și căruța timp de o săptămână pentru a trage niște lemne - din data de 1.09.2014 până în data de 7.09.2014 - face următoarele mențiuni: petentul a fost sancționat contravențional în data de 5.11.2014 și nu în perioada 1.09 - 7.09.2014, așa cum reiese din cuprinsul procesului verbal contestat.

Așadar, la data de 5.11.2014, petentul era în posesia calului și a căruței cu care a transportat resturile vegetale, lucru confirmat și de martorul S_____ N______, care a declarat că atât căruța cât și calul erau ale lui Z_________ P______, în momentul în care acesta l-a surprins aruncând tuleii de porumb pe terenul său.

Având în vedere declarația martorilor S_____ N______ și B________ N______, consideră că instanța de fond din eroare a apreciat că la data săvârșirii faptei petentul nu a fost în posesia calului și a căruței.

De asemenea faptul că instanța de fond a reținut că este relevant și aspectul că există o relație de dușmănie între tatăl martorului S_____ N______ și intimat, relație de dușmănie pe care însă nici un martor nu a descris-o și nu au motivat-o în nici un fel, nu poate fi acceptată și reținută ca relevantă în soluționarea prezentei cauze. Mai mult de atât, intimatul a demonstrat față de martorul S_____ N______ o atitudine amenințătoare și jignitoare numindu-l criminal și pușcăriaș în ședința din data de 22.04.2015. Prin acest comportament intimatul a arătat că există o dușmănie între el și S_____ N______ dar care se manifestă doar din partea intimatului Z_________ P______.

În drept: Legea nr. 134/2010 privind Codul .de procedură civilă și OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Petentul intimat nu a depus întâmpinare.

Deliberând asupra apelului de față, prin prisma motivelor invocate de intimat, tribunalul reține că este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 5.11.2014 de către intimatul Orașul C____ – Serviciul Poliția Locală, petentul Z_________ P______ L________ a fost sancționat cu amendă în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 4 pct. 5 din HCL nr. 79/2011.

În procesul verbal de contravenție contestat, s-a reținut în sarcina petentului faptul că în data de 5.11.2014, la ora 17,45, în orașul C____, a abandonat resturi vegetale (coceni porumb) pe terenul privat al numitului S_____ N______, situat în locul numit Valea Pleșii, lângă drumul de acces în zona respectivă.

Încadrarea juridică a situației de fapt este prevăzută de art. 4 pct. 5 din HCL nr. 79/2011, text care prevede că, în scopul întreținerii curățeniei și protecției mediului înconjurător, persoanele fizice și persoanele juridice au anumite obligații, printre care și să nu abandoneze resturi vegetale, deșeuri și ambalaje lângă recipienții amplasați pe platformele de precolectare a deșeurilor menajere de pe domeniul public, pe spațiile verzi, căile de comunicație, în locuri publice sau pe orice terenuri virane de lângă căile de comunicație, sau lângă clădiri, împrejmuiri aparținând domeniului public sau privat al orașului sau aflate în proprietate privată. Încălcarea acestei obligații reprezintă contravenție, potrivit art. 5 din HCL nr. 79/2011 și se sancționează cu amendă între 200 și 500 lei, pentru persoanele fizice.

Procesul verbal a fost temeinic întocmit.

Prima instanță a apreciat greșit probele administrate.

Astfel, a reținut că martorul S_____ N______, proprietarul terenului pe care au fost depozitate resturile vegetale, a arătat că nu l-a văzut personal pe petent descărcând tuleii de porumb pe teren, ci doar a bănuit acest lucru întrucât l-a văzut cu căruța în acel loc (f. 72). Același martor, pe baza cărui afirmații s-a întocmit de altfel procesul verbal de contravenție, a mai relatat că este posibil ca altă persoană să fi descărcat resturile vegetale pe terenul său, iar petentul să fi oprit acolo cu căruța în alt scop. De asemenea, a precizat martorul că tatăl său (care s-a mai certat cu petentul) a anunțat organele de poliție după ce acesta i-a relatat că l-a observat pe Z_________ P______ lângă terenul său, pe care era depozitată o grămadă de tulei.

A mai reținut prima instanță că declarația se coroborează în parte și cu aspectele arătate de martorul B________ N______, care a menționat că are cunoștință că petentul a fost sancționat pentru fapta contestată, întrucât acesta din urmă i-a povestit și era mirat deoarece în perioada respectivă îi împrumutase căruța martorului (f. 71). Totodată, martorul a precizat că, din câte cunoaște, petentul nu are porumb cultivat și nu crede că acesta ar fi aruncat respectivele resturi vegetale.

Prima instanță a apreciat că este relevant și aspectul, confirmat de ambii martori, că tatăl numitului S_____ N______, cel care a sesizat poliția, se află în relații de dușmănie cu petentul.

Or, martorul S_____ N______ a declarat în fața primei instanțe că nu l-a văzut personal pe petent descărcând acele resturi vegetale, însă acesta a relatat faptul că, l-a văzut acolo pe petent, oprit cu căruța, lângă grămada de tulei, și când a trecut pe acolo erau la 30-40 de metri de căruță și nu am văzut dacă mai era ceva în ea, bănuiește martorul că era goală. - fila 72.

Așadar, petentul a fost plasat de martor la fața locului, lângă căruță și cal și lângă grămada de resturi menajere aruncate lângă drum.

În plus, declarația martorului S_____ N______ în fața instanței de judecată este diferită de declarația pe care acesta a dat-o agentului constatator S___ D____, în momentul în care acesta s-a întâlnit cu el. Astfel, S_____ N______ i-a declarat agentului că: resturile vegetale au fost aduse la fața locului cu o căruță - proprietate personală a lui Z_________ P______ - și aruncate de către numitul Z_________ P______, așa cum reiese din Raportul agentului constatator S___ D____ din data de 6.01.2015, fila 22 prima instanță.

Martorului B________ N______ a declarat că petentul i-a împrumutat calul și căruța timp de o săptămână pentru a trage niște lemne, din data de 1.09.2014 până în data de 7.09.2014. Iar petentul a fost sancționat contravențional în data de 5.11.2014, nu în perioada 1.09 - 7.09.2014.

Așadar, la data de 5.11.2014, data întocmirii procesului verbal, petentul era în posesia calului și a căruței cu care a transportat resturile vegetale, lucru confirmat și de martorul S_____ N______, care a declarat că atât căruța cât și calul erau ale lui Z_________ P______, în momentul în care acesta l-a surprins aruncând tuleii de porumb pe terenul său.

În consecință, procesul verbal a fost temeinic întocmit.

Având în vedere acestea, în baza art. 480 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă, se va admite apelul declarat de intimatul ORAȘUL C____ – SERVICIUL POLIȚIA LOCALĂ A ORAȘULUI C____ împotriva sentinței civile nr. 1044/2015 a Judecătoriei alba I____ pronunțate în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

Va fi schimbată sentința, în sensul că se va respinge ca neîntemeiată plângerea petentului Z_________ P______ L________ împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxxxx/05.11.2014.

Pentru aceste motive.


În numele legii,

DECIDE


Admite apelul declarat de intimatul ORAȘUL C____ – SERVICIUL POLIȚIA LOCALĂ A ORAȘULUI C____ împotriva sentinței civile nr. 1044/2015 a Judecătoriei alba I____ pronunțate în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu petentul Z_________ P______ L________.

Schimbă sentința, în sensul că respinge plângerea petentului împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxxxx/05.11.2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22.10.2015.

Președinte,

D_____ C______

Judecător,

A______ C______ P__ - președinte secției

Grefier,

E____ B______





Redactat DC/Tehnoredactat DC/4 exemplare/10.11.2015

Judecător de primă instanță: O___ G_____




Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 520/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 1587/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 617/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 788/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 802/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1898/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 399/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 932/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 2084/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 403/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 1783/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1870/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1018/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 655/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 597/2012 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 90/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Revizuire - Recurs
  • Hotărârea 737/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 3/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 319/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 803/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 110/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025