Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX Codul operatorului de date personale: 4670
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA B_____
SECȚIA CIVILĂ
Sentinta civila Nr. 7141
Ședința publică de la 13 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE F______-Tincuța R______
Grefier D______ C______ A______
Pentru azi fiind amânată pronunțarea cauzei civile privind pe petenta _________________, cu sediul în localitatea B_____, __________________________. 70, jud. B_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE S___ PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, cu sediul în București, ________________________. 38, sector 1, C__ xxxxxxxx, și cu sediul procesual ales în mun. Bacău, ___________________, jud. Bacău, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție - DISJUNS DIN XXXXXXXXXXXXX.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06.10.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință și când instanța, având nevoie de timp pentru a studia actele, lucrările dosarului, și pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin.1 cod procedură civilă a amânat pronunțarea la data de 13.10.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braila, la data de 30.06.2015, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petenta _________________ a formulat în contradictoriu cu pârâta I____________ de S___ pentru Controlul în Transportul Rutier ( I.S.C.T.R.) o plângere contravențională prin care a solicitat anularea procesului verbal de constatare a contravenției ___________ nr. xxxxxxxx/11.03.2015.
În motivare, a arătat că a fost sancționată cu amendă contravențională pentru că a circulat fără rovinietă. A arătat că nu a săvârșit fapta pentru care a fost sancționată întrucât la momentul constatării faptei, 11.03.2015, a achiziționat rovinietă și a depus și la dosar bonul fiscal care să confirme acest lucru.
A mai arătat petenta că societatea a încheiat anul 2014 pe pierdere, motiv pentru care a solicitat în subsidiar înlocuirea amenzii cu un avertisment. A mai indicat că societatea nu a mai fost sancționată până în prezent.
În drept, petenta a invocat dispozițiile OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În dovedire, petenta a anexat înscrisuri.
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, conform art.19 din O.U.G nr. 80/2013.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale susținând, în esență, că procesul verbal a fost legal întocmit. A susținut că prin procesul verbal contestat petenta a fost sancționată pentru două fapte contravenționale, constatate în aceeași zi, iar pentru prima dintre fapte, este competentă Judecătoria B_____, motiv pentru care a solicitat disjungerea dosarului pentru respectarea competenței teritoriale exclusive.
A mai solicitat instanței să constate că petenta a săvârșit contravenția prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.
A mai precizat că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului.
În drept, intimata a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001, OG 15/2002, , Ordinul M.T.I. nr. 769/2010, OG nr. 37/2007, Regulamentul CE nr. 561/2006, Regulamentul CE nr. 165/2014.
În dovedire, intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 5340/29.06.2015 pronunțată de Judecătoria Braila în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost disjuns dosarul cu privire la fapta de a circula fără a deține o rovinietă valabilă și s-a dispus formarea unui nou dosar, prezentul dosar XXXXXXXXXXXXX.
Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, apreciind această probă că fiind pertinentă, concludentă și utilă pentru soluționarea cauzei. S-au depus la dosar înscrisuri:
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal ___________________/11.03.2015 petenta a fost sancționată contravențional cu suma de 3000 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. 15/2002, cu modificările ulterioare și completările ulterioare.
În fapt, s-a reținut că, la data 11.03.2015 ora 12,25 in punctul DN 2 km 304 loc.Filipesti, jud.Bacau asupra ansamblului de vehicule cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX/ XXXXXXXXX deținut si utilizat pe numele petentei si condus de mărfuri in trafic național transporta 25,1 tone porumb boabe de la ____________________ pct încărcare M___ (SV) la _____________________ Vadeni (BR) cu avizul de însoțire 224/10.03.2015, s-au constatat 2 abateri: 1. in urma verificărilor s-a constatat ca petenta efectua transportul fara a deține la bord si fara sa poată prezenta la momentul si locul controlului numărul total necesar de diagrame/inregistrari tahografice pentru 28 de zile anterioare datei controlului, șoferul a prezentat înregistrările tahograf din perioada 09.03.2015 ora 15,00 - 11.03.2015 ora 12,25 si nu a făcut dovada activității lor sale prin vreun alt document care sa ateste activitatea șoferului pentru perioada lipsa cuprinsa in intervalul 11.02.2015 ora 00,00- 09.03.2015 ora 15,00.
Astfel ca petenta a fost sancționată pentru neprezentarea la control a diagramelor/inregistrarilor tahografice pentru 28 de zile anterioare datei controlului, abatere ce constituie contravenție in conformitate cu dispozițiile art.8 alin.2 lit.z din OG nr.37/2007 modif., contravenție care a făcut obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX
Totodată petenta a fost sancționată pentru efectuarea transportului fara a detina rovigneta valabila pentru vehiculul XXXXXXXXX categoria F, petenta incalcand in acest mod obligația de a achita tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale, abatere ce constituie contravenție in conformitate cu dispozițiile art.8 alin.l din OG nr. 15/ 2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.
Întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției s-a făcut în baza probei cu planșa fotografică.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Fapta săvârșită conține toate elementele constitutive ale unei contravenții, iar agentul constatator a respectat prevederile exprese ale art,16(5)(6) si 17, 19 si 25-27 din OG. Nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu privire la întocmirea, modul de incheiere si comunicare al procesului verbal de contravenție. Astfel petenta are toate elementele de identificare identificare, procesul verbal de contravenție conține descrierea faptei, contravenția, temeiul legal in baza in care a fost sancționată, de asemenea, procesul verbal a fost încheiat in lipsa reprezentantului legal al contravenientei care nu a putut formula obiectiuni si in lipsa unui martor asistent, actul sancționator a fost comunicat in termenul legal prin posta, iar recipisa de confirmare a fost semnată de către administratorul legal al societății M____ N______ (fila 26).
În drept, instanța reține că dispozițiile art.l alin.(l) pct.j). din OG nr. 15/2002, definesc rovigneta, prin care se intelege „documentul sau înregistrarea in format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România. Modelul, forma, conținutul, modul, condițiile și mijloacele de eliberare ale rovinietei se stabilesc prin normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii"
Art. 1 alin. (11) lit. ii), din același act normativ, prezizeaza care sunt condițiile in care o rovigneta este considerate valabila. Astfel in cazul persoanelor juridice dovada rovignetei se face „prin documentul care atestă plata integrală a tarifului de utilizare, în original sau o copie a acestuia ștampilată și semnată în original de către conducătorul unității, cu înscrisul "Conform cu originalul"
In fapt un asemenea document nu a fost prezentat la control, mai mult, agentul constatator a verificat daca petenta a achitat tariful de utilizare a drumurilor, in baza de date a SIEGMCR si a constatat ca petenta nu deținea rovigneta valabila la momentul controlului. (raportul cu interogările ISCTR efectuate in data de 11.03.2015 al Serviciului Roviniete CNADNR SA).
Ordinului M.L.P.T.L. nr.769/01.10.2010 aduce următoarele precizări: constatarea contravențiilor prevăzute la art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, se efectuează cu ajutorul mijloacelor tehnice, parte a SIEGMCR. Mijloacele tehnice prevăzute la alin. (1) pot fi:
a)terminale de interogare a bazei de date a SIEGMCR privind achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul verificat;
b)dispozitive amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, respectiv sisteme de camere video, care pot fi fixe sau mobile și care au rolul de a identifica, în regim static ori dinamic, numărul de înmatriculare al vehiculului, în vederea interogării bazei de date a SIEGMCR cu privire la achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul verificat.
De asemenea, instanța reține că procesul-verbal de constatare a contravenției, se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare.
În consecință, atâta vreme cat petenta a fost depistata circulând pe drumurile publice , in speța de fata pe DN 2, fara rovinieta valabila, document ce oricum ar fi trebuit sa fie obținut anterior utilizării rețelei de drumuri petenta este cea care se face răspunzătoare de contravenția reținuta in sarcina sa. Iar, faptul ca plata rovinietei s-a făcut la 11.03.2015 ora 15.40 dupa momentul verificării in PDA a vehiculului (ora 12,15), nu face altceva decât sa certifice in mod evident existenta abaterii si temeinicia actului sancționator a faptei constatate.
În acest sens, instanța reține prevederile art.3 alin.6 din OMTI nr.769/2010 pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România care dispun in mod expres că, dacă ziua de început a valabilității este ziua in curs, valabilitatea rovinietei începe de la ora achitării tarifului de utilizare si expira la ora 24,00 a ultimei zile a perioadei pentru care a fost achitat
Astfel, vina si răspunderea pentru incalcarea dispozițiilor legale ii revine operatorului de transport deoarece răspunderea pentru fapta proprie a persoanei juridice va fi angajata ori de cate ori organele acesteia, cu prilejul exercitării funcției ce le revine vor fi săvârșit o fapta ilicita. Răspunderea fiind una legala derivata din prerogativele de diriguire si control asupra modului de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu, revine persoanei juridice angajatoare, care in consecința răspunde contravențional conform
Art.3 alin.2 din OG nr.2/2001 republicata prevede : Persoana juridica răspunde contravențional in cazurile si in condițiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc si se sancționează contravenții; coroborat cu art.9 alin.l lit.b din OG nr.37/2007.
Contravențiile prevăzute la art.8 se sancționează dupa cum urmează : c) cu amenda de la 4000 lei la 6.000 lei, care se aplica operatorului de transport/intreprinderii pentru faptele prevăzute la art.8 alin.(2) lit.a)- m), p), s), ș), v)-dd), si hh); si coroborat cu art.8 alin.2 din OG nr.15/2002: cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin.(l) este prevăzuta in anexa nr.2.
Instanța reține că prezentarea ulterioara a documentelor solicitate cu ocazia controlului efectuat de ISCTR, nu este de natura sa inlature răspunderea contravenționala, pe de o parte, pentru ca legiuitorul nu a prevăzut in mod expres aceasta cauza de exonerare si pe de alta parte, este incriminata neprezentarea documentelor si nu prezenta sau absenta acestor documente, la sediul operatorului, acasă la conducătorul auto, etc. Prin aceasta, legiuitorul a avut in vedere eficientizarea controlului asupra persoanelor care sunt obligate sa îndeplinească anumite cerințe pentru a garanta siguranța in trafic, cerințe care trebuie de îndata dovedite si nu ulterior, eventual prin constituirea de probe in favorem.
În ceea ce privește forța probantă a procesului-verbal, instanța are în vedere că în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care definind în mod autonom noțiunea de „acuzație în materie penală”, în raport de cele trei criterii alternative stabilite: calificarea în dreptul intern, natura faptei și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate, a statuat că scopul interpretării date dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a drepturilor omului, în sensul că noțiunea ,,acuzație în materie penală” include și domeniul contravențional, a fost acela de a asigura aceleași garanții procesuale celor învinuiți de săvârșirea unei contravenții ca și celor învinuiți de săvârșirea unei infracțiuni (Ozturk c. Germaniei; Lutz c. Germaniei), neputând lipsi dintre acestea prezumția de nevinovăție instituită prin art. 6 paragraful 2 din Convenție.
Instanța constată că în prezenta cauză sancțiunea aplicată petentului are caracter represiv și punitiv, datorită valorilor sociale lezate prin săvârșirea contravenției: punerea în pericol a siguranței circulației pe drumurile publice și prin urmare petentul beneficiază de garanțiile instituite prin Convenție pentru echitabilitatea procedurii.
Instanța are în vedere faptul că potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, jurisdicțiilor naționale le revine în principal sarcina de a aprecia elementele de probă administrate în fața lor și de a se pronunța asupra pertinenței acelor probe pe care părțile doresc să le propună în vederea administrării. Deși Convenția garantează în art. 6 dreptul la un proces echitabil, nu reglementează admisibilitatea probelor ca atare, materie care intră în sfera de competență a dreptului intern, dar finalitatea care trebuie asigurată în cadrul unui proces contravențional este ca modul de administrare a probelor să fi avut un caracter echitabil.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.
Instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, așa cum rezultă din procesul-verbal de contravenție coroborat cu susținerile petentului. D__ fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Petentul nu a reușit să probeze dincolo de orice dubiu că nu se face vinovat de săvârșirea faptei contravenționale reținute în sarcina sa.
În ce privește cererea cu privire la preschimbarea sancțiunii pecuniare in sancțiunea avertismentului instanța reține că sancțiunea avertismentului nu se impune deoarece o atare situație ca cea sancționată în cauza de față, nu poate fi socotită drept o faptă cu gravitate redusă în sensul art.7 al.2 din OG 2/2001. Avertismentul se aplica atunci când fapta are gravitate redusă, or nu se poate susține un astfel de caracter mai puțin grav, unei fapte pe care legiuitorul o prevede sub sancțiunea minimă de 3000 lei si 4000 lei, scopul legii neputând fi atins prin înlocuirea acestei amenzi atât de ridicate cu o sancțiune atât de ușoara cum este avertismentul.
Pe cale de consecință, instanța va respinge cererea petentei de anulare a procesului verbal de contravenție ___________ xxxxxxxx/11.03.2015 și va menține procesul verbal contestat ca temeinic și legal întocmit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de către petenta _________________, cu sediul în localitatea B_____, __________________________. 70, jud. B_____, înmatriculată la ORC sub. CUI xxxxxxxx și J XXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE S___ PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, cu sediul în București, ________________________. 38, sector 1, C__ xxxxxxxx, și cu sediul procesual ales în mun. Bacău, ___________________, jud. Bacău, ca neîntemeiată.
Menține procesul - verbal ___________ nr. xxxxxxxx din data de 11.03.2015 întocmit de intimat.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria B_____.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.10.2015.
|
Președinte, F______-Tincuța R______ |
|
|
Grefier, D______ C______ A______ |
|
RFT/ADC/13 Octombrie 2015/ 4 ex/ 2 ex ______________