DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL G_____
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Î N C H E I E R E
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 30.01.2014
PREȘEDINTE:V_______ D_________
JUDECĂTOR:M_______ G____
JUDECĂTOR: C_______ L___
GREFIER:D______ R____
.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurentul-intimat I____________ T_________ NR.3 FOCȘANI, împotriva sentinței civile nr.xxxxx/29.11.2012 pronunțată de Judecătoria G_____ , în contradictoriu cu intimatul-petent ________________, având ca obiect „anulare proces-verbal de contravenție”.
La apelul nominal a răspuns pentru intimat, avocat D____ N___, cu delegație la dosar,lipsă fiind recurentul-intimat.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei,după care;
Apărătorul intimatului-petent precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, tribunalul constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Apărătorul intimatului-petent solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Consideră că instanța de fond în mod corect a constatat netemeinicia faptei reținute de recurent. Acest aspect este dovedit cu înscrisurile aflate la dosar ( filele 34-35-36) din care rezultă licența de transport a operatorului, licența de traseu a operatorului și graficul de circulație al mijlocului de transport. Arată că la ora indicată, la momentul indicat de agentul constatator, operatorul se afla în auto-gară, mijlocul de transport fiind cu 3 minute înainte de plecarea în cursă, conform graficului de traseu, fără cheltuieli de judecată.
T R I B U N A L U L
Având nevoie de timp pentru deliberare,
D I S P U N E
Amână pronunțarea cauzei la data de 05.02.2014.
Pronunțată în ședința publică din data de 30.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 05.02.2014
T R I B U N A L U L
În aceeași compunere;
Având nevoie de timp pentru deliberare;
D I S P U N E
Amână pronunțarea cauzei la data de 12.02.2014.
Pronunțată în ședința publică din data de 05.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL G_____
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.101
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12.02.2014
PREȘEDINTE:V_______ D_________
JUDECĂTOR:M_______ G____
JUDECĂTOR: C_______ L___
GREFIER:D______ R____
.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de recurentul-intimat I____________ T_________ NR.3 FOCȘANI, împotriva sentinței civile nr.xxxxx/29.11.2012 pronunțată de Judecătoria G_____ , în contradictoriu cu intimatul-petent ________________, având ca obiect „anulare proces-verbal de contravenție”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30.01.2014 când instanța a avut nevoie de timp pentru deliberare și a amânat pronunțarea cauzei la data de 05.02.2014.
T R I B U N A L U L
Asupra recursului de față.
Prin sent.civ. xxxxx/29.11.2012 (ds XXXXXXXXXXXXXX ) a Judecătoriei G_____ s-a dispus:
„Admite plângerea contravențională formulată de petenta ________________, cu sediul în G_____, ____________________, jud. G_____ în contradictoriu cu intimata I____________ DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – ISCTR, cu sediul în Suceava, _____________________. 16B, jud. Suceava, împotriva procesului verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxxx din 29.06.2012.
Anulează procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ___________ nr. xxxxxxx din 29.06.2012 și exonerează petenta de plata amenzii contravenționale în cuantum de 8000 lei.”
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal ___________ nr. xxxxxxx din 29.06.2012 petenta a fost condamnată cu 8000 lei pentru aceea că la controlul efectuat în trafic la data de 22.03.2012, ora 15.45, pe ______________________________, jud. G_____, asupra vehiculului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX deținut și utilizat de petentă și condus de conducătorul auto Banuc N___ care efectua un transport rutier public de persoane, iar în urma verificărilor s-a constatat nerespectarea de către conducătorul auto a prevederilor licenței de traseu și ale graficului de circulație, abatere ce constituie contravenție în conformitate cu dispozițiile art. 4 pct. 10 din HG 69/2012
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente în materie.
Astfel, din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 16 si art. 17 din OG nr.2/2001 menționat anterior rezultă cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea acțiunii sau inacțiunii autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei caracter contravențional. Cerința este imperativă, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și justețea sancțiunii aplicate. Prezentarea generală, lipsită de conținut, a faptei echivalează cu lipsa acesteia și atrage nulitatea procesului-verbal, în condițiile art. 17 din O.G. nr. 2/ 2001.
Analizând conținutul procesului verbal de contravenție, instanța reține că din descrierea sumară a faptei nu rezultă elemente suficiente pentru a se putea reține în sarcina petentului săvârșirea contravenției. Agentul constatator s-a rezumat la a arăta că petenta se face vinovată de nerespectarea de către conducătorul auto a prevederilor licenței de traseu și ale graficului de circulație, agentul constatator, practic, reluând dispozițiile legale prin care este incriminată fapta.
Pe cale de consecință instanța nu a putut verifica, în mod efectiv și eficient, temeinicia aspectelor reținute în procesul verbal și a apreciat că orice dubiu profită celui acuzat de săvârșirea faptei contravenționale ( potrivit principiului in dubio pro reo ).
Față de aceste considerente, instanța a admis plângerea contravențională și a anulat procesul-verbal ___________ nr. xxxxxxx din 29.06.2012 întocmit de către intimată și a exonerat petentul de plata amenzii contravenționale de 8000 de lei.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs I____________ DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER. Nu a fost indicat un motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304 C.p.c. A solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În motivarea cererii de recurs, recurentul a arătat că fapta contravențională a fost descrisă în mod corect în cuprinsul procesului verbal. Chiar de la începutul procesului verbal inspectorul a menționat în mod corect că în data de 22.03.2012 ora 15.45 pe _________________________. G_____ autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX efectua transport rutier public de persoane și după graficul de circulație al licenței de traseu ________ nr. xxxxxx rezultă că la ora 15.45 autovehiculul respectiv nu trebuia să fie în mun. G_____ deoarece nu are ora de plecare și de sosire din G_____. Aceasta reprezintă o descriere completă a faptei contravenționale.
Recurentul a depus fișa operatorului de transport ________________ (f. 18, 19 ds recurs).
Intimata – petentă ________________ nu a formulat întâmpinare. A fost reprezentată în instanță la termenul din 30.01.2014 prin avocat D____ N___ care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, fără cheltuieli de judecată. A apreciat că sentința recurată este temeinică și legală.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, precum și din oficiu conform art. 304 ind. 1 C.p.c., instanța de control judiciar a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Respectând disp. art. 34 al. 1 din OG 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța de fond a examinat mai întâi legalitatea procesului verbal, constatând că procesul verbal nu a fost legal întocmit ca urmare a faptului că descrierea faptei contravenționale este foarte sumară. A dispus anularea procesului verbal, fără a mai fi cercetată și temeinicia sa.
Această soluție este corectă.
În procesul verbal contestat se prevede că abaterea contravențională constă în aceea că șoferul societății petente nu a respectat prevederile licenței de transport și ale graficului de circulație. Nu se face nicio mențiune cu privire la nr și data emiterii licenței de transport și a graficului de circulație pentru ca aprecierea temeiniciei procesului verbal să se facă în funcție de acestea. În aceste condiții în mod corect prima instanță a reținut faptul că dubiul profită contravenientului și a anulat procesul verbal.
Prin urmare, Tribunalul reține că în prezenta cauză nu este incident niciunul dintre motivele de recurs prev. de art. 304 C.p.c, urmând ca în baza art. 312 al. 1 C.p.c. să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-intimat I____________ T_________ NR.3 FOCȘANI, împotriva sentinței civile nr.xxxxx/29.11.2012 pronunțată de Judecătoria G_____ , în contradictoriu cu intimatul-petent ________________, având ca obiect „anulare proces-verbal de contravenție”, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
V_______ D_________ M_______ G____ C_______ L___ D______ R____
Red.MG
Tehnored.DR/2exp/27.02.2014
Fond- I____ D___