Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GIURGIU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
594/2014 din 25 iunie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Operator de date cu caracter personal nr.3727

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G______

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 594/2014

Ședința publică de la 25 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE I__ C_____-M____

Judecător M______ M________ B_______

Judecător G_______ T________

Grefier I_____ G__________

Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe recurent I______ C_____ S________ și pe intimat C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție R11 xxxxxxx .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile .

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura este îndeplinită , recursul timbrat, solicită judecarea în lipsă , după care ,

Tribunalul constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare .

INSTANȚA

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată la data de 28.01.2013, pe rolul Judecătoriei G______ sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul I______ C_____ S________ a solicitat în contradictoriu cu C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA CESTRIN anularea procesului-verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/12.05.2011.

In motivarea plângerii petentul a arătat că la data de 10.01.2013 i-a fost comunicată de Direcția Generală de Taxe și Impozite Locale Sector 1, titlul executoriu pentru plata amenzii contravenționale, pentru procesul-verbal sus-menționat, prin care s-a constatat că la data de 21 noiembrie 2010, autoturismul aparținând petentului ar fi circulat fără a deține rovinietă.

Petentul a invocat prevederile art. 1 alin. 10 și alin. 12 din OG nr. 15/2002, susținând că a achiziționat rovinietă la data de 14 septembrie 2010, cu valabilitate 1 an, iar ulterior achiziționării acesteia, proprietar al mașinii a devenit _______________ și numărul de înmatriculare al mașinii a fost schimbat.

De asemenea, petentul a arătat că la data de 29 iulie 2011 a depus la CNADNR o cerere de modificare a numărului de înmatriculare și a achitat taxa aferentă acestui serviciu.

Petentul a mai arătat că procesul-verbal în cauză este lovit de nulitate absolută pentru următoarele motive: nu i-a fost comunicat în termen legal și nu a fost încheiat în prezența unui martor asistent; a intervenit prescripția executării sancțiunii conform art. 14 din OG nr. 2/2001.

În drept, petentul a invocat prevederile art. 31, 25 și 27 din OG nr. 2/2001 și ale art. 1 alin 10 și alin. 12 din OG nr. 15/2002.

În dovedirea cererii sale, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a depus în copie, următoarele: procesul-verbal contestat, procesul-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției, cerere înregistrată la CNADNR, factură, chitanțe, titlul executoriu, somație (filele 8-16).

Intimata, legal citată a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității plângerii contravenționale, arătând că a fost depusă cu depășirea termenului legal de 15 zile de la comunicarea procesulu-verbal, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată și neîntemeiată, precizând că procesul-verbal în cauză îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG 15/2002, coroborat cu OG 2/2001 și contravenția a fost constatată cu ajutorul mijloacelor specifice SIEGMCR.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002 și ale Ordinului 769/2010.

În motivarea susținerilor sale, intimata a depus în copie următoarele înscrisuri: procesul-verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției.

La termenul din data de 04 septembrie 2013, instanța de fond a respins excepția tardivității plângerii contravenționale și a admis excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale, invocată de petent, constatând prescris dreptul de a executa sancțiunile contravenționale aplicate.

Prin sentința civilă nr. 7621/06.11.2013, Judecătoria G______ a admis în parte plângerea contravențională formulată de I______ C_____ S________ în contradictoriu cu CNADNR-Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-CESTRIN.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs I______ C_____ S________ , pe care a criticat-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Recurentul consideră că instanța de fond a apreciat greșit probatoriul administrat în cauză, susținând în considerentele sentinței atacate că înscrisurile depuse în susținerea plângerii contravenționale „ nu pot face dovada transmiterii valabile a dreptului de proprietate de la vânzătorul-petent în prezenta cauză la cumpărătorul _______________’’, în realitate _______________ fiind vânzător și recurentul cumpărător.

Mai arată că motivarea este eronată, deoarece din cartea de identitate a autoturismului în cauză, depusă la dosar rezultă că noul proprietar a înmatriculat autoturismul la data de 12.11.2010, adică cu 9 zile înainte de săvârșirea contravenției. Chiar dacă factura și chitanța de achiziționare a autoturismului nu au fost în măsură să formeze opinia instanței

În drept , a invocat dispozițiile art.488 pct.8,C.pr.civ, OG.2/2001, s-a solicitat judecarea în lipsă în temeiul art. 411alin.2 , alin.3, C.pr.civ.

Prin întâmpinare intimata contestatoare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Totodată, a arătat că susținerile recurentei sunt nefondate și a solicitat instanței să constate că recurenta nu a fost în măsură să răstoarne prezumția temeiniciei actului constatator, aceasta nedepunând la dosar , în fond , dovada că la data săvârșirii contravenției deține rovinietă valabilă.

Pe de altă parte, a arătat că pe lângă procesul verbal, dovada săvârșirii contravenției o reprezintă proba foto emisă de sistemul SIEGMCR , care atestă prezența autovehiculului în data , la ora și în locul stipulat în procesul verbal.

Totodată, a mai arătat că autovehicul recurentei, fiind identificat în trafic , s-a verificat în baza de date cu roviniete valabile și s-a constatat în mod corect că pentru autoturismul acestuia nu există înregistrată rovinietă

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate precum și în raport de motivele care se pot invoca și din oficiu, conform art.306 alin.2 C.proc.civ., tribunalul constată că recursul este întemeiat și urmează a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează.

Reține tribunalul, că la data de 12.05.2011, C.N.A.D.N.R. S.A. prin agent constatator, a întocmit procesul-verbal de contravenție, _________ nr. xxxxxxx, care a constatat săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.15/2002, constând în aceea că, autovehiculul a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

Verificând procesul verbal de contravenție contestat sub aspectul îndeplinirii condițiilor de formă, tribunalul constată că, sub acest aspect, instanța de fond a făcut o apreciere eronată, în sensul că acestea nu ar fi lovite de nici o cauză de nulitate absolută, ignorând dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001 potrivit cărora constituie cauză de nulitate absolută ce poate fi invocată și din oficiu, lipsa semnăturii agentului constatator.

Practic, prima instanță nici nu a analizat motivul de nulitate invocat chiar de către contestatoare în plângerea sa, respectiv nulitatea proceselor verbale pentru nevalabilitatea semnăturii electronice.

În acest sens, tribunalul reține că actul normativ incident în materie de semnătură electronică este Legea nr.455/2001 precum și HG nr.1259/2001 ce consacră normele metodologice de aplicare a legii, chestiunea ce se impune a fi clarificată în speța de față fiind aceea de a se stabili dacă un proces verbal de contravenție ce poartă semnătură electronică și nu olografă a agentului constatator este valabil în raport de prevederile actelor normative specifice și prin coroborare cu art.17 din OG nr.2/2001.

Potrivit art.4 pct.1 și 2 din Legea nr.455/2001 „înscris în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar; semnătură electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare”.

Concluzia care se desprinde din Legea nr.455/2001 este aceea că semnătura electronică nu se poate atașa decât unui înscris în formă electronică, așa cum este el definit de art.4 pct.2 din Legea nr.455/2001, adică „o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar".

Prin urmare, întrucât procesul verbal de contravenție a fost întocmit și comunicat sub forma unui document imprimat pe suport de hârtie acesta trebuia semnat fizic de către agentul constatator și nu prin aplicarea unei semnături electronice.

Așadar, chiar dacă documentele (în speță procesul verbal de contravenție) a fost generat și semnat în mod valabil în format electronic, prin tipărire (ce a avut drept consecință schimbarea formatului și pierderea calității de înscris electronic) și-au pierdut semnătura, agentul constatator fiind obligat să aplice semnătura olografă pentru ca acestea să recapete valoarea cerută de lege.

Ca o concluzie, întrucât procesul verbal de contravenție contestat nu a fost emis și comunicat sub forma unui înscris electronic ci sub forma unui document tipizat, lipsa semnăturii olografe față de prevederile art.4 alin.2 din Legea nr.455/2001 coroborat cu art.17 din OG nr.2/2001 atrage nulitatea tuturor proceselor verbale contestate pentru lipsa semnăturii.

Nu trebuie ignorat totodată faptul că, potrivit art.5 din Legea nr.455/2001 „Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată”, or, procesul verbal de contravenție este un act autentic, cu forța probantă a unui act de putere publică.

Chiar dacă în art.7 al aceluiași act normativ se face referire la cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, se constată că legiuitorul a avut în vedere tot un înscris în formă electronică capabil de a îndeplini această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii, fără însă a acoperi situația în care înscrisul producător de efecte juridice este documentul imprimat pe suport de hârtie ci nu cel generat în sistem informatic, cum este cazul proceselor verbale de contravenție.

Având în vedere faptul că problema analizată are prioritate față de celelalte aspecte invocate de recurenta-contestatoare și este de natură a elucida cauza, tribunalul nu va mai supune analizei chestiunea privind calificarea contravenției ca fiind continuă sau continuată.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art.312 C.proc.civ., Tribunalul va admite recursul formulat de către recurentul I______ C_____ S________ în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, împotriva sentinței civile nr. 7621/06.11.2013, pronunțată de Judecătoria G______ pe care o va modifica în parte și rejudecând, va admite plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 12.05.2011 și în consecință, va anula în totalitate procesul - verbal de contravenție și va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 312 C. pr. civilă admite recursul declarat de I______ C_____ S________, domiciliat în București, sector 1, ______________________________, nr. 11 M în contradictoriu cu C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, _____________________. 401 A , împotriva sentinței civile nr. 7621/06.11.2013 pronunțată de Judecătoria G______ pe care o modifică în parte și rejudecând.

Admite plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție ________ 11 nr. xxxxxxx încheiat la data de 12.05.2011 și în consecință,

Anulează în totalitate procesul - verbal de contravenție.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din data de 25.06.2014.

Președinte,

I__ C_____-M____

Judecător,

M______ M________ B_______

Judecător,

G_______ T________

Grefier,

I_____ G__________

red.Jud.CMI

dact/DV/2ex./15.10.2014

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025