Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul SUCEAVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1421/2015 din 07 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - apel - plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

D E C I Z I A nr.1421

Ședința publică din 07 octombrie 2015


PREȘEDINTE: H_______ L______

JUDECĂTOR: P_______ I____

GREFIER: C_______ A_____

Pe rol, pronunțarea asupra apelului formulat de petenta _________________________, prin reprezentant legal G________ I____ C_____, împotriva sentinței civile nr. 3222 din 13 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX, intimată fiind Agenția Națională de Administrare Fiscală București, cu sediul în municipiul București, ____________________, sector 5.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 23 septembrie 2015 când, instanța având în vedere cererea de amânare a pronunțării formulată de reprezentantul apelante, în vederea depunerii de concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea pentru azi, 07.10.2015.

După deliberare,

T R I B U N A L U L,

Asupra apelului de față, constată:

Prin sentința civilă nr.3222 din 13 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX s-a respins plângerea formulată de petenta ________________________, prin reprezentant legal G________ I____ C_____, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției __________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 3 iulie 2014 de Direcția Antifraudă 1 Suceava, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției __________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 3 iulie 2014 de Direcția Antifraudă 1 Suceava, petentei i s-a aplicat sancțiunea contravențională a amenzii de 8.000 lei pentru încălcarea prevederilor art.1 alin. din OUG nr.28/1999, reținându-se că în data de 03.07.2014, urmare a controlului operativ și inopinat la punctul de lucru al societății P______ SRL din Rădăuți, _____________________.54, jud.Suceava, s-a procedat la verificarea concordanței dintre suma înregistrată de aparatul de marcat electronic cu memorie și suma în numerar existentă în casieria unității, s-a constatat o diferență de 313,50 lei provenită din vânzarea de produse fără a emite bon fiscal.

Procesul-verbal a fost încheiat în prezența reprezentantului contravenientei și poartă semnătura acestuia și a agentului constatator, la rubrica obiecțiuni fiind consemnat « Voi formula ulterior »

În termenul legal prevăzut de art. 31 din O.G. 2/2001, petenta a formulat plângere contravențională pe care a depus-o spre soluționare la Judecătoria Rădăuți.

Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din același act normativ, cu verificarea legalității și a temeiniciei procesului-verbal de contravenție __________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 3 iulie 2014 de Direcția Antifraudă 1 Suceava, instanța a constatat următoarele :

Sub aspectul legalității, actul sancționator a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G.2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Analizând temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța a reținut că, astfel cum s-a statuat în jurisprudența CEDO, respectiv cauza A_____ împotriva României, petenta beneficiază de prezumția de nevinovăție, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentei, în cauza de față, probele administrate de organul constatator convingând instanța în privința vinovăției petentei dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Instanța a considerat că petenta nu a făcut dovada că nu a comis fapta descrisă în procesul verbal de contravenție, petenta invocând în apărarea sa, prin plângere că acea sumă de bani, găsită în plus, asupra gestionarei, provine din suma înmânată în acea dimineață de administratorul unității pentru a avea bani de rest, precum și din faptul că doi consumatori au încercat să plătească produsele comandate cu bancnote de câte 100 lei, și în momentul controlului nu apucase ca gestionara să le dea restul de 80 și respectiv 70 lei.

Analizând, întregul material probator administrat în cauză (copie proces verbal de contravenție, proces verbal deținere aparat de marcat, adresă MFP, privind paratul de marcat deținut de petentă, declarație de instalare a aparatului de marcat, certificat de înregistrare a petentei, fișă efectuare monetar, bon fiscal operațiuni zilnice, notă explicativă administrator societate), prin prisma motivelor invocate și a prevederilor legale incidente, instanța a constatat că petenta nu a făcut în nici un fel proba contrarie, probele administrate confirmă în mod cert existența faptei contravenționale, respectiv că la data de 03.07.2014, petenta deținea în gestiune, respectiv la punctul de lucru din Rădăuți, sume de bani, pentru care nu s-au întocmit documente legale și care nu puteau proveni, decât din vânzarea produselor din unitate, fără emiterea de bon fiscal.

În ceea ce privește declarația gestionarei C_____ L__________ S_______, angajata petentei, instanța a apreciat-o că este subiectivă, nu se coroborează cu situația de fapt și celelalte probe administrate în cauză, astfel că a înlăturat-o și nu a ținut cont de aceasta la aprecierea existenți faptei și a vinovăției.

În ceea ce privește sumele de bani găsite în gestiunea punctului de lucru, instanța a apreciat că există prezumția legală că aceste sume de bani, în condiții în care nu există alte documente justificative, provin din vânzarea de mărfuri, fără emiterea de bon fiscal.

Totodată instanța a constatat că administratorul societății, cu ocazia consemnării notei explicative, la data constatării faptei, precizează că aceste sume de bani, provin din neglijența gestionarei, fără a menționa vreo sumă predată de el gestionarei, pentru a avea bani în bancnote mici și monede, pentru rest.

Instanța a apreciat că și predarea unor astfel de sume nu se poate face decât din casieria unității, și pe baza unor documente justificative, documente care nu există în cazul dat.

La individualizarea sancțiunii, instanța a ținut seama de disp. art. 21 alin.3 din OG nr.2/2001, respectiv de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Din aceste considerente, instanța a apreciat că, față de gradul de pericol social concret al faptei, amenda aplicată este bine individualizată, instanța reținând că s-a aplicat o amendă la limita minimă prevăzută de lege pentru contravenția săvârșită, iar cuantumul amenzii este proporțional cu gradul de pericol social al faptei, motiv pentru care instanța a respins plângerea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta prin care arată că intimata are un raționament greșit și a invocat nulitatea procesului verbal de constatare a contravenției.

Pe fond consideră că instanța nu a admis proba testimonială și cere admiterea acestei probe în apel și consideră totodată că sancțiunea aplicată este mult prea mare fiind de fapt intenția de a intra în faliment societatea petentă.

În susținere, arată că procesul verbal a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art.16 din OG nr.2/2001, în sensul că nu s-a indicat locul săvârșirii contravenției, respectiv punctul de lucru din municipiul Rădăuți și s-a dedus de agenții constatatori fără nicio probă că banii provin din încasări, astfel că situația de fapt reținută în procesul verbal de constatare a contravenției nu este dovedită. În ceea ce privește măsura complementară a suspendării activității dispusă începând cu data controlului, aceasta nu este legală și o consideră o încălcare a dreptului la apărare, față de dreptul petentei de a formula plângerea.

Solicită anularea procesului verbal de constatare a contravenției __________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 3 iulie 2014 de Direcția Antifraudă 1 Suceava, pentru nelegalitate.

Prin întâmpinarea formulată intimata consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și reiterează susținerile din prima instanță.

Cere a se constata că intimata a răspuns celor menționate în plângerea contravențională, arătând că petenta nu a utilizat aparatul de marcat electronic fiscal pentru înregistrarea sumei de 313,50 lei, indiferent de proveniența acesteia, în plus organul de control a aplicat minimul amenzii prevăzut de lege iar instanța a apreciat că, față de gradul de pericol social concret al faptei, amenda aplicată este bine individualizată, instanța reținând că s-a aplicat o amendă la limita minimă prevăzută de lege pentru contravenția săvârșită, iar cuantumul amenzii este proporțional cu gradul de pericol social al faptei.

De asemenea corect a reținut că în ceea ce privește declarația gestionarei C_____ L__________ S_______, angajata petentei, instanța a apreciat-o că este subiectivă, nu se coroborează cu situația de fapt și celelalte probe administrate în cauză.

A solicitat respingerea plângerii ca nefondată și menținerea procesului verbal și a sancțiunilor dispuse ca fiind legale și temeinice.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, cât și a disp. art. 480 C.pr.civ., tribunalul constată următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției __________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 3 iulie 2014 de Direcția Antifraudă 1 Suceava, petentei i s-a aplicat sancțiunea contravențională a amenzii de 8.000 lei pentru încălcarea prevederilor art.1 alin. din OUG nr.28/1999, reținându-se că în data de 03.07.2014, urmare a controlului operativ și inopinat la punctul de lucru al societății P______ SRL din Rădăuți, _____________________.54, jud.Suceava, s-a procedat la verificarea concordanței dintre suma înregistrată de aparatul de marcat electronic cu memorie și suma în numerar existentă în casieria unității, s-a constatat o diferență de 313,50 lei provenită din vânzarea de produse fără a emite bon fiscal.

Examinând procesul-verbal de constatare a contravenței, tribunalul reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, nefiind date cauze de nulitate, iar din probele administrate rezultă că petenta se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina acesteia.

Apelantul a invocat faptul că instanța de fond nu a cercetat fondul cauzei deoarece a făcut referire la IPJ Suceava în loc de ANAF, a menționat că sediul petentei este în Rădăuți, deși acesta este în M_______. Referitor la aceste aspecte, tribunalul constată că sunt simple erori materiale strecurate în cuprinsul sentinței și nu se poate aprecia că nu ar fi fost cercetat fondul cauzei din moment ce instanța de fond a analizat valabilitatea procesului-verbal de constatare a contravenției atacat de petentă. Pe cale de consecință, nu este dat motivul de anulare invocat de petentă.

Examinând probatoriul administrat în cauză tribunalul reține că susținerile apelantului în ceea ce privește netemeinicia procesului-verbal nu sunt întemeiate.

Referitor la criteriile ce trebuie avute în vedere la individualizarea sancțiuniilor, art. 21 al.3 din O.G. 2/2001 modif. prevede că se ține cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, de scopul urmărit și urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date reținute în procesul verbal.

Examinând înscrisurile depuse la dosar, tribunalul constată că se impune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 8000lei cu sancțiunea avertisment și înlăturarea măsurii complementare a suspendării activității unității pe o perioadă de 3 luni.

Referitor la sancțiunile aplicate, tribunalul reține că executarea unei sancțiuni pecuniare de 8000 lei și suspendarea activității petentei pentru 3 luni nu ar contribui la conștientizarea faptei de către petentă, ci doar i-ar afecta situația financiară într-un mod extrem, acestea fiind disproporționate pentru fapta de a nu emite bonuri fiscale pentru bunuri în valoare de 313,50lei.

În jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că „trebuie menținut un echilibru just între cerințele de interes general ale comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Grija de a asigura un astfel de echilibru este inerentă mecanismului convenției. Curtea reamintește, de asemenea, că echilibrul este distrus atunci când persoana în cauză suportă o sarcină specială și exorbitantă” (hotărârea Sporrong și Lonnroth mai sus citată, pag. 26 - 28).

Astfel, cerința proporționalității presupune ca ingerința „să fie necesară într-o societate democratică”, să răspundă „unei nevoi sociale imperioase”, iar argumentele invocate în sprijinul ei să fie „pertinente și suficiente” (cauza C______ și M_____ c. României, para. 88-90).

Făcând aplicarea acestor principii în cauză, tribunalul constată că sancțiunile aplicate petentei nu respectă principiul proporționalității față de gravitatea faptei sale.

Tribunalul are în vedere că intimata se află la prima abatere contravențională, valoarea redusă a sumei pentru care nu s-a emis bon fiscal, gradul de pericol social al faptei relativ redus, apreciind că petenta poate înțelege consecințele faptei contravenționale și prin aplicarea unui avertisment, scopul educativ al sancțiunilor contravenționale fiind îndeplinit astfel și prin aplicarea uni avertisment nu numai a unei amenzi contravenționale.

Având în vedere aspectele reținute anterior, se constată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 480C.pr.civ., tribunalul urmează să admită apelul, să schimbe în tot sentința apelată, să admită, în parte, plângerea contravențională, să înlocuiască sancțiunea amenzii în cuantum de 8000 lei aplicată prin procesul verbal contestat cu sancțiunea „avertisment” și să înlăture măsura complementară a suspendării activității unității pe o perioadă de 3 luni, menținând celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite apelul formulat de petenta _________________________, prin reprezentant legal G________ I____ C_____, împotriva sentinței civile nr.3222 din 13 noiembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX, intimată fiind Agenția Națională de Administrare Fiscală București, cu sediul în municipiul București, ____________________, sector 5.

Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:

Admite în parte plângerea.

Înlocuiește sancțiunea amenzii în cuantum de 8000 lei aplicată prin procesul verbal contestat cu sancțiunea „avertisment”.

Înlătură măsura complementară a suspendării activității unității pe o perioadă de 3luni.

Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07.10.2015.


Președinte, Judecător, Grefier,

H_______ L______ P_______ I____ C_______ A_____

Red. P.I.

Tehnored. C.A.

Ex. 4 /16.11.2015


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025