Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BACĂU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
38/2016 din 15 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Cod ECLI ECLI:RO:TBBAC:2016:012.xxxxxx

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


DECIZIE Nr. 38/A/2016

Ședința publică de la 15 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE C______ I______

Judecător S_____ L_______ G____

Grefier A__ O_____ B____


La ordine a venit spre soluționare judecarea apelului de C_________ administrativ și fiscal privind pe apelantul B________ L____ formulat împotriva sentinței civile nr. 1416/09.06.2015 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimat M_________ ONEȘTI, PRIN PRIMAR, intimat __________________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 12.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, ce face parte integrantă din prezenta, când din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru termenul din 15.01.2016, la termenul de astăzi instanța a hotărât următoarele.

TRIBUNALUL,


  1. Imprejurările cauzei și soluția dată în fond

Prin sentința civilă nr 1416/09.06.2015 , Judecătoria Onești a respins

excepția prescrierii dreptului de a constata contravenția și de a aplica amenda formulată de petentul B________ L____ , a respins plângerea formulată de petentul B________ L____, domiciliat în Onești, _______________________/F/78, județul Bacău în contradictoriu cu intimatul M_________ Onești, prin Primar, județul Bacău , a admis cererea de intervenție accesorie formulată de _________________., înregistrată sub nr. JXXXXXXXXXXXX, C.U.I. xxxxxxx, reprezentată de asociat unic Anghenia C_______, cu sediul în Onești, ________________ 8/C/12, județul Bacău , a menținut procesul verbal de contravenție nr. xxxxx/20.10.2014 încheiat de intimat reținând următoarele :

„Prin cererea promovată pe rolul instanței la data de 11.11.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXX petentul B________ L____ a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție nr. xxxxx/20.10.2014 în contradictoriu cu intimatul M_________ Onești, prin Primar, județul Bacău.

În motivare se arată că a fost amendat pentru o construcție provizorie și nestructurală din plăci osb care nu necesită autorizație de construcție. Petentul invocat și excepția prescrierii dreptului de a constata contravenția.

În drept, plângerea a fost motivată pe dispozițiile Legii nr. 50/1991.

Plângerea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

În conformitate cu dispozițiile art. 200 din Codul de procedură civilă (nou), plângerea petentului a urmat etapa scrisă în cadrul căreia:

-petentul a complinit lipsurile sesizate de instanță;

-la data de 19.11.2014 i-a fost comunicată plângerea intimatului;

-la data de 15.12.2014 intimatul a depus întâmpinare;

-întâmpinarea a fost comunicată petentului la data de 19.12.2014;

-petentul a dat răspuns la întâmpinare la data de 29.12.2014.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii motivat de faptul că petentul a construit un sistem alcătuit din închideri din placaj și acoperiș; acoperișul, pe lângă greutatea proprie, preia și încărcări pe care le transmite către sol prin intermediul stâlpilor/pereților, construcția nefiind provizorie. Construcția este realizată în luminatorul blocului și este o extindere a blocului, a spațiului interior, fiind necesară autorizația de construire.

Prin răspunsul la întâmpinare petentul a menționat că sunt lucrări detașabile care nu modifică aspectul sau structura de rezistență a clădirii și au trecut 4 ani de la executarea lor.

La data de 09.02.2015, S.C. F_____ P___ S.R.L. Onești a formulat cerere de intervenție accesorie, solicitând respingerea plângerii ca nefondată. Cererea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru, iar în motivare se arată că este proprietara spațiului comercial situat în Onești, _______________________, imobil compus din spațiu de vânzare, hol, cabină de probă, grup sanitar, depozit și vitrină. Petentul a încuiat ușa de acces la luminator fără a avea consimțământul celorlalți coproprietari. Inițial, petentul a ridicat o construcție improvizată, iar în cursul anului 2014 a edificat o construcție a cărui pereți sunt lipiți pe trei laturi de peretele blocului care se înalță până sub ferestrele de lumină de la cabina de probă și grupul sanitar. Luminatorul are destinația de a da posibilitatea pătrunderii luminii naturale, dar are și rolul de a colecta apele pluviale și, din momentul edificării, peretele din partea luminatorului a început să mucegăiască, au apărut șoareci și șobolani, iar atunci când plouă, apa este proiectată pe pereți și geamuri. Intervenienta a formulat și acțiune separată, având ca obiect „obligarea petentului de a demola construcția edificată fără drept”.

Prin încheierea din 10.03.2015 cererea de intervenție accesorie a fost admisă în principiu.

În susținerea plângerii petentul a depus la dosar: procesul verbal de contravenție, dresă emisă de Asociația de proprietari, tabel cu locatarii și a solicitat audierea martorilor A_____ P______, S_________ C_________.

Intimatul a depus la dosar: planșe foto, notele interne nr. xxxxx/27.11.2014 și nr. 505/13.01.2015, plan de amplasament, încheierile nr. xxxxx/27.11.2014 și nr. xxxxx/05.12.2014 emise de B.C.P.I. Onești, corespondență cu petentul și cu intervenienta.

Intervenienta a depus la dosar titlul de proprietate pentru spațiul comercial și a solicitat audierea martorilor A_____ C_______ și Ș_____ I_____.

În temeiul art. 255 Cod procedură civilă (nou) instanța a constatat admisibilă proba cu înscrisuri și cu martori pe care le-a încuviințat, conform art. 237 și art. 258, ca fiind pertinente și concludente cauzei.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, instanța va da rezolvare mai întâi excepției prescrierii dreptului de a constata contravenția, invocată de petent:

Conform art. 13 al. 2 din O.G. nr. 2/2001, „Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp”, or, în speță, în sarcina petentului a fost reținută o faptă cu caracter continuu – executarea de lucrări de construcții fără autorizația prevăzută de lege – faptă ale cărei efecte s-au prelungit în timp până la efectuarea controlului, fiind de neconceput că astfel de lucrări ar putea fi executate dintr-o dată.

În norma cu caracter derogatoriu, Legea nr. 50/1991, este prevăzut, în art. 31, că „Dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei”, iar potrivit art. 37 al. 5 „Construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot fi intabulate în cartea funciară. În această situație se aplică în continuare sancțiunile prevăzute de lege.”

Corelând cele două texte de lege, instanța va constata că momentul săvârșirii faptei este momentul constatării contravenției, caz în care agentul constatator avea dreptul să constate contravenția și să aplice amenda.

Prin urmare, excepția va fi respinsă.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul verbal de contravenție xxxxx/20.10.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 1000 lei pentru contravenția prevăzută de art. 3 al. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991.

Se reține în sarcina petentului că a executat lucrări de construire magazie în luminatorul blocului, fără autorizație de construire.

Procesul verbal de contravenție a fost semnat de agentul constatator și de martora A_____ C_______.

Făcând aplicarea dispozițiilor legale în materie (art. 34 din O.G. 2/2001), instanța constată că plângerea este depusă în termenul prevăzut de lege, respectiv în termen de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției (art. 31 din O.G. 2/2001), iar procesul verbal a fost legal întocmit, cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 17 din același act normativ.

Prin plângere, petentul a susținut că acea construcție este de fapt o compartimentare provizorie și nestructurală din plăci osb care nu necesită autorizație de construcție și pe care a efectuat-o în anul 2008.

Conform art. 11 al. 1 din Legea nr. 50/1991 „Se pot executa fără autorizație de construire următoarele lucrări care nu modifică structura de rezistență și/sau aspectul arhitectural al construcțiilor: lucrări de compartimentare provizorie nestructurală.”

Din fotografiile depuse de intimat și de intervenientă se observă un sistem construit alcătuit din închiderile respective din placaj, cât și din acoperiș. D__ fiind faptul că un acoperiș, pe lângă greutatea proprie, preia și încărcări (ex. zăpadă) pe care le transmite către sol prin intermediul stâlpilor/pereților, în niciun caz nu putem spune că această construcție este de fapt o compartimentare nestructurală. Art. 11 alin. 1 litera m se bazează atât pe caracterul provizoriu, cât și pe cel nestructural, al unei compartimentări, trei condiții obligatorii.

În interpretarea acestui articol, prin caracterul provizoriu se înțelege posibilitatea ca o construcție să fie în primul rând demontabilă și în al doilea rând să aibă o durată de existență limitată. Deși aceasta este într-adevăr demontabilă, atât timp cât petentul afirmă că a executat-o acum aproape 7 ani, caracterul provizoriu se pierde. Iar compartimentarea se referă la acțiunea de a compartimenta și rezultatul ei și anume, împărțirea unui spațiu în mai multe subunități, separate prin pereți despărțitori, provizorii și nestructurali în acest caz.

Mai mult, prin această construcție se intervine asupra unei construcții existente (blocul de locuințe), proprietate comună cu ceilalți proprietari, căreia îi modifică aspectul arhitectural al fațadelor luminatorului și într-o mai mică sau mai mare măsură, direct sau indirect, și structura de rezistență. Fiind o construcție realizată în luminator, deci în exterior, este practic o extindere a blocului, a spațiului interior. Indiferent de gradul de interacțiune cu structura blocului, aceasta ar fi avut nevoie de autorizație de construire. Anexa nr. 2 la lege clarifică acest tip de lucrări.

Lucrările de modificare pot fi:

a) Lucrări de modificare structurală, din care fac parte, în principal, lucrările de consolidare, de supraetajare și/sau de extindere a construcției;

b) Lucrări de modificare nestructurală, din care fac parte, în principal, lucrările de amenajări interioare și recompartimentări ușoare care nu afectează în mod semnificativ structura de rezistență a construcției și pentru care este necesar avizul prealabil al unui proiectant autorizat.

Pentru executarea lucrărilor de modificare, cu excepția lucrărilor de compartimentare provizorii, este necesară emiterea unei autorizații de construire în condițiile legii și cu respectarea prevederilor legale privind calitatea în construcții.

În mod eronat petentul consideră că sancțiunea aplicată este nelegală și netemeinică, construcția nefiind nici provizorie, nici nestructurală și nici compartimentare; modifică aspectul fațadei luminatorului și interacționează cu structura de rezistență. Nici condiția de provizoriu nu este îndeplinită; Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții definește în Anexa nr. 2 construcțiile structurale cu caracter provizoriu:

„Construcțiile autorizate ca atare, indiferent de natura materialelor utilizate, care, prin specificul funcțiunii adăpostite ori datorită cerințelor urbanistice impuse de autoritatea publică, au o durată de existență limitată, precizată și prin autorizația de construire.

De regulă, construcțiile cu caracter provizoriu se realizează din materiale și alcătuiri care permit demontarea rapidă în vederea aducerii terenului la starea inițială (confecții metalice, piese de cherestea, materiale plastice și altele asemenea) și sunt de dimensiuni reduse. Din categoria construcțiilor cu caracter provizoriu fac parte: chioșcuri, tonete, cabine, locuri de expunere situate pe căile și în spațiile publice, corpuri și panouri de afișaj, firme și reclame, copertine, pergole și alte asemenea. În sensul prezentei legi realizarea construcțiilor provizorii se autorizează în același condiții în care se autorizează construcțiile definitive.”

Natura și amplasamentul construcției ar fi făcut dificilă și puțin probabilă constatarea acestei contravenții în lipsa sesizărilor vecinilor.

Întrucât prin executarea lucrărilor de construire magazie în luminatorul blocului se execută noi încăperi locuibile sau un ansamblu de încăperi locuibile (așezate sub acoperiș), pentru autorizarea executării unor asemenea lucrări este necesară îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de legea specială, respectiv Legea nr. 50/1991.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. 12 din Legea nr. 50/1991 autorizațiile de construire se emit numai pe baza unei documentații complete, în conformitate cu conținutul cadru prevăzut în Anexa nr. 1.

Reclamantul a ridicat construcția fără a avea drept de execuție a lucrărilor de construcții. Conform Anexei 2 din Legea nr. 50/1991:

„D____ de execuție a lucrărilor de construcții

Dreptul asupra construcției și/sau terenului care conferă titularului dreptul de a obține, potrivit legii, din partea autorității competente, autorizația de construire/desființare:

1. dreptul real principal: drept de proprietate, uz, uzufruct, superficie, servitute (dobândit prin: contract de vânzare-cumpărare, de schimb, de donație, certificat de moștenitor, act administrativ de restituire, hotărâre judecătorească);

2. drept de creanță dobândit prin: contract de cesiune, concesiune, comodat, locațiune. Emiterea autorizației de construire în baza unui contract de comodat/locațiune se poate face numai pentru construcții cu caracter provizoriu și acordul expres al proprietarului de drept. Prin excepție, în baza unui contract de închiriere încheiat în condițiile legislației specifice din domeniul petrolului și gazelor naturale, de către titularii de licențe/permise/autorizații cu proprietarii terenurilor din perimetrul de exploatare, se poate autoriza inclusiv executarea lucrărilor de construcții necesare pentru derularea operațiunilor de exploatare/prospectare geologică și exploatare a petrolului și gazelor naturale, altele decât construcțiile cu caracter provizoriu, dacă respectivele contracte cuprind explicit acordul proprietarilor pentru executarea lucrărilor de construcții pe aceste terenuri.”

În condițiile în care Anexa 1 din lege prevede la punctul 2.5.6 acordul vecinilor exprimat în formă autentică, pentru construcțiile noi, amplasate adiacent construcțiilor existente (cum este cazul apartamentelor executate prin mansardarea blocurilor) și în condițiile în care reclamanții proprietari ai apartamentelor situate la ultimul etaj al blocului pentru care s-a emis autorizația de mansardare, nu și-au exprimat acordul pentru executarea acestor construcții, se constată că această construcție s-a efectuat cu încălcarea prevederilor legale.

Sesizările vecinilor la Primăria municipiului Onești dovedesc lipsa acordului majoritar al proprietarilor cu privire la lucrările de ridicare a magaziei în luminatorul blocului.

Inițial, după cum a declarat martora A_____ C_______, petentul a realizat o „lucrare ușoară” pe care a îmbunătățit-o în anul 2014, a consolidat-o. În acest sens au declarat și martorii A_____ P______ și S_________ C_________, propuși de petent. Inconvenientul lucrării este, după cum susține martora A_____ C_______, că nu se pot deschide ferestrele de la baie și de la cabina de probă a magazinului deoarece pe acolo pătrund șobolanii și pisicile. Mai mult, afirmă martora, peretele este plin de mucegai și umezeală, fiind imposibilă igienizarea acestuia. Despre încercările de igienizare a vorbit și martorul Ș_____ I_____ care a afirmat că, din anul 2013, la fiecare 4-5 luni, schimbă câte ceva la magazin: plăci de faianță, baterii de chiuvetă.

În plus, martorul S_________ C_________ care este președintele Asociației de proprietari a precizat că a primit în luna octombrie 2011 o reclamație scrisă de la S.C. F_____ P___ S.R.L., referitoare la construcția amenajată. De aici concluzia că, încă din faza de provizorat, construcția petentului a provocat daune: igrasie, mucegai, șoareci, șobolani, apă pluvială proiectată pe pereți și geamuri.

Însumând cele ce preced, prin construcția realizată, petentul a modificat aspectul fațadei luminatorului într-un mod inestetic și interacționând cu structura de rezistență a blocului, nu este lucrare de compartimentare provizorie nestructurală, exceptată de la autorizare, dimpotrivă, este o construcție din azbest și ciment, cu închideri din placaj, cu acoperiș destul de mare, de greutate considerabilă, sprijinit pe țevi groase, care, la rândul lor, sunt susținute de geamul și pereții magazinului intervenientei (peretele blocului), executarea lucrărilor fiind făcută cu încălcarea drepturilor de proprietate ale celorlalți proprietari. Sub acest din urmă aspect, este surprinzătoare, prin caracterul discriminatoriu, declarația martorului S_________ C_________ (președintele Asociației de proprietari): „În luminator se intră prin scara blocului printr-o ușă de acces la care au acces numai proprietarii, locatarii. Magazinele nu au avut acolo acces niciodată, că nu au de ce.”

Așadar, prin fapta sa, petentul a cauzat o tulburare a conviețuirii și o prejudiciere a intereselor celorlalți coproprietari, procesul verbal de contravenție bucurându-se, prin urmare, de prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate, cu consecința respingerii plângerii ca neîntemeiată.

Față de rezolvarea ce s-a dat plângerii, instanța urmează să admită cererea de intervenție accesorie.

Întrucât, conform art. 453 Cod procedură civilă, temeiul cheltuielilor de judecată rezidă în culpa procesuală și că, prin apărările sale, intervenienta a contribuit la pronunțarea unei soluții favorabile intimatului M_________ Onești, instanța recunoaște dreptul acesteia de a-și recupera cheltuielile de judecată. D____ urmare, petentul va fi obligat la cheltuieli de judecată către intervenienta S.C. F_____ P___ S.R.L., reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul de avocat.”

2 Motive de apel

Prin apelul declarat la data de 29.07.2015 , apelantul B________ L____ a arătat că lucrările de construcție a doi pereți interiori ai boxei sunt lucrări detașabile care nu modifică aspectul sau structura de rezistență a clădirii ; aceste lucrări au foste efectuate cu acordul tuturor coproprietarilor condominiului în așa cum rezultă din actele emise de Asociația de proprietari , cât și din tabelul privind acordul acestor proprietari ; intervenienta _____________ a făcut o plângere la Asociația de Proprietari în anul 2011 prin care ea însăși recunoaște că aceste lucrări au fost terminate în 2008 .

Prin întâmpinarea depusă , intimata Mun Onești a solicitat respingerea apelului întrucât instanța de fond a dat dovadă de rol activ și a cercetat situația de fapt și de drept care a generat litigiul dedus judecății .

3.Soluția dată în apel

Prin procesul verbal ce face obiectul prezentei cauze , apelantul a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 1000 lei pentru contravenția prevăzută de art. 3 al. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991 întrucât a executat lucrări de construire magazie în luminatorul blocului, fără autorizație de construire.

În drept, potrivit 26 alin.1 lit.a din Legea 50/1991, constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni: executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), c), e) și g), de către investitor și executant.

Potrivit art. 31 din același act normativ, dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei(forma în vigoare la momentul începerii curgerii termenului de prescripție ). Conform art.37, alin.5, din Legea nr.50/1991 construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot fi intabulate în cartea funciară.

Tribunalul apreciază că apelul formulat este întemeiat, dreptul de a aplica amenda în cuantum de 1000 lei fiind prescris.

Din adresa nr 168/23.12.2014 eliberată de Asociația de Proprietari nr 8 reiese că în anul 2008 i s-a dat acceptul apelantului pentru amenajarea unui spațiu din scara F a blocului nr 2 , din B-ul Republicii conform cererii din 15.08.2008 , , născându-se astfel prezumția că construcția în discuție a fost ridicată în acel an .

Astfel, din declarația martorului S_________ C_________ –președinte al Asociație de proprietari nr 8 reiese că în luna octombrie 2011 a primit o reclamație scrisă de la intimata ____________________ la construcția amenajată de petent , întărind prezumția că în acest an -2011 construcția era finalizată față de felul construcției : cadru de fier cu pereți din OSB cu acoperiș din tablă .Faptul că în anii 2012-2013 apelantul a reparat acoperișul în urma căderii a ceva de sus nu semnifică că acesta este momentul finalizării construcției .

Pentru aceste motive, constatând că lucrările executate fără autorizație au fost efectuate în anii 2008-2011 și că procesul verbal a fost încheiat în data de 20.10.2014, cu nerespectarea prevederilor art. 31 din Legea nr.50/1991, Tribunalul va constata prescris dreptul itimatei de a aplica amenda în cuantum de 1000 lei, fără a fi afectată însă de această sancțiune și obligația apelantului de a intra în legalitate.

În ceea ce privește dispozițiile art.37, alin.5 din Legea nr.50/1991, invocate de intimată, acestea se referă la imposibilitatea intabulării unei construcții executate fără autorizație de construire, construcție pe care legiuitorul o consideră nefinalizată. În speță, instanța de fond creează o confuzie între terminarea construcției, ca fapt material obiectiv, și finalizarea acesteia, din punct de vedere juridic, pentru a putea fi înscrisă in cartea funciară.

Aplicarea art. 31 din Legea nr. 50 din 1991, care reglementează prescripția răspunderii contravenționale se face în funcție terminarea construcției, având în vedere că fapta contravențională continuă a edificării construcțiilor fără autorizație de construire are un moment de consumare, care coincide cu începerea executării lucrărilor de construcție, precum și un moment de epuizare, care constă în terminarea acestor lucrări, acesta fiind momentul săvârșirii faptei.

Nu se poate considera ca săvârșirea faptei de efectuare a lucrărilor de construire fără a avea autorizație în acest sens se comite continuu, până la finalizarea in sens juridic a construcției, respectiv până la ___________________________ obținerea autorizației sau prin respectarea prevederilor acesteia.

Interpretarea contrară, potrivit căreia săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 50/1991 poate fi sancționată o perioadă de timp nedeterminată, de la momentul începerii lucrărilor de construcție, până la momentul obținerii autorizației de construire (acesta fiind momentul finalizării potrivit art. 37), nu numai ca este contrară textului legal, dar și rațiunii instituției prescripției răspunderii contravenționale. De altfel, în sprijinul acestei interpretări vine și Decizia nr.7/2000 pronunțată de Curtea supremă de Justiție într-un recurs în interesul legii. Instanța supremă a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 (în prezent art.31 după republicare și renumerotare) și 30 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuințelor, republicată: dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 23(în prezent art.26 după republicare și renumerotare) din această lege se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei, iar în cazul construcțiilor în curs de executare data săvârșirii faptei este data constatării contravenției, iar în cazul construcțiilor finalizate fapta se consideră săvârșită la data terminării construcției.

Față de aceste considerente, Tribunalul va admite apelul, va schimba sentința apelată în sensul că va admite excepția prescripției dreptului de aplica sancțiunea contravențională ,va admite în parte plângerea contravențională și va constata ca fiind prescris dreptul de a aplica amenda în cuantum de 1000 lei.

Față de soluția dată pe plângerea contravențională va respinge cererea de intervenție accesorie în favoarea intimatei , precum și a cheltuielilor de judecată solicitate în fața instanței de fond și în apel .

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Admite apelul formulat de apelantul B________ L____, domiciliat în Onești, __________, ________________ împotriva sentinței civile nr. 1416/09.06.2015 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimat M_________ ONEȘTI-PRIN PRIMAR, cu sediul în Onești, __________________, jud.Bacău, intimat __________________, cu sediul în Onești, ______________.8, ___________, jud.Bacău.

Modifică sentința apelată în sensul că

Admite excepția prescripției dreptului de aplica sancțiunea contravențională.

Admite plângerea și constată prescris dreptul de a aplica amenda.

Respinge cererea de intervenție accesorie.

Respinge ca nefondată cererea privind cheltuielile de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi,15 Ianuarie 2016

Președinte,

C______ I______

Judecător,

S_____ L_______ G____

Grefier,

A__ O_____ B____






Red sent. jud.A_____ L_______

Red/tehno dec. jud.G____ S_____ L_______/29.01.2016

A.B.-4 ex 01.02. 2016





Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025